Validare poprire. Decizia nr. 287/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 287/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 287/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.287
Ședința publică din data de 15 aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: E. B.
Judecător: D. N. G.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul-reclamanta .-SA, cu sediul în București, sector 1, . B., nr.1-7, . și sediul ales la Cabinet de Avocat R. E. S. din București, ., ., impotriva sentintei civile nr.601/12.12.2014 pronuntata de Judecatoria Babadag in dosarul nr._, avand ca obiect validare poprire, in contradictoriu cu intimatul-debitor C. G., cu domiciliul în ., județul Tulcea și terțul poprit ., cu sediul în localitatea Ceamurlia de Sus, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si legal timbrat, după care,
Potrivit art.394 C.pr.civ. instanta, constatand ca nu sunt motive de amanare, apreciaza dosarul in stare de judecata si ramane in pronuntare, luand act ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, conform art.223 pct.3 C.pr.civ.
TRIBUNALUL:
Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag la data de 13.10.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta .-SA în contradictoriu cu terțul poprit . și debitorul C. G., a solicitat instanței ca pe cale de hotărâre judecătorească să se dispună obligarea terțului poprit la plata sumei de 2.649,22 lei reprezentând creanța față de debitorul C. G., constând în debit și cheltuieli de judecată, având în vedere neexecutarea cu rea-credință, de către această societate în calitate de terț poprit, a dispozițiilor B. B. A. R. comunicate la data de 29.08.2014 prin adresa de înființare a popririi executării emisă la data de 20.08.2014, amendarea terțului poprit, în temeiul disp.art.789 alin.9 cod pr.civilă, având în vederea reaua-credință a acestuia în neexecutarea dispozițiilor de poprire ordonate de B. B. A. R., precum și obligarea terțului poprit la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.601/12.12.2014 Judecătoria Babadag a respins cererea, ca tardivă.
Instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția tardivității cererii de validare a popririi, arătând că înființarea popririi a fost comunicată în Dosarul execuțional nr.397/NC/2013, la data de 29.08.2014, prezenta cerere fiind adresată instanței la data de 09.10.2014 (data poștei) și înregistrată la data de 13.10.2014, peste termenul de 1 lună stabilit de legiuitor.
A arătat prima instanță că în interpretarea și aplicarea art.460 alin.1 Cod pr.civilă care au corespondent în dispozițiile art. 789 alin.1 din Cod de procedură civilă, s-a pronunțat Î.C.C.J. prin Decizia nr.7 din 15.04.2013, stabilind că termenul de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta .-SA, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
A arătat apelanta că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale care reglementează momentul de la care începe să curgă termenul de 1 lună pentru introducerea cererii de validare poprire. Consideră că termenul de o lună în cuprinsul căruia avea obligația să formuleze cerere de validare poprire se calculează începând cu data de la care terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă și nu de la data comunicării adresei de înființare poprire, cum greșit s-a reținut de către prima instanță.
S-a arătat că obiectul popririi este reprezentat de veniturile salariale pe care debitorul poprit C. G. le obținea de la angajatorul terț poprit, iar pe cale de consecință termenul de o lună se calculează după perioada de 5 zile de la data la care terțul poprit trebuia să achite salariul lunar debitorului poprit. Consideră apelanta că, față de împrejurarea că terțul poprit nu a formulat întâmpinare pentru a lămuri chestiunea tardivității formulării acțiunii, instanța de fond avea posibilitatea să solicite informații suplimentare referitoare la data exigibilității creanțelor salariale, iar în funcție de răspunsul primit să analizeze incidentul tardivității acțiunii.
O altă critică adusă de apelantă se referă la termenul de o lună reglementat de prevederile art.789 alin.1 C.pr.civ., care nu este un termen de decădere, cu unul de prescripție extinctivă care poate fi invocat doar de către partea adversă și nu din oficiu de către instanță.
Examinând criticile aduse de apelantă împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reține că acestea au caracter nefondat, pentru următoarele considerente:
Principala problemă juridică pusă în discuție, de care a depins în mod direct soluționarea cauzei, a constat în natura juridică a termenului de o lună, instituit de art. 789 alin. 1 C. pentru sesizarea instanței de executare, în vederea validării popririi.
Or, este neîndoios că termenul respectiv are caracter legal, imperativ, fix și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii, instituită de art. 185 C., așa cum a reținut în mod corect prima instanță.
Apelanta a contestat, sub aspect procedural, caracterul imperativ al respectivului termen, susținând că acesta ar fi unul de prescripție, a cărui nerespectare nu ar putea fi sancționată din oficiu de către instanță, însă aceste alegații sunt lipsite de temeiuri juridice valide: pe de o parte, caracterul imperativ rezultă din chiar interpretarea gramaticală („cel mult o lună”), coroborată cu interpretarea logică per-a-contrario a normei juridice mai sus citate: în termen de mai mult de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, creditorul nu poate sesiza instanța de executare.
Așadar, termenul ar fi putut fi considerat ca fiind de recomandare dacă legiuitorul ar fi folosit sintagma „în termen de o lună”, în loc de sintagma „în termen de cel mult o lună”, ceea ce nu este cazul în speță.
Sancțiunea decăderii nu trebuie prevăzută expres în textul care prevede un termen legal și imperativ, pentru că art. 185 alin. 1 codul de procedură civilă nu instituie această condiție pentru ca sancțiunea să producă efecte juridice: decăderea operează direct în baza dispozițiilor art. 185 Codul de procedură civilă, potrivit cărora nerespectarea unui termen în care trebuia exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, afară de cazul în care legea dispune altfel (deci doar excepția trebuie prevăzută expres în norma specială, iar nu și regula, care se naște din norma generală).
Decizia RIL 7/2013 citată de prima instanță este importantă în contextul analizei naturii juridice a termenului înainte de . noului Cod de Procedură Civilă, pentru interpretarea istorică și teologică a dispozițiilor art. 789 din Noul Cod de Procedură, care a păstrat aceeași terminologie ca cea utilizată de vechiul cod. În alte cuvinte, cât timp vechiul cod (art. 460) folosea o sintagmă mai permisivă decât actualul cod (respectiv „în termen de 3 luni”, iar nu „în termen de cel mult trei luni”) și acceași vorbă a verbului („poate sesiza instanța de executare”), iar I.C.C.J. a interpretat, chiar și în aceste condiții, prin decizia RIL 7/2013, că termenul are caracter imperativ și atrage decăderea, în speță este aplicabil și raționamentul analogic (art. 5 alin. 3 Codul de procedură civilă), permis pentru identitate de scop și logică juridică (cu argumentul suplimentar mai sus expus).
În alte cuvinte, nu există niciun argument valid în sensul că instituția termenului maximal instituit pentru depunerea cererii de validare a popririi și-ar fi schimbat natura juridică în noua reglementare, în raport de vechea reglementare, prin care a fost redusă doar durata acestuia. În atare condiții, neschimbându-și natura juridică, termenul a rămas ca legal și imperativ, edictat sub sancțiunea decăderii, pentru toate argumentele de mai sus.
Pe de altă parte, susținerea contrară este lipsită de suport legal, fiind evident că această sancțiune este instituită prin dispoziții de drept procedural (art. 185, raportat la art. 789 Codul de procedură civilă), iar nu de drept material (pentru a putea opera pretinsa prescripție a dreptului material la acțiune), excepția tardivității fiind una de procedură, cu atât mai mult cu cât depunerea unei acțiuni în justiție reprezintă o formă de exercitare a acțiunii civile (art. 29 Codul de procedură civilă), care se supune regulilor de procedură regulilor impuse de Cod, printre care și principiul disponibilității, garantat de art. 22 alin. 5 Cod de procedură civilă.
Așadar principiul disponibilității nu are caracter absolut, ci se exercită în limitele prevăzute de Codul de procedură, în speță fiind vorba de cerințele de ordin formal instituite de art. 789 Cod de procedură civilă, printre care și condiția respectării termenului de ordin procedural de o lună impus pentru promovarea acțiunii în validare a popririi, nesocotit de către apelantă.
Fiind vorba despre încălcarea unor norme de procedură și acestea având caracter obligatoriu, conform principiului legalității (art. 7 Codul de procedură civilă), judecătorul are îndatorirea de a respecta dispozițiilor legii, putând și trebuind să invoce din oficiu excepția tardivității, pentru protejarea securității raporturilor juridice, sub aspect material și procesual.
În concluzie, hotârârea primei instanțe apare ca legală și temeinică, urmând a fi menținută, cu respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelantul-reclamanta .-SA, cu sediul în București, sector 1, . B., nr.1-7, . și sediul ales la Cabinet de Avocat R. E. S. din București, ., ., impotriva sentintei civile nr.601/12.12.2014 pronuntata de Judecatoria Babadag in dosarul nr._, avand ca obiect validare poprire, in contradictoriu cu intimatul-debitor C. G., cu domiciliul în ., județul Tulcea și terțul poprit ., cu sediul în localitatea Ceamurlia de Sus, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronuntata in sedinta publica din 15.04.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. B. D. N. G. P. L.
Jud.fond.A.A.
Red.jud.D.N.G./07.05.2014
Tehnored.gref.P.L./08.05.2015/5ex.
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 289/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 243/2015. Tribunalul... → |
|---|
