Plângere contravenţională. Decizia nr. 546/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 546/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 5132/327/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.546
Ședința publică de la data de 10 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.199 din 30 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect ”plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul-petent G. M., cu domiciliul în Tulcea ., ., ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constat lipsa părților.
Procedura de citare este legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru; intimatul-petent nu a depus la dosar întâmpinare; apelantul-intimat a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.394 alin. 1 din N.C.P.C., declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 22.07.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea având ca obiect plângere contravențională, petentul G. M. în contradictoriu cu intimata I. Județean de Poliție Tulcea – Serviciul Rutier, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună în principal anularea procesului – verbal de contravenție . nr._/14.07.2014.
În motivare petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în în traversare pe trecerea de pietoni din zona Poștei, pe . Tulcea.
Petentul a precizat că cele consemnate de agentul constatator nu corespund realității întrucât acesta se afla în deplasare pe banda a doua a străzii iar în momentul în care se afla deja cu autoturismul pe trecerea de pietoni, o persoană a pășit de pe trotuar pe prima bandă de circulație, angajându-se în traversare. S-a învederat că oprirea autoturismului în acel moment ar fi blocat transversal trecerea de pietoni, motiv pentru care petentul a optat pentru continuarea deplasării.
Intimata a depus în termen întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, cu menținerea procesului – verbal contestat ca legal și temeinic întocmit.
În motivare s-a arătat că procesul – verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea mențiunilor prevăzute de lege iar contravenția săvârșită de către petent rezultă din materialul probator anexat.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.199 din 30 ianuarie 2015 a admis plângerea formulată, a anulat procesul-verbal de contravenție . nr._/14.07.2014 și l-a exonerat pe petentul G. M. de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei și de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, aplicate prin procesul-verbal contestat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul- verbal de contravenție . nr._/14.07.2014 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile în temeiul art. 135 lit. h) din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 195/2002, pentru că în data de 14.07.2014, în jurul orei în jurul orei 16:28, a condus autoturismul marca BMW X5 înmatriculat sub nr._ pe . Tulcea, din direcția Hotel Rex către . trecerea de pietoni din zona Oficiului Poștal nr. 1, semnalizată corespunzător, cu indicator rutier și marcaj pietonal, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea străzii pe sensul său de mers.
Deoarece procesul – verbal contestat conține mențiunile a căror lipsă este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG nr. 2/2001, acesta a fost legal întocmit. De altfel, petentul nu a formulat critici care să vizeze legalitatea actului sancționator. Petentul a susținut, în esență, că procesul – verbal de contravenție este netemeinic întrucât pietonul s-a angajat în traversare când acesta rula deja cu autoturismul pe trecerea de pietoni.
Potrivit art. 135 lit. h) din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 instituie în sarcina conducătorilor de vehicule obligația de a acorda prioritate de trecere și în următoarele situații: … pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.
S-a mai reținut că, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. În ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși OG nr. 2/2001 nu prevede expres, puterea doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului, deci în principiu va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară.
Toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul- verbal de contravenție.
Principiile care rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului impun instanței învestite cu analiza unei acuzații în materie penală - noțiune autonomă, ce include de regulă contravențiile, al cărui conținut se determină analizând clasificarea faptei potrivit dreptului intern, a naturii faptei și a gravității sancțiunii - obligația de a asigura într-un astfel de proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare, precum și prezumția de nevinovăție care, fără a avea o valență absolută, este în strânsă legătură cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.
Totodată, s-a mai constat că, petentul a făcut mențiuni în cuprinsul procesului – verbal – “Nu sunt de acord.”, pe care ulterior l-a semnat. Declarația martorului audiat vine în sprijinul poziției procesuale a petentului, G. V. arătând că se afla în mașină cu petentul la momentul săvârșirii presupusei contravenții, ocazie cu care a observat că în momentul trecerii cu atuovehiculul peste marcajul pietonal nicio persoană nu era angajată în traversare. Intimata nu a indicat, în afară de raportul agentului constator, niciun alt mijloc de probă care să ateste cu certitudine săvârșirea faptei imputate petentului.
Analizând probatoriul, prima instanță a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine dacă petentul a acordat sau nu prioritate de trecere pietonului.
Astfel, s-a arătat că, regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, care reflecta modul în care principiul aflării adevărului își face aplicarea în materia probațiunii, și i se dă eficiență atunci când dovezile administrate conduc către o concluzie îndoielnică cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, iar instanța nu își poate forma o convingere certă, prin stabilirea unei soluții care să ateste nevinovăția.
Având în vedere că la pronunțarea unei hotărâri care să statueze asupra unei acuzații în materie penală, instanța trebuie să își întemeieze convingerea asupra vinovăției acuzatului pe bază de probe certe iar probele administrate în cauză nu au un astfel de caracter și conduc la concluzii contradictorii, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției contravenientului, s-a apreciat că, se impune a se da eficiență regulii in dubio pro reo - orice îndoiala se interpretează în favoarea acuzatului -, prin a stabili că petentul nu a săvârșit contravenția prevăzută de art. 135 lit. h) din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 195/2002, de a nu acorda prioritate de trecere unui pieton care traversa drumul public pe sensul său de mers prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător. Ca atare, prima instanță a constatat că, procesul-verbal de contravenție contestat nu întrunește condiția temeiniciei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel intimatul I. de POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Astfel, a arătat apelantul că, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negație a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul-verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art.6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul-verbal legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care evident trebuie tăcută de către petent, și nicidecum de către agentul constatator.
In concluzie, apelantul a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură
civilă.
Intimatul G. M. nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed.
Prin procesul – verbal de contravenție . nr._/14.07.2014 intimatul G. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile în temeiul art. 135 lit. h) din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, pentru că în data de 14.07.2014, în jurul orei 1628, a condus autoturismul marca BMW X5 cu numărul de înmatriculare_ pe . Tulcea, din direcția Hotel Rex către . trecerea de pietoni din zona Oficiului Poștal nr. 1, semnalizată corespunzător, cu indicator rutier și marcaj pietonal, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea străzii pe sensul său de mers.
Susținerile apelantului potrivit cărora, în esență, procesul-verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contravenientului, atât timp cât acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză și mai exact din declarația martorului audiat a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.
Cu alte cuvinte, din declarația martorului a rezultat că, la momentul trecerii cu autovehiculul, de către intimat, pe marcajul pietonal, nici o persoană nu era angajată în traversare.
Așa fiind, în mod judicios, prima instanță a apreciat că în speță nu se poate stabili cu certitudine dacă intimatul a acordat sau nu prioritate de trecere vreunui pieton, operând regula potrivit căreia orice îndoială se interpretează în favoarea acuzatului.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelantul-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 199 din 30 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect ”plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul-petent G. M., cu domiciliul în municipiul Tulcea ., ., ., județul Tulcea.
Păstrează hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
R. A. V. Ș. R.
Grefier,
D. B.
Redactat sent. civ. jud. D.N.P..
Redactat dec. civ. jud. R..A.V./23.06.2015
Tehnoredactat gref. DB/G.R./25.06.2015/4ex.
..apelant/1 ex. intimat
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 5/2015. Tribunalul TULCEA | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 533/2015.... → |
|---|
