Plângere contravenţională. Decizia nr. 594/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 1112/253/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.594
Ședința publică de la data de 17 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelurilor civile formulate de apelanta-intimată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, . bis, jud. Tulcea și apelantul-petent E. G. I.P.U.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, ., parter-demisol, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.76 din 28 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, având ca obiect ”plângere contravențională”.
Încheierea de ședință din data de 10 Iunie 2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la sub nr._ din 23 septembrie 2014 petentul E. G. I.P.U.R.L. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ./212 nr._ din 28 august 2014 emis de D.G.R.F.P. G.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea - Serviciul Fiscal Orășenesc Măcin și exonerarea de la plata amenzii.
Soluționând cauza, Judecătoria Măcin prin sentința civilă nr. 76 din 28 ianuarie 2015 a admis în parte plângerea formulată și a dispus diminuarea amenzii contravenționale în sumă de 2000 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție ./2012 nr._ încheiat la data de 28.08.2014 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea - Serviciul Fiscal Orășenesc Măcin la 1500 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, din procesul verbal de contravenție rezultă că petentul a săvârșit fapta de nedepunere a situației financiare anuală a lui . SNC la Serviciul Fiscal Orășenesc Măcin, faptă ce constituie contravenție prev. de art. 41 alin.2 lit „e” din Lg. 82/1991 și pentru care în baza art. 42 alin.1 din aceeași lege i s-a aplicat o amendă de 2.000 lei.
Astfel, a arătat petentul prin plângerea formulată că S.C. C. & CO Universal SNC a fost dizolvată de drept potrivit prevederilor art.30 din lg. 359/2004 și că în urma dizolvării a intrat în procedura de lichidare prev. de Legea nr.31/1990 fiind numit lichidator E. G. I.P.U.R.L.
Fapta constatată prin procesul verbal este imputată lichidatorului în calitate de administrator, însă datele de identificare nu corespund societății de lichidare, respectiv forma de organizare este IPURL și nu SPRL, iar codul de identificare fiscală este_ și nu_, iar la sediu este precizat doar loc. Tulcea. În procesul verbal calitatea de reprezentant al contravenientului este menționat Frangeti R., căruia nu i se trec datele de identificare, iar domiciliul este greșit. Astfel, potrivit prevederile art.16 alin.1 din OG.2/2001 s-a solicitat constatarea nulității procesului verbal.
Pe fond a susținut petentul că procesul verbal de contravenție nu specifică temeiul juridic al stabilirii persoanei răspunzătoare, respectiv a lichidatorului judiciar. Invocând prevederile art.1, art.28 alin.1, 10 și 13 și art.36 alin.1 lit.”a” din Legea nr.82/1991 petentul susține că persoana juridică ca subiect de drept are capacitatea de a avea dreptul și de a-și asuma drepturile exercitate prin organele sale de administrare. În continuare petentul a invocat prevederile art. 219 cod civil și art.10 alin.1 din Lg. 82/1991.
Răspunderea pentru fapta constatată revine persoanei obligate conform art.1 din lege. Întrucât în procesul verbal nu se menționează temeiul juridic conform căruia răspunderea a fost stabilită ca fiind a lichidatorului în calitate de administrator, potrivit art.17 din OG.2/2001 procesul verbal este lovit de nulitate absolută. Privitor la încadrarea și gravitatea contravenției în mod eronat în procesul verbal s-a consemnat că fapta prev. de art.41 alin.2 lit.”e” din Lg. 82/1991 este sancționată cu amendă cuprindă între 2.000 și 3.000 lei, întrucât art.42 alin. 1 din același text de lege prevede că amenda este de la 400 la 5.000 lei. Nu s-au respectat nici prevederile art. 21 alin.3 din OG. 2/2001 în condițiile în care societatea în lichidare nu a desfășurat activitate fiind înregistrată cu o cifră de afacere de 0 lei.
Fapta a fost săvârșită printr-o omisiune neintenționată și nu prin utilizarea unor moduri sau mijloace ce pot reprezenta un pericol pentru anumite valori sociale ocrotite de lege.
Prin întâmpinarea depusă, intimata D.G.R.F.P. G.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea - Serviciul Fiscal Orășenesc Măcin a solicitat respingerea plângerii arătând că în fapt a existat doar o eroare de redactare unde s-a scris în loc de IPURL s-a scris SPRL, iar CUI –ul a fost trecut eronat nu duce la incertitudine cu privire la identitatea contravenientului atât timp cât toate celelalte elementele prev. de art.17 din OG.2/2001 au fost inserate neexistând nici un dubiu asupra identității contravenientului.
Petentul nu a depus în termen legal la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor situațiile financiare anuale, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată.
S-a mai arătat că, în ceea ce privește nulitatea actului sancționator trebuie observat că în datele trecute în procesul verbal de contravenție, contravenientul a fost cu certitudine identificat, dovada fiind în acest sens faptul că actul sancționator a fost contestat.
Cu privire la erorile legate de denumire și CUI este evident că acestea sunt niște erori, situație în care intervine o nulitate virtuală, când anularea poate fi invocată doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată prin anularea actului.
Astfel, a apreciat prima instanță că, petentul prin acele erori nu i s-a produs nici o vătămare, motiv pentru a respins cererea de constatare a nulității a actului sancționator.
Totodată, s-a mai învederat că, în ceea privește susținerea petentului că răspunderea pentru fapta constatată i-ar reveni persoanei obligate conform art.1 din Lg. 82/1991 și nu ei în calitate de societate de lichidare, petentul evită însă să depună la dosar încheierea emisă de Tribunalul Tulcea prin care a fost numit lichidator și în care sunt trecute și atribuțiile lichidatorului, care-i atrag răspunderea pentru faptele prev. de Legea 82/1991.
Sub acest aspect, a constat prima instanță că, potrivit dispoz. art.25 lit.b din Lg.85/2006 conducerea activității debitoarei revine lichidatorului judiciar și în această calitate avea obligația să depună situațiile financiare.
Pe fondul cauzei a reținut prima instanță că, potrivit art.28 alin.1 din Lg.82/1991 persoanele prevăzute la art.1 alin.1 -4 au obligația să întocmească situațiile financiare anuale. Art.28 alin.1/1 din același act normativ stabilește că „ prevederile alin.1 se aplică și în cazul fuziunii, divizării sau lichidării, în condițiile legii, caz în care situațiile financiare au aceleași componente cu situațiile financiare anuale”.
Art.36 alin.3 din același act normativ prevede că pe perioada lichidării persoanele juridice aflate în lichidare potrivit legii depun în termen de 90 zile de la încheierea fiecărui an calendaristic la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice o raportare contabilă anuală al cărui conținut se stabilește prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice.
Pe de altă parte, prin Ordinul nr.79 din 21 ianuarie 2014 al Ministrului Finanțelor Publice care reglementează întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale pentru anul 2013 se stabilește la art.1 că „ potrivit art. 28 alin.1 din Legea Contabilității nr.82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele prev. la art.1 alin.1-4 din lege au obligația să întocmească situațiile financiare anuale inclusiv în situația fuziunii, divizării sau lichidării acestora în condițiile legii.
Astfel, s-a constat că, în speță, este o societate aflată în lichidare și pentru care prin încheiere pronunțată de Tribunalul Tulcea petenta a fost numită lichidator judiciar, calitate în care preia toate atribuțiile organelor de conducere aflate în lichidare. În această calitate avea obligația să depună situațiile financiare anuale ale societății aflate în lichidare, astfel că, petentul se face vinovată de fapta reținută în actul sancționator.
Cu privire la textul de lege ce sancționează fapta, s-a reținut că, potrivit art. 42 alin.1 teza finală faptele prevăzute la art.41 alin.2 lit.e din Lg.82/1991, se sancționează astfel: cele referitoare la întocmire și semnare, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei; cea referitoare la depunerea în termenul legal, cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 și 15 zile lucrătoare, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare, și cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare.
Verificând actul sancționator se poate observa că petentul avea obligația să depună situațiile financiare până la 31 mai 2014 obligație ce nu a fost respectată nici până la 28 august 2014, data încheierii actul sancționator.
Potrivit textului de lege mai sus enunțat în cazul în care perioada de întârziere a depunerii situației financiare depășește 30 de zile lucrătoare amenda este de la 1.500 lei la 4.500 lei și nu de la 2.000 lei la 3.000 lei.
Verificând în lumina celor mai sus reținute proporționalitatea sancțiunii raportat la gradul de pericol social al faptei săvârșite și a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, așa cum sunt prev. de art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din OG.2/2001 prima instanță a apreciat că aplicarea minimului prevăzut de lege, respectiv 1.500 lei își atinge scopul educativ și sancționator.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat apel intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea și petentul E. G. I.P.U.R.L..
Astfel, a arătat apelanta D.G.R.F.P. G. prin A.J.F.P. Tulcea că, având în vedere dispozițiilor art. 41 alin. 1 pct. 2 lit. e din Legea nr. 82/1991 modificată și republicată, conform dispozițiilor art. 25 lit.b) din Legea 85/2006 conducerea activității debitoarei revine lichidatorului judiciar, iar potrivit art. 28 alin. 1) din Legea nr. 82/1991 persoanele prevăzute la art.1 alin. 1-4 au obligația să întocmească situațiile financiare anuale și de asemenea, art. 28 alin. 1/1 din același act normative stabilește că “prevederile alin.1 se aplică și în cazul fuziunii, divizării sau lichidării, în condițiile legii, caz în care situațiile financiare au aceleași componente cu situațiile financiare anuale”, în aceasta calitate E. G. I.P.U.R.L avea obligația sa depună situațiile financiare până la data de 31.05.2014.
Ori, având în vedere că aceasta obligație nu a fost respectată nici până la data constatării contravenției, respectiv 28 august 2014, termenul depășit fiind cu mult peste 30 de zile, amenda contravențională în suma de 2.000 de lei este proporțională cu fapta săvârșită.
În consecință, apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea a solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate, în sensul menținerii sancțiunii amenzii în cuantum de 2000 lei din procesul-verbal de contravenție ./2012 nr._/28 august 2014, ca fiind temeinică și legală.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 34 al.2 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu art.470 și urm. din Cod proc.civ.
În ceea ce privește apelul declarat de petentul E. G. I.P.U.R.L.. s-a susținut că, potrivit art. 17 din OG 2/2001 „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
În întâmpinarea formulată, intimata precizează că lipsurile procesului verbal s-au datorat unor erori fără relevanță, întrucât “contravenientul a fost cu certitudine identificat, dovada în acest sens fiind faptul ca actul a fost contestat”.
Legea a instituit o nulitate absolută a procesului verbal încheiat cu nerespectarea cerințelor legale privitoare la identificarea persoanei contravenientului. Este inadmisibil să se poată considera că sancțiunea contravențională este aplicabilă aleatoriu, oricărei persoane căreia i se potrivesc în parte datele de identificare sau în funcție de persoana care se sesizează și contesta actul.
Conform art. 1247 alin 4 din Codul civil, actul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare. Este exclusă validarea actului sancționator prin recunoașterea datelor înregistrate în cuprinsul actului, de către partea care se obligă.
De asemenea, apelantul a mai arătat că, în considerentele sentinței atacate, instanța se referă numai la erorile legate de denumire și CUI fără a mai specifica lipsa mențiunii sediului contravenientului și precizează că în aceasta situație “intervine o nulitate virtuală, când anularea poate fi invocată doar în măsura dovedirii unei vătămări”. |
Nulitatea virtuală se aplică situațiilor pentru care legea nu prevede sancțiunea nulității dar aplicarea nulității absolute sau relative se impune pentru că scopul dispoziției legale încălcate să fie atins.
Art. 17 din OG 2/2001 prevede sancțiunea nulității. În concluzie, este exclusă nulitatea virtuală și, având în vedere că, “nulitatea poate fi constată și din oficiu” rezultă neîndoielnic că art. 17 din OG 2/2001 prevede nulitatea absoluta a actului.
În continuare apelantul a invocat dispozițiile art. 1.247 (nulitatea absolută) și art. 1248 (nulitatea relativă) Codul civil susținând că, este eronată aprecierea instanței potrivit căreia actul este anulabil doar in condițiile dovedirii unei vătămări.
O altă critică a hotărârii atacate a arătat apelantul se referă la aspectul că, nu au fost avute in vedere toate elementele invocate în stabilirea gradului de pericol social.
Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 16 alin 1 din O.G. nr. 2/200 procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu:…..descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei orei și locului în care a fost săvârșită precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei.
In aprecierea gravității faptei nu s-a avut în vedere faptul că societatea sancționată, Cireasa C & Co SRL, se află în procedura de lichidare voluntară prevăzută Legea 31/1990 și este o societate inactivă.
La data constatării contravenției, aceasta nu mai realiza venituri iar prejudiciul care se putea produce prin nedeclararea situației sale financiare, era nul.
Din situațiile financiare depuse anterior precum și din ultima situație anuală depusă la Administrația Finanțelor Publice Tulcea, este evident faptul că aceasta societate nu deține nici active și nici datorii, toate valorile sale economice sunt 0.
Prin urmare, nu se poate reține că neîndeplinirea obligației ar fi fost intenționată, urmărindu-se obținerea vreunui avantaj sau fraudarea bugetului de stat. Fapta s-a datorat unei omisiuni.
În acest caz, fapta contravenționala constând in nedepunerea situației financiare reprezintă doar o abatere de la rigorile cerute de lege, nu o încălcare a legii și nu aduce atingere scopului pentru care dispoziția legala a fost instituită, respectiv stabilirea și recuperarea creanțelor provenite din contribuțiile la bugetul statului.
Prin urmare, gradul de pericol social apreciat conform prevederilor art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001 este minim. Obligația a fost îndeplinită imediat după primirea procesului verbal de contravenție, moment în care s-a sesizat neîndeplinirea acesteia.
În consecință, aplicarea sancțiunii amenda contravențională este disproporționata în raport de gravitatea faptei.
Totodată apelantul a invocat prevederile art. 7 din O.G. nr. 2/2001 alin 2 și 3 și a apreciat că sunt întrunite condițiile aplicării sancțiunii cu avertisment, având în vedere că, fapta nu a avut ca și consecință, producerea vreunui prejudiciu, nu a adus vreo împiedicare în îndeplinirea scopului pentru care norma legală a fost instituită, iar prin îndeplinirea obligației legale, pericolul social al faptei a fost înlăturat.
In consecința, apelantul a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 466 Cod Procedura Civila, art. 7 și art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/1992, art. 41 și art. 42 din Legea 82/1991.
În termen procedural au formulat întâmpinare apelanta-intimată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea și apelantul-petent E. G. I.P.U.R.L..
Verificând sentința atacată prin prisma motivelor invocate în apel, Tribunalul reține în esență următoarele.
Astfel, sub aspectul motivării apelului de către apelanta D.G.F.P. G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, din corelarea art.470 al 1 lit ”c” și art.478 al.2 Cod procedură civilă, rezultă, în primul rând, că părțile pot folosi în apel motivele invocate în fața primei instanțe și, deci instanța de apel se pronunță cu privire la ele în virtutea caracterului devolutiv al apelului, ce presupune o rejudecare în fond a cauzei. Cu toate acestea, apelul rămâne o cale de atac prin care se critică hotărârea primei instanțe. Prin urmare, este necesar ca apelantul să își arate nemulțumirile sale față de modul în care s-a desfășurat judecata de fond și față de hotărârea atacată, în fapt și în drept.
Rezultă, deci, în al doilea rând, că în cererea de apel nu trebuie repetate motivele din cererea de chemare în judecată (așa cum a făcut apelantul), ci este necesară o expunere a justificării apelului, care stabilește și limitele în care va avea loc judecata în apel.
Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul trebuie menționate în cererea de apel, lucru pe care apelantul nu l-a făcut, iar instanța de apel va aplica regula prevăzută în mod expres de art. 476 al.2 Cod procedură civilă potrivit căreia, în cazul în care apelul nu este motivat ori motivarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate de prima instanță.
Cu privire la apelul formulat de apelantul E. G. IPURL Tulcea Tribunalul constată că acesta este fondat.
Astfel, potrivit art. 42 al.1 teza finală, faptele prevăzute la art.41 al.1 pct.2 lit. ”e” din Legea nr.82/1991 modificată și republicată constituie contravenție nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuțiile de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 al.3 cu privire la întocmirea, semnarea și depunerea în termenul legal la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a situațiilor financiare anuale și după caz, a situațiilor financiare anuale consolidate precum și a raportărilor contabile.
Din analiza actului sancționator, se poate observa că apelanta E. G. IPURL Tulcea, avea obligația să depună situațiile financiare până la data de 31 mai 2014, obligație ce nu a fost respectată nici până la data de 28 august 2014, când s-a încheiat procesul-verbal de contravenție.
Însă, potrivit art.21 al.3 din O.G. nr.2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În cauză, instanța de control judiciar apreciază că apelanta a înțeles pericolul social al faptei săvârșite, iar în raport de criteriile menționate mai sus se poate îndrepta și prin aplicarea unei sancțiuni mai blânde.
În considerarea argumentelor de fapt și de drept prezentate, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea și va admite apelul promovat de apelantul E. G. IPURL.
Pe cale de consecință, va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu aceea a "avertismentului".
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta-intimată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, . bis, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.76 din 28 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._ .
Admite apelul civil promovat de apelantul-petent E. G. IPURL, cu sediul în mun. Tulcea, ., parter-demisol, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.76 din 28 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu aceea a "avertismentului".
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 iunie 2015.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. D.A.
Red./dec.civ.jud.R.S../06.07.2015
Tehnored.gref.DB/07.07.2015/4ex.
..apelanti
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 595/2015. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 501/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
