Plângere contravenţională. Decizia nr. 660/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 660/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 660/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 660
Ședința publică de la data de 08 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelanta-petentă S.C. S. T. S.R.L., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.466 din 06 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că, termenul de judecată s-a acordat pentru a se comunica apelantei întâmpinarea formulată de către intimat; la data de 03.07.2015, prin serviciul registratură, apelanta a depus la dosar precizări și copii înscrisuri, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.394 al.1 din N.C.P.C., declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 23.10.2014 sub nr._ petenta S.C. S. T. S.R.L. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 14.10.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.
În motivarea în fapt a acțiunii, petenta a arătat că vinovat de săvârșirea celor două contravenții este conducătorul auto și nu societatea, sancțiunea fiind aplicată în mod greșit. A arătat petenta că nu are posibilitatea de a achita tariful de utilizare a drumurilor naționale pe tot anul, în cuantum de 5000 de lei, urmând ca plata rovinietei să fie efectuată din sumele primite de la unitatea căreia i se efectuează transportul, astfel cum s-a realizat și în situația de față.
Referitor la depășirea masei totale admise a autovehiculului, petenta a precizat că vina aparține S.C. D. Prest S.R.L., respectiv societatea beneficiară care a încărcat camionul cu piatră. A mai arătat petenta că amenda aplicată este exagerat de mare, iar plata acesteia ar duce la insolvența societății, solicitând ca în situația în care se va trece peste apărările invocate, să se dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, apreciind că fapta contravențională nu este gravă.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal, arătându-se că materialul probator face dovada faptei săvârșită de petentă.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.466 din 18 februarie 2015 a respins plângerea formulată împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 14.10.2014 de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 14.10.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, petenta a fost sancționată conform art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 și art. 41 alin. 1 din OG 43/1997, cu amendă în cuantum de_ lei și obligarea la plata unui tarif de despăgubire de 29,8 euro în lei la cursul BNR, reținându-se că Z. G. a condus autoutilitara Scania cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 (E87) relația N.-Tulcea fără ca utilizatorul să achite și să dețină rovinieta valabilă. Totodată, în urma recântăririi autovehiculului cu bascula pod electrică E744 ./2001 amplasată la .. Mineri a rezultat că autovehiculul avea o masă totală împreună cu încărcătura de_ kg, depășind astfel masa maximă admisă pe drumurile publice cu_ kg.
Analizând condițiile de formă privind întocmirea procesului-verbal prima instanță a constatat că acesta întrunește cerințele de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, iar referitor la temeinicia procesului-verbal, a reținut că prin materialul probator administrat în cauză, intimata a făcut dovada contravențiilor reținute în sarcina petentei.
Astfel, s-a arătat că, din raportul agentului constatator rezultă că aceasta a perceput în mod direct săvârșire faptei, în sensul că, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele pentru marfa transportată și în raport de felul în care era încărcat autovehiculul, la limita maximă a suprastructurii, s-a procedat la recântărirea la cea mai apropriată basculă autorizată și la stabilirea greutății reale pe care acesta o avea.
Aceste aspecte rezultă și din Formularul de control în trafic întocmit de agentul constatator, dar și din procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție cu ocazia efectuării verificărilor. Totodată, intimata a depus la dosar în copie tichetul de cântar nr. 315/14.10.2014 din care reiese masa totală cântărită a autocamionului, dar și avizul de instalare nr. SB-09 / AI-070-01 care atestă funcționarea cântarului în parametrii tehnici, conform autorizației eliberate de Biroul Român de Metrologie Legală.
În continuare prima instanță a reținut dispozițiile 41 alin. 1 din O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor raportat la art. art. 8 din O.G nr. 15/2002 și a arătat că, petenta nu a negat constatările organelor de control cu privire la depășirea masei totale maxime admise a autovehiculului și nici referitor la lipsa rovinietei, invocând doar elemente în circumstanțiere.
De asemenea, s-a mai reținut că, sunt nefondate susținerile petentei în sensul lipsei răspunderii pentru fapta de a depăși masa totală maximă admisă a încărcăturii, pe considerentul că responsabilitatea i-ar fi aparținut societății beneficiare a produselor transportate, în condițiile în care potrivit art. 41 alin. 10 lit. a) din O.G. 43/1997 responsabilitatea circulației vehiculelor rutiere cu depășiri ale maselor și/sau dimensiunilor maxime admise fără AST sau cu nerespectarea oricăreia dintre condițiile înscrise în AST revine operatorului de transport rutier, astfel cum acesta este înscris în documentele de transport.
Pe de altă parte, nu pot fi primite nici argumentele în sensul că sancțiunea ar fi trebuit aplicată conducătorului auto, întrucât, potrivit art. 41 alin. 10 lit. d) din O.G. 43/1997, această măsură se dispune doar în cazul în care operatorul de transport rutier nu poate fi identificat.
Afirmațiile petentei în sensul că societatea nu își permite să plătească un tarif de utilizare a drumurilor naționale pe tot anul datorită cuantumului ridicat al acestuia, și faptul că șoferul urma să achite taxa de drum pentru cursa respectivă în municipiul Tulcea, nu constituie motive de admitere a plângerii în privința săvârșirii contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G nr. 15/2002.
În soluționarea cauzei prima instanță a avut în vedere și faptul că, deși O.G. nr. 2/2001 nu prevede nicio dispoziție cu privire la forța probantă a procesului-verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și de temeinicie a actului având în vedere faptul că este vorba despre un act administrativ. În aceste condiții se prezumă că situația de fapt menționată în procesul verbal este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin proba contrară, prin raportare și la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
Sub acest aspect, s-a reținut că petenta nu a făcut nicio dovadă contrară celor consemnate de agentul constatator în procesul-verbal și ținând cont de materialul probator administrat în cauză, aceasta se face vinovată de săvârșirea contravențiilor pentru care a fost sancționată.
Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate,având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 s-a apreciat că, agentul constatator a realizat o corectă individualizare, prin aplicarea amenzilor în cuantumul minim prevăzut de lege, iar măsura este pe deplin justificată raportat la obiectul faptelor săvârșite, nefiind îndeplinite condițiile pentru reindividualizarea sancțiunilor și înlocuirea cu avertismentul.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel petenta S.C. S. T. S.R.L..
Astfel, a arătat apelanta că, instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că s-a plătit taxa de utilizare a drumurilor naționale de către șofer în momentul în care acesta a ajuns în Tulcea și nici faptul că această culpă aparține societății într-o mică măsură față de culpa societății S.C. Dunaprest S.R..L, care a încărcat camionul cu piatră, peste limita legală.
Instanța de fond nu a avut în vedere nici subsidiarul plângerii contravenționale și nu a făcut nicio mențiune cu privire la fapta contravențională, gravitatea acesteia, sancțiunea de 13.000 lei, fără a se avea în vedere circumstanțele, împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
De asemenea, apelanta a mai arătat că, prin procesul verbal de contravenție au fost reținute două fapte contravenționale: fapta care privea lipsa rovinietei și fapta care avea în vedere masa totală a autovehiculului.
Pentru aceste doua fapte contravenționale, societatea comercială a fost sancționată cu amendă totală de 13 000 de lei contrar O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ (art. 21 alin 3 din OG 2/2001).
Instanța de fond a avut în vedere că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social, dar nu a motivat păstrarea sancțiunii sau care este pericolul social în vederea menținerii acesteia.
Nu a avut în vedere nici circumstanțele personale ale contravenientului și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, limitându-se a aprecia că agentul constatator a realizat o corectă individualizare a amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege.
Instanța de fond nu a avut în vedere prezumția de nevinovăție a contravenientului așa cum s-a stabilit în practica CEDO (Cazul A. contra României).
În consecință, apelanta a solicitat să se reanalizeze speța supusă judecații, să se constate că fapta contravențională nu este gravă, respectiv că reprezentanții IPJ Tulcea au procedat la aplicarea unei sancțiunii de 13.000 lei fără a se avea în vedere circumstanțele, împrejurările ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat arătând în esență că, hotărârea atacată este legală și temeinică.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică potrivit următoarelor considerente.
Astfel, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 14.10.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, petenta a fost sancționată conform art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 și art. 41 alin. 1 din OG 43/1997, cu amendă în cuantum de_ lei și obligarea la plata unui tarif de despăgubire de 29,8 euro în lei la cursul BNR, reținându-se că Z. G. a condus autoutilitara Scania cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 (E87) relația N.-Tulcea fără ca utilizatorul să achite și să dețină rovinieta valabilă. Totodată, în urma recântăririi autovehiculului cu bascula pod electrică E744 ./2001 amplasată la .. Mineri a rezultat că autovehiculul avea o masă totală împreună cu încărcătura de_ kg, depășind astfel masa maximă admisă pe drumurile publice cu_ kg.
În legătură cu prima critică adusă sentinței Tribunalul constată că această critică nu poate fi primită.
Potrivit art.8 al 1 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuuă și se sancționează cu amendă.
Potrivit art.7 din același act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Rezultă din aceste texte de lege că obligația de a achita rovinieta aparține utilizatorilor.
Susținerea petentei apelante că șoferul autovehiculului a achitat tariful utilizare imediat cum a ajuns în Tulcea, nu poate fi primită deoarece la data săvârșirii faptei această plată nu era realizată.
De altfel, petenta apelantă a susținut că a săvârșit contravenția reținută prin procesul-verbal de contravenție dar nu își permite să achite acest tarif de utilizare pe tot anul din cauza cuantumului ridicat.
Nici cea de-a doua critică adusă sentinței, nu poate fi primită.
Potrivit art.41 al 1 din O.G. nr.43/1997 privind regimul drumurilor, este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute de anexele nr. 2 și 3, iar potrivit art. 61 alin. 1 lit. d) din același act normativ încălcarea prevederilor art. 41 alin. 1 prin efectuarea transporturilor cu depășirea maselor pe axe, masei totale și/sau dimensiunilor înscrise în AST, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei”.
Nici în legătură cu această contravenție apelanta nu a negat săvârșirea ei, dar susține că nu trebuie să răspundă deoarece culpa de a supraîncărca camionul cu piatră aparține de fapt societății Dunaprest, lucru nepermis deoarece așa cum s-a menționat mai sus art.41 lit. a din O.G. nr.43/1997, responsabilitatea pentru depășirea masei și/sau dimensiunilor maxime admise fără AST, revine operatorului de transport rutier, în speță apelantei.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul,ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta-petentă S.C. S. T. S.R.L., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.466 din 06 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 08 Iulie 2015.
Președinte, Ș. R. | Judecător, R. A. V. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. G.N.
Red./dec.civ.jud.R..S./17.07.2015
Tehnored.gref.D.B./17.07.2015/4ex.
..apelantă/1 ex. intimat.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 392/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 661/2015. Tribunalul... → |
|---|
