Plângere contravenţională. Decizia nr. 727/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 727/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 9670/327/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 727/2015
Ședința publică din data de 17 Septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: E. N.
Judecător: D. N.
Grefier: G. V. V.
S-a luat în examinare apelul declarat de către apelantul-petent M. C. G., cu domiciliul în mun. Satu M., ., . M., împotriva sentinței civile nr.1280 din data de 24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA JUDEȚULUI TULCEA-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în Tulcea, .-20, jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic M. O.-I. pentru intimată, în baza delegației nr._/16.09.2015, depusă în ședință la dosar, lipsă fiind apelantul petent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei și că, în procedura de regularizare, s-a formulat întâmpinare, comunicată, după care:
Față de declarația părții prezente că nu mai are cereri de formulat și nici explicații de dat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.
Consilier juridic M. O.-I. pentru intimată, având cuvântul în apel, respingerea apelului ca nefundat pentru motivele arătate în întâmpinare.
Instanța reține apelul în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 16.12.2015 sub nr._, petentul M. C. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Tulcea – Direcția Poliție Locală, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 03.12.2015, ca netemeinic și nelegal.
Prin sentința civilă nr. 1280 din data de 24.04.2015 Judecătoria Tulcea a respins plângerea contravențională, ca nefondată și a menținut procesul-verbal . nr._ din data de 03.12.2014, emis de Primăria municipiului Tulcea – Direcția Poliție Locală, ca legal și temeinic.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal . nr._ din data de 03.12.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 28 lit. a) din H.C.L. nr. 247/2011.
Prin actul sancționator s-a reținut că în data de 12.11.2014, în jurul orei 00:10, petentul a condus autovehiculul cap tractor marca Iveco cu numărul de înmatriculare_ și remorca cu numărul de înmatriculare_ pe . Tulcea, vizavi de sala de sport multifuncțională, fără a deține aviz de liberă trecere eliberat de U.A.T. Tulcea, nerespectând semnificația indicatorului rutier de limitare a tonajului la 3,5 t.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
Instanța a reținut că potrivit art. 28 lit. a) din H.C.L. nr. 247/2011 circulația autovehiculelor pe străzile cu interdicții de circulație (acces interzis, limitare tonaj) fără LT se sancționează cu amenda de 2.500 lei.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, prima instanță a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie și veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări și a considerat că până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului.
Instanța a mai reținut și incidența dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă, respectiv să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. A arătat judecătorul fondului că în acest context, sarcina instanței de judecată rămâne aceea de a asigura proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului (sancționarea faptelor antisociale) și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța a avut în vedere și cauza I. P. c. României (28 iunie 2011) prin care Curtea a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează.
Prin prisma celor anterior expuse, instanța de fond a reținut că dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
A apreciat judecătorul fondului că petentul nu a făcut în cauză dovada unei situații de fapt contrare celei reținute de agentul constatator și, prin urmare, întrucât simplele afirmații, nesusținute de un suport probatoriu concret, nu sunt suficiente pentru răsturnarea prezumției relative de veridicitate a procesului-verbal de contravenție întocmit de către un agent al statului ex propriis sensibus, instanța a apreciat că procesul-verbal contestat întrunește în cauză și condiția temeiniciei.
În acest sens, instanța a considerat că planșele fotografice depuse la dosar nu pot fi reținute ca relevante sub aspectul temeiniciei actului sancționator. Astfel, împrejurarea că sectorul de drum tranzitat era temporar închis circulației nu poate constitui un aspect de natură să justifice nerespectarea semnificației indicatoarelor rutiere sau a reglementărilor legale în vigoare.
În ceea ce privește modul de individualizare a sancțiunilor aplicate, instanța de fond a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora „Sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite,ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Prin prisma textului legal enunțat, prima instanță a apreciat că sancțiunea aplicată este de natură să asigure în cauză atât respectarea cerințelor de proporționalitate impuse în materia oricăror măsuri restrictive de drepturi, cât și responsabilizarea petentului pe viitor cu privire la obligația conducătorilor auto de a respecta reglementările legale în materia circulației pe drumurile publice.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel petentul M. C. G., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Arată apelantul-petent că din cuprinsul hotărârii rezultă faptul că Judecătoria Tulcea nu a analizat și completarea la plângerea contravențională pe care a depus-o la dosar, prin care a detaliat situația de fapt și prin care a adus la cunoștința instanței existența unui caz fortuit în cauză, iar instanța nu a analizat nici criticile pe care le-a adus dispozițiilor H.C.L. 237/2011 cu privire la legalitatea prevederii sancțiunii amenzii prevăzute de această hotărâre de consiliu.
În cauză, a intervenit cazul fortuit, care reprezintă în situația de față intervenția unui obstacol pe care nu l-a putut prevedea reprezentat de drumul închis și mai mult, nu avea altă posibilitate de a-și continua drumul mergând înainte întrucât dacă ar fi virat la stânga ar fi încălcat regulile rutiere privind semnalizarea și ar fi pătruns pe un drum închis, riscând la fel o amendă.
Consideră apelantul-petent că nu este culpa sa că Primăria Tulcea nu a luat măsuri pentru semnalizarea acestor lucrări și pentru a dirija traficul în așa fel încât să existe și un alt traseu pe care să fi putut merge, astfel încât să nu încalce nici o regulă și mai mult, prin atitudinea Primăriei și a agentului constatator – care i-au spus să trebuia să se dea jos din mașină și să mute indicatoarele – a fost determinat să își continue drumul ajungând în zona de restricție tonaj.
Susține apelantul-petent că având în vedere ora înaintată la care a fost oprit în trafic - 00:12, precum și faptul că nu este din zonă și nu avea de unde să cunoască apariția unei situații fortuite a închiderii drumului pentru a putea să își schimbe traseul și a circula în legalitate, procesul-verbal de contravenție este neîntemeiat și solicită admiterea apelului și a plângerii în totalitate.
Un alt motiv de critică a hotărârii atacate, susține în continuare apelantul-petent, se referă la legalitatea sancțiunii care din punctul său de vedere este stabilită cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, din cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu rezultă care este limita minimă și cea maximă pentru contravenția reținută, mai mult conform H.C.L. nr. 247/2011, singura sancțiune pentru cele reținute este amenda de 2.500 lei, care nu are nici limită minimă și nici maximă.
Consideră că în această situație este discriminat deoarece agentul constatator nu poate face o apreciere a gravității contravenției raportat la cuantumul amenzii, astfel că singura sancțiune pe care o poate aplica este amenda, în cuantumul maxim, iar în această situație nu se poate avea în vedere că poate nu a mai fost amendat sau orice alte circumstanțe care ar putea duce la aplicarea unei amenzi mai mici deoarece legea nu prevede decât o sumă, care este fixă și care oricum reprezintă suma maximă legală ce putea fi aplicată.
În apărare intimata Unitatea Administrativ Teritorială Tulcea - Direcția Poliției Locale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Examinând apelul, în raport de criticile formulate, tribunalul constată că acesta este nefondat.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea și semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
În mod corect prima instanță a respins apărările formulate de apelantul-petent sub aspectul legalității sancțiunii aplicate, reținând că, potrivit art. 28 lit. a) din H.C.L. nr. 247/2011 circulația autovehiculelor pe străzile cu interdicții de circulație (acces interzis, limitare tonaj) fără LT se sancționează cu amenda de 2.500 lei.
Relativ la temeinicia procesului-verbal de contravenție, se reține că apelantul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional și anume că în data de 12.11.2014, în jurul orei 00:10, a condus autovehiculul cap tractor marca Iveco cu numărul de înmatriculare_ și remorca cu numărul de înmatriculare_ pe . Tulcea, vizavi de sala de sport multifuncțională, fără a deține aviz de liberă trecere eliberat de U.A.T. Tulcea, nerespectând semnificația indicatorului rutier de limitare a tonajului la 3,5 t.
În conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări și prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului.
În speță, apelantul-petent nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute de agentul constatator și, prin urmare, întrucât simplele afirmații, nesusținute de un suport probatoriu concret, nu sunt suficiente pentru răsturnarea prezumției relative de veridicitate a procesului-verbal de contravenție întocmit de către un agent al statului ex propriis sensibus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat întrunește în cauză și condiția temeiniciei.
În acord cu instanța de fond, instanța de control judiciar apreciază că planșele fotografice depuse la dosar nu pot fi reținute ca relevante sub aspectul temeiniciei actului sancționator, iar împrejurarea că sectorul de drum tranzitat era temporar închis circulației nu poate constitui un aspect de natură să justifice nerespectarea semnificației indicatoarelor rutiere sau a reglementărilor legale în vigoare.
Relativ la modul de individualizare a sancțiunilor aplicate, instanța reține în cauză incidența dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora „Sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Instanța de control judiciar apreciază că sancțiunea aplicată apelantului-petent este de natură să asigure în cauză atât respectarea cerințelor de proporționalitate impuse în materia oricăror măsuri restrictive de drepturi, cât și responsabilizarea acestuia pe viitor cu privire la obligația conducătorilor auto de a respecta reglementările legale în materia circulației pe drumurile publice.
S-a mai invocat de către apelantul-petent cazul fortuit cu referire la dispozițiile art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cu care caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
In raport de aceste prevederi legale se reține că susținerea apelantului-petent că drumul spre șantierul naval era închis, neavând posibilitatea de a-și continua drumul decât cu încălcarea legislației rutiere, nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă, astfel încât nu se poate reține incidența unui caz de înlăturare a răspunderii contravenționale și anume cazul fortuit.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către apelantul-petent M. C. G., cu domiciliul în municipiul Satu M., ., . M., împotriva sentinței civile nr. 1280 din data de 24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA JUDEȚULUI TULCEA-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în municipiul Tulcea, .-20, județul Tulcea, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. N. D. N.
Grefier,
G. V. V.
Jud. fond. A.M.R.
Redactat jud. D.N./28.09.2015
Tehnoredactat gref. G.V.V./G.R./05.10.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 698/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 795/2015. Tribunalul... → |
|---|
