Plângere contravenţională. Decizia nr. 8/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 8/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 8/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 8

Ședința publică de la 30 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. A. V.

Judecător Ș. R.

Grefier D. B.

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de către contestatorul GRIGUȚA I., cu domiciliul în loc. M., ..15 B, județul C., împotriva deciziei civile nr.405 din 20 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că, contestația în anulare este motivată, iar la dosar s-a depus chitanța nr.4358/03.07.2015, în cuantum de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru; de asemenea, intimatul a depus la dosar întâmpinare, (2ex.), un exemplar al întâmpinării s-a comunicat contestatorului, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.394 alin. din NCPC, declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

TRIBUNALUL,

Asupra contestației în anulare de față:

La data de 24 iunie 2015 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._ contestația în anulare formulată de către contestatorul GRIGUȚA I., împotriva deciziei civile nr.405 din 20 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA.

Astfel, a arătat contestatorul că, motivul de apel care reprezintă și în principal obiectul prezentei contestații în anulare, îl reprezintă acela că dezlegarea dată atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel este rezultatul unei greșeli materiale, respectiv hotărârile pronunțate au avut în vedere că fapta, imputată prin procesul-verbal de contravenție, ar avea un grad de pericol social ridicat, astfel încât nu se impune reindividualizarea sancțiunilor aplicate de către agentul constatator.

Prin faptul că agentul constatator a apreciat că fapta nu prezintă pericol social și a dispus aplicarea sancțiunii „avertismentului", măsura complementară nu își găsește justificarea, chiar și în situația în care viteza înscrisă în procesul-verbal ar fi fost reală.

Măsura contravențională a avertismentului așa cum este prevăzută în art.7 din O.G. 2/2001 constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale și că acesta se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

De asemenea, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Astfel, potrivit art. 21. alin. (3) „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei

săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".

Potrivit art. 96 teza I din O.U.G. nr. 195/2002 „Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege".

Totodată, a mai arătat contestatorul că există o discrepanță între sancțiunea principală a avertismentului, care este foarte ușoară și măsura complementară a reținerii permisului pentru o perioadă de 90 de zile. În acest sens, întrucât prin încălcarea normelor rutiere nu se pune în pericol siguranța circulației, nu se justifică reținerea permisului. Reținerea permisului de conducere este o sancțiune complementară ce ar trebui să se aplice împreună cu sancțiunea amenzii contravenționale de o anumita gravitate.

În cazul faptelor cu un grad scăzut de pericol social, scopul sancțiunilor contravenționale, se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestație în anulare și anularea deciziei civile atacate.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.503 alin.2 pct.3 coroborat cu art.504 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă.

Intimatul I. Județean de Poliție Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, arătând în esență că decizia civilă atacată este legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În principal trebuie lămurit temeiul juridic al contestației în anulare.

Contestatorul indică ca temei juridic art.503 al.2 pct.3 Cod proc. civ.

Potrivit acestui text de lege indicat de către contestator, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În expunerea motivelor contestației în anulare, contestatorul arată că motivul principal al prezentei contestații în anulare, îl reprezintă acela că dezlegarea dată atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel este rezultatul unei greșeli materiale și anume, hotărârile pronunțate au avut în vedere că fapta săvârșită ar avea un grad de pericol social ridicat.

Dar, din această expunere a contestatorului rezultă de fapt un alt temei juridic și anume art.503 al.2 pct.2 Cod proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Conform alineatului 3 al aceluiași articol rezultă că, dispozițiile al.2 pct.1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel, care potrivit legii nu pot fi atacate cu recurs.

În sensul textului de lege sus-menționat ”greșeala materială” înseamnă greșeala de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite”. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Prin urmare, greșelile instanței de apel, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Prima ipoteză din art. 503 al.2 pct.2 Cod procedură civilă are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării apelului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

În speță, contestatorul nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspecte formale ale judecății în apel, ci critică modul în care instanța a dezlegat pricina, iar motivele pe care instanța de apel a soluționat cauza nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un apel la apel. .

Față de toate aceste considerente, tribunalul urmează să respingă contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul GRIGUȚA I., cu domiciliul în loc. M., ..15 B, județul C., împotriva deciziei civile nr.405 din 20 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2015.

Președinte,

R. A. V.

Judecător,

S. R.

Grefier,

D. B.

Red./dec.civ.jud.R.S./16.10.2015

Tehnored.gref.DB/19.10.2015/4ex.

..apelant/1 ex. intimat.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 8/2015. Tribunalul TULCEA