Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 26/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 26/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 26/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător E. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta reclamantă U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la cabinet avocat T. G., T., ..54, jud.T., împotriva sentinței civile nr.2024/04.07.2014, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. (M.) M., cu domiciliul în T., ., jud.T..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că nu s-au depus relațiile solicitate, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, iar apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei T. la data de 17.01.2014, reclamanta U. A. T. T. – Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar a chemat-o în judecată pe pârâta A. (M.) M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei totale de 3.592 lei reprezentând chirii lunare restante, în baza contractului de închiriere nr. 364/10.05.2004, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2024/04.07.2014, Judecătoria T. admis excepția lipsei de interes pentru suma de 1.318 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011 și a respins cererea reclamantei, pentru această sumă, ca fiind lipsită de interes.
Instanța a admis cererea reclamantei pentru suma de 1.382 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014.
Totodată, au fost respinse atât cererea de obligarea pârâtei la plata sumei de 1.246 lei majorări de întârziere, cât și aceea de obligare la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în ceea ce privește legea aplicabilă contractului de închiriere nr. 364/10.05.2004, că acesta a fost încheiat în anul 2004, iar în materie contractuală, art. 102 alin. 1 LPA a Codului civil dispune că „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat in tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.”
Instanța a considerat că întrucât contractul este anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, dispozițiile Codul civil 1864 sunt aplicabile inclusiv în materia executării contractului.
A mai reținut instanța de fond că prin contractul de închiriere nr. 364/ 10.05.2004 pârâta A. (M.) M., a închiriat locuința situată în municipiul T., .-22, județul T. pentru o chirie lunara de 138.700ROL ( 13,87 lei) pe o durata de 5 ani, începând cu luna mai 2004.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes pentru suma de 1.318 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011, a arătat judecătorul fondului că aceasta are natura unei excepții de fond, peremptorii, deoarece privește exercițiul dreptului la acțiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii, instanța având obligația de a se pronunța mai întâi asupra acestei excepții.
A mai arătat instanța că interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei acțiuni în justiție și este o condiție de exercițiu a acesteia.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat ca până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârâta sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a emis somații și titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita nr. 2010-2816 .
Instanța a reținut că, în cauză, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silita a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei.
Prin urmare, instanța a considerat că prezenta acțiune este lipsită de interes pentru suma de 1.318 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
Instanța de fond a apreciat că o acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat, considerând că nu poate trece peste interpretarea dată de către reclamantă creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâta are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv dacă pretențiile au sau nu natură fiscală, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
A arătat judecătorul fondului că atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acestea își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare, instanța reținând că, la acest moment, pârâta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita nr. 2010-2816, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Instanța a considerat că suma de 1.382 lei reprezintă debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014, pentru această sumă pârâta având obligația de a achita chiria conform art. III din contract.
A mai reținut instanța că în cauza, între parți s-a încheiat un contract civil, prin care primul, în calitate de proprietar închiriază, iar al doilea în calitate de chiriaș, ia cu chirie, stabilindu-se drepturi și obligații reciproce, cadrul general aplicabil contractului fiind Legea nr. 114/1996.
A arătat judecătorul fondului că pentru a putea obține chiria care i se cuvine în temeiul contractului, proprietarul, indiferent daca este persoană fizică sau juridică sau o unitate administrativ-teritorială trebuie să apeleze la justiție, numai în cadrul unei astfel de acțiuni se pot valorifica pretențiile locatorului, instanța fiind singura în măsură să verifice legalitatea contractului încheiat, a actelor adiționale ulterioare și a tuturor celorlalte incidente apărute în legătură cu executarea contractului asumat.
A mai arătat instanța că prin încheierea unui contract de închiriere, chiriașul nu intră într-un raport de drept financiar public cu autoritatea locală sau județeană și aceasta cu atât mai mult cu cât prețul închirierii a fost de fiecare data negociat prin act separat. Actul încheiat nu este deci unul unilateral, ci bilateral, sinalagmatic, de vreme ce sunt stabilite drepturi și obligații reciproce, chiria precum și celelalte obligații neputând fi considerate impozite sau taxe.
Prima instanță a reținut că, deși termenul de închiriere a fost stipulat în contract ca fiind „până în mai 2009”, la împlinirea acestuia a operat tacita relocațiune, în condițiile art. 1437 cod civil 1865, care stipulează că dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, se consideră locațiunea ca reînnoită, efectele ei urmând a se produce potrivit dispozițiilor relative la închirierea fără termen.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. 1 coroborate cu art. 11 alin. 1 teza I din O.G. nr. 40/1999, nerespectarea de către proprietar a obligației de a notifica chiriașului sau fostului chiriaș, prin executorul judecătoresc, de data și locul întâlnirii pentru încheierea unui nou contract atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere.
Ca atare, instanța de fond a apreciat că actul juridic încheiat între părți este supus dispozițiilor O.G. nr. 40/ 1999 si O.U.G. nr. 44/2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe, care impune prelungirea valabilității contractelor cu un termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a actului normativ (22.05.2009), astfel încât subzistă obligația chiriașului de plată a chiriei potrivit contractului de închiriere nr. 364/ 10.05.2004.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.246 lei majorări de întârziere, s-a reținut că sunt nefondate, din cuprinsul contractului nerezultând cuantumul penalităților, art. II arătând că se datorează majorări de întârziere potrivit dispozițiilor legale, iar în ceea ce privește existența vreunei hotărâri de consiliu local prin care să se stabilească cuantumul acestora, reclamanta nu a depus decât H.C.L. nr. 36 din 27.02.2014 prin care se arată că se menține nivelul majorării de întârziere de 2% /lună, însă aceasta dispoziție are efecte pentru viitor, nefăcându-se dovada, deși s-a solicitat de către instanța, a unui act normativ care să prevadă cuantumul penalităților pentru sumele restante anterior anului 2014.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta U. A. T. - Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Arată apelanta-reclamantă că instanța de fond a admis excepția lipsei de interes și a constatat faptul că existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate până la anul 2011, reclamantul nu mai are interes a solicita aceste sume și consideră că soluția instanței este nelegală, invocând în acest sens dispozițiile art. 33 Cod procedură civilă.
Învederează apelanta-reclamantă că nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, titlurile executorii emise până în anul 2011, iar prin modificările aduse codului de procedură fiscală începând cu data de 01.09.2011, organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.
În acest context, consideră apelanta-reclamanta că sumele individualizate până la 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită, în anul 2014, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete de recuperare a acestor sume pe care executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au legal cum să le execute.
Prin interdicția instituită de lege, începând cu 01.09.2011, de a considera aceste creanțe născute din raporturi juridice ca fiind creanțe fiscale, nici sumele individualizate în actele fiscale nu mai comportă regimul juridic al creanțelor fiscale, iar în aceste condiții, prin soluția injustă a instanței de judecată sumele individualizate în titlurile executorii depuse la dosar ce reprezentă creanțele până în anul 2011 nu vor mai fi recuperate în nici un fel.
Învederează apelanta-reclamantă faptul că pe calea executării silite civile s-a adresat unui executor judecătoresc și acesta a solicitat un titlu executoriu valabil la data încuviințării executării silite, titlu pe care instanța de judecată l-a considerat ca fiind lipsit de interes.
În ceea ce privește majorările de întârziere, arată apelanta-reclamantă că acestea au fost respinse pe motiv că sumele reprezentând chirie nu reprezintă debite fiscale, deși a calificat și a admis faptul că reclamanta a considerat aceste debite ca fiind fiscale, pentru ca în considerentele respingerii cererii privind majorările de întârziere să se contrazică și să arate că aceste debite sunt nefiscale, motiv pentru care majorările de 2% pe lună sunt corect calculate.
Consideră apelanta-reclamantă că prevederile codului de procedură fiscal, până la modificare, se aplicau și creanțelor născute din raporturi juridice contractuale, iar în acest context, deși judecătorul fondului a respins ideea că s-ar face aplicarea art. 1241 alin 2 din O.G. nr. 92/_, o altă majorare decât cea de 2% nu avea cum să se aplice, din moment ce aceste redevențe din raporturi juridice contractuale comportau regimul juridic al creanțelor fiscale.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Apelanta a criticat soluția instanței de fond sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei de interes si a invocat în susținerea motivelor de apel dispozițiile art. 33 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.”
Acest text constituie o excepție de la regula potrivit căreia interesul trebuie să fie născut și actual și permite promovarea unei cereri pentru care inițiatorul acesteia trebuie să justifice un interes, dar acesta nu este născut și actual fie pentru ca nu a avut loc încălcarea dreptului, fie dreptul este afectat de o condiție sau un termen suspensiv care nu s-a împlinit. Condiția esențială pentru promovarea unei astfel de acțiuni este aceea de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a se produce o pagubă iminentă care nu s-ar mai putea repara.
Reclamanta nu a justificat nici un interes ca o condiție premisă a formulării unei acțiuni preventive în condițiile art.33 teza a II a Codului de procedură civilă, întrucât aceasta deține deja un titlu executoriu emis în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat ca până la data de 01.10.2011, sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a emis somații și titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita nr. 2010-2816.
În cauză, apelanta deține deja titluri executorii împotriva intimatului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătoreasca, cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei.
Prin urmare, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că prezenta acțiune este lipsită de interes pentru suma de 1.318 lei până la data de 30.09.2011 reprezentând debit restant pentru care au fost emise deja titluri executorii.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate fi acceptat.
Instanța nu poate analiza în cadrul unei acțiuni de drept comun natura juridica a creanțelor pentru care au fost emise deja titluri executorii, acestea putând fi contestate potrivit dispozițiilor legale în temeiul cărora au fost emise.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Instanța nu poate reține decât că, la acest moment, apelanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003.
Relativ la plata sumei de 1.246 lei majorări de întârziere, se reține că din cuprinsul contractului nu rezultă cuantumul penalităților, art. II arătând că se datorează majorări de întârziere potrivit dispozițiilor legale, iar în ceea ce privește existența vreunei hotărâri de consiliu local prin care să se stabilească cuantumul acestora, reclamanta nu a depus decât H.C.L. nr. 36 din 27.02.2014 prin care se arată că se menține nivelul majorării de întârziere de 2% /lună, însă aceasta dispoziție are efecte pentru viitor, nefăcându-se dovada, deși s-a solicitat de către instanța, a unui act normativ care să prevadă cuantumul penalităților pentru sumele restante anterior anului 2014.
Pentru aceste considerente urmează a respinge apelul declarat de către apelanta-reclamantă U. A. teritorială T. Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelanta-reclamantă U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la cabinet avocat T. G., T., .. 54, județul T., împotriva sentinței civile nr.2024/04.07.2014, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. (M.) M., cu domiciliul în municipiul T., ., județul T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 22 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. N. E. N. N. M.
Jud. fond F.Ș.
Redactat jud. D.N../04.02.2015
Tehnoredactat gref. N.M/G.R./05.02.2015/ 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 34/2015. Tribunalul TULCEA | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 25/2015.... → |
|---|
