Pretenţii. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 9/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9
Ședința publică de la data de 11 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător L. D. P.
Judecător F. Șurculescu
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant M. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat T. I., cu sediul în mun. T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 2403 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. T., prin P., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 04.02.2015 și, ulterior la data de 11.02.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 09.05.2012, sub nr._, M. M. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu M. T., prin P., în dosarul de executare nr.276/2011 al B. D. D., solicitând constatarea unui drept de creanță în sumă de 2000 lei, cu privire la imobilul a cărui evacuare se solicită și instituirea unui drept de retenție până la plata acestei sume.
În fapt, s-a arătat că în anul 1993 a achitat suma de 1.500.000 ROL în vederea achiziționării unui apartament; contractul a fost perfectat în anul 1995 însă s-a dispus anularea sa, printr-o hotărâre judecătorească. A mai arătat contestatorul faptul că, a efectuat îmbunătățiri în acel apartament, iar cheltuielile pe care le-a efectuat nu au fost decontate de către intimat.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.401 și urm.
La data de 10.04.2013, reclamantul a formulat precizări, indicând faptul că pretinde constatarea dreptului de creanță ce constă în valoarea prețului plătit pentru achiziționarea apartamentului ce face obiectul executării silite. De asemenea a arătat că pretinde și un drept de retenție până la restituirea sumei ce o reprezintă prețul plătit.
Pârâtul a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind pretențiile reclamate, arătând că acestea derivă din contractul de vânzare-cumpărare nr.492/1993 care a fost anulat prin decizia civilă nr.110/1998 a Curții de Apel C.. S-a arătat că, fosta soție a contestatorului a reclamat restituirea prețului, sens în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 2591/06.09.1999, și s-a efectuat și plata către aceasta. Pentru diferența de preț, contestatorul nu a emis nicio pretenție. Dreptul de creanță al acestuia s-a născut în anul 1998, respectiv la momentul anulării contractului de vânzare-cumpărare. Întrucât acțiunea în pretenții a fost promovată după aprox. 12 ani, rezultă că termenul de prescripție este împlinit.
Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 2403 din data de 17 septembrie 2014 a admis excepția prescripției extinctive, invocată de pârâtul M. T., prin P. și a respins acțiunea în pretenții ca fiind prescrisă.
De asemenea, a respins cererea privind instituirea dreptului de retenție în favoarea contestatorului M. M., cu privire la imobilul situat în T., ., ..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin Sentința civilă nr.2288/22.09.2008 pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr._ – M. M. a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie în favoarea Municipiului T., imobilul situat în T., ., ..
Din considerentele hotărârii rezultă că acesta deține fără titlu imobilul în speță, întrucât contractele nr.492/1993 și 492/1995 au fost desființate cu efect retroactiv prin decizia nr.110/1998 a Curții de Apel C. și sentința civilă nr.818/2004 a Judecătoriei T..
Faptul că, situația stă de această manieră rezultă și din Sentința civilă nr.2591/06.09.1999 pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr.644/1999, potrivit căreia M. T. a fost obligat către T. M. (fosta soție a reclamantului) la plata sumei de 4.531.166 ROL din suma totală de 6.427.404 ROL achitată cu titlu de preț în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.492/1993 și care a fost anulat prin decizia civilă nr.110/1998 a Curții de Apel C..
Cu Ordinul de plată nr.1181/20.11.2000 – pârâtul a achitat către T. M. suma datorată potrivit titlului executoriu.
Cât privește diferența de 1.896.238 ROL – pentru care contestatorul emite pretenția de restituire, s-a constat că izvorul obligațional s-a născut la momentul anulării contractului de vânzare-cumpărare nr.492/1993 și nicidecum la vreun moment ulterior.
Efectul principal al nulității contractului de vânzare-cumpărare, constă în repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea prestațiilor reciproce.
P. urmare, obligația de restituire a prețului și dreptul corelativ de a pretinde acest preț, s-au născut la momentul anulării contractului, adică la momentul pronunțării de către Curtea de Apel C. a deciziei 110/1998.
De asemenea, s-a mai reținut că, potrivit art.1 din Decretul 167/1958 - dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
P. termen de prescripție extinctivă se înțelege intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material, sub sancțiunea pierderii acestui drept.
Potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 – termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă, potrivit art.7 alin.1 din actul normativ înscris anterior, de la data când se naște dreptul la acțiune.
Cum, acțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 09.05.2012, s-a apreciat că, în mod evident că termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit.
Totodată, s-a mai arătat că, prin prisma dreptului de retenție pretins s-a interpretat faptul că, contestatorul urmărește prin prezenta acțiune, realizarea dreptului de creanță al prețului apartamentului (nicidecum constatarea acestuia, care de altfel este inadmisibilă conf. art.111 Cod proc.civ.) și, de aceea, s-a analizat acțiunea de această manieră.
Referitor la dreptul de retenție, s-a constat că, nici acesta nu poate fi recunoscut întrucât se află în interdependență cu creanța pretinsă și față de care s-a apreciat că nu mai poate fi realizată întrucât dreptul la acțiune este prescris extinctiv.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a formulat recurs contestatorul M. M., criticând-o sub aspectul netemeiniciei din perspectiva soluționării excepției prescripției extinctive.
Astfel, recurentul a arătat că, instanța de judecată în mod greșit a interpretat că diferența de preț privind apartamentul înstrăinat de pârâți, rămasă la dispoziția intimatei pârâte după restituirea parțială făcută prin Ordinul de plata nr. 1181/20.11.2000 își are ca izvor obligațional momentul anularii antecontractului nr. 492/1993.
Reținând ca efect al nulității contractului mai sus citat repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea prestațiilor reciproce, instanța apreciază în mod greșit că raportarea să se facă la momentul pronunțării Deciziei Penale nr. 110/1998 prin care s-a anulat Antecontractul de vânzare- cumpărare nr. 492/1993.
Raționament excede atât situației invocate în considerentul art.l din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dar și situației de fapt dată de încheierea contractului translativ de proprietate nr. 492/1995 și demersul părților pentru repunerea în situația anterioară încheierii înțelegerii perfecte așa cum dispune textul art. 1295 si 1298 cod civil.
P. decizia penală nr. 110/1998 a fost anulat actul juridic nr. 492 “dresat’ de părți în anul 1993, dar nu a fost anulat actul juridic cu același nr. 492 “dresat” în anul 1995.
Cele două acte produc efecte total diferite atât sub aspectul drepturilor și obligațiilor dintre părți, dar și asupra opozabilității față de terți.
Actul cu nr. 492 încheiat în anul 1993 este o promisiune de vânzare-cumpărare neîndeplinind condițiile art. 1295 cod civil în privința transferului de proprietate asupra imobilelor.
In aceste considerente, pornind de la faptul ca părțile încheind antecontractul nr. 492/1993 au hotărât să efectueze prestații reciproce fără ca înscrisul să aibă puterea unui act de transfer al proprietății, prin anularea actului părțile rămân cu beneficiul prestației celeilalte părți până la momentul în care una din ele solicită întoarcerea prestației sau încheie actului translativ de proprietate.
De asemenea, recurentul a mai arătat că, instanța nu poate reține ca moment al începerii prescrierii dreptului la acțiune în realizarea contraprestației părților, momentul încheierii antecontractului întrucât nu poate dicta interesul acestora asupra demersului întoarcerii contraprestației sau realizarea actului în sensul art. 1295-1298 Cod civil, cu atât mai mult cu cât părțile au încheiat actul translativ de proprietate supra căruia s-au înțeles, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare nr. 492/1995.
Cum instanța nu face referire la soarta contractului de vânzare-cumpărare nr. 492 încheiat de părți în anul 1995, act juridic translativ de proprietate în sensul art. 1295 Cod civil și nu raportează prescripția la un anumit moment legat de acesta, sentința civilă nr. 2403/2014 este netemeinica prin admiterea excepției prescripției extinctive
Legal citat, intimatul M. T., prin P. nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile din recurs invocate, cât și din oficiu, în temeiul art. 304¹Cod proc civ., instanța reține următoarele:
Recurentul împreună cu fosta soție au achiziționat de la intimat, prin cumpărare cu plata în rate, apartamentul nr.4 situat în T., . C, ., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.492/1993.
P. Decizia nr. 110/198 pronunțată de Curtea de Apel C., contractul de vânzare-cumpărare nr.492/1993 a fost anulat, iar fosta soție a recurentului obține pe cale judecătorească restituirea prețului plătit drept rate pentru apartament prin Sentința civilă nr. 2591 din 6 septembrie 1999 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr. 644/1999.
Dar recurentul nu și-a valorificat dreptul care s-a născut în anul 1998, în schimb a ocupat imobilul, locuind în apartament mai mult de 12 ani, astfel încât dreptul său la acțiune s-a prescris.
Astfel, regula generală (Codul civil de la 1864) privind începutul prescripției dreptului material la acțiune are „de lege lata”, o dublă consacrare legislativă în două texte de lege cuprinse însă în acte normative diferite și anume:art.7 al.1 din Decretul nr.167/1958 și art.1886 Cod civil.
Potrivit art.7 al.1 din Decretul nr.167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune; iar potrivit art.1886 Cod civil nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere. Între cele două texte nu există deosebiri de fond, ci numai de formulare, de redactare așa că prin „acțiune” în sensul art. 1886 Cod civil, se înțelege în realitate „dreptul la acțiune”.
Astfel, prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv ori interesul legitim este încălcat, negat ori contestat.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune, având ca obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 al.1 din același act normativ termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă potrivit art.7 al.1 de la data când se naște dreptul la acțiune.
Din analiza amănunțită a cauzei, rezultă că termenul de 3 ani s-a împlinit, astfel că, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul-reclamant M. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat T. I., cu sediul în mun. T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 2403 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. T., prin P., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 11 Februarie 2015.
Președinte, S. R. | Judecător, L. D. P. | Judecător, F. Șurculescu |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. V.I.
Red./dec.civ.jud.R.S./02.03.2015
Tehnored.gref.DB/04.03.2015/2ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 125/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 73/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
