Pretenţii. Decizia nr. 242/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 242/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 242/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.242
Ședința publică din data de 24 martie 2015
Completul compus din:
Președinte: V. A.
Judecător: M. L. Șurculescu
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., impotriva sentintei civile nr.2704/10.10.2014 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect pretenții, in contradictoriu cu intimații-pârâți M. S. și C. N., domiciliați în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul M. S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Față de sustinerea intimatului-pârât ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.
Intimatul-pârât M. S., având cuvântul în apel, solicită respingerea apelului ca nefondat. Arată că nu este vinovat.
TRIBUNALUL:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub numărul_ la data de 01.04.2014 reclamantul S. Județean de Urgență T., a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților M. S. si C. S. la plata sumei de 1.266,65 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de care P. V. a beneficiat în perioada 13.04.2011 – 18.04.2011.
Prin sentința civilă nr.2704/10.10.2014 Judecătoria T. a respins cererea ca nefondata.
Analizând cererea în raport de actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
În perioada 13.04.2011 – 18.04.2011 numitul P. V. a fost internat la S. Județean de Urgență T. - Secția Ortopedie, urmare unei agresiuni. I-a fost acordată asistență medicală pentru tratarea leziunilor suferite, iar C.A.S. T. a decontat aceste servicii, urmând ca spitalul să recupereze contravaloarea lor de la persoanele vinovate.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale”.
Din interpretarea textului de lege mai sus arătat rezultă că obligația achitării serviciilor medicale nu incumbă beneficiarului acestora ci autorilor faptelor care au determinat acordarea asistenței medicale.
S-a arătat de către prima instanță că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar ca reclamanta să dovedească toate condițiile răspunderii respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția pârâtului.
Reclamanta a arătat ca nedepunerea unei plângeri, retragerea plângerii penale, neînceperea urmăririi penale, împăcarea partilor, culpa penala nu au relevanță in obligarea agresorului la dezdăunarea unitatii sanitare. In cauza de fata, s-a retinut, insa, ca prin rezoluția nr. 1994/P/2011, P. de pe langa Judecatoria T. a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la numiții M. S. si C. S. sub aspectul savarsirii infracțiunii de lovire sau alte violente, in baza dispozițiilor art. 10 lit. a si e Cod procedura penala pentru ca fapta nu există sau exista vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. In cauza, soluția Parchetului de pe langa Judecatoria T. nu a fost întemeiata pe unul din cazurile arătate de reclamanta in cererea introductivă. In condițiile in care paratii nu se fac vinovați de fapta ilicita, neexistând suficiente indicii pentru a se concluziona ca a fost savarsita vreo agresiune împotriva numitului P. V., s-a constatat ca lipsește una din cerințele esențiale ale răspunderii civile delictuale ale paratilor.
Instanța de fond a aratat că nu este necesar ca împotriva agresorului să se fi formulat vreo plângere penală sau ca acesta să fi fost condamnat pentru comiterea vreunei infracțiuni, ci reclamanta trebuie doar să identifice persoana vinovată și să dovedească vinovăția acesteia prin orice mijloc de probă.
În ceea ce privește temeiul de drept indicat de reclamanta ( art. 998 -999 Cod civil), instanța de fond a constatat ca pentru ca pârâții să răspundă delictual, trebuie să se faca dovada unei fapte ilicite, faptă care nu există raportat la pretențiile formulate.
În aceste condiții instanța de fond a constatat că în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală cererea reclamantei este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență T., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Astfel, consideră apelanta că a depus la dosar un înscris detaliat care să facă dovada pretențiilor reprezentând cheltuieli de spitalizare. Pârâtul s-a prezentat la S. Județean de Urgență T. declarând că a fost victima unei agresiuni, iar ulterior, nu a mai întreprins nici un demers pentru a recupera de la făptuitor suma datorată pentru spitalizare și a o depune la spital și nici nu a mai formulat o plângere împotriva acestuia.
Consideră apelantul că instanța de fond pronunțându-se pe respingerea acestui tip de cheltuieli ar putea realiza precedentul interpretării, în mod diferit art.313 din Legea nr.95/2006, într-un fel pentru victimile agresiunilor sau accidentelor care declară cine se face vinovat de producerea dăunării sănătății și cer pedepsirea făptuitorului și în alt fel pentru acele victime care nu fac acest lucru din comoditate sau din alte interese sau rațiuni.
A solicitat apelanta admiterea apelului așa cum a fost formulat și rejudecând cauza pe fond să fie admisă acțiunea.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că apelul declarat este nefondat urmând a se respinge.
Apelantul a criticat solutia instantei de fond invocand dispozitiile art.313 din Legea nr.95/2009, text de lege care, in opinia sa, creeaza o obligatie in sarcina persoanei vatamate, fie de a plati el de bunavoie cheltuielile de spitalizare, fie de a le recupera de la faptuitor pe cale amiabila si a le depune la spital, fie sa il actionaze ulterior pe agresor in instanta pentru a recupera sumele respective.
Astfel, potrivit art.313 alin.1 „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”
Apelanta a criticat solutia instantei de fond sustinand temeinicia cererii de chemare in judecata in considerarea faptului ca si persoana vatamata de agresiune poate fi obligata la plata cheltuielilor de spitalizare, desi, din actele si lucrarile dosarului se poate observa ca au calitatea de parati, chiar persoanele despre care se sustine ca au fost agresorii numitului P. V..
Sub acest aspect, pentru ca cererea reclamantei sa poata fi admisa, se impune ca aceasta sa faca dovada conditiilor raspunderii civile delictuale, astfel incat sa poata fi antrenata raspunderea patrimoniala a acestora.
Ori, din intregul material probator administrat atat in fața instantei de fond, cat si in apel, apelanta nu a dovedit fapta ilicita a paratilor si nici legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciul pretins.
Mai mult decat atat, se poate observa ca in cursul judecatii la instanta de fond, s-a dispus din oficiu emiterea unei adrese catre P. de pe langa Judecatoria T., pentru a se comunica stadiul cercetarilor efectuate ca urmare a plangerii formulate de numitul P. V.. La dosarul cauzei a fost inaintata rezolutia de neîncepere a urmaririi penale din 20.01.2012, prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale față de paratii din prezenta cauza, intrucat s-a constatat ca fapta nu exista.
Avand in vedere ca apelanta nu a dovedit fapta ilicita savarsita de catre parati, in speta se constata ca cererea sa este nefondata, solutia instantei de fond fiind temeinica si legala.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza a respinge apelul formulat de reclamanta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., în contradictoriu cu pârâtii M. S. și C. N., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., impotriva sentintei civile nr.2704/10.10.2014 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect pretenții, in contradictoriu cu intimații-pârâți M. S. și C. N., domiciliați în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronuntata in sedinta publica din 24.03.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. A. M. L. Șurculescu P. L.
Jud.fond.V.C.
Red.jud.Ș.M.L./07.04.2015.
Tehnored.gref.P.L./5ex./07.04.2015.
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 212/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 217/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
