Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 31/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 31/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
JUDECĂTOR E. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta reclamantă U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la cabinet avocat T. G., T., ..54, jud.T., împotriva sentinței civile nr.1870/23.06.2014, pronunțată de Judecătoria T., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, în contradictoriu cu intimatul pârât B. D., cu domiciliul în T., ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că nu s-au depus relațiile solicitate, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, iar apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei T. la data de 11.11.2013 sub nr._, reclamanta U. ADMINITRATIV T. T. – Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu a solicitat obligarea pârâtului B. D. la plata sumei de 1.013 lei, reprezentând prejudiciul adus prin neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de închiriere nr. 8933/02.04.1996, precum și a majorărilor aferente. De asemenea, reclamanta a solicitat instanței să dispună rezilierea contractului mai sus menționat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr. 8933/02.04.1996, prin care acesta din urmă s-a obligat să plătească o chirie. Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația contractuală în cauză, deși a fost somat și știa că figurează în evidențele reclamantei ca și debitor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1321-1322 Noul Cod Civil, art. 1350 Noul Cod civil.
Pârâtul nu a depus în termen procedural întâmpinare sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La termenul de judecată din data de 05.06.2014 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes în formularea acțiunii cu privire la capătul de cerere având ca obiect pretenții, raportat la debitul pentru care reclamanta a emis titluri executorii.
Soluționând cauza Judecătoria T., prin sentința civila nr.1870/23.06.2014 a admis excepția lipsei de interes în formularea acțiunii cu privire la capătul de cerere având ca obiect pretenții, raportat la debitul în cuantum de 115 lei pentru care reclamanta deține titlu executoriu, invocată din oficiu.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect pretenții, raportat la debitul în cuantum de 115 lei, ca fiind lipsit de interes.
A fost admisa în parte acțiunea si a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 898 lei, reprezentând debit datorat în baza contractului de închiriere nr. 8933/02.04.1996.
S-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 8933/02.04.1996, încheiat între părți si a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel prima instanța a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, excepția lipsei de interes, prima instanța a reținut ca este întemeiata.
Astfel,una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, potrivit art. 32 alin. 1 lit. d) Noul Cod procedură civilă este și justificarea unui interes, respectiv urmărirea unui folos practic de către cel care inițiază acțiunea, iar interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Conform art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau a unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 30.09.2011, suma datorată de pârât are caracterul unei creanțe fiscale, motiv pentru care a emis somația nr._/20.07.2011 și titlul executoriu nr._/20.07.2011 pentru suma de 115 lei cu titlu chirie teren construcție garaj și majorări aferente, în cadrul dosarului de executare silită nr. 2011-2141/20.07.2011 (fila 15, 16).
Prin urmare, reclamanta deține la acest moment un titlu executoriu împotriva pârâtului pentru suma anterior menționată, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească) privitor la aceeași creanță nu-i poate aduce niciun folos practic.
Câtă vreme acest titlu executoriu nu a fost anulat în cadrul unei contestații la executare, acesta își produce efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a-și realiza creanța prin executare silită.
O acțiune în pretenții având același obiect nu poate fi decât lipsită de interes, întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași creanță, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, ceea ce este inadmisibil.
Ca atare, a fost admisă excepția lipsei de interes în formularea acțiunii cu privire la capătul de cerere având ca obiect pretenții, raportat la debitul în cuantum de 115 lei pentru care reclamanta deține un titlu executoriu, si a fost respins, acest capăt de cerere, ca fiind lipsit de interes.
Pe fondul cauzei, prima instanța a reținut cu prioritate că art. 6 Noul Cod Civil, consacră principiul neretroactivității legii civile.
Tot astfel, art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 prevede regula potrivit căreia contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
În acest context, în speță sunt aplicabile prevederile art. 969 cod civil anterior, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Între reclamantă, în calitate de proprietar/administrator, și pârât, în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețe de teren destinate construcției de garaje nr. 8933/02.04.1996 cu începere de la data de 01.01.1996 până la comunicarea rezilierii contractului de către proprietar (fila 11).
Obiectul contractului a constat în preluarea în folosință de către pârât a unui teren în suprafață de 18 m.p., situat în municipiul T., zona Peco spate . destinația de construcție provizorie garaj, în schimbul plății unei chirii anuale, plătibilă în patru rate trimestriale. Sub acest aspect, părțile au mai convenit ca modificările ulterioare intervenite la tariful aplicat pentru calcularea chiriei, să fie operate din oficiu de către proprietar, acestea fiind comunicate chiriașului.
În ceea ce privește modalitatea de plată a chiriei, s-a reținut că potrivit pct. VI din contract, părțile au stabilit de comun acord ca aceasta să se realizeze trimestrial, cel mai târziu la expirarea trimestrului pentru care se face plata, iar orice întârziere la plată atrage o penalitate zilnică conform normelor legale în vigoare de 0,12%.
Potrivit aceluiași punct din contractul de închiriere, neplata chiriei timp de trei luni consecutive de la încheierea trimestrului, atrage de la sine rezilierea contractului.
Potrivit extrasului de rol al debitorului la data de 30.09.2013 anexat de reclamantă (fila 6), pârâtul B. D. datora suma de 1.013 lei cu titlu chirie și penalități/majorări de întârziere.
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței pretinse, după care neexecutarea se prezumă atât cât timp pârâtul nu dovedește executarea.
În speță, reclamanta a făcut dovada existenței creanței prin contractul de închiriere semnat de pârât, în timp ce acesta nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată a chiriei, deși conform regulilor expuse anterior îi incumba sarcina acestei probe.
Instanța a avut în vedere și faptul că, deși pârâtul a fost citat cu mențiunea "personal la interogatoriu", acesta nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 08.05.2014, context în care s-a dat eficiență dispozițiilor art. 358 Noul Cod procedură civilă, apreciind această împrejurare ca fiind o recunoaștere a pretențiilor reclamate.
Cu privire la accesorii s-a reținut faptul că potrivit clauzelor contractuale, pârâtul datorează penalități de întârziere zilnice de 0,12%, iar din desfășurătorul privind situația debitorului la data de 31.10.2013 rezultă că reclamanta a calculat începând cu anul 2011 accesorii de 2% pe fiecare lună (fila 35-40). Cum accesoriile solicitate sunt mai mici decât cele ce rezultă din contract, în baza principiului disponibilității, instanța nu va acorda mai mult decât s-a solicitat.
Față de cele expuse, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, si a dispus obligarea pârâtului la plată numai în limita sumei pentru care nu s-au emis titluri executorii, respectiv suma de 898 lei, reprezentând debit datorat în baza contractului de închiriere nr. 8933/02.04.1996 (diferența dintre suma pretinsă de 1.013 lei și suma de 115 lei pentru care deține un titlu executoriu).
În ceea ce privește sancțiunea civilă a rezilierii contractului, s-a reținut că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o neexecutare sau o executare cu întârziere a clauzelor contractuale asumate de către pârât; neexecutarea sau executarea cu întârziere să fie imputabilă pârâtului (care este prezumat a se afla în culpă până la proba contrară); neexecutarea sau executarea cu întârziere a clauzelor contractuale să aibă un caracter suficient de important pentru partea reclamantă, raportat la scopul imediat al actului juridic civil urmărit de aceasta (să fie de natură a justifica desființarea contractului).
Apreciind ca în cauză sunt îndeplinite condițiile susmenționate, prima instanța a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 8933/02.04.1996, încheiat între părți, regăsindu-se în speță inclusiv situația neplății chiriei timp de trei luni consecutive de la încheierea trimestrului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamantul U. A. T. - Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Arată apelantul-reclamant că instanța de fond a admis excepția lipsei de interes și a constatat faptul că existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate până la anul 2011, reclamantul nu mai are interes a solicita aceste sume și consideră că soluția instanței este nelegală, invocând în acest sens dispozițiile art. 33 Cod proc. civilă.
Învederează apelantul-reclamant că nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, titlurile executorii emise până în anul 2011, iar prin modificările aduse codului de procedură fiscală începând cu data de 01.09.2011 organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.
În acest context, consideră apelantul reclamant că sumele individualizate până la 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită, în anul 2014, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete de recuperare a acestor sume pe care executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au legal cum să le execute.
Prin interdicția instituită de lege, începând cu 01.09.2011, de a considera aceste creanțe născute din raporturi juridice ca fiind creanțe fiscale, nici sumele individualizate în actele fiscale nu mai comportă regimul juridic al creanțelor fiscale, iar în aceste condiții, prin soluția injustă a instanței de judecată sumele individualizate în titlurile executorii depuse la dosar ce reprezentă creanțele până în anul 2011 nu vor mai fi recuperate în nici un fel.
Învederează faptul că pe calea executării silite civile s-a adresat unui executor judecătoresc și acesta a solicitat un titlu executoriu valabil la data încuviințării executării silite, titlu pe care instanța de judecată l-a considerat ca fiind lipsit de interes.
In consecința s-a solicitat admiterea apelului si schimbarea hotărârii atacate in sensul obligării paratei si la plata sumei de 115 lei reprezentând debit pana la data de 30.09.2011.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Apelanta a criticat soluția instanței de fond sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei de interes si a invocat in susținerea motivelor de apel dispozițiile art.33 C.proc.civ., potrivit cărora „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.”
Acest text constituie o excepție de la regula potrivit căreia interesul trebuie sa fie născut si actual si permite promovarea unei cereri pentru care inițiatorul acesteia trebuie sa justifice un interes, dar acesta nu este născut si actual fie pentru ca nu a avut loc incalcarea dreptului, fie dreptul este afectat de o condiție sau un termen suspensiv care nu s-a împlinit. Condiția esențiala pentru promovarea unei astfel de acțiuni este aceea de a preveni incalcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a se produce o paguba iminenta care nu s-ar mai putea repara.
Reclamanta nu a justificat nici un interes ca o condiție premisa a formulării unei acțiuni preventive in condițiile art.33 teza a II a c.proc.civ., întrucât aceasta deține deja un titlu executoriu emis in temeiul dispozitiilor codului de procedura fiscala.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicata, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanța sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat ca până la data de 01.10.2011, sumele datorate de către pârâta sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a emis somații si titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita nr. 2011-2141/20.07.2011.
În cauza, apelanta deține deja titluri executorii împotriva intimatului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătoreasca, cu privire la aceeași suma de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silita a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, in mod corect a apreciat judecătorul fondului ca prezenta acțiune este lipsita de interes pentru suma de 115 lei reprezentând debit restant pentru care au fost emise deja titluri executorii.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate fi acceptat.
Instanța nu poate analiza in cadrul unei acțiuni de drept comun natura juridica a creanțelor pentru care au fost emise deja titluri executorii, acestea putând fi contestate potrivit dispozitiilor legale in temeiul cărora au fost emise.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Instanța nu poate reține decât că, la acest moment, apelanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 480 c.proc.civ., urmează a respinge apelul declarat de către apelanta-reclamanta U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta reclamantă U. A. T. T.-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la cabinet avocat T. G., T., ..54, jud.T., împotriva sentinței civile nr.1870/23.06.2014, pronunțată de Judecătoria T., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, în contradictoriu cu intimatul pârât B. D., cu domiciliul în T., ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. N. E. N. N. M.
Jud.fond IS
Red.tehnored.jud./N.E./26.01.2015
Gref.NM/4 ex./.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 35/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 376/2012. Tribunalul... → |
|---|
