Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 29/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 29/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 29/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 29/2015

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. N.

JUDECĂTOR E. N.

GREFIER N. M.

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta reclamantă U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la cabinet avocat T. G., T., ..54, jud.T., împotriva sentinței civile nr.1995/04.07.2014, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în T., ., ., jud.T..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că nu s-au depus relațiile solicitate, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, iar apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei T. la data de 09.01.2014, reclamanta U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR a chemat-o in judecata pe parata ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea paratei la plata sumei totale de 3684 lei reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de închiriere teren construcții provizorii nr. G_/ 12.01.2004, încetarea acestuia, evacuarea pârâtei, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat ca între părți s-au încheiat contractului de închiriere teren construcții provizorii nr. G_/ 12.01.2004 prin care pârâta s-a obligat să plătească prețul chiriei.

Se învederează că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, reclamanta somând-o însă fără niciun efect.

In drept s-au invocat dispoz. art. 1350 si urm c.civ, Legea nr. 114/ 1996.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Soluționând cauza Judecătoria T. a prin sentința civila nr. 1995/04.07.2014 a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 3.076 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011.

A respins cererea pentru suma de 3076 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011 ca lipsită de interes.

A respins cererea pentru suma de 1040 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014 ca nefondată.

A respins capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere teren construcții provizorii nr. G_/ 12.01.2004 și evacuarea pârâtei ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel prima instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește legea aplicabilă contractului de închiriere teren construcții provizorii nr. G_/ 12.01.2004, se reține ca a fost încheiat în anul 2005, iar în materie contractuală, art. 102 alin. 1 LPA a Codului civil dispune că „Contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data când a fost încheiat in tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa.”

Cum contractul de închiriere teren construcții provizorii nr. G_/ 12.01.2004 este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, atunci codul civil 1864 este legea aplicabila inclusiv în materia executării si încetării contractului.

Prin contractul de închiriere teren construcții provizorii nr. G_/ 12.01.2004 parata . a închiriat suprafața de 15 mp situata in mun. T., .), jud. T. pentru o chirie lunara de 1.943.850 ROL ( 194, 38 lei) pe o durata de 6 luni, începând cu 01 .01.2004, contract prelungit ulterior.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes pentru suma de 3076 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011, prima instanța a admis-o pentru următoarele considerente:

Excepția lipsei de interes a cererii are natura unei excepții de fond, peremptorii, deoarece privește exercițiul dreptului la acțiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii. Deci, instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra acestei excepții.

Interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei acțiuni în justiție si este o condiție de exercițiu a acesteia.

Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicata, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanța sau al unui titlu executoriu, după caz.

Reclamanta a apreciat ca până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârâta sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosarul de executare silita nr. 2008-_-3390, emițând titluri executorii si somații conform OG nr. 92/ 2003 ( f. 41-53).

În cauza, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătoreasca), cu privire la aceeași suma de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silita a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta acțiune este lipsita de interes pentru suma de 3076 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.

O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat.

Instanța nu poate trece peste interpretarea data de către reclamanta creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâta are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv daca pretențiile au sau nu natura fiscala, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.

Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare..

Instanța nu poate reține decât că, la acest moment, pârâta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.

Prima instanța a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta pentru suma de 1040 lei debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014, debit reprezentând penalități de întârziere pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din adresa din 23.06.2014 ( f. 66), debitul de 1040 lei reprezintă majorări de întârziere pentru perioada 01.10._14.

Din cuprinsul contractului de închiriere teren construcții provizorii nr. G_/ 12.01.2004 nu rezultă cuantumul penalităților, art. IV din contract arătând că se datorează o penalitate zilnică potrivit normelor legale in vigoare.

În ceea ce privește existența vreunei hotărâri de consiliu local prin care să se stabilească cuantumul penalităților, reclamanta nu a depus decât HCL nr. 36 din 27.02.2014 prin care se arată că se menține nivelul majorării de întârziere de 2% /lună, însă aceasta dispoziție are efecte pentru viitor, nefăcându-se dovada, deși s-a solicitat de către instanța, a unui act normativ care să prevadă cuantumul penalităților pentru sumele restante anterior anului 2014.

Între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâta, în schimbul folosinței spațiului închiriat, și-a asumat obligația de a plăti chiria prevăzută în contract.

Chiria astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului T., iar din momentul în care se datorează, aceeași redevență reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.

Prin consecință, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/24.12.2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic similar al acesteia din urmă.

A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de chirii și cele datorate sub titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce chiria își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.

Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul chiriei și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.

Nu sunt aplicabile nici dispozițiile invocate de reclamanta, respectiv 1241 alin. 2 OG nr. 92/ 2003, „nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de luna”, așa cum s-a arătat mai sus chiria este o obligație bugetara nefiscală pentru a se aplica majorări în cuantumul prevăzut pentru obligațiile fiscale.

Cum pârâta nu are nicio datorie față de reclamanta, nu sunt îndeplinite cerințele art. VII din contract care ar putea avea ca efect rezilierea contractului si evacuarea pârâtei, astfel încât a fost respins capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere teren construcții provizorii nr. G_/ 12.01.2004 și evacuarea pârâtei ca nefondat

A fost respinsa si cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ca nefondată, reclamanta nefăcând dovada efectuării unor cheltuieli in prezentul litigiu.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamantul U. A. T. - Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

1. Arată apelantul-reclamant că instanța de fond a admis excepția lipsei de interes și a constatat faptul că existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate până la anul 2011, reclamantul nu mai are interes a solicita aceste sume și consideră că soluția instanței este nelegală, invocând în acest sens dispozițiile art. 33 Cod proc. civilă.

Învederează apelantul-reclamant că nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, titlurile executorii emise până în anul 2011, iar prin modificările aduse codului de procedură fiscală începând cu data de 01.09.2011 organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.

În acest context, consideră apelantul reclamant că sumele individualizate până la 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită, în anul 2014, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete de recuperare a acestor sume pe care executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au legal cum să le execute.

Prin interdicția instituită de lege, începând cu 01.09.2011, de a considera aceste creanțe născute din raporturi juridice ca fiind creanțe fiscale, nici sumele individualizate în actele fiscale nu mai comportă regimul juridic al creanțelor fiscale, iar în aceste condiții, prin soluția injustă a instanței de judecată sumele individualizate în titlurile executorii depuse la dosar ce reprezentă creanțele până în anul 2011 nu vor mai fi recuperate în nici un fel.

Învederează faptul că pe calea executării silite civile s-a adresat unui executor judecătoresc și acesta a solicitat un titlu executoriu valabil la data încuviințării executării silite, titlu pe care instanța de judecată l-a considerat ca fiind lipsit de interes.

2. Apelantul a mai criticat hotărârea atacata si sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere privind majorările de întârziere susținând ca in mod greșit acestea nu au fost acordate din moment ce pana la data de 01.09.2011 redevența datorata in baza unui contract de concesiune a avut natura juridica a unei creanțe fiscale.

In consecința s-a solicitat admiterea apelului si schimbarea hotărârii atacate in sensul obligării paratei si la plata sumei de 3076 lei reprezentând debit pana la data de 30.09.2011, precum si la plata majorărilor de întârziere.

Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Apelanta a criticat, in primul rând, soluția instanței de fond sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei de interes si a invocat in susținerea motivelor de apel dispozițiile art.33 C.proc.civ., potrivit cărora „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.”

Acest text constituie o excepție de la regula potrivit căreia interesul trebuie sa fie născut si actual si permite promovarea unei cereri pentru care inițiatorul acesteia trebuie sa justifice un interes, dar acesta nu este născut si actual fie pentru ca nu a avut loc incalcarea dreptului, fie dreptul este afectat de o condiție sau un termen suspensiv care nu s-a împlinit. Condiția esențiala pentru promovarea unei astfel de acțiuni este aceea de a preveni incalcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a se produce o paguba iminenta care nu s-ar mai putea repara.

Reclamanta nu a justificat nici un interes ca o condiție premisa a formulării unei acțiuni preventive in condițiile art.33 teza a II a c.proc.civ., întrucât aceasta deține deja un titlu executoriu emis in temeiul dispozitiilor codului de procedura fiscala.

Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicata, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanța sau al unui titlu executoriu, după caz.

Reclamanta a apreciat ca până la data de 01.10.2011, sumele datorate de către pârâta sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a emis somații si titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita nr. 2008-_-3390.

În cauza, apelanta deține deja titluri executorii împotriva intimatului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătoreasca, cu privire la aceeași suma de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silita a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, in mod corect a apreciat judecătorul fondului ca prezenta acțiune este lipsita de interes pentru suma de 3076 lei reprezentând debit restant pentru care au fost emise deja titluri executorii.

O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate fi acceptat.

Instanța nu poate analiza in cadrul unei acțiuni de drept comun natura juridica a creanțelor pentru care au fost emise deja titluri executorii, acestea putând fi contestate potrivit dispozitiilor legale in temeiul cărora au fost emise.

Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.

Instanța nu poate reține decât că, la acest moment, apelanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.

Tribunalul retine ca este neîntemeiata si critica apelantei referitoare la modul de soluționare a capătului de cerere privind majorările de întârziere.

Se constata ca prima instanța a reținut in mod corect ca intre parți, au luat naștere in baza contractului de concesiune raporturi juridice civile, iar chiria pe care parata s-a obligat prin acest contract sa o plătească reprezenta si anterior datei de 30.09.2011 o creanța bugetara de încasat la bugetul local iar nu o creanța fiscala pentru a putea fi aplicabile dispozițiile care reglementează aceasta materie in ce privește majorările de întârziere, neavând relevanta împrejurarea ca reclamanta apelanta a emis titlurile executorii pentru sumele considerate ca fiind datorate de parata pana la data d 30.09.2011 in baza dispozitiilor OG nr. 92/2003.

Mai mult apelanta nu a făcut dovada existentei vreunei hotărâri de consiliu local prin care sa se stabilească cuantumul penalităților de întârziere aplicabil contractelor de închiriere, iar HCL NR. 36/27.02.2014 depusa de reclamanta la dosar nu poate fi aplicabila decât pentru viitor nu si obligatiilor nascute anterior anului 2014.

In consecința in mod corect a fost respinsa ca nefondata cererea cu privire la suma de 1040 lei reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 01.10._14.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 480 c.proc.civ., urmează a respinge apelul declarat de către apelanta-reclamanta U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil formulat de apelanta reclamantă U. A. T. T.-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la cabinet avocat T. G., T., ..54, jud.T., împotriva sentinței civile nr.1995/04.07.2014, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în T., ., ., jud.T., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. N. E. N. N. M.

Jud.fond FS

Red.tehnored.jud./NE 27.01.2015

Gref.NM/4 ex./.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 29/2015. Tribunalul TULCEA