Anulare act. Decizia nr. 392/2012. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 392/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 06-06-2012 în dosarul nr. 392/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 392/2012

Ședința publică de la 06 Iunie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. B.

JUDECĂTOR: V. A.

JUDECĂTOR: C. B.

Grefier: L. R.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții reclamanți C. P. cu domiciliul în Babadag, ., ., ., jud.Tulcea, M. I. cu domiciliul în Baia, ..6B, ., H. C. cu domiciliul în Medgidia, ., ., ., jud.C., C. G., C. V. și C. M. toți cu domiciliul în Măcin, ..93, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.752/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria Babadag, în contradictoriu cu intimații pârâți G. F. cu domiciliul în Eforie Nord, ., jud.C., M. M., M. T. ambele cu domiciliul în N. V., Șoseaua C., ., . și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, având ca obiect anulare act - nulitate parțială titlu de proprietate.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 23 mai 2012, susținerile părților prezente au ost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 30 mai 2012 și la această dată, când a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag la data de 08.03.2011 sub nr._, reclamanții C. P., cu domiciliul în Babadag, ., ., M. I., cu domiciliul în Baia, ..6B, ., ., H. C., cu domiciliul în Medgidia, ., ., ., C. G., C. V. și C. M. toți cu domiciliul în Măcin, ..93, jud.Tulcea au chemat în judecată pe pârâții G. F., cu domiciliul în Eforie Nord, ., jud.C., M. M., M. T., ambele cu domiciliul în N. V., Șoseaua C., ., ., C. Județeană pentru S. D. de P. asupra Terenurilor Tulcea, cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/30 august 1994 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea privind suprafața de 1729 mp teren intravilan situat în ..1, județ Tulcea, în sensul de a se dispune emiterea unui nou titlu de proprietate pentru terenul intravilan în care să fie menționat tatăl lor, defunctul M. G., fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că terenul intravilan menționat în titlu a aparținut defunctului tată al reclamanților, M. G., iar în titlul de proprietate sus-arătat mai sunt menționați sora tatălui reclamanților, pârâta G. F. și un frate decedat, M. V., în locul căruia au fost chemați în judecată fiicele acestuia, pârâtele M. M. și M. T., susținându-se că tatăl reclamanților a locuit în această casă situată pe acest teren până la moartea sa.

Cu privire la terenul extravilan, reclamanții au susținut că titlul de proprietate rămâne valabil întrucât și pârâții beneficiază de acest teren, pentru care au depus cerere de reconstituire în calitate de moștenitori acceptanți ai succesiunii defunctului M. C.. Au mai precizat reclamanții că la momentul emiterii titlului de proprietate, pentru terenul extravilan, dintr-o eroare, a fost menționat și terenul intravilan, necunoscându-se faptul că acest imobil a aparținut părinților reclamanților și nu are legătură cu averea defunctului M. C. pentru care s-a dezbătut moștenirea și s-a încheiat un partaj voluntar.

Au mai învederat reclamanții că potrivit Legii nr.169/1997 sunt lovite de nulitate absolută actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și anume actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, actul normativ prevăzând că nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror și de alte persoane care justifică un interes legitim.

La solicitarea instanței, C. județeană de Fond Funciar Tulcea a depus documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/30.08.1994, respectiv cererile formulate de G. F., M. G. și M. V., actele acestora de stare civilă, hotărârea nr.1336/28.08.1991 emisă de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor privind validarea propunerilor Comisiei comunale Baia, tabel nominal cu moștenitorii cooperatorilor decedați care solicită în scris stabilirea dreptului de proprietate.

Pârâtele nu s-au prezentat la judecata cauzei, nu au ridicat excepții și apărări, iar în cursul procesului reclamanții au renunțat la chemarea în judecată a pârâtei M. T., învederând că unica moștenitoare legală a defunctului M. V. este pârâta M. M., depunând în acest sens certificatul de moștenitor nr. 48/07.04.2011 emis de BNP D. Sfircea .

În cursul judecății a decedat reclamanta C. N., fiind introduși în cauză succesorii acesteia, respectiv numiții C. G., C. V. și C. M..

Prin sentința civilă nr. 752/09.11.2011 a Judecătoriei Babadag, a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

P. a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în temeiul legii 18/1991 a fondului funciar, a fost emis titlul de proprietate nr._/30.08.1994 de către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea, atribuindu-se în proprietate numiților M. G., M. V. și G. F., suprafața de 9,5 ha teren extravilan și 1729 mp teren intravilan, prin reconstituirea dreptului de proprietate.

A mai arătat prima instanță că dreptul de proprietate s-a reconstituit de pe urma autorului acestora, respectiv defunctul M. C., în temeiul cererilor adresate de către moștenitorii acestuia, respectiv M. G., M. V. și G. F., ulterior reconstituirii decedând M. G. și M. V..

A mai reținut instanța de fond că din documentația depusă de către C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Tulcea, respectiv tabelul nominal cu moștenitorii cooperatorilor decedați care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, rezultă că M. C. figura în evidențe cu suprafața de 9,5 ha teren în extravilanul loc. Baia și 1729 mp în intravilanul aceleiași localități.

De asemenea, judecătorul fondului a arătat că, deși reclamanții au susținut că M. V. și G. F. nu erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul intravilan și că acest teren a aparținut defunctului lor autor M. G., în susținerea dreptului lor au invocat contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 426/24.03.1947, contract încheiat între M. C., în calitate de colonist, și Statul Român și prin care acesta a dobândit și suprafața de teren ce face obiectul prezentei cauze.

Examinând contractul de vânzare cumpărare, prima instanță a constatat că M. C. a dobândit în temeiul acestui contract un imobil casă de locuit și suprafața de 3600 mp teren intravilan și 9 ha teren extravilan.

Prima instanță a mai reținut că prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1064/25.05.1995 la BNP Sfircea D., coindivizarii M. G., M. V. și G. F. au procedat la partajarea doar a suprafeței de 9 ha și 5.000 mp teren extravilan, suprafață pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate în speță, fără însă a partaja și terenul din intravilanul localității Baia, județ Tulcea, teren care a fost reconstituit părților sus-menționate, în baza aceluiași titlu și pentru care se solicită constatarea nulității absolute și că potrivit art. III din Lega 169/1997 constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate poate fi cerută de persoanele arătate în mod expres în lege și de orice persoană care justifică un interes legitim .

Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că M. V. și G. F., în calitate de moștenitori ai defunctului M. C., erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren intravilan ce se regăsește în titlul contestat și că reconstituirea dreptului de proprietate a fost făcută în beneficiul moștenitorilor fostului proprietar, respectiv M. C., acesta dobândind terenul în temeiul contractului de vânzare – cumpărare susmenționat, figurând înscris în registrul agricol cu suprafața de teren în speță.

Prin urmare, a apreciat judecătorul fondului, titlul de proprietate contestat nr._/30.08.1994 a fost în mod legal emis în beneficiul celor trei moștenitori ai numitului M. C., care au formulat cerere de reconstituire, autorul reclamanților nefiind unicul moștenitor îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs reclamanții M. I., C. P., C. G., C. V., C. M. și H. C., care au criticat hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului și, fie casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, fie modificarea sentinței, în sensul constatării nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/30.08.1994, privind suprafața de 1729 mp, teren intravilan situat în comuna Baia, .. 1, jud. Tulcea și a dispunerii emiterii unui nou titlu de proprietate pentru acest teren, în care să fie menționat autorul lor, defunctul M. G..

În motivarea recursului, reclamanții au arătat că motivele de casare îl constituie atât faptul că în cauză nu a fost citată și numita M. A., care trebuia să figureze ca reclamantă, fiind parte în contractul de vânzare-cumpărare pentru cele 2/3 din teren, precum și faptul că nu a fost îndeplinită procedura de citare prin publicitate cu pârâtele M. M. și M. T..

Au mai arătat recurenții că terenul intravilan menționat în titlu a aparținut tatălui lor, M. G., și apoi recurentului M. I., aceștia locuind în casa situată pe respectivul teren și fiind cunoscuți ca proprietari. De aceea, apreciază recurenții, la momentul emiterii titlului de proprietate pentru terenul extravilan, dintr-o eroare, a fost menționat și terenul intravilan. De asemenea, recurenții au precizat că pârâții sunt de acord cu admiterea acțiunii.

La dosarul cauzei, recurenții au depus, prin avocat, fotocopii de pe un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și de pe o hotărâre judecătorească (filele 49-51).

Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței de recurs.

Examinând hotărârea recurată, atât în baza motivelor invocate de către recurenți, cât și din oficiu, instanța constată că recursul nu este întemeiat. Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, din înscrisurile administrate în cauză, rezultă că prin titlul de proprietate cu privire la care se solicită nulitatea absolută parțială, s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma numitului M. C., moștenitorii acestuia fiind M. G., autorul reclamanților, precum și numiții M. V. și G. F., persoane care de altfel au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Prin urmare, nu doar autorul reclamanților era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate ci și numiții M. V. și G. F., celelalte persoane înscrise în titlul de proprietate.

În ceea ce privește faptul că prin actul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, depus în recurs, doi dintre titularii dreptului de proprietate, și anume M. G. și M. V. și-au înstrăinat cotele indivize din terenul intravilan către recurentul M. I. și soția acestuia, M. A., acesta nu are relevanță în ceea ce privește valabilitatea titlului de proprietate nr._/30.08.1994, atât timp cât acest titlu a fost emis ca urmare a cererilor formulate de către moștenitorii persoanei îndreptățite, neputând constitui o cauză de nulitate absolută faptul că între momentul formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate și momentul emiterii titlului doi dintre cei cărora li s-a reconstituit dreptul și-au înstrăinat cota lor indiviză. Mai mult decât atât, emiterea unui alt titlu în care să figureze doar autorul reclamanților nu este posibilă cât timp numita G. F. nu și-a înstrăinat cota indiviză și, așa cum s-a arătat anterior era îndreptățită, alături de frații ei, M. G. și M. V., la reconstituirea dreptului de proprietate.

Relativ la faptul că autorul reclamanților, M. G., a locuit în casa situată pe terenul intravilan și că atât acesta, cât și reclamantul M. I., sunt cunoscuți ca proprietari, nici acesta nu are relevanță sub aspectul valabilității titlului, atât timp cât nu doar M. G., ci și M. V. și G. F., erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate și cu privire la acest teren, care anterior s-a aflat în proprietatea autorului lor, M. C..

Prin urmare, în cauză nu se pune problema nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, întrucât titlul a fost emis cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative, ci eventual problema unei ieșiri din indiviziune a părților.

Referitor la motivele de casare invocate de către recurenți, instanța apreciază că nici acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, numita M. A., soția recurentului M. I., nu trebuia citată în cauză, atât timp cât aceasta nu privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 115/21.01.1992 a fostului notariat de Stat Babadag, act în care M. A. a fost parte, ci un titlu de proprietate cu privire la care respectiva persoană nu are nicio legătură. De asemenea, nu este justificată nici susținerea că pârâtele M. M. și M. T. nu au fost citate prin publicitate, cât timp în privința celei din urmă, reclamanții au renunțat la judecată, iar prima dintre acestea a fost citată prin publicitate (fila 87 din dosarul de fond).

Având în vedere aceste considerente și întrucât nu există alte motive de nulitate sau de nelegalitate a hotărârii recurată, instanța urmează să respingă recursul împotriva sentinței civile nr. 752/09.11.2011 a Judecătoriei Babadag, ca nefondat și să mențină sentința civilă nr. 752/09.11.2011 a Judecătoriei Babadag, ca legală și temeinică.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți C. P. cu domiciliul în Babadag, ., ., ., jud.Tulcea, M. I. cu domiciliul în Baia, ..6B, ., ., H. C. cu domiciliul în Medgidia, ., ., ., jud.C., C. G., C. V. și C. M. toți cu domiciliul în Măcin, ..93, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.752/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria Babadag, în contradictoriu cu intimații pârâți G. F. cu domiciliul în Eforie Nord, ., jud.C., M. M., M. T. ambele cu domiciliul în N. V., Șoseaua C., ., . și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 752/09.11.2011 a Judecătoriei Babadag, ca nefondat.

Menține sentința civilă nr. 752/09.11.2011 a Judecătoriei Babadag, ca legală și temeinică.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 06.06.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, Grefier,

E. B. V. A. L. R.

Potrivit disp. 261 alin. 2 c.p.c. pentru Potrivit disp. 261 alin. 2 c.p.c., pentru

judecător, aflat în CO, semnează grefier aflat în CO, semnează

Președintele Instanței Grefir șef secție

C. B.

Red.Jud.C.B./06.07.2012

Tehnored.Gref.A.B./13.07.2012/10 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 392/2012. Tribunalul TULCEA