Contestaţie la executare. Decizia nr. 1151/2015. Tribunalul TULCEA

Tribunalul TULCEA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1151/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 1151/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1151/2015

Ședința publică de la 04 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D. A.

JUDECĂTOR: S. G.

Grefier: L. R.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta contestatoare U. A. T. JUDEȚUL T. - C. JUDEȚEAN T. cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.714/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata contestatoare RA A. D. D. T. cu sediul în T., .. 15, jud.T. și intimatul creditor S. L. AL RA A. D. D. cu sediul în T., .. 15, jud.T., având ca obiect contestație la executare + suspendare executare + lămurire dispozitiv.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 20 noiembrie 2015, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a se depune concluzii scrise la solicitarea părților instanța a amânat pronunțarea la 27 noiembrie 2015, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la această dată când a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Asupra apelului civil analizat:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 13.01.2014 sub nr. _ contestatoarea U. A. T. Județul T. - C. Județean T. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata S. L. al RA A. „D. D.” T., solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 66/2013 al Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.”, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Intimata S. L. al RA A. „D. D.” T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată și menținerea formelor de executare silită, arătând, în esență, că argumentele aduse de contestatoare nu sunt în măsură se determine admiterea acțiunii.

Prin încheierea din data de 21.01.2014 s-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 13.01.2014 sub nr. _ contestatoarea U. A. T. Județul T. - C. Județean T. a formulat o altă contestație la executare în contradictoriu cu intimata S. L. al RA A. „D. D.” T., solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 65/2013 al Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.”, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Intimata S. L. al RA A. „D. D.” T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată și menținerea formelor de executare silită, prezentând, în esență, aceleași apărări ca și cele expuse în dosarul nr._ .

Contestatoarea a depus precizări scrise la data de 28.02.2014 prin care a arătat că se impune anularea formelor de executare și prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 92/2012 care stabilește plata eșalonată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, în condițiile în care RA A. „D. D.” T. face parte din sfera entităților publice, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001, dar și prin raportare la prevederile H.G. nr. 398/1997 și H.G. nr. 1360/2001.

Prin încheierea din data de 21.01.2014 s-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Prin încheierea din data de 28.02.2014 s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 15.01.2014 sub nr. _ contestatoarea Regia Autonomă A. „D. D.” T. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata S. L. al RA A. „D. D.” T., solicitând anularea popririi dispuse de Biroul executorului judecătoresc „Ș. A.” în dosarul de executare silită nr. 65/2013 și anularea încheierii din data de 23.12.2013 de stabilire a cuantumului cheltuielilor de executare, precum și constatarea suspendării de drept a oricărei proceduri de executare silită în temeiul O.U.G. nr. 92/2012.

Intimata S. L. al RA A. „D. D.” T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.

Prin încheierea din data de 29.04.2014 s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.714 din 13 martie 2015 instanța a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarele U. A. T. JUDEȚUL T. - C. JUDEȚEAN T. și R.A. A. D. D. T., în contradictoriu cu intimata S. L. AL RA A. D. D..

A anulat în parte actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 65/2013 al Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.”, cu privire la suma de 259.637,08 lei.

A anulat în parte încheierea nr. 65 din data de 23.12.2013 de stabilire a cuantumului cheltuielilor de executare în dosarul de executare nr. 65/2013 al Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.”, în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc la suma de 8.287 lei.

A menținut actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 65/2013 al Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.” în limita sumei de 733.502 lei din care 724.914 lei reprezentând drepturi salariale conform titlului executoriu și 8.588 lei cheltuieli de executare silită, actele de executare urmând a fi efectuate în continuare în sensul prevederilor art. 3 din H.G. nr. 398/1997.

Totodată, a anulat în parte actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 66/2013 al Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.”, cu privire la suma de 24.677,68 lei.

A menținut actele de executare silită efectuate dosarul de executare nr. 66/2013 al Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.” în limita sumei de 307.340 lei din care 298.752 lei reprezentând drepturi salariale conform titlului executoriu și 8.588 lei cheltuieli de executare silită, actele de executare urmând a fi efectuate în continuare în sensul prevederilor art. 3 din H.G. nr. 398/1997.

A obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatoarea U. A. T. Județul T. - C. Județean T. în cuantum de 858 lei.

A obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatoarea Regia Autonomă A. „D. D.” T. în cuantum de 2.009 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 3395/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ * s-a admis acțiunea formulată de mai mulți angajați ai Aeroportului „D. D.” T., prin S. L. al RA A. „D. D.” T. în contradictoriu cu Regia Autonomă A. ”D. D.” T. și C. Județean T., fiind obligate acestea, în sensul prevăzut de art. 3 din HG 398/1997, la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea pentru anul 2007 a coeficienților de ierarhizare prevăzuți prin actul adițional la CCM la nivel de ramură transporturi pe anul 2007 și cuantificați prin anexa 1 A la răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă efectuat de expert Radef M., parte integrantă din hotărâre, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Totodată, au fost obligate Regia Autonomă A. ”D. D.” T. și C. Județean T., în sensul prevăzut de art. 3 din HG 398/1997, la plata către reclamanți a sporului de căutare și salvare pentru anul 2007 în cuantumul stabilit pentru fiecare dintre reclamanți prin anexa 1 A la răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă efectuat de expert Radef M., parte integrantă din hotărâre, sume ce actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu excepția reclamanților D. G., D. C., M. I., O. M., O. S., P. I., S. V., T. E..

Prin aceeași sentință au fost obligate Regia Autonomă A. ”D. D.” T. și C. Județean T., în sensul prevăzut de art. 3 din HG 398/1997, la plata către toți reclamanții a sporului de căutare și salvare pentru anul 2008, în cuantumul stabilit pentru fiecare dintre reclamanți prin anexa 2 la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil Radef M., sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și a sporului de deservire a unor instalații pentru anii 2007 și 2008 în cuantumul stabilit pentru fiecare dintre reclamanți prin anexele 1 și 2 la raportul de expertiză contabilă, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu excepția reclamantului D. C..

Regia Autonomă A. ”D. D.” T. a mai fost obligată la plata contribuțiilor de asigurări sociale, datorate de reclamanți, pentru diferențele salariale stabilite prin hotărâre, precum și la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu expert.

Sentința civilă nr. 3395/27.06.2012a fost modificată prin decizia civilă nr. 833/CM/26.11.2012 a Curții de Apel C., în sensul că au fost obligați pârâții la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2008 – 31.09.2008 cu luarea în considerare a unui salariu de bază în cuantum de 700 lei, precum și a sporurilor de tură, de nocivitate și salvare aferente aceleiași perioade prin raportarea la acest salariu, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5845 lei aferente fondului.

Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2013 intimata S. L. al RA A. „D. D.” T. a solicitat Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.” punerea în executare silită a titlului executoriu, fiind constituit dosarul de executare nr. 66/2013, iar prin încheierea din data de 23.04.2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită.

Prin încheierea din data de 17.06.2013 executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 9520,10 lei, iar la aceeași dată a emis înștiințare și somație către Regia Autonomă A. ”D. D.” T. și C. Județean T., prin care li s-a pus în vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ca în termen de 6 luni să achite debitul în sumă de 398.985 lei reprezentând drepturi salariale și 9520,10 lei cheltuieli de executare silită.

Prin încheierea din data de 23.12.2013 executorul judecătoresc a modificat cuantumul cheltuielilor de executare, stabilindu-l la valoarea de 8.832,94 lei și în aceeași zi a emis adresa de înființare a popririi pe conturile Regiei Autonome A. ”D. D.” T. și ale Consiliului Județean T. pentru plata sumei de 332.017,68 lei, din care 323.184,74 lei reprezentând drepturi salariale și 8.832,94 lei cheltuieli de executare silită.

Măsura înființării popririi asupra conturilor bancare a fost comunicată de executorul judecătoresc Regiei Autonome A. ”D. D.” T. și Consiliului Județean T. prin adresele emise la data de 7.01.2014.

Prin sentința civilă nr. 1408/22.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ , s-a admis în parte acțiunea formulată de S. L. al RA A. „D. D.” T. în numele membrilor săi și au fost obligate Regia Autonomă A. ”D. D.” T. și C. Județean T., în sensul prevăzut de art. 3 din H.G. 398/1997, la plata către reclamanți a diferențelor salariale reprezentând sporul de aviație pentru perioada august – decembrie 2009 și a diferențelor salariale reprezentând reducerea cu 25 % a salariilor reclamanților pentru perioada octombrie 2010 – mai 2012, în cuantumul stabilit pentru fiecare dintre reclamanți prin raportul de expertiză contabilă efectuat de expert M. V., parte integrantă din hotărâre, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

De asemenea, au fost obligate Regia Autonomă A. ”D. D.” T. și C. Județean T., în sensul prevăzut de art. 3 din H.G. 398/1997, să plătească fiecărui reclamant contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada aprilie 2009 - martie 2012, contravaloarea premiului anual pe 2010 și 2011, contravaloarea primei de vacanță pentru anul 2011, contravaloarea primei de Ziua Aviației pentru anii 2010 și 2011 și contravaloarea premiilor din fondul de premiere calculat în proporție de 2 % din fondul de salarii realizat lunar și cumulat pentru anii 2010 și 2011, în cuantumul stabilit de expertul contabil M. V. în raportul de expertiză efectuat în cauză, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost totodată obligate Regia Autonomă A. ”D. D.” T. și C. Județean T., în sensul prevăzut de art. 3 din H.G. 398/1997, să plătească în favoarea reclamanților C. V., O. V., N. A., D. C. și M. M. indemnizația de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2010, în cuantumul stabilit de expertiza contabilă efectuată în cauză, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

S-au respins capetele de cerere privind plata tichetelor de masă pentru perioada aprilie – mai 2012, precum și cele privind plata drepturilor bănești solicitate prin concluziile scrise, iar pârâtele au fost obligate și la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților în suma de 6700 lei.

Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2013 intimata S. L. al RA A. „D. D.” T. a solicitat Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.” punerea în executare silită a titlului executoriu, fiind constituit dosarul de executare nr. 65/2013, iar prin încheierea din data de 7.06.2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită.

Prin încheierea din data de 17.06.2013 executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 16.862,10 lei, iar la aceeași dată a emis înștiințare și somație către Regia Autonomă A. ”D. D.” T. și C. Județean T., prin care li s-a pus în vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ca în termen de 6 luni să achite debitul în sumă de 1.126.417 lei reprezentând drepturi salariale și 16.862,10 lei cheltuieli de executare silită.

Sentința civilă nr. 1408/22.02.2013 a fost modificată prin decizia civilă nr. 883/CM/14.10.2013 a Curții de Apel C. în sensul că s-a respins cererea privind plata diferențelor salariale rezultate din reducerea cu 25% a salariului de bază aferent perioadelor octombrie și noiembrie 2010, precum și mai 2011 - mai 2012 și a pretențiilor privind sporul de aviație pentru perioada august - decembrie 2009.

Prin încheierea din data de 23.12.2013 executorul judecătoresc a modificat cuantumul cheltuielilor de executare, stabilindu-l la valoarea de 15.375,73 lei și în aceeași zi a emis adresa de înființare a popririi pe conturile Regiei Autonome A. ”D. D.” T. și ale Consiliului Județean T. pentru plata sumei de 993.139,08 lei, din care 977.463,35 lei cu titlu de drepturi salariale și 15.375,73 lei cheltuieli de executare silită.

Prin încheierea din data de 10.01.2014 Biroul executorului judecătoresc „Ș. A.” a dispus în temeiul art. 757 alin. 3 din Codul de procedură civilă, numirea expertului M. V. în vederea stabilirii cuantumului drepturilor salariale pentru fiecare angajat conform titlurilor executorii.

În cursul procesului, după conexarea celor trei cauze, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciar contabile de către expert N. V., având ca obiective determinarea drepturilor de natură salarială de care urmează a beneficia membrii de sindicat conform titlurilor executorii, cu indicarea sumelor nete și brute pentru fiecare salariat în parte și stabilirea în mod separat a responsabilității celor două contestatoare relativ la modul de constituire a bugetelor, ținând cont de modalitatea de îndeplinire a obligației în sensul prevederilor art. 3 din HG 398/1997.

Prin raportul de expertiză contabilă, prin completarea la expertiză și prin răspunsurile la obiecțiuni, s-a stabilit că relativ la sentința civilă nr. 1408/22.02.2013 a Tribunalului T., modificată de Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr. 883/CM/14.10.2013în dosarul nr._, drepturile de natură salarială de care urmează a beneficia membrii de sindicat sunt în cuantum total de 724.914 lei, din care 522.705 lei drepturi salariale nete.

S-a stabilit că pentru suma brută de 724.914 lei contribuția angajatorului este în sumă de 129.013 lei, rezultând o sumă totală ce trebuie suportată de cele două contestatoare în cuantum de 853.927 lei.

Referitor la modul de constituire a bugetelor celor două instituții, expertul contabil a stabilit suma de 807.815 lei în sarcina Unității A. Teritoriale Județul T. - C. Județean T., corespunzătoare unui procent de 94,60 % și suma de 46.112 lei în sarcina Regiei Autonome A. ”D. D.” T., corespunzătoare unui procent de 5,40 %.

În privința drepturilor salariale stabilite prin sentința civilă nr. 3395/27.06.2012 a Tribunalului T., modificată de Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr. 833/CM/26.11.2013 în dosarul nr._, expertul a stabilit că valoarea totală a acestora este de 298.752 lei, din care 207.497 lei drepturi salariale nete.

S-a stabilit că pentru suma brută de 298.752 lei contribuția angajatorului este în sumă de 67.365 lei, rezultând o sumă totală ce trebuie suportată de cele două contestatoare în cuantum de 366.117 lei.

Referitor la modul de constituire a bugetelor celor două instituții, expertul a stabilit suma de 346.347 lei în sarcina Unității A. Teritoriale Județul T. - C. Județean T., corespunzătoare unui procent de 94,60 % și suma de 19.770 lei în sarcina Regiei Autonome A. ”D. D.” T., corespunzătoare unui procent de 5,40 %.

Totodată, prin anexele la raportul de expertiză s-au expus în mod detaliat sumele cuvenite fiecărui salariat în parte conform titlurilor executorii.

Părțile nu au mai avut de formulat obiecțiuni după depunerea ultimelor precizări de către expertul contabil.

Potrivit art. 711 alin. 1 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data sesizării instanței „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.

Instanța de fond a reținut că titlurile executorii din prezenta cauză sunt două hotărâri judecătorești cu privire la care cele două contestatoare nu pot invoca motive de fapt sau de drept ce țin de fondul cauzei, chestiunea esențială dedusă judecății prin contestațiile la executare fiind, pe de o parte întinderea exactă a sumelor datorate cu titlul de drepturi salariale angajaților, iar pe de altă parte modalitatea concretă de îndeplinire a obligațiilor de plată a acestora și legalitatea actelor de executare silită din această perspectivă.

În privința sumelor datorate de contestatoare, prin expertiza contabilă efectuată în cauză s-a stabilit cu certitudine cuantumul acestora, cu particularizare atât în privința contribuției distincte a Regiei Autonome A. ”D. D.” T. și respectiv a Unității A. Teritoriale Județul T. - C. Județean T., dar și referitor la sumele la care este îndreptățit în concret fiecare membru al Sindicatului L. al RA A. „D. D.” T..

Analizând în concret procedura de executare silită declanșată de Biroul executorului judecătoresc „Ș. A.” în dosarele nr. 65/2013 și nr. 66/2013, s-a constatat că actele de executare au fost în concordanță cu prevederile Codului de procedură civilă, dar și ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002 „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”, iar conform prevederilor art. 2 „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.

Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că prin înștiințările și somațiile emise la data de 17.06.2013, executorul judecătoresc a pus în vedere ambelor contestatoare, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ca în termen de 6 luni să achite debitele reprezentând drepturi salariale și cheltuieli de executare silită, dar acestea nu s-au conformat, neexistând dovada efectuării unor demersuri în vederea îndeplinirii obligațiilor.

În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 22/2002, potrivit cărora „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.

Obligativitatea punerii în executare a titlurilor executorii rezultă în mod clar din prevederile art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002, în sensul că „Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.”

Cu privire la responsabilitatea C. Județean T., instanța de fond a reținut că prin H.G. nr. 398/1997 s-a dispus trecerea unor regii autonome aeroportuare de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea consiliilor județene, printre acestea fiind, potrivit pct. 13 din Anexa 1 și A. „D. D.” T..

Legiuitorul a stabilit prin art. 3 din H.G. nr. 398/1997 modalitatea de finanțare a regiilor autonome aeroportuare, respectiv:

„(1) Cheltuielile de administrare și de întreținere ale regiilor autonome cu specific deosebit, de interes local, se asigură din veniturile proprii și, în completare, din alocații de la bugetul local, în limita sumelor aprobate cu această destinație.

(2) Cheltuielile de capital ale regiilor autonome cu specific deosebit, de interes local, se asigură din surse proprii și, în completare, din alocații de la bugetul local, în limita sumelor aprobate cu această destinație”.

Totodată, potrivit art. 10 din H.G. nr. 398/1997 „Salarizarea personalului din regiile autonome care trec sub autoritatea consiliilor județene se face conform Hotărârii Guvernului nr. 523/1996 privind salarizarea personalului din regiile autonome aeroportuare care își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, competențele acestuia fiind preluate de consiliile județene”.

Mai mult, după trecerea regiilor autonome aeroportuare sub autoritatea consiliilor județene a fost adoptată H.G. nr. 594/1999 privind salarizarea personalului din regiile autonome aeroportuare cu specific deosebit care își desfășoară activitatea sub autoritatea consiliilor județene în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 398/1997, unde la art. 3 se prevede că „fondul destinat plății drepturilor salariale prevăzute în prezenta hotărâre, aprobat de către consiliul județean, se asigură din veniturile proprii ale regiei autonome aeroportuare și, în completare, din transferuri de la bugetul județean sub autoritatea căruia funcționează regia autonomă aeroportuară, în limita sumelor aprobate cu această destinație.”

Prin raportare la textele de lege enunțate, nu poate fi negată existența obligației C. Județean T. de a asigura cheltuielile necesare Regiei Autonome A. „D. D.” T. pentru plata drepturilor salariale, iar susținerea contestatoarei în sensul anulării actelor de executare întrucât executarea silită s-a început împotriva unei entități fără personalitate juridică nu pot fi primite.

Au fost reținute ca nefondate de asemenea și susținerile potrivit cărora actele de executare ar fi nelegale întrucât U. A. T. Județul T. - C. Județean T. nu a fost parte în litigiu și nu a fost obligată în concret la efectuarea vreunei plăți.

Astfel, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 „Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.”

Din această perspectivă, în mod corect actele de executare silită au fost îndreptate împotriva C. Județean T. ca parte în cele două procese și ca entitate responsabilă conform prevederilor H.G. nr. 398/1997 și H.G. nr. 594/1999, iar poprirea a fost în mod legal instituită pe conturile bancare ale Unității A. Teritoriale Județul T., instituție obligată la efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii potrivit dispozițiilor O.G. nr. 22/2002.

Instanța de fond a constatat că sunt nefondate și apărările contestatoarei U. A. T. Județul T. - C. Județean T. prin invocarea prevederilor O.G. nr. 61/2011 pentru reglementarea unor măsuri privind finanțarea regiilor autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes local, în sensul că alocarea de sume pentru alte activități sau pentru plata salariilor, ar duce la încălcarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 61/2011 „Cheltuielile de investiții ale regiilor autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes local, aferente suprafețelor de mișcare aeronave - piste, căi de rulare, platforme -, precum și echipamentelor conexe acestora, aflate în administrarea regiilor autonome aeroportuare, se pot finanța și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, ca transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale sub autoritatea cărora funcționează regiile autonome aeroportuare, precum și din fonduri europene”, iar conform dispozițiilor art. 2 „Finanțarea regiilor autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes local, de la bugetul local, din fonduri europene și de la bugetul de stat pentru cheltuielile prevăzute la art. 1 se face cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat”.

Legiuitorul instituie într-adevăr obligativitatea respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat inclusiv în cazul finanțării regiilor autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes local, de la bugetul local, dar această obligativitate se referă în concret doar la „cheltuielile de investiții ale regiilor autonome aeroportuare…”, astfel cum rezultă în concret din prevederile art. 1 ale actului normativ.

Ca atare, din interpretarea per a contrario a textului de lege, rezultă că obligația respectării legislației în domeniul ajutorului de stat nu subzistă și în cazul cheltuielilor de administrare și de întreținere ale regiilor autonome și implicit nici referitor la plata drepturilor salariale ale angajaților.

Instanța de fond a constatat de asemenea că nu pot fi primite nici susținerile contestatoarei U. A. T. Județul T. - C. Județean T., cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 92/2012, care stabilesc plata eșalonată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice.

Conform prevederilor art. XI alin. 1 din capitolul II al O.U.G. nr. 92/2012 „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, se va realiza astfel:

a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.”

Textul de lege se referă în mod expres la „personalului din instituțiile și autoritățile publice”, iar membrii sindicatului nu se încadrează în această categorie, întrucât Regia Autonomă A. „D. D.” T. nu este o instituție sau autoritate publică.

Noțiunea de instituție publică este definită prin dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 30 din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002 ca fiind „denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea/coordonarea acestora, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2”.

Pe de altă parte, regiile autonome sunt entități economice, care au caracterul unor comercianți al căror capital social este deținut de organe ale administrației publice centrale sau locale și care desfășoară o activitate economică de interes național sau local, fiind supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului.

Regiile autonome au luat ființă, inițial, în anul 1990, prin reorganizarea unităților economice de stat, astfel cum rezultă din prevederile art. 1 din Legea nr. 15/1990 potrivit cărora „unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se organizează și funcționează, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, sub forma de regii autonome sau societăți comerciale”.

Actul normativ menționat conține dispoziții cu caracter general privind organizarea și funcționarea regiilor autonome, relevante prin prisma obiectului dedus judecății în prezenta cauză fiind dispozițiile art. 3, potrivit cărora „regiile autonome sunt persoane juridice și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară”, dar și ale art. 5 alin. 1 și 2, în sensul că „regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său” și „în exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, folosește și dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu, sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită”.

Instanța de fond a avut în vedere totodată și dispozițiile art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care include în categoria întreprinderilor publice „regii autonome înființate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, companii și societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul și societăți comerciale la care una sau mai multe întreprinderi publice prevăzute la lit. a) și b) dețin o participație majoritară sau o participație ce le asigură controlul”

Prin prisma celor expuse, instanța de fond a constatat că Regia Autonomă A. „D. D.” T. nu poate fi considerată instituție sau autoritate publică în sensul prevederilor O.U.G. nr. 92/2012, fiind un comerciant care desfășoară o activitate economică de interes național, al cărui capital social este deținut de organele autorității publice.

În argumentarea susținerilor sale, contestatoarea U. A. T. Județul T. a făcut referire la dispozițiile art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001 potrivit cărora „prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie națională, precum și orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorități publice centrale ori locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar”.

Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că actul normativ indicat reglementează liberul acces la informațiile de interes public, iar includerea regiilor autonome în categoria autorităților sau instituțiilor publice vizează strict numai domeniul de aplicare al Legii nr. 544/2001, concluzie care rezultă chiar din textul de lege de la art. 2 lit. a, respectiv „În sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau instituție publică se înțelege …”. Mai mult, s-a constatat că legiuitorul a inclus prin textul de lege invocat și societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, iar acestea nu pot fi considerate autorități sau instituții publice, decât strict din perspectiva obligațiilor impuse prin legea privind liberul acces la informațiile de interes public, la fel ca și regiile autonome. Este practic o modalitate prin care legiuitorul a înțeles să extindă sfera de aplicabilitate a acestor prevederi legale și la alte entități la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, decât autoritățile sau instituțiile publice, însă aceste dispoziții nu pot fi interpretate ca reprezentând o definire a noțiunii de regie autonomă în sens general.

Față de argumentele expuse, instanța de fond a constatat că și din perspectiva existenței obligației de plată a contestatoarei U. A. T. - C. Județean T., executarea silită a fost în mod legal începută, iar prin expertiza contabilă efectuată în cauză s-a stabilit în concret cuantumul sumelor datorate de aceasta pentru asigurarea cheltuielilor necesare pentru acoperirea sumelor datorate angajaților Regiei Autonome A. „D. D.” T..

Executorul judecătoresc a respectat întocmai dispozițiile O.G. nr. 22/2002, în sensul că prin somațiile emise la data de 17.06.2013 a pus în vedere atât Regiei Autonome A. „D. D.” T. cât și Consiliului Județean T. obligativitatea ca în termen de 6 luni să achite debitele reprezentând drepturile salariale stabilite prin titlurile executorii, iar în condițiile în care cele două instituții nu s-au conformat, măsura de poprire a conturilor bancare a fost dispusă în mod legal, în concordanță cu prevederile art. 3 din O.G. nr. 22/2002.

Contestatoarea U. A. T. - C. Județean T. avea cunoștință de existența obligației stabilite în sarcina sa prin cele două hotărâri judecătorești, dar cu toate acestea nu a făcut nici un demers în vederea asigurării fondurilor necesare, deși prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002, avea obligația să dispună toate măsurile pentru asigurarea în bugetul propriu și dar și în cel al Regiei Autonome A. „D. D.” T., a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii.

În aceste condiții, continuarea executării silite este legală în limitele sumelor stabilite ca reprezentând debitele datorate de U. A. T. - C. Județean T. și Regia Autonomă A. „D. D.” T., actele de executare urmând a fi efectuate în continuare în sensul prevederilor art. 3 din H.G. nr. 398/1997, potrivit cărora cheltuielile de administrare, de întreținere și de capital ale regiilor autonome cu specific deosebit, de interes local „se asigură din veniturile proprii și, în completare, din alocații de la bugetul local, în limita sumelor aprobate cu această destinație”.

Față de cele expuse, instanța de fond a admis în parte contestația la executare, în sensul anulării actelor de executare silită până la concurența sumelor stabilite prin expertiza contabilă ca fiind datorate de cele două contestatoare pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite prin titlurile executorii, urmând a fi menținute actele de executare în limita acestor sume, precum și cu privire la cheltuielile de executare silită.

Totodată, a fost admisă în parte contestația la executare formulată de Regia Autonomă A. „D. D.” T. în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc.

Sub acest aspect, potrivit art. 669 alin. 4 din Codul de procedură civilă în forma în vigoare la data sesizării instanței, sumele datorate cu titlul de cheltuieli de executare pot fi cenzurate de instanța de executare pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. De asemenea, se aplică în mod corespunzător și dispozițiile art. 451 alin. 2 și 3 privind posibilitatea instanței de a reduce, chiar și din oficiu partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul executorului, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Chiar dacă valoarea sumelor ce fac obiectul executării silite în cele două dosare de executare este una ridicată, acesta fiind un criteriu avut în vedere la stabilirea onorariilor pentru serviciile prestate de executorii judecătorești conform prevederilor Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006, instanța de fond a avut în vedere faptul că activitatea executorului nu a fost una semnificativă raportat la complexitatea cauzei, având în vedere și actele de executare întocmite.

Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea că prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-au stabilit valori mai reduse ale sumelor datorate de debitoare față de cele menționate inițial în actele de executare silită, și pe cale de consecință s-a dispus reducerea onorariului executorului judecătoresc în raport de acest criteriu, dar și în mod proporțional cu activitatea concretă desfășurată în cele două dosare de executare silită.

Astfel, instanța de fond a anulat în parte actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 65/2013 al Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.”, cu privire la suma de 259.637,08 lei, precum și încheierea nr. 65 din data de 23.12.2013 de stabilire a cuantumului cheltuielilor de executare în respectivul dosar, în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc la suma de 8.287 lei.

S-au menținut actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 65/2013 în limita sumei de 733.502 lei din care 724.914 lei reprezentând drepturi salariale conform titlului executoriu și 8.588 lei cheltuieli de executare silită, actele de executare urmând a fi efectuate în continuare în sensul prevederilor art. 3 din H.G. nr. 398/1997.

S-au anulat în parte actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 66/2013 al Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.”, cu privire la suma de 24.677,68 lei.

Au fost menținute actele de executare silită efectuate dosarul de executare nr. 66/2013 în limita sumei de 307.340 lei din care 298.752 lei reprezentând drepturi salariale conform titlului executoriu și 8.588 lei cheltuieli de executare silită, actele de executare urmând a fi efectuate în continuare în sensul prevederilor art. 3 din H.G. nr. 398/1997.

În privința cheltuielile de judecată, din înscrisurile depuse la dosar s-a constatat că U. A. T. - C. Județean T. a efectuat cheltuieli în cuantum de 4.000 lei reprezentând onorariu expert, iar Regia Autonomă A. „D. D.” T. cheltuieli în cuantum de 7.220 lei, din care 3.500 lei reprezentând onorariu expert și 3.720 lei onorariu avocat.

În condițiile admiterii în parte a acțiunii, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, obligând intimata la plata acestora într-un cuantum proporțional cu sumele pentru care s-a admis contestația la executare.

Pe cale de consecință, a fost obligată intimata S. L. al RA A. „D. D.” T. la plata cheltuielilor de judecată către contestatoarea U. A. T. Județul T. - C. Județean T. în cuantum de 858 lei și către contestatoarea Regia Autonomă A. „D. D.” T. în cuantum de 2.009 lei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel contestatoarea U.A.T. – județul T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se învederează că motivele de critică ale sentinței apelate, privesc sub un prim aspect lipsa de aplecare a instanței de fond asupra instituirii solidarității pasive de către executorul judecătoresc în sensul somării atât a aeroportului cât și a consiliului la plata aceleiași sume.

Consideră apelanta că în acest fel s-a produs o veritabilă modificare a titlurilor executorii, or, titlurile executorii respectă regula divizibilității în sensul în care obligația consiliului trebuie îndeplinită în sensul prevăzut de art.3 din HG 398/1997, respectiv, acesta urmează să contribuie cu sume de bani de la bugetul local, numai în completare, în limita sumelor aprobate cu această destinație.

Arată în continuare apelanta că pentru astfel de situații Codul civil prin textul art. 1424 instituie prezumția de divizibilitate, iar prin art.1423 prezumția de egalitate, iar cele două prezumții sunt pe deplin funcționale în această cauză.

Instituirea solidarității pasive se constituie într-o neregularitate a procedurii de executare pe care instanța de fond a ignorat a o analiza.

Subliniază apelanta că împrejurarea constând în instituirea solidarității pasive se constituie într-un motiv justificat de anulare a actelor de executare, deoarece numai în acest fel sunt înlăturate neregularitățile comise pentru valorificarea titlurilor executorii.

Un alt motiv de critică, arată apelanta că acesta privește respingerea susținerilor cu privire la incidența dispozițiilor OUG 71/2009 referitoare la plata eșalonată a sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești.

Concret, apreciază apelanta că îi sunt aplicabile cauzei dispozițiile Ordonanței de urgență nr.71/2009, ale Ordonanței nr.17/2012 art.14, precum și ale Ordonanței de urgență nr.92/2012 – Cap. II Măsuri în domeniul titlurilor devenite executorii în perioada 01.01. – 31.12.2013, art.XI.

Învederează apelanta că actele normative evocate precizează ca în perioada aplicabilității acestora orice executare silită privind astfel de drepturi se suspendă de drept, iar prin instituirea acestei măsuri dreptul salariaților nu este afectat în substanța sa, în acest sens fiind atât jurisprudența Curții Europene dar și a Curții Constituționale.

Astfel, arată apelanta că art.1 alin.1 din OUG 71/2009 a stabilit că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar urmează a se realiza după o procedură de executare al cărei calendar este precizat în actul normativ evocat.

De asemenea, învederează apelanta că art.1 alin.4 lit.(b) din OUG 71/2009 a definit sectorul bugetar ca fiind autoritățile și instituțiile publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul local.

Ca urmare, menționează apelanta că criteriul avut în vedere pentru aplicabilitatea actelor normative ce reglementează plata eșalonată îl reprezintă asigurarea finanțării entității obligate.

În ceea ce privește lămurirea dispozitivului sentinței prin care se solicită stabilirea cotei de contribuție a consiliului, apreciază apelanta că aceasta trebuie să se circumscrie dispozițiilor art.3 din HG 398/1997. De această chestiune instanța de fond a ținut seama, atunci când prin dispozitiv a stabilit că îndeplinirea obligației urmează a se efectua în continuare în sensul prevederilor art.3.

Potrivit acestei prevederi legale, finanțarea activității se asigură în principal din veniturile proprii ale aeroportului și în completare din alocații de la bugetul local, însă în limita sumelor aprobate cu această destinație.

Învederează apelanta că obligația sa este de a prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli sume cu titlu de alocații în scopul asigurării desfășurării activității regiei și nicidecum nu poate fi constrânsă la plata integrală a drepturilor salariale pentru angajații regiei.

Apreciază apelanta că intervenția sa trebuie limitată la prevederea în cadrul bugetului și acordarea alocațiilor astfel prevăzute, orice altă obligație care excede acestei sume trebuind să fie îndeplinită de persoana care și-a asumat-o.

Arată în continuare apelanta că din analiza dispozitivului titlurilor executorii rezultă că acoperirea acestei obligații revine în principal aeroportului, consiliul urmând să intervină doar în sensul art.3.

Susține apelanta că nu se poate concepe stabilirea unor politici salariale în lipsa identificării surselor de asigurare a drepturilor, iar în lipsa posibilității de plată, plasarea acestei responsabilități în sarcina altor persoane.

Consideră apelanta că o soluție contrară, în sensul dorit de regie este de natură să deturneze atât sensul art.3 cât și dispozitivul titlurilor executorii, prin impunerea în sarcina consiliului a suportării integrale a unei poveri financiare.

Astfel, sub masca lipsei de venituri aeroportul urmărește să renunțe la calitatea sa de angajator, de persoană care s-a obligat prin contractul colectiv de muncă la asigurarea resurselor bănești pentru angajații săi și în acest mod se caută exonerarea de la îndeplinirea unei obligații impusă printr-un titlu executoriu.

De aceea, arată apelanta, cota de contribuție trebuie raportată la bugetul de venituri și cheltuieli aprobat. Alocarea de fonduri peste limitele stabilite prin bugetul de venituri și cheltuieli are drept consecință schimbarea destinației banilor cu lăsarea neacoperită a altor capitole bugetare, în principal fiind văduvite cheltuielile pentru investiții.

Pentru argumentele expuse, solicită apelanta admiterea apelului și a contestației la executare.

Intimata contestatoare RA A. D. D. T. a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare apelanta contestatoare U.A.T. – județul T. a reiterat, în principiu, susținerile din cuprinsul cererii de apel.

Examinând apelul, prin prisma criticilor aduse, Tribunalul constată că acesta este întemeiat.

Astfel, prin sent.civ. nr.3395/27-06-2012 a Tribunalului T., titlu executoriu ce formează obiectul de executare al dosarului de executare silită nr.66/2013 format pe rolul executorului judecătoresc Ș. A., instanța a dispus, în esență, obligarea pârâtei RA A. D. D. T. și a pârâtului C. Județean T., în sensul prevăzut de art.3 din HG nr.398/1997, la plata către reclamanți a unor sporuri și a cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia în proces.

Prin dec.civ. nr.833/CM/26-11-2012 a Curții de Apel C., s-a motivat soluția de respingere a recursului promovat de către C. Județean T. împotriva sent.civ. nr.3395/27-06-2012 a Tribunalului T. reținându-se că prima instanță nu a obligat acest pârât la plata drepturilor salariale pretinse de reclamanți, ci a stabilit în sarcina acestuia o obligație în sensul art.3 din HG nr.398/1997, text normativ ce statuează că se asigură cheltuielile de administrare și de întreținere ale regiilor autonome cu specific deosebit, de interes local, din veniturile proprii și, în completare, din alocații de la bugetul local, în limita sumelor aprobate cu această destinație.

Or, sent.civ. nr.3395/27-06-2012 a Tribunalului T., așa cum a fost modificată prin prin dec.civ. nr.833/CM/26-11-2012 a Curții de Apel C., hotărâre definitivă, a intrat în puterea lucrului judecat, situație valabilă atât pentru dispozitiv, cât și pentru considerentele pe care aceasta se sprijină, conform dispozițiilor art.430 alin.2 Cod proc.civ.

În consecință, singura obligație instituită în sarcina Consiliului Județean T. prin hotărârea ce face obiectul executării silite este de a respecta prevederile art.3 din HG nr.398/1997, acest pârât nefiind obligat direct la plata drepturilor salariale către reclamanți, condiții în care nu se putea încuviința executarea silită a sent.civ. nr.3395/27-06-2012 a Tribunalului T. în raport cu acesta și nici nu puteau fi emise forme de executare, indiferent de forma executării.

În măsura în care nu se alocau sume din bugetul local în completarea veniturilor proprii, conform obligațiilor stabilite atât prin HG nr.398/1997, cât și prin Hotărârea Consiliului Județean T. nr.103/2011 prin care s-a încredințat serviciul de interes economic general la RA A. D. D. T., se putea solicita executarea obligației în acest sens, în limita prevederilor legale incidente, după cum s-a arătat, sau eventual se putea contesta hotărârea prin care s-au stabilit limitele sumelor aprobate cu destinația de alocații de la bugetul local, dar în nici un caz nu se putea iniția o executare silită directă a Consiliului Județean T. pentru recuperarea drepturilor salariale recunoscute prin hotărârea ce constituie titlu executoriu.

Lămurit fiind că pârâtul C. Județean T. nu datorează drepturile salariale pentru recuperarea cărora s-a pornit executarea silită, nu se mai pune problema incidenței dispozițiilor OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice și nici a OUG nr.92/2012 privind plata eșalonată a sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești.

Aceleași argumente sunt valabile și pentru executarea silită pornită în baza titlului executoriu constând în sent.civ.nr.1408/22-02-2013 a Tribunalului T. prin care s-a dispus obligarea pârâtei RA A. D. D. T. și a pârâtului C. Județean T., în sensul prevăzut de art.3 din HG nr.398/1997, la plata către reclamanți a unor sporuri, motivându-se prin considerentele hotărârii că pârâtul C. Județean T. are calitate procesuală în cauză, urmând a fi obligat la plată numi în limitele și modalitatea strict reglementată de prevederile art.3 din HG nr.398/1997, aceleași susțineri fiind reluate și de către Curtea de Apel C. prin dec.civ.nr.883/14-10-2013 prin care s-au soluționat recursurile promovate împotriva hotărârii primei instanțe.

Verificările cauzei evidențiază că în contestațiile le executare formulate de către C. Județean T. s-a invocat inexistența vreunei obligații de efectuare a plății drepturilor salariale către creditori, context în care acest motiv de anulare a formelor de executare putea face obiect de critică în apel.

De asemenea, se justifică subliniat că argumentația prezentată vizează sumele de bani pentru care s-au păstrat formele de executare emise prin soluția adoptată de către prima instanță deoarece împotriva dispoziției de anulare a actelor de executare silită și a celorlalte dispoziții ale hotărârii nu s-a exercitat calea de atac de către creditori sau de către RA A. D. D. T..

D. urmare, valorificând aspectele învederate, Tribunalul va admite apelul și va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că se vor admite contestațiile la executare formulate de către C. Județean, urmând a se anula în parte Încheierile din 23-04-2013 și 07-06-2013 ale Judecătoriei T., precum și actele de executare silită efectuate de B. Ș. A. în dosarele de executare nr.65/2013 și nr.66/2013 în raport de debitorul C. Județean T..

Față de soluția adoptată, va fi obligat intimatul S. L. al RA A. D. D. T. la plata sumei de 4000 lei către contestatoarea UAT jud.T., prin C. Județean T., cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță constând în onorariu expert, păstrându-se celelalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta contestatoare U. A. T. JUDEȚUL T. - C. JUDEȚEAN T. cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.714/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata contestatoare RA A. D. D. T. cu sediul în T., .. 15, jud.T. și intimatul creditor S. L. AL RA A. D. D. cu sediul în T., .. 15, jud.T., având ca obiect contestație la executare + suspendare executare + lămurire dispozitiv.

Schimbă în parte sent.civ.nr.714/13-03-2015 a Judecătoriei T. în sensul că admite contestațiile la executare formulate de UAT județul T., prin C. Județean T..

Anulează în parte Încheierile din 23-04-2013 și 07-06-2013 ale Judecătoriei T. și actele de executare silită efectuate de B. Ș. A. în dosarele de executare nr.65/2013 și nr.66/2013 în raport de debitorul C. Județean T..

Obligă intimatul S. L. al R.A. A. D. D. T. la plata sumei de 4000 lei către contestatoarea UAT județul T., prin C. Județean T., cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

Păstrează celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,

C. D. A. S. G. L. R.

Jud.fond GN

Red./tehnored.jud.CDA/11-01-2016

Gref.șed.LR/5 ex./.>

← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1199/2015. Tribunalul...		Plângere contravenţională. Decizia nr. 1217/2015. Tribunalul... →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 1151/2015. Tribunalul TULCEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1151/2015. Tribunalul TULCEA