Contestaţie la executare. Decizia nr. 401/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-06-2012 în dosarul nr. 401/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 401/2012
Ședința publică de la 13 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. B.
JUDECĂTOR: V. A.
JUDECĂTOR: C. B.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de contestatoarea R. E. cu domiciliul în București, ..2, ., ., sector 5 și terțul poprit S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T. cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.3861/02.12.2011 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul P. I. cu domiciliul în T., ., jud.T., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 23 mai 2012, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 30 mai 2012 și la data de 06 iunie 2012 și la această dată, când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 03.05.2011 sub nr._, contestatoarea R. E. a formulat în contradictoriu cu intimatul P. I. și terțul poprit S. Județean de Urgență T., contestație la executare silită împotriva procesului-verbal încheiat la data de 10.02.2011 în dosarul de executare nr. 124/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc V. I., solicitând instanței anularea acestuia precum și a tuturor actelor de executare nelegale efectuate în dosarul de executare.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență că, deși executarea silită se face prin poprire, realizând venituri la terțul poprit, există pericolul comiterii unor abuzuri, având în vedere că intimatul deține o funcție de conducere la chiar terțul poprit. Executarea silită ar fi trebuit să se efectueze de către un executor judecătoresc din municipiul București. Intimatul nu a solicitat executarea de bună voie a obligației pentru evitarea unor cheltuieli de executare inutile. A mai arătat contestatoarea că la data de 18.04.2011 a primit procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, cheltuieli al căror cuantum este exagerat incluzând și suma de 1.000 lei cu titlu de onorariu avocațial reprezentare dosar executare.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată pentru a formula apărări.
Legal citat, terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, motivat de faptul că executarea silită se face prin poprire care poate fi înființată de executorul judecătoresc de la domiciliul debitorului sau al terțului poprit, iar în cauză contestatoarea este angajata sa. De asemenea, printr-o sentință penală definitivă și irevocabilă, contestatoarea a fost obligată la achitarea unei sume de bani, obligație pe care nu a înțeles să o respecte. Executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a contestatoarei prin poprirea drepturilor salariale ale acesteia. Nu se invocă nici un text de lege care să limiteze cuantumul onorariului de avocat, dar se afirmă că acesta este prea mare iar în cadrul procedurii de executare silită munca avocatului nu se limitează doar la completarea unei simple cereri.
Ca urmare a solicitării instanței, prin răspunsul depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței la data de 14.09.2011, contestatoarea și-a precizat contestația în sensul că înțelege să conteste procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la data de 10.02.2011 în dosarul de executare nr. 124/2011, motivat de faptul că sumele s-au stabilit în cuantum exagerat iar onorariul avocațial în suma de 1.000 lei fiind nejustificat. De asemenea, s-a mai arătat că, fără cheltuielile de executare, cuantumul creanței apare ca fiind de 1.700 lei, deși cheltuielile de judecată în procesul penal au fost doar de 1.000 lei.
Prin concluziile depuse prin serviciul registratură al instanței la data de 11.10.2011, terțul poprit a invocat excepția netimbrării contestației la executare și excepția tardivității formulării contestației la executare raportat la actul de executare pe care înțelege contestatoarea să-l atace și care a fost emis cu mult înainte de data formulării contestației. Cu privire la fond s-a invocat faptul că atât timp cât nu mai există onorarii minimale și maximale, norma procedurală prevăzută de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă nu-și mai găsește eficiență iar prerogativa diminuării onorariului aparține doar instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei în care s-au efectuat respectivele cheltuieli.
La termenul de judecată din data de 24.11.2011, instanța a respins excepția netimbrării contestației la executare și a unit cu fondul excepția tardivității formulării contestației la executare, considerentele regăsindu-se în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin sentința civilă nr. 3861/02.12.2011 a Judecătorie T. a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației la executare, formulată de către terțul poprit S. Județean de Urgență T. și a fost admisă în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea R. E., fiind diminuate cheltuielile de executare de la suma de 1302,3 lei la suma de 802,3 lei, cu luarea în calcul a unui onorariu avocat în dosarul de executare, în sumă de 500 lei. De asemenea, a fost anulat în parte procesul verbal din data 10.02.2011, încheiat în dosarul de executare nr. 124/2011.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în privința excepției tardivității, că la data de 25.02.2011, a fost emisă înștiințarea privind poprirea execuțională în dosarul de executare nr. 124/2011 privind pe debitoarea R. E. și că din conținutul acestei înștiințări nu rezultă că aceasta ar fi fost însoțită de alte documente, cum ar fi procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare criticat.
A mai reținut prima instanță că potrivit art. 454 alin. 1 Cod procedură civilă, poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată, fără vreo altă obligație în sarcina executorului judecătoresc și că potrivit art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă, contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare, respectiv cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi cu mențiunea faptului că atunci când poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit și nu în ultimul rând, de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.
Cum contestatoarea a precizat în mod expres că a formulat contestația împotriva procesului-verbal încheiat la data de 10.02.2011 în dosarul de executare nr. 124/2011, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 401 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă potrivit cărora termenul de 15 zile în care se poate formula contestația la executare curge de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă.
Or, a mai reținut judecătorul fondului, potrivit dovezii atașate la dosar, procesul-verbal în cauză a fost comunicat la data de 18.04.2011, la solicitarea contestatoarei fiind atașat adresei nr. 124/2011/11.04.2011, după cum rezultă din conținutul acesteia..
Față de aceste considerente, prima instanța a respins excepția tardivității contestației la executare invocată de terțul poprit, ca nefondată.
În ceea ce privește fondul contestației la executare, analizând actele și lucrările dosarului prima instanța a constatat că prin sentința penală nr. 495/26.04.2010 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ menținută și definitivă prin Decizia penală nr. 173/05.10.2010 a Tribunalului T., a fost respinsă plângerea formulată de către petenta R. E. în temeiul art. 278^1 Cod procedură penală în contradictoriu cu intimatul P. I., fiind obligată petenta la plata sumei de 1.000 lei pentru fond și la suma de 700 lei, în recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat. A mai reținut instanța de fond că la data de 10.02.2011, creditorul P. I. a solicitat punerea în executare silită a titlurilor executorii mai sus menționate, fiind constituit dosarul execuțional nr. 124/2011 al B.E.J.A. V. I. și V. M. și că la aceeași dată se încheie procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare iar prin Încheierea pronunțată la data de 18.02.2011 de Judecătoria T. în dosar nr._, a fost încuviințată executarea silită în contradictoriu cu debitoarea R. E..
A mai arătat instanța de fond că la data de 08.04.2011, contestatoarea a solicitat B.E.J. Vald I. și M. comunicarea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare care a fost înaintat de către executorul judecătoresc prin adresa nr. 124/2011/11.04.2011.
Prima instanță nu a reținut criticile contestatoarei precum că intimatul nu i-a solicitat să-i achite sumele datorate pentru evitarea unor cheltuieli inutile întrucât aceasta trebuia să execute benevol obligația care îi incumba din titlurile executorii și că intimatul creditor nu a fost de rea-credință, fiind constrâns de atitudinea contestatoarei să recurgă la executarea silită a creanței, în condițiile în care anterior începerii executării silite, contestatoarea nu a întreprins niciun demers pentru a-și executa obligația.
În ceea ce privește criticile privind cheltuielile de executare, prima instanță a reținut că pentru actele de executare îndeplinite, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de cheltuieli din data de 10.02.2011 în care au fost incluse cu acest titlu taxele de timbru, onorariul execuțional, onorariul de avocat reprezentare dosar executare, acesta din urmă în cuantum de 1.000 lei, conform chitanței depuse la dosarul de executare silită de avocat F. C.-A. și că acest proces-verbal constituie titlu executoriu conform art. 371^7 Cod procedură civilă și putea fi pus în executare fără alte formalități conform art. 374^1 Cod procedură civilă.
Prin confruntarea onorariului de executare silită stabilit prin procesul-verbal încheiat la data de 10.02.2011 în dosarul de executare nr. 124/2011 de B.E.J.A V. I. și V. M. cu Anexa 1 – Onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești din Ordinul nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006, prima instanță a apreciat că acesta se încadrează în limitele prevăzute de acest act normativ.
Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, prima instanță a constatat că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Ordinul nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatoarea debitoare.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, a mai arătat judecătorul fondului, acestea au fost stabilite în conformitate cu Hotărârea nr. 2/2007 privind completarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, potrivit art. 2 din această hotărâre, sumele încasate cu titlu de cheltuieli de executare silită evidențiindu-se în procese-verbale alături de cele ce reprezintă onorarii de executare, onorarii de avocați, onorarii de experți, precum și alte categorii de executare.
Față de suma de 1.000 lei reprezentând contravaloare onorariu avocat în faza de executare, instanța de fond a reținut că potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de către avocat și că acest text de lege este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență juridică calificată; proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de acesta reprezentând o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanțelor de judecată.
În lumina acestor dispoziții, față de cuantumul onorariului de avocat plătit de creditor pentru reprezentarea în dosarul de executare, prima instanța a redus valoarea acestuia de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei, reținând că sumele ce formează obiectul dosarului de executare sunt mai mici decât onorariul solicitat, situație în care obligarea contestatoarei la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de executare ar fi o soluție nedreaptă, cu atât mai mult cu cât însăși intimatul se află în culpă, întrucât avea posibilitatea de a se interesa cu privire la onorariile practicate în astfel de situații.
A mai reținut prima instanță că prin reducerea acestui onorariu, nu sunt încălcate prevederile art. 31 din Legea nr. 51/1995 și nici cele din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-și pe deplin efectele între părțile contractante, în lumina principiului conținut de art. 969 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât terțul poprit S. Județean de Urgență T. cât și contestatoarea R. E., ambele criticând hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului său, terțul poprit a arătat în esență că în mod injust prima instanță a redus onorariul avocatului în faza de executare silită, ignorând activitatea desfășurată de către avocat în cursul executării silite, activitate constând în obținerea titlului executoriu, învestirea cu formulă executorie, consultații acordate creditorului, formularea cererii de începere a executării silite, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc și urmărirea procedurii de executare. A mai arătat recurenta că reducerea onorariului de avocat nu poate fi susținută doar de împrejurarea că suma executată este mică și că prima instanță nu a luat în considerare faptul că toate cheltuielile de executare, inclusiv onorariu de avocat, au fost determinate de culpa debitoarei, care nu a executat de bună voie hotărârile judecătorești. A mai precizat recurenta că deși prima instanța a admis doar în parte contestația la executare, nu a menționat nimic cu privire la cheltuielile de judecată din prezenta cauză.
În motivarea recursului său, contestatoarea R. E. a arătat că în mod neîntemeiat prima instanță nu i-a acordat cheltuieli de judecată, deși intimatul se afla în culpă procesuală.
De asemenea, contestatoarea a formulat și întâmpinare la recursul terțului poprit, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În motivare, contestatoarea a arătat în esență că interesele terțului poprit nu sunt prejudiciate prin hotărârea primei instanțe și că este inexplicabil cum acesta a apelat la serviciile unui avocat atât timp cât are angajat un consilier juridic. A mai arătat contestatoarea că nu poate fi obligată la cheltuieli de judecată către terțul poprit cât timp nu a căzut în pretenții față de acesta.
La dosarul cauzei, în susținerea recursului recurenta S. Județean de Urgență T. a depus fotocopii de pe mai multe înscrisuri (filele 19-48).
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate de către recurente cât și din oficiu, instanța constată că ambele recursuri sunt neîntemeiate.
Astfel, în privința recursului promovat de către S. Județean de Urgență T., se constată că în mod întemeiat prima instanță a dispus reducerea cheltuielilor de executare de la suma de 1302,3 lei la suma de 802,3 lei, prin diminuarea onorariului de avocat perceput în faza executării silite, atât timp cât cuantumul inițial al acestui onorariu, de 1000 de lei, era în mod vădit disproporționat față de valoarea totală a sumei executate, adică 1700 de lei. Mai mult decât atât, nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că respectivul onorariu de avocat ar fi justificat de activitățile pe care avocatul le-ar fi depus în cursul executării silite, cât timp toate aceste activități se desfășoară, în această etapă procesuală, de către executorul judecătoresc, care la rândul său primește un onorariu pentru această activitate, situație în care obligarea debitoarei la plata unor sume reprezentând atât onorariu avocat cât și onorariu executor judecătoresc, pentru desfășurarea acelorași activități, ar fi injustă.
De aceea, instanța de recurs apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., apreciind în mod judicios volumul de muncă al avocatului și onorariul ce trebuie achitat acestuia, prin raportare la toate circumstanțele cauzei.
Relativ la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către terțul poprit, se constată că și acesta este nejustificat, contestatoarea neputând fi obligată la plata de cheltuieli de judecată către recurentă cât timp, deși acțiunea sa a fost admisă doar în parte, nu a căzut în pretenții față de aceasta.
În ceea ce privește recursul formulat de către contestatoarea R. E., este adevărat că în recurs aceasta a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, prin depunerea chitanței conținând onorariul achitat avocatului ales, însă această împrejurare nu face ca recursul său să fie întemeiat, cât timp contestatoarea nu a solicitat în nici un moment, în fața primei instanțe, nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin notele depuse în cursul judecății și nici prin concluziile scrise, obligarea intimatului sau a terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată, situație în care prima instanță nu se putea pronunța sub acest aspect, iar recurenta are deschisă calea formulării unei acțiuni separate având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere aceste considerente și întrucât nu există alte motive de nelegalitate sau nulitate a hotărârii recurată, instanța urmează să respingă atât recursul formulat de către recurenta S. Județean de Urgență T. cât și recursul formulat de către recurenta R. E. și să mențină sentința civilă nr.3861/02.12.2011 a Judecătoriei T., ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge atât recursul formulat de către recurenta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., cât și recursul formulat de către recurenta R. E., cu domiciliul în București, ..2, ., ., sector 5, în contradictoriu cu intimatul P. I., cu domiciliul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.3861/02.12.2011 a Judecătoriei T., ca nefondate.
Menține sentința civilă nr. 3861/02.12.2011 a Judecătoriei T., ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 iunie 2012.
Președinte,Judecători,
E. B. V. A., C. B.
Grefier,
L. R.
Red. Jud. B.C./30.07.2012
Tehnored. I.E.L./30.07.2012/2ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1198/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 458/2012. Tribunalul... → |
|---|
