Contestaţie la executare. Decizia nr. 518/2012. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 518/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 19-09-2012 în dosarul nr. 518/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 518/2012
Ședința publică de la 19 Septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: E. B.
JUDECĂTOR: V. A.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta A.N.A.F. - DIRECȚIA R. P. A. ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C. cu sediul în C., str.., jud.C., împotriva sentinței civile nr.370/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimata contestatoare S.C. M. & CO S.N.C. cu sediul în Măcin, ., jud.Tulcea, având ca obiect contestație la executare.
Încheierea din 12 septembrie 2012 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub număr de dosar_, contestatoarea . a solicitat în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA R. P. A. ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C., anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 1726/2475/30.01.2012 întocmit de intimată.
Prin sentința civilă nr.370 pronunțată de instanță la data de 31.05.2012 s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea . și s-a dispus anularea formelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. nr. 1726/2475/30.01.2012 al intimatei, respectiv somația nr.4971/24.02.2012 și adresele de înființare a popririi nr.4972/24.02.2012 și nr.4973/24.02.2012.
P. a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în cadrul dosarului de executare nr. 1726/2475/30.01.2012 inițiat de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA R. P. A. ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C. s-a început împotriva contestatoarei executarea silită în vederea recuperării sumei de 20.000 lei, fiind emise somația nr. 4971/24.02.2012 (fila 47) și adresele de înființare a popririi nr.4972/24.02.2012 și nr.4973/24.02.2012 (fila 49-52).
La baza executării silite se află sentința civilă nr. 630/15.11.2010 pronunțată de Judecătoria Măcin, irevocabilă prin decizia civilă nr.146/2011 a Tribunalului Tulcea (filele 60-62, 8-10) prin care s-a admis în parte plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._/26.02.2010 încheiat de Autoritatea Națională a Vămilor, numai cu privire la sancțiunile complementare aplicate, menținându-se amenda contravențională în cuantum de 20.000 lei.
În ceea ce privește nulitatea actelor de executare, instanța de fond a constatat că prin procesul verbal . nr._/26.02.2010 încheiat de Autoritatea Națională a Vămilor (fila 63), . a fost sancționată în temeiul disp.art.2441 alin.7 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. La data de 01.04.2010, textul sancționator al contravenției 2441 alin.7 din Legea nr.571/2003 a fost abrogat prin OUG nr.109/2009, aprobată prin Legea nr.76/2010.
Conform art.12 alin.1 din OG nr._, dacă printr-un act normativ, fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșită înainte de . noului act normativ. Ca atare, dacă actul normativ nou intră în vigoare după data comunicării procesului verbal dar înainte de executarea sancțiunii, instanța de judecată sesizată prin contestație la executare, va constata decontravenționalizarea.
P. a se înlătura orice dubiu cu privire la executarea unei sancțiuni dispuse în baza unei contravenții care a fost decontravenționalizată de la data aplicării sancțiunii și până la data executării sancțiunii dispuse, prin decizie nr.228/2007 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate care viza prevederile art.12 al OG nr.2/2001, stabilindu-se că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma nu se mai sancționează prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Chiar dacă, titlul executoriu este hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea contravențională, conform art.37 din OG nr.2/2001, instanța de fond a apreciat că doar pe calea contestației la executare poate constata decontravenționalizarea, dacă aceasta s-a produs ulterior încheierii valabile a procesului verbal contestat, precum situația de față, astfel încât susținerile intimatei potrivit cărora nu se pot invoca aspecte legate de titlul executoriu însuși, sunt neîntemeiate, în acest context.
În aceste condiții, dat fiind faptul că actele de executare au fost emise după abrogarea dispozițiilor sancționatorii reținute în procesul verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a constatat că acestea au fost emise în mod nelegal.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA R. P. A. ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C..
S-a susținut în motivarea recursului că, în cauză, trebuia citată Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția R. pentru A. și Operațiuni Vamale – C. și în al doilea rând, s-a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în condițiile în care nu ne aflăm în situația tezei II din art. 37 O.G. Nr. 2/2001 – titlul executoriu, respectiv hotărârea judecătorească irevocabilă, urmând calea executării silite atâta timp cât amenda nu a fost achitată de bună voie.
Recurenta a mai făcut referiri în motivarea recursului cu privire la fondul cauzei, că în mod greșit sentința Judecătoriei Măcin face trimitere din nou la fondul cauzei, că în cauză s-a respectat procedura de executare prevăzută de Codul de procedură fiscală și că în mod greșit prima instanță a anulat executarea.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
Examinând cauza în raport de critica formulată, tribunalul constată recursul nefondat.
Cu privire la faptul că în cauză trebuia citată A.N.A.F. – Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția R. pentru A. și Operațiuni Vamale – C. se constată că și întâmpinarea și toate celelalte intervenții din dosar au fost făcute de Direcția R. C., în numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor cu adresa în C., . A, adresă la care s-a și făcut citarea.
Faptul că în cauză - această direcție a stat în proces în numele autorității naționale a vămilor, asigurând apărarea în dosar este evident că hotărârea a fost pronunțată cu respectarea dreptului la apărare, astfel că nu sunt motive de nelegalitate.
Cu privire la celelalte aspecte arătate în cererea de recurs, tribunalul constată că unele nu au nicio legătură cu motivarea instanței de fond în condițiile în care instanța de fond nu a reanalizat fondul cauzei ci doar a făcut aplicarea O.U.G. nr. 109/2009, art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și decizia Curții Constituționale nr. 228/2007.
Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din O.G. nr._ dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșită înainte de . noului act normativ.
In conformitate cu decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate care viza art. 12 din O.G. nr. 2/2001 și s-a stabilit că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
D. urmare, instanța de fond a procedat corect și a pronunțat o soluție legală în condițiile în care intimata a fost sancționată în temeiul art. 2441) alin. 7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar la data de 1 aprilie 2010, textul art. 2441) a fost abrogat prin O.U.G. nr. 109/2009, aprobată prin Legea nr. 76/2010.
Chiar dacă titlul executoriu îl reprezintă în speță hotărâre judecătorească irevocabilă, dispozițiile art. 12 din O.G. nr. 2/2001, interpretate în acord și cu Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale sunt aplicabile și deci actele de executare întreprinse după abrogarea dispozițiilor legale care au incriminat fapta sunt nelegale.
In consecință, cum hotărârea instanței de fond este temeinică, legală, în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta A.N.A.F. – DIRECȚIA R. P. A. ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C., cu sediul în C., str. ., județul C., împotriva Sentinței civile nr. 370/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria Măcin – județul Tulcea, în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. M. & CO S.N.C. cu sediul în Măcin, ., județul Tulcea, având ca obiect contestație la executare, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
C. B. E. B. L. R.
V. A.
27.09.2012
Red.jud.EB
Tehnored.DS/ex. 2
28.09.2012
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 20/2012. Tribunalul TULCEA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|