Contestaţie la executare. Decizia nr. 474/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 474/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 474/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.474
Ședința publică de la data de 24 septembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: L. D. P.
Judecător: L. N.
Grefier: D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil formulat de apelanta-intimată A.N.A.F.-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. G., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, . bis, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 920 din data de 01 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimata-contestatoare P. T., cu domiciliul în mun. Tulcea, ..11, ., ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează, părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.394 alin. 1 din NCPC, declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ la 06.01.2014, contestatoarea P. T. a formulat, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. G., prin ADMINISTRALIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. TULCEA, contestație la executare împotriva executării începute în dosarul nr._/_/2013 și a tuturor actelor de executare întocmite în acest dosar, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. A solicitat, de asemenea, întoarcerea executării în situația reținerii vreunei sume ca urmare a popririi.
În fapt, contestatoarea a învederat că intimata i-a comunicat la data de 20.12.2013 înștiințarea de poprire nr._/10.12.2013, prin care era înștiințată că s-a luat măsura popririi conturilor deschide la Bancpost SA, în baza titlului executoriu nr._/26.09.2012 pentru suma de 1.000 lei.
A apreciat contestatoarea că executarea silită este nelegala întrucât, prin sentința civilă nr.2193/04.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, rămasă irevocabilă la 18.09.2013, prin respingerea recursului, instanța a admis contestația formulată de petentă și a anulat titlul executoriu nr._/26.09.2012 și toate actele de executare subsecvente (filele 8-10).
În drept, contestatoarea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 172-174 C.proc.fisc. și art.712 C.proc.civ.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus, în copii conforme cu originalul, înștiințarea de poprire nr._/10.12.2013 (fila 4), sentința civilă nr.2193/04.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ (filele 8-10).
La data de 14.03.2014, la dosarul cauzei s-a înregistrat cererea intimatei de achiesare, prin care au fost recunoscute pretențiile și apărările contestatoarei (fila 22).
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 920 din data de 01 aprilie 2014 a admis contestația la executare formulată și în temeiul art.174 alin.3 Cod proc.fiscală a dispus anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr._/_/2013.
De asemenea, în temeiul art.174 alin.4 Cod proc.fiscală, a dispus întoarcerea executării silite prin repunerea părților în situația anterioară efectuării actelor de executare și a obligat intimata către contestatoare la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, la data de 10.12.2013 s-a emis înștiințarea de poprire nr._ pe numele contestatoarei P. T. pentru recuperarea sumei de 1000 lei, în baza titlului executoriu nr._/26.09.2012 (fila 4).
Însă, prin sentința civilă nr.2193/04.06.2013 definitivă, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Tulcea a anulat titlul executoriu mai sus menționat, somația nr._/26.09.2012, precum și toate actele de executare silita subsecvente, motivat de faptul ca documentul înregistrat sub nr._/27.08.2012 este un referat intern și nicidecum un act de creanța. Mai mult, instanța de judecata a hotărât prin sentința civilă nr.2193/04.06.2013, irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, la data de 18.09.2013, că titlul executoriu anulat a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art.141 alin.4 raportat la art.43 alin.1 din OG nr.92/2003, nefiind indicată corect natura obligației fiscale (titlul de creanța).
S-a mai reținut faptul că la data de 14.03.2014, intimata a depus la dosarul cauzei cerere de achiesare, invocând totodată prevederile art.436 N.C.proc.civ.
În drept, prima instanță a reținut că, potrivit art. 436 alin.1 Noul Cod proc.civ. referitor la hotărârile date în baza recunoașterii părților, „când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii”.
În baza principiului disponibilității care guvernează soluționarea acțiunii civile, s-a reținut că intimata a achiesat la contestație, recunoscând pretențiile și apărările contestatoarei (fila 22).
Relativ la cheltuielile de judecată, reținând culpa procesuală a intimatei, recunoscută de aceasta, în temeiul disp. art. 451 codproc. civ. prima instanță a obliga intimata către contestatoare la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezii depuse la dosarul cauzei (fila 27), având în vedere că petenta a efectuat cheltuieli de judecată în prezenta cauză având ca obiect contestație la executare, nefiind aplicabile prevederile art.454 referitoare la cauzele având ca obiect pretenții.
Însă, s-a constatat că este neîntemeiată cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata taxei de timbru în cuantum de 75 lei, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 45 alin.1 lit.f) din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în cazul contestației la executare, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se va restitui când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal, a declarat apel intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. TULCEA, care a criticat hotărârea atacată din perspectiva obligării la plata cheltuielilor de judecată în favoarea contestatoarei.
Astfel, a arătat apelanta că, în mod nejustificat instanța de judecata a dispus să acorde contestatoarei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, prin cererea înaintată la dosarul cauzei în data de 14.03.2014 a achiesat la pretențiile contestatoarei în baza art.454 cod proc.civ, însă prima instanță în motivarea hotărârii a interpretat în mod eronat dispozițiile menționate.
Mai mult, potrivit art.453 alin.1 cod proc.civ partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă pentru aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpa procesuală sau prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
Nu este îndeplinită niciuna din aceste condiții, actele atacate de către reclamant fiind temeinic și legal întocmite de către organul fiscal.
S-a mai arătat că, o alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se putea acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori in speța de față nu este îndeplinită această condiție.
De asemenea, s-a mai susținut că, onorariul avocatului ales este nejustificat de mare în raport de dispozițiile art.451 Cod proc.civ.
Astfel, instanțele de judecată au dreptul de a reduce onorariile avocaților în cadrul operațiunii de determinare a cheltuielilor de judecată, în funcție de situația concretă din speță.
Prin aplicarea acestui text legal nu se intervine în contractul de asistență judiciară încheiat între parte și avocat, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care câștigă procesul trebuie suportat de partea care a pierdut.
Pentru soluționarea conflictului aparent, care există între prevederile art.451 alin.2 Cod proc.civ. și cele ale art.30 din Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în literatura juridică s-a făcut o disociere între cele două raporturi conexe cu instituția analizată: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică și raportul juridic de drept procesual civil dintre părțile contractante. Problema supusă discuției vizează raportul juridic procesual.
În cadrul acestui raport, problema esențială este aceea a determinării cuantumului cheltuielilor de judecată, sens în care legiuitorul se referă prin art.274 alin.3 Cod proc.civ. și la posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Astfel, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată.
În condițiile în care, în ceea ce privește posibilitatea reducerii onorariilor practicate de către avocați există un text legal constituit de dispozițiile art.451 alin. 2 Cod procedura civilă, urmează să se constate ca onorariul este exagerat de mare raportat la actele îndeplinite de apărător și la cuantumul debitului poprit de organul fiscal - 1000 lei.
Mai mult, practica Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea din 24.05.2006 în cauza Weissman și alții v. României) a statuat că, acordarea cheltuielilor de judecată se poate dispune numai în măsura în care acestea constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
În consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimata P. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
A arătat intimata-contestatoare că, executarea este nelegală, având în vedere că, prin sentința civilă nr. 2193 din 04 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr._, rămasă irevocabilă la 18.09.2013, prin respingerea recursului, instanța a admis contestația formulată și a anulat titlul executoriu nr._/26.09.2012, precum și toate actele de executare subsecvente. Prezenta executare are la bază titlul executoriu anulat. Executarea a fost abuzivă și nelegală, actele de executare fiind făcute în baza unui titlu anulat.
Așa cum a reținut corect instanța de fond, prevederile art. 454 din NCPC nu sunt aplicabile întrucât nu este o acțiune în pretenții la care se aplică punerea în întârziere.
Singura cale de desființare a actelor de executare silită este contestația la executare cu termen de decădere de 15 zile.
De asemenea, intimata-contestatoare a mai arătat că, în privința cheltuielilor de judecată, cadrul legal este reglementat de dispozițiile art.453, art. 454 din NCPC, astfel referitor la onorariul avocatului acesta este mai mult decât justificat în condițiile în care această sumă include taxe, impozite, contribuții, alte cheltuieli profesionale, iar avocatul a redactat contestația și a asigurat și reprezentare în fața instanței.
Examinând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile și sentința civilă criticată, tribunalul reține următoarele:
Conform art. 436 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă „Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, vă da o hotărâre în măsura recunoașterii”.
Potrivit art. 454 din Noul Cod de Procedură Civilă „Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. 5 din Codul civil rămân aplicabile”.
În speță, înainte de primul termen de judecată, fixat la data de 1 aprilie 2014, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. G.- Administrația Județeană a Finanțelor P. Tulcea, a formulat cerere de achiesare la pretențiile contestatoarei P. T., recunoscând nelegala întocmire a actelor de executare în dosarul de executare nr. 1_/_/2013.
Arătând că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 454 din Noul Cod de Procedură Civilă întrucât acestea vizează doar cauzele care au ca obiect ”pretenții”, prima instanță a realizat o interpretare eronată întrucât prin sintagma ”pretențiile reclamantului” trebuie înțeles practic obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv ceea ce reclamantul a solicitat a se realiza pe calea justiției. A limita sfera acțiunilor în care se poate aplica textul de lege analizat înseamnă a exclude de la aplicare în mod nejustificat anumite categorii de acțiuni, ceea ce nu poate fi primit atâta timp cât textul de lege nu face nicio distincție.
Totodată, trebuie relevat faptul că intimata nu se afla în întârziere de drept și nici nu a fost pusă în întârziere, astfel că nu se putea încadra nici în excepția instituită de același text de lege.
Existența unei hotărâri judecătorești pronunțată anterior, chiar definitivă și irevocabilă prin care s-a anulat un titlu executoriu și actele de executare silită subsecvente acestuia nu împiedică un creditor să pornească o nouă executare silită pentru urmărirea aceleiași creanțe.
Ca urmare, instanța nu poate aprecia în sensul că intimata era de drept în întârziere, fiind îndrituită la o nouă executare silită, neputând fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform art. 454 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Față de toate aceste considerente, conform dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Legea Nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, apelul va fi admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate în sensul respingerii cererii contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
De asemenea, tribunalul va păstra restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil formulat de apelanta-intimată A.N.A.F.-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. G., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, . bis, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 920 din data de 01 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimata-contestatoare P. T., cu domiciliul în mun. Tulcea, ..11, ., ..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. D. P. L. N. D. B.
Red.sent.civ. jud.NN
Red.Tehnored.dec.civ.jud.PLD/17.10.2014
Tehnored.gref. DB/17.10.2014/4ex.
. ex. apelantă/1 ex. intimată/
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 479/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 508/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
