Pretenţii. Decizia nr. 144/2014. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 144/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 144/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 144/2014
Ședința publică de la 22 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător M. L. S.
Judecător E. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta-reclamantă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. BUCUREȘTI-F. DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.422/18.02.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Organizația utilizatorilor de apă pentru irigații "A.", cu sediul în . K., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru intimata-pârâtă, av. M. M., în baza împuternicirii avocațiale nr.345/2014, depusă astăzi la dosarul cauzei, lipsă fiind recurenta-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei-pârâte, M. M., depune note scrise la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei părții prezente.
Av. M. M., având cuvântul, pe fondul cauzei arată că, instanța de fond, în mod corect a respins acțiunea reclamantei reținând din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a contribuției la tariful anual.
În raporturile contractuale cu reclamanta, pârâta a respectat prevederile contractuale și legale potrivit Legii nr.138/2004.
Mai arată apărătorul intimatei, că pârâta avea obligația de a plăti 20% din tariful anual pentru irigații, iar diferența era achitată din subvenții de la bugetul de stat. De altfel, virarea întârziată a subvenției bugetare sau nevirarea acesteia nu poate fi imputată pârâtei.
În concluzie, apărătorul intimatei-pârâte, av. M. M., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față.
La data de 17.09.2012 pe rolul Judecătoriei Tulcea a fost înregistrată sub nr._ cererea reclamantei Agenția Națională de Îmbunătățiri F. – F. de Îmbunătățiri F. Tulcea prin care a solicitat instanței obligarea pârâtei Organizația U. de A. pentru Irigații „A.” la plata sumei de 8.387,65 lei reprezentând contravaloare prestații conform contract (diferența aferentă conform tarif anual).
Prin sentința civilă nr. 422/18.02.2014, Judecătoria Tulcea a respins acțiunea, ca nefondată.
P. a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, între părți s-a încheiat Contractul multianual pentru prestarea serviciilor de irigații nr. 1806/26.03.2006 iar potrivit art. 57 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 conform contractului multianual se plătesc următoarele tarife: a) un tarif anual și b) un tarif de livrare a apei pentru irigații.
A mai reținut instanța de fond că potrivit art. 58 alin. (2) din același act normativ, tariful anual va acoperi costurile estimate de întreținere și reparații a infrastructurii de irigații din domeniul public și domeniul privat al statului, aflată în administrarea Administrației, iar art. 67 alin. (1) din același act normativ stabilește că organizațiile și federațiile primesc subvenții de la bugetul de stat pentru exploatarea, întreținerea și reparațiile amenajărilor de irigații, care se folosesc numai pentru: a) achitarea către Administrație sau alt furnizor de apă pentru irigații a tarifului anual aferent punctelor de livrare a apei pentru irigații prevăzute în contractul multianual; b) achitarea către Administrație sau alt furnizor de apă pentru irigații a tarifului de livrare a apei pentru irigații aferent punctelor de livrare a apei pentru irigații prevăzute în contractul multianual; c) achitarea către furnizorul de energie electrică a costului energiei electrice și decontarea cheltuielilor cu energia termică de pompare a apei pentru irigații prin punctele de livrare a apei prevăzute în contractul multianual.
Potrivit art. 1 alin (1) lit. a) din O.M.A.D.R. nr. 503/2008 cuantumul contribuției anticipate ce se plătește pentru anul 2009 de organizațiile de îmbunătățiri funciare ca procent din tariful anual se stabilește astfel: 20% din tariful anual aferent punctelor de livrare a apei pentru irigații prevăzute în contractul multianual;
A reținut judecătorul fondului că printre obligațiile stabilite în sarcina beneficiarului, potrivit art. 6 alin. (1) din contractul multianual, se regăsește și aceea privind obligația de achitare a tarifului anual calculat în conformitate cu legislația în vigoare, iar potrivit art. 7 alin. (2) din contract, beneficiarul va achita în avans Prestatorului contribuția proprie anticipată de minim 20% din valoarea tarifului anual până la data de 31 ianuarie a anului 2009.
A mai reținut instanța că potrivit art. 89 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1872/2005, organizațiile și federațiile achită contribuția proprie la tariful anual pentru sezonul de irigații din anul următor, în termen de 10 zile de la data încheierii de noi contracte multianuale cu Administrația (…).
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța de fond a reținut că prin factura din 31.03.2009 s-a stabilit în sarcina pârâtei achitarea unui avans de 20% +TVA pentru anul 2009 potrivit contractului multianual în cuantum de 4.192,61 lei, sumă care a fost achitată conform chitanței . nr._/31.03.2009.
În considerarea celor sus-menționate, ținând seama și de precizările reclamantei atât din cuprinsul răspunsului la întâmpinare – „nu negăm faptul că beneficiarul O.U.A.I. A. nu a depus documentația la timp în vederea obținerii acestei sume ca și sprijin financiar” – cât și din răspunsul la interogatoriu – „noi nu negăm că nu ați întocmit dosarul corespunzător, însă nici nu ne facem vinovați că nu ați primit subvenția” – instanța de fond a apreciat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile sale contractuale.
Din interpretarea clauzei contractuale sus-menționate, prima instanță a reținut că existența obligației de plată a 80% din contravaloarea prestației efectuate de reclamantă a fost condiționată suspensiv de acordarea subvenției de stat, care, potrivit art. 67 din Legea 138/2004, forma în vigoare la data încheierii contractului „se repartizează Administrației sau altui furnizor de apă pentru irigații” (în speță, reclamanta A.N.I.F.).
În alte cuvinte, reclamanta, în calitate de creditoare, a consimțit ca obligația de plată a diferenței de 80% din contravaloarea prestațiilor să aibă natura juridică de obligație afectată de modalitatea condiției suspensive.
În drept, instanța a reținut dispozițiile art. 1017 cod civil 1864, în vigoare la data încheierii actului juridic civil sinalagmatic, între reclamantă și pârâtă potrivit cărora „obligația sub condiție suspensivă este aceea care depinde de un eveniment viitor si necert. Obligația condițională nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului.”
Totodată, instanța a mai reținut și dispozițiile art. 969 Cod civil potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În condițiile în care pârâta a achitat în termenul legal contribuția proprie la tariful anual, prima instanță a reținut că nu incumbă pârâtei neacordarea sau acordarea cu întârziere a subvenției de la bugetul de stat către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat recurs reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri F. – F. de Îmbunătățiri F. Tulcea criticând-o ca fiind netemeinică si nelegală
A susținut recurenta-reclamantă că în mod corect instanța de fond a reținut că între cele două părți a existat un raport juridic contractual unde părțile au stipulat clauza ca beneficiarul (în speță pârâta) să achite c/val prestației efectuate de prestator conform facturii emise de către aceasta în proporție de 20% contribuție proprie (fără de care, conform art. 7 pct. 2, neplata contribuției proprii conduce la nulitatea contractului) și 80% subvenție, în limita plafonului maxim aprobat prin ordin M.A.P.D.R.
Precizează recurenta-reclamanta că nu a negat faptul că pârâta nu și-a achitat contribuția proprie la tariful anual care ar fi fost afară de prevederile art. 7 menționate mai sus și o condiție pentru a primi subvenție, acest sprijin financiar fiindu-i acordat titularului, respectiv pârâtei, prin efectuarea plății direct către A.N.I.F. pentru a evita folosirea c/val subvenției în alte scopuri.
Recurenta reclamantă învederează faptul că titulara subvenției nu a depus diligențele pentru decontarea facturii nr._ în sumă de 8.387,65 lei reprezentând diferența tarif anual, respectiv c/val lucrărilor pentru întreținere a infrastructurii de irigații pe întreaga amenajare care o deservește. Aceste lucrări au fost însușite de către beneficiar, prin semnătură, respectiv O.U.A.I. A., conform listelor depuse la dosarul cauzei. De altfel nu există nici o adresă, notificare sau orice alt înscris prin care pârâta să conteste lucrările care au fost executate și de care a beneficiat.
Referitor la precizările pârâtei că nu au fost depuse la dosarul cauzei procesele-verbale de recepție, arată recurenta-reclamantă că acestea stau la baza emiterii facturilor pentru prestațiile din tariful de livrare, respectiv prestații de irigații, obiectul cererii fiind c/val din tariful anual, tarif pentru care nu se percep penalități întrucât nu există clauză contractuală în acest sens, penalitățile fiind pentru neplata sau plata cu întârziere a c/val prestațiilor privind livrarea apei.
În ceea ce privește afectarea obligației de modalitatea condiției suspensive, cum a reținut instanța de fond, susține recurenta-reclamantă că din punctul său de vedere nu își găsește aplicativitate deoarece, condiția suspensivă este aceea de a cărei îndeplinire depinde eficacitatea drepturilor subiective civile, și astfel, contractul nu prevede nici o clauză în care prestația se va realiza doar dacă se va aloca subvenția și nu există nici clauza de exonerare la plată în cazul neacordării subvenției sau acordării cu întârziere.
Mai mult, susține recurenta-reclamantă, în cuprinsul dispozițiilor art. 6 din contractul multianual pentru prestarea serviciilor de irigații nr. 1806/2009, respectiv pct. „e”, Beneficiarul își asumă anumite obligații, una din ele fiind „să achite tariful anual și tariful de livrare a apei pentru irigații calculate în conformitate cu legislația în vigoare.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză se reține că între părți s-a încheiat Contractului multianual pentru prestarea serviciilor de irigații nr. 1806/26.03.2006 .
Conform prevederilor art. 57 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 conform contractului multianual se plătesc următoarele tarife: a) un tarif anual; b) un tarif de livrare a apei pentru irigații.
Art. 58 alin. (2) din același act normativ prevede că tariful anual va acoperi costurile estimate de întreținere și reparații a infrastructurii de irigații din domeniul public și domeniul privat al statului, aflată în administrarea Administrației, iarart. 67 alin. (1) din același act normativ, stabilește că organizațiile și federațiile primesc subvenții de la bugetul de stat pentru exploatarea, întreținerea și reparațiile amenajărilor de irigații, care se folosesc numai pentru: a) achitarea către Administrație sau alt furnizor de apă pentru irigații a tarifului anual aferent punctelor de livrare a apei pentru irigații prevăzute în contractul multianual; b) achitarea către Administrație sau alt furnizor de apă pentru irigații a tarifului de livrare a apei pentru irigații aferent punctelor de livrare a apei pentru irigații prevăzute în contractul multianual; c) achitarea către furnizorul de energie electrică a costului energiei electrice și decontarea cheltuielilor cu energia termică de pompare a apei pentru irigații prin punctele de livrare a apei prevăzute în contractul multianual.
Art. 1 alin (1) din O.M.A.D.R. nr. 503/2008 prevede că, cuantumul contribuției anticipate ce se plătește pentru anul 2009 de organizațiile de îmbunătățiri funciare ca procent din tariful anual se stabilește astfel:a) 20% din tariful anual aferent punctelor de livrare a apei pentru irigații prevăzute în contractul multianual;
Art. 6 alin. (1) din contractul multianual, prevede că printre obligațiile stabilite în sarcina Beneficiarului se regăsește și aceea privind obligația de achitare a tarifului anual calculat în conformitate cu legislația în vigoare, iar art. 7 alin. (2) din Contract, prevede că beneficiarul va achitat în avans Prestatorului contribuția proprie anticipată de minim 20% din valoarea tarifului anual până la data de 31 ianuarie a anului 2009.
Potrivit art. 89 din Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 1872/2005, organizațiile și federațiile achită contribuția proprie la tariful anual pentru sezonul de irigații din anul următor, în termen de 10 zile de la data încheierii de noi contracte multianuale cu Administrația (…).
Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar, se reține că prin factura din 31.03.2009 s-a stabilit în sarcina pârâtei achitarea unui avans de 20% +TVA pentru anul 2009 potrivit contractului multianual în cuantum de 4192,61 lei, sumă care a fost achitată conform chitanței . nr._/31.03.2009.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei cât si răspunsul la interogatoriu al recurentei, se reține că intimata pârâtă și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
În mod corect a reținut prima instanță că existența obligației de plată a 80% din contravaloarea prestației efectuate de reclamantă a fost condiționată suspensiv de acordarea subvenției de stat, care, potrivit art. 67 din Legea 138/2004, forma în vigoare la data încheierii contractului „se repartizează Administrației sau altui furnizor de apă pentru irigații” (în speță, reclamanta A.N.I.F.).
Recurenta-reclamanta, în calitate de creditoare, a consimțit ca obligația de plată a diferenței de 80% din contravaloarea prestațiilor să aibă natura juridică de obligație afectată de modalitatea condiției suspensive.
În condițiile în care intimata-pârâta a achitat în termenul legal contribuția proprie la tariful anual, se reține că nu incumbă acesteia neacordarea sau acordarea cu întârziere a subvenției de la bugetul de stat către recurenta-reclamantă
P. aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta-reclamantă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. BUCUREȘTI-F. DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr.422/18.02.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ORGANIZAȚIA UTILIZATORIULOR DE A. P. IRIGAȚII „A.", cu sediul în satul Lăstuni, .. Tulcea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 22 mai 2014.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
D. N. M. L. Șurculescu E. N.
GREFIER,
N. M.
Jud. fond. N.D
Redactat jud. D.N./03.06.2014
Tehnoredactat gref. N.M./ G.R./13.06.2014/4 ex..
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 277/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 479/2014. Tribunalul... → |
---|