Plângere contravenţională. Decizia nr. 1041/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1041/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 1041/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1041/2015
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. D. P.
Judecător: L. N.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelanta - petentă ., prin A.. D. C. N., cu sediul în C., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 230/30.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât I. DE S. P. C. ÎN T. R., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul ales în C., . nr. 2, ., jud. C., având ca obiect plângere contravențională.
Încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11 noiembrie 2015 și la această dată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil, constată:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 23.04.2014, sub nr._, petenta S.C. N. P. S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor – PVCC . nr._ emis la data de 13.03.2014 de I. DE S. P. C. ÎN T. R. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivarea în fapt petenta a arătat că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului și nu a fost întocmit la ora controlului efectuat, respectiv ora 12:14, ci ulterior, la ora 12:40. În această situație a fost încălcată obligația legală a agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. În condițiile în care agentul constatator ar fi făcut cunoscut acest drept, s-ar fi putut menționa că legitimația de serviciu există și că a fost asigurată de întreprindere la bordul vehiculului. A susținut petenta că se putea solicita dovada în acest sens și, de asemenea, se putea acorda timpul necesar pentru deplasarea în Tulcea, în scopul prezentării acestei dovezi în vederea evitării sancționării. Mai mult, dreptul de a formula obiecțiuni putea fi adus la cunoștință și în alt mod, respectiv prin notificare, înștiințare, etc., astfel încât să fie respectate dispozițiile legale.
A mai invocat petenta că procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de către agentul constatator și de contravenient. Deși procesul-verbal cuprinde două pagini, acesta este semnat doar pe ultima, astfel că descrierea faptei contravenționale și sancțiunea aplicată nu sunt însușite de agentul constatator prin semnătură.
A mai invocat petenta și faptul că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, fără ca pretinsa faptă contravențională să fie confirmată și de un martor. Excepția de la confirmarea de către cel puțin un martor a absenței contravenientului, trebuie interpretată numai în contextul unei situații extreme și temeinic justificate. Agentul constatator nu a s-a aflat într-o astfel de situație, menționând doar că motivul absenței martorului a constat în faptul că persoanele aflate de față au refuzat să își asume calitatea de martor. Un refuz la martorilor de a confirma constatările agentului constatator, nu poate decât să întărească ideea că procesul-verbal a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale ce impun agentului constatator obligația de a da contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni. Oricum la momentul controlului, deci înainte de întocmirea procesului-verbal nu era prezent niciun martor, ci doar conducătorul auto și agentul constatator.
Petenta a mai invocat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, faptele calificate de dreptul intern ca fiind contravenții pot fi considerate infracțiuni, generând obligația, pentru statele membre, de a asigura garanțiile prevăzute de art. 6 al Convenției. Aplicarea principiului prezumției de nevinovăție atrage răsturnarea sarcinii probei în cadrul plângerii contravenționale.
A susținut petenta că agentul constatator nici nu a indicat în mod legal care sunt dispozițiile din H.G. nr. 69/2012 în care s-ar încadra descrierea faptei reținute și nici care este articolul din acest act normativ în temeiul căruia se sancționează fapta descrisă. Așa cum se poate observa din analiza H.G. nr. 69/2012, nu există un art. 4 (4) lit. g) și nici un art. 7 alin. 1-2 lit.
Sub aspectul temeiniciei petenta a arătat că și-a îndeplinit obligația de a asigura existența la bordul vehiculului a legitimației de serviciu valabilă pentru conducătorul auto, căruia i-a fost predată această legitimație din care să reiasă că este angajatul societății, împreună cu restul documentelor. Această legitimație era un document ușor de pus la dispoziție și presupunea doar completarea de către societate a datelor necesare pe un format tip. A susținut petenta că nu și-ar fi asumat un risc de sancționare pentru o eventuală inexistență a acestei legitimații, cu atât mai mult cu cât, conducătorul auto în cauză era angajat al societății încă din anul 2009.
În ceea ce privește individualizarea, petenta a arătat că absența unei legitimații de serviciu din care să reiasă calitatea de angajat a conducătorului auto, în condițiile în care el a avut această calitatea încă din anul 2009, precum și lipsa generării unor consecințe grave, conduc la concluzia că fapta are un grad redus de pericol social ce ar permite instanței aplicarea sancțiunii avertismentului.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, H.G. nr. 69/2012, cu modificările și completările ulterioare.
În susținere petenta a anexat înscrisuri respectiv procesul-verbal contestat, proces-verbal de afișare, legitimație de serviciu a conducător auto, proces-verbal de predare-primire legitimație, certificat de transport în cont propriu al societății, contract individual de muncă, certificat de pregătire profesională a conducătorului auto, permis de conducere conducător auto și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri precum și a probei testimoniale cu martorul C. I..
A fost achitată o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimatul a formulat în termen procedural întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale. A arătat intimatul că în data, ora și la locul controlului în trafic, a fost depistat autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ deținut spre utilizare de petentă, în baza certificatului de transport în cont propriu nr._, condus de șoferul C. D. C., care efectua transport în cont propriu de mărfuri în trafic național.
În urma verificărilor, s-a constatat că operatorul de transport nu și-a respectat obligația de a asigura existența la bordul vehiculului a legitimației de serviciu valabilă a conducătorului auto din care să reiasă că acesta este angajat al societății. A susținut intimatul că nu are relevanță sub aspectul contravenției reținute că petenta a depus la dosar un proces-verbal de predare-primire pentru legitimația de serviciu, întrucât conducătorul auto, în momentul controlului, nu a prezentat-o conform legislației în vigoare.
Petenta nu a demonstrat prin niciun mijloc de probă că ar fi deținut la bordul vehiculului_, în data de 13.03.2014, ora 12:14, legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport și nu este exclus ca această legitimație să fi fost întocmită după constatarea contravenției.
Fapta reținută în sarcina petentei s-a consumat instantaneu, în trafic, prin omisiunea sau inacțiunea de a prezenta organelor de control abilitate legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto. A învederat intimatul că șoferul era angajat al petentei încă din data de 12.10.2009, iar modelul de legitimație, conform anexei 42 din Ordinul nr. 980/2011, conține patru ani, a câte două semestre pentru fiecare an. P. urmare, dacă petenta ar fi respectat legislația din momentul angajării conducătorului auto și până în momentul controlului, ar fi trebuit să prezinte o legitimație completă, vizată pentru anii 2009-2012, precum și una vizată pe tot anul 2013 și primul semestru al anului 2014. Cât privește procesul-verbal de contravenție, acesta nu este compus din două pagini, ci dintr-o singură pagină format A3, așa încât a fost semnat la finalul acestuia.
Contravenienta, persoană juridică, nu a fost de față prin reprezentantul legal al acesteia în momentul întocmirii actului sancționator pentru a semna și ștampila procesul-verbal și pentru a putea formula obiecțiuni. Procesul-verbal a fost încheiat în trafic la circa 30 de minute după momentul săvârșirii faptei, nu din rea-credință, așa cum se încearcă să se acrediteze ideea, ci numai după aflarea tuturor datelor de identificare ale contravenientei cerute de lege. La momentul întocmirii actului de constatare și sancționare, persoanele aflate de față au refuzat să își asume calitatea de martor, despre toate acestea, făcându-se mențiune în cuprinsul procesului-verbal.
S-a preciza și faptul că singurele motive de nulitate absolută ale unui proces-verbal de contravenție sunt cele prevăzute expres și limitativ de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea, nu sunt prezente nici cazurile ce înlătură răspunderea contravențională.
În ceea ce privește înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, intimatul a arătat că nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a legitimației de serviciu valabilă a conducătorului, auto, din care să reiasă că acesta este angajat al operatorului de transport reprezintă la ora actuală una dintre cele mai grave contravenții din domeniul transporturilor rutiere, avand un grad ridicat de pericol social al faptei.
Intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza încheierii procesului-verbal contestat (fila 31-32).
La data de 03.10.2014, petenta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că solicită și restituirea sumei de 2.000 lei achitată cu titlu de amendă în baza procesului-verbal contestat.
La termenul din data de 19.09.2014 instanța a respins excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată prin întâmpinare în baza considerentelor ce se regăsesc în încheierea de ședință de la acea dată și a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei precum și proba testimonială cu martorul propus de petentă, C. I., apreciind că aceste mijloace de probă sunt admisibile și pot duce la soluționarea cauzei.
Martorul a fost audiat nemijlocit de către instanță la termenul de judecată din data de 16.01.2015, declarația acestuia fiind consemnată într-un proces-verbal distinct atașat la dosar.
P. sentința civilă nr. 230 pronunțată la data de 30.01.2015, instanța a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.
P. a se pronunța în acest fel, s-a reținut că, prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor – PVCC . nr._ din 13.03.2014, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.000 lei, deoarece, la data respectivă, ora 12:14 pe DN 22 km 178+403 m, la ., județul Tulcea, a fost oprit și verificat autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, utilizat de petentă, în timp ce efectua transport rutier de mărfuri în cont propriu; la momentul controlului, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că întreprinderea de transport nu a respectat obligația de a asigura existența la bordul vehiculului cu care se efectua transportul rutier a legitimației de serviciu valabilă a conducătorului auto din care să reiasă că este angajat al întreprinderii.
Fapta a fost încadrată în prevederile art. 4 pct. 77 subpunctul 77.2 din H.G. nr. 69/2012, cu modificările și completările ulterioare.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 16 și art. 17 din același act normativ . Totodată, faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, sancțiunea fiind individualizată în limitele prevăzute de art. 7 alin. 1 din H.G. nr. 69/2012, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, au fost indicate articolul și actul normativ care impun în sarcina întreprinderii de transport o anumită conduită. Precizarea din paranteză este în realitate o reluare a cifrei 4 pentru a clarifica articolul de lege în care s-a încadrat fapta constatată, și care a suferit o modificare însușită prin semnătură de către agentul constatator.
În privința motivului de nelegalitate invocat de petentă, respectiv faptul că agentul constatator nu a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni și nu a consemnat eventualele obiecțiuni în procesul-verbal, instanța a constatat că, în mod corect agentul constatator a reținut că prepusul petentei, conducătorul auto C. D. C., nu are calitatea de reprezentant legal al acesteia, calitate ce aparține administratorului societății.
Referitor la critica privind lipsa unui martor asistent la încheierea procesului-verbal, instanța a reținut că rolul martorului este acela de a confirma modalitatea de întocmire a procesului-verbal, or, nu poate exista vătămare câtă vreme nu se contestă acest aspect.
S-a reținut și faptul că încheierea procesului-verbal s-a făcut cu mențiunea prevăzută de art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care, pentru situația în care martorul lipsește menționează doar obligația agentului constatator de a preciza împrejurările care au dus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Or, în cuprinsul procesului-verbal contestat s-a menționat faptul că persoanele de față au refuzat să-și asume calitatea de martor.
Cât privește lipsa semnăturii agentului constatator pe fiecare pagină a procesului-verbal contestat, într-adevăr, formularul tipizat este în format A3, fiind suficientă o singură semnătură.
Instanța a avut în vedere și Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cu care motivele de nulitate absolută sunt cele enumerate limitativ de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, orice alte motive putând atrage doar o eventuală nulitate relativă, în condițiile dovedirii acestei împrejurări și a unei vătămări încercate. Or, petenta nu a făcut dovada vreunei vătămări.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
P. urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a arătat că i-a asigurat petentei dreptul la un proces echitabil, însă atât din susținerile acesteia, cât și din probele administrate în cauză nu a rezultat că la momentul efectuării controlului de către agentul constatator s-a asigurat existența la bordul vehiculului cu care se efectua transport rutier în cont propriu a legitimației de serviciu valabile a conducătorului auto.
Agentul constatator întocmește procesul-verbal pe baza documentelor puse la dispoziție la momentul efectuării controlului, astfel că întreprinderea de transport are obligația legală ca înainte de plecarea în cursă să asigure la bordul autovehiculului documentele obligatorii pentru dovedirea desfășurării transportului în condiții de legalitate; la controlul efectuat în trafic a fost depistat auto_ condus de către șoferul C. D. C., utilizat de petentă, efectuând transport rutier de marfă în cont propriu, fără ca această legitimație să fi fost deținută în original la bordul vehiculului, or, această situație de fapt este clar stabilită, probele administrate confirmând acest aspect și întărind prezumția relativă de adevăr de care se bucură procesul-verbal de contravenție.
Atât procesul-verbal de predare-primire depus de petentă la dosar, cât și depoziția martorului audiat nu sunt de natură a înlătura cele mai sus reținute. Oricum, instanța nu poate să nu observe că, deși petenta a argumentat că nu și-ar fi putut asuma riscul unei sancționări la regimul contravențiilor, învederând calitatea conducătorului auto de angajat al societății încă din anul 2009, a prezentat la dosar acel proces-verbal de predare-primire din 28.02.2014, încheiat cu mai puțin de o lună înaintea verificărilor în trafic și constatării contravenției contestate. Acest tip de document poate fi oricând întocmit de către societatea contravenientă, fiind un act intern al acesteia și un înscris sub semnătură privată fără dată certă.
În consecință, instanța și-a format convingerea că petenta a comis fapta pentru care a fost sancționată prin procesul-verbal contestat.
În drept, potrivit art. 4 pct. 77 subpunctul 77.2 din H.G. nr. 69/2012, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție, nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier în cont propriu a legitimației de serviciu valabile a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al întreprinderii. Potrivit art. 7 alin. 1 din același act normativ, fapta susmenționată se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz.
Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate, instanța a reținut că, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Făcând aplicarea coroborată a acestor prevederi legale în speța de față, instanța a concluzionat că fapta prezintă gravitate prin însăși săvârșirea ei, chiar în lipsa unei urmări concrete.
H.G. nr. 69/2012 stabilește încălcările cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și sancțiunile contravenționale și alte măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor.
În însuși conținutul actului normativ mai sus menționat, fapta săvârșită este calificată ca fiind o încălcare gravă a reglementărilor internaționale în materie, pe de o parte, iar pe de altă parte sancțiunea aplicată de organul constatator a fost în limita minimă prevăzută de legislația internă, astfel că instanța a conchis că s-a făcut o corectă individualizare raportat la gradul de pericol social al faptei săvârșite și celelalte criterii prevăzute de art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel petenta S.C. N. P. S.R.L., care a reiterat motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate prin plângerea contravențională, invocând și excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea.
În susținerea acestei apărări, s-a arătat că agentul constatator nu a respectat prevederile art. 25 alin. 2 din O.G./2001, potrivit cărora comunicarea actului sancționator se realizează în termen de 1 lună, obligație a cărei nerespectare este prevăzută sub sancțiunea prescrierii sancțiunii astfel cum prevăd art. 14 din aceeași ordonanță.
A fost invocată și Decizia Nr. 10 din 10 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că procedura de afișare a procesului verbal este subsidiară procedurii de comunicare prin poștă cu aviz de primire. Ca atare, deși procesul verbal a fost comunicat prin afișare, intimata nu a făcut dovada că a încercat comunicarea prin poștă. În consecință, nefiind respectată procedura legală de comunicare, aplicarea sancțiunii este prescrisă.
Intimatul I. de S. pentru C. în T. R. – I.S.C.T.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității depunerii plângerii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând în esență că, hotărârea atacată este temeinică și legală.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este întemeiat potrivit celor ce succed:
În privința prescrierii executării sancțiunii aplicate tribunalul reține că, potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001,,(1)Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.(2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Or, potrivit art. 25 din O.G. nr. 2/2001, ,,(1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.(2) Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.”, iar prinart. 27 teza I din O.G. nr. 2/2001, se stabilește: ,,Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
P. Decizia Nr. 10 din 10 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit în interesul legii că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din O. G.nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ,,Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.”
În cauză, procesul-verbal de constatare a contravențiilor – PVCC . nr._ din 13.03.2014, care face obiectul cauzei pendinte și prin care apelanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.000 lei pentru comiterea, la data de 13.03.2014, a unei contravenții prevăzute de prevederile art. 4 pct. 77 subpunctul 77.2 din H.G. nr. 69/2012, cu modificările și completările ulterioare, a fost emis în absența contravenientei.
Acesta a fost comunicat apelantei S.C. N. P. S.R.L. prin afișare potrivit procesului verbal de afișare nr. 62/2.04.2014 întocmit de intimata I.S.C.T.R., în prezența unui martor.
Intimata I.S.C.T.R. nu a făcut dovada comunicării prin poștă, cu aviz de primire a actului sancționator.
În consecință, dat fiind raportul de subsidiaritate existent între cele două modalități concrete de comunicare, fapt care presupune că procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se concluzionează că în cauză nu au fost îndeplinită procedura legală de comunicare astfel că intervine sancțiunea prev. de art.14 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la prescrierea executării sancțiunii.
Cum potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol 14, prescripțiapoate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, reținând și caracterul devolutiv al apelului, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de sancționare contestat pentru intervenția prescripției executării sancțiunii contravenționale.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta - petentă ., prin A.. D. C. N., cu sediul în C., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 230/30.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât I. DE S. P. C. ÎN T. R., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul ales în C., . nr. 2, ., jud. C., având ca obiect plângere contravențională.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite plângerea contravențională și anulează procesul verbal de sancționare contestat pentru intervenția prescripției executării sancțiunii contravenționale.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier, L. D. P. L. N. B. F. V.
Red.sent.civ.jud.I.S.
Red/Tehnored.dec.civ.jud. N.L./10.12.2015
Tehnored.gref.B.F.V./ 10.12.2015/4 ex.
.. apelant/1 ex. intimat
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1033/2015. Tribunalul TULCEA | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1040/2015.... → |
|---|
