Obligaţie de a face. Decizia nr. 1033/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1033/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 1033/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1033/2015
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. N.
Judecător D. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta pârâtă B. C. R. S.A., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. N. N. D. KINGSTON PETERSEN, București, sector 1, . Bucharest Bussines, nr.1 A, . civile nr.449/30.06.2015, pronunțată de Judecătoria Măcin, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. E., cu domiciliul în B., Calea Călărași, nr.47, la Judecătoria B., jud. B., având ca obiect obligație de a face + pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pentru apelanta pârâtă avocat Ș. D. A., în baza împuternicirii avocațiale ._/2015, iar pentru intimata reclamantă avocat R. O., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, depuse la termenul de astăzi la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este formulat în termen, motivat, timbrat cu taxă de timbru în sumă de 30 lei, s-a depus și s-a comunicat întâmpinarea, după care:
Avocat R. O., pentru intimata reclamantă, învederează instanței că înțelege să depună înscrisuri respectiv, extras de cont, grafic de rambursare credit, și factura fiscală, reprezentând onorariul de avocat.
Avocat Ș. D. A., pentru apelanta pârâtă, având cuvântul, arată că a luat la cunoștință de înscrisurile depuse la termenul de astăzi de către apărătorul intimatei reclamante.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în apel părților prezente.
Având cuvântul, pentru apelanta pârâtă avocat Ș. D. A., arată că, prin prezenta cerere reclamanta solicită emiterea unui nou grafic de rambursare. De fapt, aceasta urmărește punerea în executare a sentinței civile rămasă irevocabilă.
Cu privire la excepția netimbrării cererii, apărătorul apelantei pârâte, învederează instanței, că prezenta cerere nu este o acțiune întemeiată pe dispozițiile OUG nr.80/2013, și ca atare trebuia timbrată.
În același timp, executarea obligațiilor de a face este reglementată, inclusiv sub aspectul aplicării de penalități, în măsura în care debitorul nu se conformează încheierii de încuviințare a executării.
În ceea ce privește netemeinicia cererii de chemare în judecată avocat Ș. D. A., arată că, dispozițiile contractuale contestate sunt clare și inteligibile, această împrejurare rezultă din faptul că reclamanta a înțeles să procedeze la executarea tuturor obligațiilor conform calcului pe care l-a înțeles și l-a acceptat.
În concluzie, avocat Ș. D. A., solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu plata cheltuielilor de judecată.
Avocat R. O., având cuvântul, pentru intimata reclamantă, cu privire la excepția netimbrării cererii, arată că, deși cererea formulată are caracter patrimonial, fiind evaluabilă în bani, este o cerere referitoare la protecția drepturilor consumatorilor.
Astfel, condițiile generale de creditare ale contractului de credit bancar pentru persoane fizice prevăd obligația pârâtei de a întocmi un nou grafic de rambursare, în cazul în care intervin modificări ale clauzelor din contract.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, apărătorul intimatei reclamante, apreciază că potrivit art.662 alin 4 cu referire la art.622 alin 4 C proc.civ. executarea unei obligații de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, emiterea unei autorizații, se poate obține la simpla cerere a persoanei îndreptățite, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc, dacă prin lege se dispune altfel. Numai în caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la executarea silită.
De asemenea, dispozițiile art. 902-908 C proc.civ. invocate de apelantă, se apreciază faptul că toate aceste dispoziții legale prevăd în mod expres că sunt aplicabile în cazul executării în natură a obligațiilor de a face în temeiul unui titlu executoriu, condiție neîndeplinită în cauză, în lipsa unei sentințe judecătorești care să prevadă obligația apelantei de a modifica graficul de rambursare.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor ce privesc comisionul de risc, în prezenta cauză, clauzele menționate fiind anulate deja prin sentințele pronunțate de Judecătoria G..
Pentru toate aceste considerente, avocat R. O., solicită respingerea apelului ca nefondat, cu plata cheltuielilor de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța în temeiul art.394 NCPC, declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față,
Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria Măcin sub nr._ din 2.04.2015, reclamanta I. E. a chemat în judecată pe pârâta B. C. R. S.A pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui grafic de rambursare nou, aferent contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/20 iunie 2007 din care să fie eliminate sumele reprezentând comisionul de risc; obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 952 lei reprezentând comision de risc încasat în perioada septembrie 2013 (inclusiv), ianuarie 2015 (inclusiv), precum și a sumelor încasate în continuare cu acest titlu, până la înlăturarea acestora din contract; obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 728 lei reprezentând comision de risc încasat în perioada iunie 2013 – septembrie 2013. S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare în care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția de necompetență materială și teritorială a Judecătoriei Măcin precum și excepția inadmisibilității cererii, excepții asupra cărora instanța s-a pronunțat în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.1 Cod procedură civilă în ședința publică din 30 iunie 2015, în sensul respingerii acestora ca neîntemeiate, pentru considerentele arătate în practicaua sentinței.
Prin sentința civilă nr. 449/30.06.2015, Judecătoria Măcin a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei să emită un grafic de rambursare aferent contractului încheiat cu reclamanta, de credit bancar pentru persoane fizice nr._/20.06.2007, din care să fie eliminat comisionul de risc și să-i restituie reclamantei suma de 56 lei reprezentând comision de risc încasat pentru perioada iunie 2007-septembrie 2013 și sumele încasate cu titlu de comision de risc aferent perioadei septembrie 2013 până la momentul executării obligației de emitere a graficului în condițiile stabilite în prezenta sentință.
Totodată, instanța a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 7.07.2015, instanța a admis cererea formulată de reclamantă și în baza art. 442 al. 1 Cod procedură civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei sentinței civile nr. 449 din 30 iunie 2015 a Judecătoriei Măcin, în sensul că la alin. 3 din minută se va scrie și citi corect „Obligă pârâta să-i restituie reclamantei suma de 56 lei reprezentând comision de risc încasat pentru perioada iunie 2007-septembrie 2013”, în loc de „Obligă pârâta să-i restituie reclamantei suma de 728 lei reprezentând comision de risc încasat pentru perioada iunie 2007-septembrie 2013”, cum eronat s-a menționat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 4598/7.05.2014 a Judecătoriei G. definitivă prin Decizia nr. 4/30.01.2015 a Tribunalului G. s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 9 lit. „f” și art. 3.8 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/20.06.2007 privind comisionul de urmărire riscuri, fiind totodată anulate respectivele clauze și obligată pârâta să-i restituie reclamantei comisionul de urmărire riscuri încasat începând cu luna iunie 2007 până în luna septembrie 2013 și comisionul de administrare încasat cu luna octombrie 2010, în total suma de 4.144 lei.
Instanța a reținut cu privire la caracterul abuziv al clauzei reprezentând comisionul de risc că acesta a fost constatat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă ce are putere de lucru judecat, astfel că apărările pârâtei din întâmpinare referitoare la neîndeplinirea condițiilor caracterului abuziv ale clauzei reprezentând comisionul de risc, sunt rămase fără obiect.
A considerat instanța că, în condițiile în care aceste clauze au fost anulate, iar pârâta nu a eliminat din graful de rambursare sumele reprezentând comisionul de risc lunar, prin prisma principiului retroactivității efectelor nulității și a principiului restitutio in integrum, părțile trebuie puse în situația în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi inclusă în cuprinsul contractului de credit clauza privind comisionul de risc.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel B. C. R. S.A., invocând pe cale de excepție netimbrarea cererii de chemare în judecată și inadmisibilitatea capătului I al cererii de chemare în judecată, iar pe fond criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, apelanta-pârâtă consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în considerarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 80/2013 și învederează instanței de control judiciar că prezenta cerere nu este o acțiune întemeiată pe dispozițiile legislației consumului și nu are ca obiect situațiile prevăzute de art. 29 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.
Susține apelanta-pârâtă că cererea de chemare în judecată tinde la punerea în executare a unei sentințe rămase definitive, respectiv la executarea unei obligații de a face-emiterea unui grafic de rambursare, așadar prezenta cerere de chemare în judecată nu este scutită de plata taxei de timbru, fiind în același timp evaluabilă în bani, în cauză fiind incidente prevederile O.U.G. nr. 80/2013 și interpretate în sensul Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a admis recursul în interesul legii.
Susține apelanta că legea specială invocată de reclamantă este Legea nr. 193/2000, indicând clauzele privind comisionul de risc din contractul de credit ca fiind abuzive, iar aceasta a solicitat în fapt constatarea nulității absolute a acestor clauze, cu finalitatea reducerii numărului și întinderii obligațiilor de plată asumate prin contractul de credit, or sensul Deciziei nr. 32/2008 este că nu dispozițiile din legea taxelor de timbru pot constitui punctul de plecare în calificarea unei acțiuni ca fiind evaluabilă în bani sau nu, trebuind dimpotrivă să analizate de la caz la caz, caracteristicile drepturilor supuse judecății.
Având în vedere că efectul emiterii unui grafic de rambursare nou din care să fie eliminate sumele reprezentând comisionul de risc constă în neplata sumelor aferente comisionului de risc către bancă, apelanta-pârâtă apreciază că dreptul supus judecății are conținut evaluabil în bani.
Pentru aceste considerente, apelanta-pârâtă solicită admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă prin care tinde la neplata sumelor de bani aferente comisionului de risc în temeiul contractului de credit aflat în derulare, și obligatoriu pentru părți în virtutea principiului de drept pacta sunt servanda.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de emitere a unui nou grafic de rambursare, arată apelanta-pârâtă că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta nu are calitatea de creditor al vreunei obligații de a face a cărei valorificare să poată fi făcută pe cale executării silite.
Apelanta-pârâtă învederează instanței de apel că sentința civilă nr. 4598/07.05.2014, prin care intmatei-reclamante E. I. i-au fost admise pretențiile (astfel cum sunt acestea reiterate în cererea de chemare în judecată) a rămas definitivă prin Decizia nr. 4/30.01.2015, pronunțată de Tribunalul G., iar prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat emiterea unui nou grafic de rambursare, astfel că aceasta urmărește în fapt punerea în executare a sentinței civile rămasă definitivă prin decizia pronunțată de Tribunalul G..
Consideră apelanta-pârâtă că intimata-reclamantă I. E. nu are posibilitatea introducerii unei noi cereri de chemare în judecată, prin care să solicite punerea în executare a Sentinței civile rămase irevocabile, ci este îndrituită numai la efectuarea demersului privind executarea silită.
Precizează apelanta-pârâtă că executarea obligației de a face este reglementată de dispozițiile art. 1528 și 662 alin. (4) din Codul civil și art. 902-908 din Codul de procedură civilă, inclusiv sub aspectul aplicării de penalități, în măsura în care debitorul nu se conformează încheierii de încuviințare a executării.
Arată apelanta-pârâtă că în niciuna dintre procedurile speciale amintite nu este reglementată posibilitatea introducerii unei noi cereri de chemare în judecată, în vederea executării unor obligații de a face (emiterea unui nou grafic de rambursare).
Apelanta-pârâtă precizează faptul că din motivarea cererii de chemare în judecată se poate observa că reclamanta nu a apelat la serviciile unui executor judecătoresc, astfel cum se procedează în vederea punerii în executare a unor sentințe rămase definitive.
Pe cale de consecință, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, singura cale prin care reclamanta ar putea să își valorifice aceste pretenții fiind executarea silită.
Cu privire la fondul cauzei, apelanta-pârâtă arată că prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă a susținut, fără temeinicie caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.9 lit. f) din Contractul de credit, aceasta referindu-se, în esență, la comisionul de urmărire riscuri, pretențiile acesteia fiind fundamentate pe prevederile Legii nr. 193/2000, și consideră că aceasta a procedat la o interpretare vădit abuzivă a acestora, deturnând dispozițiile legale de la adevărata lor rațiune.
În acest sens, apelanta-pârâtă arată că niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 – existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, absența bunei-credințe, lipsa negocierii și neasocierea cu definirea obiectului principal al contractului, nu este îndeplinită în ceea ce privește clauzele atacate
Întrucât neîndeplinirea unei singure condiții dintre cele enumerate împiedică de plano constatarea caracterului abuziv al unei stipulații contractuala consideră apelanta că se impune respingerea acțiunii formulate de către intimata-reclamantă ca neîntemeiată
Referitor la clauzele contestate de către reclamantă arată apelanta-pârâtă că acestea sunt exceptate, prin însăși voința legii, de la controlul judiciar al caracterului abuziv întrucât se asociază cu obiectul principal al Contractului de credit.
Susține apelanta-pârâtă cu privire la clauzele contractuale contestate că acestea se asociază cu obiectul principal al contractului în litigiu, respectiv prețul creditului, iar la o simplă lectură a cererii de chemate în judecată formulată de către reclamantă, se constată faptul că folosul practic urmărit de către acesta, reprezentând însuși scopul acțiunii, este micșorarea prețului creditului. Această împrejurare este firească întrucât prețul contractului reprezintă acea sarcină care incumbă împrumutatului în schimbul creditului acordat, fiind principalul element pe care un consumator îl analizează anterior încheierii unui contract.
Precizează apelanta-pârâtă că prețul constituie, astfel, obiectul contractului de credit, avut în vedere de către ambele părți la formarea acestuia, iar printre condițiile pe care Legea nr. 193/2000 le prevede în mod expres pentru ca o clauză să poată fi analizată sub aspectul caracterului său abuziv, se numără și aceea potrivit căreia aceasta să nu se refere la conținutul obiectului propriu-zis al contractului adică la prețul său.
Astfel, conform art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000: "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Mai mult, Legea nr. 193/2000 reprezintă transpunerea în dreptul român a Directivei 93/13/CEE și se impune a fi interpretată în deplin acord cu prevederile chemat să se pronunțe asupra aspectelor ce calitatea acestuia de prim judecător de drept.
Or, Directiva 93/13/CEE prevede această interdicție de apreciere a clauzelor sub aspectul caracterului abuziv de o manieră și mai tranșantă. Astfel, conform art. 4 alin. (2) al acesteia: "Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici caracterul adecvat al prețului sau față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."
Astfel, atât dispozițiile Legii nr. 193/2000, cât și cele ale Directivei 93/13/CEE, pe care o transpune în ordinea juridică națională, interzic instanței de judecată să procedeze la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor care se asociază cu obiectul principal al contractului, reprezentat, în cauză, de prețul creditului acordat reclamantei.
Arată apelanta-pârâtă că împrejurarea că respectivul comision de urmărire riscuri agreat prin contractul de credit, în mod neîntemeiat contestat, constituie obiect principal al acestuia este demonstrată și de prevederile art. 3 lit. g) și i) din Directiva 2008/48/CE din data de 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care definesc dobânda anuală efectivă, reprezentând costul total al creditului, fiind alcătuită din "(...) toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor, cu excepția taxelor notariale (...)".
Învederează apelanta-pârâtă că, în acest sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a aliniat soluțiilor pronunțate de către toate instanțele naționale ale statelor Uniunii Europene: Prin urmare, atât comisionul de risc, cât și dobânda, ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate, în speță, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
În sprijinul acestor afirmații este și jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare, "C.J.U.E.”), aceasta pronunțându-se, în sensul tezei enunțate anterior, în cauza C-26/13 - Ârpâd Kâsler și H. Kăslerne Râbai împotriva O.T.P. Jelzălogbank Zrt.
Prin urmare, clauzele privind comisionul de urmărire riscuri se încadrează, în conformitate cu criteriul obiectiv consacrat de către C.J.U.E., în obiectul principal al Contractului de credit în considerarea faptului că acestea fac parte, în mod intrinsec, dintre prestațiile care definesc contractul. În lipsa comisioanelor și a dobânzii, Contractul de credit și-ar pierde caracteristicile fundamentale care disting subclasa contractelor de credit bancar, față de cele de împrumut, în care împrumutătorilor nu este o instituție de credit.
Consideră apelanta-pârâtă că întrucât, în prezenta cauză, analiza instanței de judecată va purta asupra unui contract de credit "bancar", nefiind vorba de un simplu contract de împrumut încheiat între particulari, prestarea serviciilor concrete aferente comisioanelor reprezintă o necesitate și, totodată, o caracteristică fundamentală a acestui tip de convenție.
Astfel, din moment ce dobânda contestată stabilește prestațiile esențiale ale Contractului de credit și reprezintă remunerații ale unor servicii determinate prestate de ea, este evident că din perspectiva jurisprudenței recente C.J.U.E., acestea constituie o pare din obiectul principal al contractului și nu pot face, pe cale de consecință, obiectul cercetării caracterului abuziv de către instanța de judecată.
Față de aspectele relevate anterior, apelanta-pârâtă apreciază că se impune concluzia potrivit căreia instanța de judecată nu poate proceda la analiza caracterului abuziv al clauzelor contestate de către reclamantă întrucât acestea se asociază cu obiectul principal al Contractului de credit, fiind exprimate, totodată, într-un limbaj ușor inteligibil.
Arată în continuare apelanta-pârâtă cu privire la clauzele contractuale contestate că acestea sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, pentru înțelegerea căruia nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Apelanta-pârâtă învederează instanței faptul că respectivele clauze contestate, astfel cum acestea sunt menționate în cererea de chemare în judecată, sunt clare, fără echivoc sau caracter ambivalent, fiind utilizați termeni obișnuiți, astfel încât, pentru înțelegerea acestora, nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, în acord cu exigențele prevăzute de art. 75 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată și consideră că nu a încălcat în niciun moment cerințele prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000 ori cele cuprinse în lit. g) din Anexa acesteia .
Mai mult, apreciază că și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de transparență, stipulând prețul contractului într-un mod simplu „într-un limbaj ușor inteligibil", potrivit imperativelor legii naționale, precum și „în mod clar și inteligibil", astfel cum stabilește reglementarea echivalentă la nivel european.
Prin urmare, instanța de judecată urmează să constate că clauzele contractuale contestate de reclamantă definesc prețul Contractului de credit, element pe care atât legiuitorul european cât și cel național l-au exclus în mod expres de la controlul judiciar al caracterului abuziv.
Arată în continuare apelanta-pârâtă cu privire la clauzele contestate de către reclamantă că acestea au fost negociate, în contextul în care oricare dintre prevederile cuprinse în Contractul de credit puteau fi negociate de către un consumator diligent
Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000: „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".
În conformitate cu dispoziția menționată, poate fi reținută lipsa negocierii exclusiv în acele situații în care o clauză contractuală a fost inserată în contract fără a fi existat vreo posibilitate pentru consumator de a îi influența conținutul.
Consideră apelanta-pârâtă că din această reglementare, rezultă că, în aprecierea îndeplinirii condiției absenței negocierii, instanța de judecată trebuie să ia în considerare și necesitatea existenței unui minim de diligență din partea consumatorului, suficient pentru a înțelege dispozițiile contractuale pe care intenționează să și le asume și pentru a încerca influențarea lor.
În cauza de față, reclamanta a obținut toate informațiile necesare pentru înțelegerea clauzelor Contractului de credit și a beneficiat de posibilitatea de negociere și de influențare a acestora, conform propriilor interese.
Precizează apelanta-pârâtă că dintre toate produsele bancare, pe care le-a prezentat, reclamanta a optat pentru un credit având un comision de urmărire riscuri de 56,00 RON lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat, iar dispozițiile contractuale au fost configurate în funcție de solicitările exprese ale reclamantei, aceasta exprimându-și acordul pentru clauzele propuse, în condițiile în care beneficia de posibilitatea reală de a le influența.
Consideră apelanta-pârâtă că intimta-reclamantă a avut posibilitatea de a i se adresa oricând, ulterior momentului încheierii Contractului de credit, pentru a solicita aplicarea unei reduceri sau a unei oferte concrete, însă acesta nu a efectuat niciun demers de acest fel.
Având în vedere ansamblul argumentelor expuse în cele ce precedă, apreciază că se impune concluzia conform căreia clauzele contestate de către reclamantă au fost negociate de către acesta, nefiind îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale
Referitor la clauzele contractuale privind comisionul de urmărire riscuri contestate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, consideră apelanta-pârâtă că acestea nu sunt contrare bunei – credințe.
Condiția referitoare la lipsa bunei-credințe în stabilirea clauzelor contractuale nu este îndeplinită în prezenta cauză, astfel încât stipulațiile contestate de către reclamantă nu prezintă un caracter abuziv.
Precizează apelanta-pârâtă că noțiunea de bună-credință în ceea ce privește raporturile stabilite între consumatori și profesioniști se impune a fi interpretată prin raportare la prevederile Legii nr. 363/207 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor (Legea nr. 363/2007)
Prin urmare, instanța de judecată urmează a analiza conduita sa în aprecierea existenței bunei - credințe prin raportare la înțelesul noțiunii de practici comerciale înșelătoare, potrivit prevederilor art. 6 din actul normativ menționat .
Arată apelanta-pârâtă că prin punerea la dispoziția intimatei-reclamante a unor sume de bani cu titlu de credit, banca nu urmărește o cauză ilicită, prin raportare atât la esența contractului de credit, cât și la specificul activității sale comerciale. În schimb, în ipoteza anulării de către instanța de judecată a clauzelor contestate, am fi obligați să încheiem acte cu titlu gratuit ceea ce nu gratuit, ceea ce nu poate fi acceptat având în vedere tocmai acest specific
Învederează apelanta-pârâtă că nu numai că nu a impus clauzele contractuale reclamantei, dar nu a întreprins nici acțiuni de convingere anterior încheierii Contractului de credit, procedând, în schimb, la prezentarea ofertelor de produse bancare și la explicarea modului de stabilire a dobânzii agreate.
De asemenea, dovada pretinsei lipse a negocierii trebuie
realizată de către reclamantă, în nici un caz de ea în temeiul principiului actori incumbit probatio
Mai arată apelanta-pârâtă cu privire la clauzele contestate de către intimata-reclamantă că acestea nu creează în detrimentul acestora, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile arătând în acest sens că din simpla lectură a prevederilor incluse în Contractul de credit se constată faptul că clauzele criticate de către reclamantă nu produc un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, nefiind îndeplinită nici această condiție prevăzută de Legea nr. 193/2000 pentru reținerea caracterului abuziv al unor stipulații contractuale.
Mai mult, însăși eventuala hotărâre de anulare a clauzelor contestate ar produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât, prin aceasta, ar fi obligată să acorde un credit cu titlu gratuit, în condițiile în care se impune desfășurarea activității pe principiul obținerii de profit.
Consideră apelanta-pârâtă că în constatarea lipsei dezechilibrului semnificativ dintre prestațiile părților, instanța va avea în vedere împrejurarea că nivelul comisionului de urmărire riscuri perceput de către pârâtă în temeiul Contractului de credit este comparabil cu cel practicat de alți prestatori de servicii financiare, fiind evident că acesta este rezonabil și în deplin acord cu costul resurselor de creditare.
Consideră apelanta-pârâtă că eliminarea clauzelor privind comisionul de urmărire riscuri înseamnă lăsarea Contractului de credit fără obiect, lipsindu-1 de contraprestațiile corespunzătoare, adică obligarea sa la realizarea de acte de comerț în pierdere, spre beneficiul intimatei-reclamante, iar în această ipoteză s-ar putea pune problema unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, care ar fi de natură să îi provoace prejudicii certe și substanțial.
Cu privire la clauza prevăzută în Contractul de credit privitoare la comisionul de urmărire riscuri, arată apelanta-pârâtă că aceasta nu este abuzivă, precizând în acest sens că prin cerea introductivă de instanță, intimata-reclamantă a înțeles să conteste, în mod neîntemeiat, clauzele prevăzute în partea generală a contractului de credit în ceea ce privește art. 9 lit. f) referitoare la comisionul de urmărire riscuri.
Astfel, comisionul de urmărire riscuri are drept contraprestație obligația economico - financiară a solicitantului de credit, precum și a solidarității garanțiilor propuse, reale ori personale, împrejurări diferite de la un client la altul.
Precizează apelanta-pârâtă că riscul de credit este asumat de ea tocmai ca urmare a acestei activități susținute, B. fiind obligată să stabilească nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare al fiecărui client, diferențiate pe categorii de clientelă, în funcție de destinația creditului (de exemplu, credit de consum sau ipotecar), de tipul dobânzii (fixă ori variabilă), de termenul de rambursare, de comportamentul împrumutatului în legătură cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garanției etc.
Mai mult, Băncii îi incumbă obligația legală de a se asigura că, pe întreaga perioadă de executare a contractelor de credit, gradul total de îndatorare a solicitantului este inferior nivelului maxim admis aplicabil acestuia. Or, tuturor acestor prestații îndeplinite de către Bancă, în mod firesc, trebuie să corespundă o contraprestație pecuniară din partea beneficiarului creditului.
Învederează apelanta-pârâtă că perceperea comisionului de urmărire riscuri nu este de natură să creeze un dezechilibru contractual între drepturile și obligațiile părților contractuale. Astfel, condiția dezechilibrului nu se poate raporta la un ordin tehnic, ci, dimpotrivă, aceasta se impune a fi analizată dintr-o perspectivă logico-juridică, fiind vorba de punerea în balanță a implicațiilor juridice ale contractări creditului.
Precizează apelanta-pârâtă că, în realitate, acest comision reprezintă un echivalent al prestației pe care a realizată-o în baza unor dispoziții legale obligatorii de analiză și prognoză a situației financiare a reclamantului la a cărui plată acesta s-a obligat în mod liber și neviciat.
În apărare, intimata-reclamantă I. E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Relativ la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată de intimata-reclamantă, în mod corect prima instanță a respins-o ca nefondată, fiind o cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit prevederilor art. 29 alin 1 lit. f din O.G. nr. 80/2013, prezenta cerere fiind una referitoare la protecția drepturilor consumatorului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii a emiterii a unui nou grafic de rambursare, se reține că și aceasta este neîntemeiată întrucât intimata reclamantă nu are calitatea de creditor al vreunei obligații de a face a cărei valorificare să poată fi făcută pe calea executării silite.
Pe fondul cauzei, din examinarea probelor administrate în cauză se reține că prin sentința civilă nr. 4598/7.05.2014 a Judecătoriei G. definitivă prin Decizia nr. 4/30.01.2015 a Tribunalului G. s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 9 lit. „f” și art. 3.8 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/20.06.2007 privind comisionul de urmărire riscuri, fiind totodată anulate respectivele clauze și obligată pârâta să-i restituie reclamantei comisionul de urmărire riscuri încasat începând cu luna iunie 2007 până în luna septembrie 2013 și comisionul de administrare încasat cu luna octombrie 2010, în total suma de 4144 lei.
În mod temeinic și legal a reținut judecătorul fondului relativ la caracterul abuziv al clauzei reprezentând comisionul de risc că acesta a fost constatat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, ce are putere de lucru judecat, astfel că apărările apelantei-pârâtei referitoare la neîndeplinirea condițiilor caracterului abuziv ale clauzei reprezentând comisionul de risc, sunt rămase fără obiect.
Instanța de control judiciar reține că în condițiile în care aceste clauze au fost anulate, iar apelanta-pârâta nu a eliminat din graficul de rambursare sumele reprezentând comisionul de risc lunar, prin prisma principiului retroactivității efectelor nulității și a principiului restitutio in integrum, părțile trebuie puse în situația în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi inclusă în cuprinsul contractului de credit clauza privind comisionul de risc.
Susținerile apelantei-pârâte din motivele apel relativ la clauzele contractului de credit și negocierea lor, nu vor fi analizate de către instanța de control judiciar, în condițiile în care ele au făcut obiectul unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.
Ca urmare a respingerii apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin 1 Cod procedură civilă, urmează a fi obligată apelanta la plata sumei de 620 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă B. C. R. S.A., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.C.A. N. N. D. KINGSTON PETERSEN, în municipiul București, sector 1, . Bucharest Bussines, nr.1 A, . civile nr.449/30.06.2015, pronunțată de Judecătoria Măcin, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. E., cu domiciliul în municipiul B., Calea Călărași nr. 47, la Judecătoria B., jud. B., având ca obiect obligație de a face + pretenții, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata sumei de 620 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. N. D. N.
Grefier,
N. M.
Jud. fond. G.M.F.
Redactat jud. D.N./15.12.2015
Tehnoredactat gref. N.M./G.R./17.12.2015/4 ex.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1068/2015.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1041/2015. Tribunalul... → |
|---|
