Plângere contravenţională. Decizia nr. 185/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 185/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 185/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. R.
Judecător R. A. V.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil privind pe apelantul petent B. D. M., cu domiciliul în I., ..5, ., ., împotriva sentinței civile nr.2686/15.07.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în T., ., jud. T..
Având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului instanța a amânat pronunțarea în cauză la data de 11 decembrie 2013, când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 6.03.2013 sub nr._, petentul B. D. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție T., anularea procesului verbal . nr._ încheiat de intimată la data de 23.02.2013.
Prin sentința civilă nr.2686/15.07.2013 Judecătoria T. s-a respins ca nefondată plângerea împotriva procesului verbal . nr._ încheiat de intimat la data de 23.02.2013.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 23.02.2013, ora 9:50, petentul a fost sancționat cu 675 lei, reținându-se că la aceeași dată, la ora 9:45, a condus pe DN 22A, în localitatea N. B., autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_, circulând cu viteza de 93 km/h, contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare O.U.G. 195/2002 (fila30).
Verificând sub aspect formal legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea normelor juridice incidente, fără a opera vreun caz de nulitate absolută.
Petentul a invocat, prin plângere, faptul că nu i s-a dat posibilitatea de a formula obiecțiuni, motiv pentru care procesul verbal ar fi nul.
Aceste susțineri nu vor fi primite, întrucât sunt lipsite de fundament juridic.
Astfel, în ceea ce privește necompletarea rubricii obiecțiuni, s-a reținut că legea nu stipulează că aceasta ar constitui o cauză de nulitate a procesului verbal. Din acest motiv, pentru ca petentul să poată invoca o cauză de nulitate care nu este prevăzută de lege (virtuală), se cere întrunită cerința ca petentul să dovedească producerea unei vătămări produse prin viciul care afectează actul de procedură, instanța urmând a analiza, sub aspectul temeiniciei procesului verbal, care ar fi fost obiecțiunile de fapt contravenientului, iar în ipoteza în care aceste obiecțiuni nu există sau sunt nesemnificative, petentul nu poate justifica vătămarea, deci nulitatea devine inoperantă.
Această interpretare reiese din recursul în interesul legii XXII/19 martie 2007, prin care Secțiile Unite ale Înalte Curți de Casație și Justiție au statuat, cu putere obligatorie, că nerespectarea de către agentul constatator a obligației de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare atrage nulitatea relativă a procesului verbal.
Or, potrivit art. 175 alin. 1 NCPC (coroborat cu art. 47 din OG 2/2001, care prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă), nulitatea relativă a unui act de procedură este aplicabilă numai dacă părții i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Situația este similară în raport de nesemnarea procesului verbal de către un martor asistent, în sensul că nulitatea relativă nu operează automat, ci numai dacă prin redactarea procesului verbal în lipsa contravenientului, acesta a suferit un prejudiciu în raport de situația sa juridică.
Pentru a determina dacă petentul a suferit vreo vătămare în drepturile sale legitime, instanța de fond a analizat temeinicia procesului verbal de contravenție.
Sub acest aspect, se reține, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
În sensul celor arătate, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Mai mult decât atât, nici constatarea contravenției și nici aplicarea sancțiunii efectuate prin procesul verbal întocmit de către agentul constatator nu se realizează în timpul și cadrul unei cauze civile sau penale, astfel încât dreptul petentului la un proces echitabil (art. 6 din Convenția Europeană) este garantat doar în fața instanței de judecată (pe parcursul prezentului litigiu civil).
Având în vedere aceste principii, s-a reținut că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care petentei i se asigură, de către instanța de judecată, condițiile de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil, însă în speță susținerile reclamantului nu au fost dovedite, existând însă probe certe cu privire la vinovăția acestuia.
Astfel, stabilirea vitezei de rulare a autoturismului condus de petent s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, fapta fiind probată prin fotografiile depuse la dosar, în care se poate observa cu ușurință viteza de 93 km/h a autoturismului condus de petent, la momentul 9:47:04 (fila 39).
Ca atare, între procesul-verbal și probele administrate există o legătură indisolubilă, în sensul că acestea se coroborează.
Pentru aceste motive, instanța de fond și-a format convingerea că petentul a comis fapta care a fost reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel petentul B. D.-M., criticând-o ca fiind nelegală și neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de situația de fapt prezentată, interpretând eronat prevederile legale invocate în cauză. De asemenea instanța de fond nu a ținut cont de argumentele aduse în susținerea plângerii referitoare la locul săvârșirii și constatării faptei, fapt neevidențiat clar de procesul verbal și nereținut în motivarea sentinței.
CEDO s-a pronunțat în anul 2008 în cauza A. vs România că în respectarea art.6 CEDO, într-o plângere contravențională procedura care se va derula în fața instanței de judecată este una și aceeași cu procedura derulată într-o speță penală ; cu alte cuvinte, pentru respectarea prezumției de nevinovăție, polițistul care a încheiat procesul verbal contestat trebuie să facă dovada, fără nicio urmă de îndoială, a celor menționate și sancționate prin procesul verbal contestat.
Judecătoria l-a decăzut din proba testimonială spunând că nu a indicat numele și adresa martorului, dar în plângerea de la dosar este menționat: „în autoturismul meu era și domnul V. T., născut în mun. B., jud. B. care poate depune mărturie că la acea dată nu exista indicatorul de sfârșit de localitate, iar mașina poliției stătea „la pândă” după o curbă…
Instanța nu a pomenit nimic de situația de fapt a întâmplării adevărate adică: „ după ce am trecut de ultima casă din această localitate, într-adevăr am accelerat deoarece am considerat că este sfârșitul localității.”
A mai menționat petentul că la rubrica „obiecțiuni” a făcut mențiunea că nu recunoaște fapta, această mențiune a făcut-o pentru a dovedi producerea unei vătămări prin viciul de interpretare, acesta fiind teolog este de bună credință și nu dorește să aibă probleme cu legea.
Referitor la deplina responsabilitate pentru propria conduită subliniază că și-a recunoscut fapta, doar că a accelerat după ultima casă până la indicatorul lipsă de sfârșit de localitate, motiv pentru care se poate înlocui amenda cu avertisment.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, se reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 23.02.2013 întocmit I.P.J. T.- Serviciul Rutier, apelantul B. D. M. a fost sancționat cu suma de 675 lei amendă contravențională, reținându-se că la aceeași dată a condus pe DN 22 A, în localitatea N. B., autoturismul Wolkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_ circulând cu viteza de 93 km/h, contravenție prevăzută de art. 121 alin 1 din H.G. nr.1391/2006 privind regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002.
Susținerile apelantului potrivit cărora instanța de fond nu a ținut cont de situația de fapt prezentată de el, nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute în condițiile în care din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat că apelantul se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținută în sarcina sa.
Iar potrivit dispozițiilor art.121 alin 1 din HG nr.1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Nici susținerea potrivit căreia, în speță s-ar fi impus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului nu este întemeiată în condițiile în care se observă pericolul social al faptei și anume circularea cu o viteză aproape de două ori mai mare decât cea legală dar și negarea săvârșirii contravenției.
În raport de toate aceste considerente văzând și dispozițiile art.480 alin 1 c.pr.civ. urmează ca instanța să respingă apelul formulat și să păstreze hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul privind pe apelantul petent B. D. M., cu domiciliul în I., ..5, ., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr.2686/15.07.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în T., ., jud. T., ca nefondat.
Păstrează hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
Ș. R. R. A. V. N. M.
Jud. fond. D.N.G.
Red. Jud. R.A.V./06.01.2014
Tehnored. gref. N.M./08.01.2014/4 ex./.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 886/2013. Tribunalul... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
