Plângere contravenţională. Decizia nr. 858/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 858/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 858/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 858/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
JUDECĂTOR: E. B.
JUDECĂTOR: D. N.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul petent G. M. cu domiciliul în B., ., nr.22, jud.B., la Cabinet av.N. D. M., împotriva sentinței civile nr.2416/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu domiciliul în T., ., jud.T., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 13 noiembrie 2013, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 18.10.2012 sub nr._, petentul G. M. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.09.2013, solicitând anularea acestuia iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal.
Soluționând cauza,prin sentința civilă nr.2416 din 18 iunie 2013 instanța a respins plângerea formulată de petentul G. M., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.09.2012 întocmit de intimatul organ constatator INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.09.2012, ora 19:22, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 280 lei, avertisment și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se în sarcina sa că, în aceeași zi, a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare_, pe . T., din direcția Complexului Billa către centrul orașului, iar la trecerea de pietoni prevăzută cu marcaj și indicator din dreptul sucursalei CEC T. nu a acordat prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii pe sensul său de mers; totodată, conducătorul auto nu purta centură de siguranță, cele două fapte constituind contravenții prevăzute de art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006 și art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. b) și art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi constatate din oficiu.
Conform art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
De asemenea, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de neacordare a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Conform art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.
Potrivit art. 99 alin. 2 din actul normativ mai sus amintit amenda contravențională prevăzută la alin. 1, respectiv cea prevăzută în clasa I de sancțiuni, se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. a). În conformitate cu art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 3 din actul normativ mai sus amintit, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare pentru nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz.
Astfel, criticile petentului privind lipsa temeiurilor de drept în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu pot fi primite de instanță, descrierea faptelor fiind făcută în mod corespunzător, acestea fiind încadrate corect în drept prin indicarea atât a articolelor de lege cât și a actelor normative ce impun în sarcina conducătorului auto o anumită conduită.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku vs. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic vs. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
În lumina acestor principii, instanța de fond i-a asigurat petentului dreptul la un proces echitabil, fiind audiați martori și administrându-se proba cu înscrisuri.
S-a constatat că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost percepută direct de agentul constatator, în acord cu dispozițiile art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.
În ceea ce îi privește declarația martorei C. M., instanța de fond a înlăturat-o ca fiind subiectivă, având în vedere faptul că aceasta este angajata societății comerciale administrate de petent, acesta fiind și motivul prezenței sale în autoturismul condus de acesta.
În ceea ce privește declarația martorului M. C., aceasta se coroborează cu situația de fapt descrisă de agentul constatator, fiind vorba chiar despre pietonul căruia nu i s-a acordat prioritate la trecerea de pietoni. Martorul a declarat că s-a angajat în traversare împreună cu fiica sa de 12 ani, iar autoturismul venea cu viteză și chiar și-a făcut probleme că acel conducător auto nu i-a văzut. A declarat martorul că în momentul în care a pus piciorul de pe trotuar pentru a traversa drumul public autoturismul condus de petent nu se afla pe marcajul pietonal.
Instanța de fond a reținut și faptul că în cuprinsul procesului-verbal contestat s-a înscris că petentul nu are mențiuni de făcut însă refuză să semneze, în urma consultării telefonice cu avocatul său.
Ca atare, între procesul-verbal de contravenție și probele administrate în dosar există o legătură indisolubilă, în sensul că acestea se coroborează, instanța formându-și convingerea că petentul a comis faptele reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale, prima instanță a constatat că pe lângă avertisment, amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, acestea fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care acestea au fost săvârșite și de urmările care s-ar fi putut produce, precum și de aceea că petentul nu le recunoaște și nu le regretă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul G. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut că, în considerentele hotărârii, instanța în mod greșit a înlăturat depoziția martorului propus de aceasta, respectiv C. M., pe considerentul că aceasta are calitatea de salariat al societății al cărui asociat unic este G. M., fiindu-i respinsă în acest mod apărarea.
In ceea ce-l privește pe martorul propus de intimată, M. C., recurentul a arătat că nu este cel care se afla la locul faptei, iar declarația sa nu corespunde adevărului.
In susținerea recursului, recurentul a arătat că se folosește de proba cu înscrisuri, fără a depune vreun înscris doveditor.
Intimata I.P.J. T. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată, față de motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate, tribunalul consideră că recursul este nefondat.
Petentul G. M. a fost sancționat contravențional cu amendă, avertisment și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru faptul că, în calitate de conducător auto, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, pe sensul său de mers, precum și pentru faptul că nu a purtat centură de siguranță, la data constatării săvârșirii faptelor.
Din conținutul dosarului și considerentele hotărârii atacate, se constată că în cursul procesului, ambelor părți le-a fost asigurat dreptul la apărare, instanța încuviințând administrarea probei cu înscrisuri precum și proba testimonială ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Faptul că instanța a apreciat declarația martorei C. M. ca fiind subiectivă și a înlăturat-o ca atare, nu înseamnă că a fost încălcat dreptul la apărare al petentului sau că acesta nu a beneficiat de un proces echitabil.
Instanța a avut în vedere împrejurarea că martora sus-menționată este angajata societății al cărui unic asociat este G. M. și, prin urmare, nu putea declara decât în favoarea acestuia.
Din considerentele hotărârii atacate, rezultă însă că în aprecierea poziției subiective a martorei C. M., instanța a luat în considerare și faptul că depoziția celuilalt martor, M. C., s-a coroborat cu situația de fapt descrisă de agentul constatator, conducând la concluzia că petentul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.
Susținerile recurentului, în sensul că aspectele prezentate de martorul M. C. nu corespund realității, nu au fost dovedite prin alte probe sau înscrisuri în recurs, și că nu aceasta era persoana care se afla pe trecerea de pietoni, fiind neîntemeiate.
Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 Cod proc. civ., se va respinge recursul formulat ca nefondat și se va menține hotărârea atacată ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul petent G. M. cu domiciliul în B., ., nr. 22, județul B., la Cabinet av. N. D. M., împotriva sentinței civile nr. 2416/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu domiciliul în T., ., județul T., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
V. A. E. B. L. R.
D. N.
06.01.2014
Red.jud.VA
Tehnored.DS/ex. 2
09.01.2014
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 25/2013. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 893/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
