Plângere contravenţională. Decizia nr. 45/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.45
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2013
Președinte: I. A.
Judecători: D. N.
E. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de către recurentul I. DE S. P. C. IN T. R. – I.S.C.T.R. cu sediul in Bucuresti, ..38, sector 1 si sediul procesual ales in Constanta, ., nr.2, . Constanta, impotriva sentintei civile nr.3307 din 09.11.2012 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plangere contraventionala, in contradictoriu cu intimata-petenta . cu sediul in localitatea Cluj N., ..26A, judetul Cluj.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, s-a depus intampinare si s-a solicitat judecata cauzei in lipsa, după care,
Nemaifiind motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ din 01.06.2012, S.C. „H. T.” S.R.L., prin administrator B. C. I., a solicitat anularea procesului verbal ISCTR nr._ întocmit de către agenții constatatori din cadrul Inspectoratului de S. pentru Control în Transport R..
Prin sentința civilă nr. 3307 din 09.11.2012 Judecătoria Tulcea a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. H. T. S.R.L. și a dispus înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei aplicată petentei prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 23.04.2012 cu cea a avertismentului.
Totodată instanța de fond a atras atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandat acesteia respectarea pe viitor a dispozițiilor legale încălcate
P. a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 10.04.2012, în urma unui control în trafic al unor agenți constatatori din cadrul Inspectoratului de S. pentru Control în Transport R., a fost depistat ansamblul de vehicule cu nr. de înmatriculare_ si_, în timp ce efectua un transport rutier și care nu a respectat obligația de a deține la bord certificatul de pregătire profesionala, fapt pentru care societatea a fost sancționată cu amenda de 8.000 lei, în temeiul art. 4 alin. 57.5, coroborat cu art. 7 alin. 1, lit. a din H.G. nr. 69/2012.
A arătat judecătorul fondului că această faptă constituie contravenție și este prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. 18 din H.G. nr. 69/2012 în care se menționează că „reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1073/2009 și al Ordonanței Guvernului 27/2011 nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz certificatul de competență profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat”.
A reținut prima instanță că fapta a fost contestată de petentă, aceasta făcând dovada ca șoferul angajat are certificat de pregătire profesională din data de 17.03.2007, că ulterior acesta fiind schimbat la data de 22.03.2012, certificatul fiind valabil pană în data de 09.03.2017.
Din analiza materialului probator, instanța de fond a reținut că petenta se face se face vinovata de săvârșirea faptelor contravenționale prevăzute de art. 4 alin. 57.5, din H.G. nr. 69/2012, din documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție, depusă de către intimata reieșind săvârșirea faptelor contravenționale de către petentă, în timp ce aceasta nu a făcut în nici un fel proba contrara celor constatate.
A arătat judecătorul fondului că în materie contravenționala, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este apreciată în mod diferit în funcție de sistemul de drept în care se aplică, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Cu privire la persoana sancționată, instanța a arătat că aceasta are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
A mai arătat prima instanță că potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de această Convenție, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul autonom al acestei noțiuni, delimitat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la critica petentului privind nemenționarea de către agentul constatator a martorului asistent, instanța a reținut că sancțiunea pentru această faptă este nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție, actul încheiat de agent devenind anulabil numai în măsura în care petentul face dovada că a suferit o vătămare prin această inacțiune, lucru care nu s-a realizat în speța de față.
Prima instanță a constatat că prin probele administrate în cauza în conformitate cu dispozițiile art. 1169 cod civil și art. 129 Cod procedură civilă nu s-a făcut dovada susținerilor petentei, și având în vedere că mențiunile procesului-verbal de constatare fac dovada celor constatate pana la proba contrara, instanța a apreciat ca situația de fapt reținută corespunde realității, la bordul vehiculului neaflându-se, în acel moment certificatul de pregătire profesională.
Verificând legalitatea si temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor edictate de legiuitor pentru valabilitatea sa, iar situația de fapt a fost in mod corect reținuta.
Instanța de fond a constat totuși că împrejurările concrete de săvârșire a faptelor prevăzute la art. 4 alin. 57.5 din H.G. nr. 69/2012 imprimă acestora un grad de pericol social redus, fata de modul de săvârșire al contravenției, atâta timp cât șoferul avea pregătirea profesională necesară pentru a face transport rutier, aspect atestat prin certificatul emis în acest sens însa din data de 17.03.2007, ulterior, actul fiind reînnoit.
În raport de aceste aspecte, având în vedere dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, care constituie dreptul comun in materie contravențională și care, coroborate cu cele ale art. 38 alin. (3) din același act normativ, permit instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în raport și cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 pentru stabilirea pericolului social al faptei, Judecătoria Tulcea a apreciat că scopul stabilirii și sancționării răspunderii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 2/2001, instanța făcând aplicarea și dispozițiilor art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul de a atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și de a recomanda acesteia respectarea pe viitor a dispozițiilor legale încălcate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs I. de S. pentru Control în Transport R. – I.S.C.T.R., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, recurenta consideră că prima instanță de judecată a soluționat greșit această cauza, pronunțând o sentință care nu se bazează nici pe actele normative în vigoare și nici pe probele din dosar, iar în final a pronunțat o hotărâre eronată și netemeinică.
Recurenta a invocat pe cale de excepție lipsa calității de reprezentant al contravenientei de la dosarul de fond, în acest sens susținând că în codul de procedură civilă se stipulează că dacă o cerere de chemare în judecată este efectuată prin apărător, trebuie să se atașeze la dosarul cauzei și împuternicirea avocațială, în original, și că în speța de față, la dosarul de fond calitatea de contravenientă o are persoana juridică S.C. „H. T.” S.R.L. Cluj N., iar această plângere contravențională este semnată și ștampilată de către avocat P. M., fără a exista o împuternicire avocațială în acest sens.
Arată recurenta că art. 161 Cod pr. civilă, stipulează că, dacă reprezentantul părții nu face dovada calității sale, instanța va anula cererea, însă în cererea recurată instanța de fond nu s-a pronunțat nici în sensul admiterii excepției și nici în sensul respingerii ei, deși Codul de procedură civilă stipulează că înainte de a intra în dezbaterea fondului, instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor invocate.
P. aceste motive, recurenta solicită admiterea excepției și anularea plângerii contravenționale de la dosarul de fond pentru lipsa calității de reprezentant al contravenientei.
Pe fondul cauzei, arată recurenta că în data, ora și locul controlului în trafic, au fost depistate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ cu semiremorca_ deținute spre utilizare de intimată și conduse de șoferul R. A. I., în timp ce efectua un transport rutier public de mărfuri, iar în urma verificărilor s-a constatat lipsa de la bordul autovehiculului a certificatului de pregătire profesională a conducătorului auto, conform legii, aceasta reprezentând contravenția prevăzută de art. 4 pct. 57.5 din H.G.R. nr. 69/2012.
Susține recurentul că nu este de acord cu înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în „avertisment” întrucât potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001 (legea contravențiilor) sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ, or H.G. nr. 69/2012 reprezintă în acest caz actul normativ în baza căruia a fost stabilită această contravenție, iar acest act normativ nu prevede aplicarea sancțiunii „avertismentului” pentru nici o contravenție, ci prevede numai aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale pentru toate contravențiile.
Apreciază recurentul că dacă legiuitorul ar fi considerat că această contravenție ar fi avut un grad scăzut de pericol social al faptei ar fi prevăzut expres în cuprinsul acestui act normativ și posibilitatea aplicării amenzii contravenționale alternativ cu sancțiunea „avertisment”, așa cum a prevăzut expres și în cuprinsul altor acte normative.
Învederează recurentul că H.G. nr. 69/2012 reprezintă în acest caz norma juridică specială în materia contravențiilor din domeniul efectuării transporturilor rutiere, în timp ce O.G. nr. 2/2001 este norma juridică generală în materia contravențiilor, iar instanța de recurs trebuie să facă aplicarea principiului binecunoscut în drept că atunci că avem o normă juridică specială și o normă juridică generală, se aplică cu prioritate norma juridică specială, mai ales că în acest caz norma generală face trimitere la norma specială,
Susține recurentul că efectuarea transportului rutier contra cost fără ca șoferul să dețină la bord certificatul său de competență profesională reprezintă la ora actuală una dintre cele mai grave contravenții din domeniul transporturilor rutiere, având un grad ridicat de pericol social al faptei și consideră că nu este normal, legal și moral să se înlocuiască în „avertisment” una dintre cele mai grave contravenții din domeniul transporturilor rutiere cu un grad ridicat de pericol social al faptei, „avertisment” ce nu are nici o consecință asupra contravenției, agentul constatator dând dovadă de prea multă înțelegere și bunăvoință atunci când a aplicat intimatei amenda minimă prevăzută de lege pentru această contravenție, în cuantum de 8.000 lei.
Concluzionează recurenta că este cert că a existat cu adevărat contravenția, fapt indubitabil demonstrat instanței de recurs și de înscrisurile la care a făcut referire mai sus și aflate la dosarul de fond ca probe, fapt indiscutabil recunoscut și de prima instanță de judecată în cuprinsul sentinței sale, iar un proces-verbal de contravenție este un act unilateral de voință conform O.G. nr. 2/2001, ce face dovada până la proba contrarie și creează prezumția de adevăr, iar în această speță contravenienta nu a adus nici o probă în dovedirea inexistenței contravenției, ci se rezumă la simple scuze puerile fără nici o valoare din punct de vedere juridic.
În apărare, intimata-petenta S.C. „H. T.” S.R.L a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente.:
Primul motiv de critică a hotărârii atacate se referă la faptul că, susține recurenta-intimată că în cauză reprezentantul petentei, respectiv P. M. nu a făcut dovada acestei calități, fiind aplicabile prevederile art. 161 Cod pr. civilă, critică neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 161 al. 1 Cod pr. civilă, când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.
A.. 2 prevede că dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
În cauză, mandatarul a făcut dovada calității de împuternicit al petentei, potrivit împuternicii avocațiale . nr._/2012, aflată la fila 8 din dosarul de fond iar această excepție ridicată și la instanța de fond a fost înlăturată potrivit probatoriului anexat înscrisului numit „întâmpinare” comunicat instanței în 18 iulie 2012.
Al doilea motiv de recurs se referă la reindividualizarea sancțiuni aplicate petentei-intimate și este de asemenea neîntemeiat.
Astfel, dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, care constituie dreptul comun în materie contravențională și care, coroborate cu cele ale art. 38 alin. (3) din același act normativ, permit instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în raport cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 pentru stabilirea pericolului social al faptei, iar scopul stabilirii și sancționării răspunderii contravenționale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În cauză, se reține că la data de 23.04.2012, data întocmirii procesului-verbal de contravenție, șoferul avea pregătirea profesională pentru a face transport rutier, conform cardului european valid din 9.03.2012 și până la 9.03.2017.
Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în mod corect prima instanța a atras atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și a recomandat acesteia respectarea pe viitor a dispozițiilor legale încălcate.
P. aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de către I. DE S. P. C. IN T. R. – I.S.C.T.R., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și sediul procesual ales in Constanta, . nr. 2, . Constanta, împotriva sentinței civile nr. 3307 din 09.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata-petentă S.C. H. T. S.R.L., cu sediul in localitatea Cluj N., .. 26A, județul Cluj, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 23 ianuarie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER
I. A. D. N. P. L.
E. N.
Jud. fond. C.V.
Redactat jud. D.N./ 05.02.2013
Tehnoredactat gref. G.R./04.03.2013/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 36/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 20/2012. Tribunalul TULCEA → |
|---|
