Plângere contravenţională. Decizia nr. 499/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 499/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 499/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.499
Ședința publică din data de 13 iunie 2013
Președinte: E. N.
Judecători: V. A.
D. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurenta AUTORITATEA N. P. PROTECTIA C. – COMISARIATUL R. P. PROTECTIA C. – R. SUD-EST cu sediul in Galati, ., nr.45 Bis, ., ., impotriva sentintei civile nr.667/25.02.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plangere contraventionala, in contradictoriu cu intimata-petenta . cu sediul in Tulcea, ..8, jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul nu este declarat in termen, nu este motivat si este scutit de taxe, după care,
Instanta, din oficiu, invoca exceptia de tardivitate a declararii recursului si lasa cauza in pronuntare pe exceptie.
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față;
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 02.07.2012 sub nr._, petenta .. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul COMISARIATUL JUDEȚEAN P. PROTECȚIA C. TULCEA, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.05.2012, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.000 lei.
Prin sentința civilă nr.667/25.02.2013 Judecătoria Tulcea a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta .., cu sediul în Tulcea, .. 8, județul Tulcea, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.05.2012 de intimatul organ constatator COMISARIATUL JUDEȚEAN P. PROTECȚIA C. TULCEA, cu sediul în Tulcea, . A, județul Tulcea si a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 1.000 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 25.05.2012 de către intimat, cu sancțiunea avertismentului.
P. a se pronunta astfel prima instanta a retinut ca prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 25.05.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, reținându-se în sarcina sa că, la data de 23.05.2012, în urma controlului efectuat, s-a constatat că societatea desfășura activitatea fără a avea afișat în spațiul comercial avertismentul că fumatul este interzis, faptă ce contravine dispozițiilor art. 3 alin. 2^1 și sancționată de art. 10 lit. b) din Legea nr. 349/2002. Conform art. 12 alin. 2 din același act normativ s-a suspendat temporar activitatea până la remedierea deficienței.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 16 și art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Totodată, faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, pedeapsa fiind individualizată în limitele prevăzute de actul normativ respectiv.
Cu privire la faptul invocat de către petentă, în sensul că cel de-al doilea agent constatator nu a fost prezent la fața locului, acest aspect este contrazis de registrul unic de control al punctului de lucru ce poartă semnătura acestuia din data de 23.05.2012 iar fapta reținută se putea constata încă de la debutul controlului (fila 23).
Procesul-verbal s-a încheiat la sediul intimatului, ceea ce nu prezintă relevanță, O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare neimpunând ca loc al întocmirii locul faptei, care este relevant doar în ceea ce privește instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal, respectiv că la data efectuării controlului petenta își desfășura activitatea fără a avea afișat în spațiul comercial avertismentul că fumatul este interzis rezultă din chiar recunoașterea exprimată prin plângerea formulată, astfel că, este susținută prezumția relativă de adevăr de care se bucură procesul-verbal și s-a răsturnat prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta în materie contravențională.
Art. 3 alin. 2^1 din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun dispune că persoanele responsabile din unitățile comerciale vor elabora și vor pune în aplicare regulamente interne prin care să delimiteze spațiile în incinta cărora este permis fumatul de cele în care este interzis fumatul, prin marcarea ultimelor cu indicatoare prin care să se indice "Fumatul interzis" sau folosirea semnului internațional, respectiv țigareta barată de o linie transversală.
Nerespectarea prevederilor mai sus menționate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, potrivit art. 10 lit. b) din același act normativ iar conform art. 11 sancțiunile prevăzute laart. 10 lit. b) se aplică atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, după caz.
Susținerile potrivit cărora "hârtia veche și arsă de soare" căzuse înainte de sosirea agenților constatatori nu sunt suficiente și nu sunt de natură a înlătura caracterul contravențional al faptei.
Într-adevăr, o faptă, pentru a avea caracter contravențional, trebuie să fie săvârșită cu vinovăție și să fie stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București, astfel cum impune art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, însă, în speță nu s-a dovedit incidența vreuneia dintre cauzele menționate de art. 11 din același act normativ care ar putea avea ca rezultat exonerarea petentei de răspunderea contravențională.
Petenta trebuia să depună diligențe cu privire la respectarea art. 3 alin. 2^1 din Legea nr. 349/2002, în sensul de a aplica indicatoare corespunzătoare de delimitare a spațiului în incinta căruia este interzis fumatul.
Cum prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată, instanța a reținut că fapta există, constituie contravenție și a fost săvârșită de petentă.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța a reținut că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice o amendă.
În consecință în cazul faptelor cu un grad redus de pericol social, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului.
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța reține că măsurile instituite prin Legea nr. 349/2002 au drept scop prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun prin restrângerea fumatului în spații publice închise, protejarea sănătății persoanelor fumătoare și nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor și asigurarea unui nivel adecvat al calității vieții populației din România.
Sub acest aspect, în speța de față, instanța a reținut gradul redus de pericol social al faptei comise de petentă, fiind vorba despre un magazin în care oricum nu s-ar fi consumat produse din tutun.
Ținând cont și de faptul că nu există dovezi că petenta ar mai fi fost sancționată pentru săvârșirea de fapte contravenționale de aceeași natură, deci raportat la circumstanțele personale ale contravenientei, sancțiunea amenzii în cuantum maxim de 1.000 lei nu a fost individualizată potrivit criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și nu este proporțională cu gravitatea faptei, sancțiunea avertismentului, fiind suficientă pentru corectarea conduitei petentei.
Față de aplicarea sancțiunii avertismentului în materia contravențiilor de natura celor în cauză sunt necesare următoarele precizări: actul cadru în materia contravențiilor, O.G. nr. 2/2001, prevede în mod principal în cuprinsul art. 2, că stabilirea și sancționarea contravențiilor se face prin legi, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului și hotărâri ale autorităților administrațiilor publice locale sau județene, enumerarea fiind limitativă.
În art. 14 din Legea nr. 349/2002 se menționează că prevederile acesteia se completează cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Textul de mai sus deschide astfel, calea aplicării dispozițiilor legii generale, în măsura în care nu intră în contradicție cu reglementările din legea specială și oferă posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu prevede această sancțiune.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs agentul constatator, Comisariatul R. pentru Protectia C. R. Sud-Est Galati.
La termenul de judecată din data de 13 iunie 2013 instanta, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul excepției invocate, se reține că recursul este tardiv formulat pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanței de fond, respectiv sentința civilă nr.667 din 25.02.2013, a fost comunicată agentului constatator pe data de 29.03.2013, iar recursul a fost expediat prin poștă, fiind depus la Oficiul Poștal_ Constanta la 25.04.2013.
Or, potrivit dispozițiilor O.G. nr.2/2001, termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data comunicarii hotărârii atacate.
Întrucât recurenta a depășit termenul de recurs de 15 zile și nu a adus dovezi privind imposibilitatea formulării recursului în termen, văzând și dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul ca fiind tardiv formulat.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurenta AUTORITATEA N. P. PROTECTIA C. – COMISARIATUL R. P. PROTECTIA C. – R. SUD-EST cu sediul in Galati, ., nr.45 Bis, ., ., impotriva sentintei civile nr.667/25.02.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plangere contraventionala, in contradictoriu cu intimata-petenta . cu sediul in Tulcea, ..8, jud. Tulcea, ca fiind tardiv formulat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 13.06.2013.
P., Judecatori, Grefier,
E. N. V. A. P. L.
D. N.
Red.jud.N.E./20.06.2013.
Tehnored.gref.P.L./26.06.2013/2ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 484/2013. Tribunalul... | Validare poprire. Decizia nr. 83/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
