Plângere contravenţională. Decizia nr. 597/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 597/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 597/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 597
Ședința publică de la data de 17 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-petent Ț. D. M., cu domiciliul în Băile Herculane, ., județul C. S., împotriva sentinței civile nr.3535 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect ”plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
Încheierea de ședință din data de 10 Iunie 2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la 11 iunie 2014 sub nr._, petentul Ț. D. M. a formulat plângere contravenționala împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 31.05.2014 de către intimatul I. Județean de Politie T., prin care a fost sancționat cu amendă in cuantum de 765 lei pentru faptul că a condus autoturismul BMW cu nr._, pe DN 22 E 87 km.179 dinspre Constanta către T. și fost înregistrat de către aparatul radar cu viteza de 119 km/h, solicitând anularea acestuia .
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul verbal este lovit de nulitate absoluta întrucât nu conține date vizând instituția din care face parte agentul constatator; a fost încheiat fără a se menționa de către agentul constatator condițiile in care s-a făcut înregistrarea, data și rezultatul autotestării, daca era sau nu aparat care s-a folosit static sau in mers, identitatea operatorului iar eventualele probe administrate de intimata nu pot convinge instanța in privința vinovăției, dincolo de orice îndoiala rezonabila, așa cum a stabilit CEDO in mod constant în jurisprudența sa.
A mai arătat petentul că din procesul verbal de contravenție nu rezulta că aparatul radar a fost supus la autotestările prevăzut de art. 3 din Normele de Metrologie; că nu au fost respectate prevederile art.3.3.4 și 3.5.1 din aceleași Norme; că viteza cu care circula in ziua de 31.05.2014 la momentul înregistrării nu era de 119 km/h avand in vedere marja de eroare prevăzuta de NML de 4% care ar fi putut fi influențată și de condițiile meteo.
S-a mai susținut că la momentul constatării contravenției circula pe un sector de drum aflat in afara localității, care este si drum european, cu limita de viteza de 100 km/h, astfel ca viteza a fost depășită cu cel mult 19 km/h și fata de aceasta situație nu se impunea aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
S-a mai arătat că încadrarea juridica a faptei este greșita, ceea ce atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.
În drept, s-au invocat dispozițiile O.G.2/2001 ,art. 6 și 7 din CEDO.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondata, depunând la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 3535 din 19 decembrie 2014 a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de contravenție CP nr._ încheiat la data de 31.05.2014 s-a reținut că petentul a condus autoturismul BMW cu nr._, pe DN 22 E 87 km.179 dinspre Constanta către T. și a fost înregistrat de către aparatul radar cu viteza de 119 km/h, contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG.1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, sub aspectul formei, s-a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, s-a reținut că procesul verbal cuprinde și acele mențiuni despre care petentul afirmă ca au fost omise, respectiv cele privitoare la instituția din care face parte agentul constatator.
Privitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, prima instanță a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Astfel, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Privitor la fapta contravențională constând în depășirea vitezei maxime admise, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text normativ, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Fapta contravențională a fost constatată cu respectarea tuturor cerințelor legale și a fost dovedită cu înregistrarea video, din care reiese cu claritate că situația de fapt este cea descrisă în procesul verbal.
Din analiza vizuală a înregistrării video se constată că aceasta conține toate elementele obligatorii la care face referire textul de lege, respectiv pct. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021 – 05, așa cum acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 187/2009 din 06.08.2009, adică: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Chiar dacă intimatul nu a depus la dosar fotografii care să cuprindă toate elementele obligatorii menționate mai sus, aceste elemente sunt cuprinse pe înregistrarea video efectuată cu ocazia constatării contravenției.
Cu privire la aparatul care a măsurat viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent, s-a constat că acesta este omologat și verificat din punct de vedere metrologic, așa cum rezultă din buletinul emis în acest sens de Institutul Român de Metrologie Legală, buletinul depus de către intimată aparținând cinemometrului indicat în procesul verbal ca fiind cel cu care s-a efectuat măsurarea vitezei.
Prin urmare, s-a reținut că, intimatul făcând dovada verificării metrologice a aparatului radar, a făcut implicit și dovada calității de mijloc de măsurare legală a acestuia. Măsurările efectuate de aparatul radar sunt legale, iar valorile indicate de acesta sunt prezumate a fi cele reale.
În concluzie, dat fiind că aparatul radar este verificat și omologat metrologic, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică, prima instanță a reținut că viteza indicată și înregistrată de acesta a fost aceiași cu viteza de deplasare a autovehiculului, respectiv cea consemnată în procesul verbal.
Cu privire la locul în care a fost înregistrată viteza, s-a reținut că acesta este cel indicat în procesul verbal, și anume DN 22 km179, pe sensul de mers C. – T.. Petentul nu contestă locul unde a condus autoturismul, însă afirmă că a fost înregistrat de către aparatul radar aflat în mers, pe timp de ploaie, iar limitarea de viteză nu era valabilă pentru sectorul de drum pe care a fost înregistrat.
Din buletinul de verificare metrologică a aparatului radar (fila28), rezultă că aparatul era aprobat să măsoare și în regim de deplasare.
Este neîntemeiată afirmația petentului în sensul că măsurarea vitezei cu care a circulat s-ar fi făcut pe timp de ploaie. Din înregistrarea video se observă că nu ploua în momentul măsurării vitezei de către agentul constatator, dar carosabilul era ud, deoarece plouase anterior, ceea ce nu este de natură să afecteze corectitudinea măsurătorii.
În ceea ce privește faptul că în locul care a fost reținut de către agentul constatator ca fiind cel al săvârșirii contravenției, km 179 de pe DN 22, nu ar fi existat limitare de viteză la 50 km/h, prima instanță a reținut că acest loc se afla sub incidența unei astfel de limitări.
Din procesul verbal încheiat la data de 21.01.2014, cu ocazia reamplasării indicatoarelor rutiere pe sectorul de drum în cauză, la al doilea paragraf, referitor la sensul de mers C. – T., care corespunde cu sensul de deplasare a petentului, reiese că la km 183 + 202 m exista și a fost menținut indicatorul rutier cu limitarea de 50 km/h, limitare valabilă pe o lungime de drum de 4,7 km, conform unui alt indicator amplasat cu acea ocazie. De asemenea, a fost demontat indicatorul de la km 179 + 200 m, cu semnificația de sfârșit al limitării de 50 km/h. Rezultă că, până la ., nu există vreun indicator care să ridice limitarea de 50 km/h impusă prin indicatorul de la km 183 + 202 m.
De asemenea, s-a mai reținut că, intimatul a făcut dovada efectuării măsurătorilor de către operator calificat prin atestat, dat fiind că potrivit pct. 4.2 din Normele de metrologie legală NML 021-05 măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie efectuate numai de operatori calificați.
Pentru considerentele expuse, pe baza probelor administrate, prima instanță și-a format convingerea că petentul a săvârșit fapta care i-a fost reținută în sarcină, consemnată de către agentul constatator în procesul verbal și întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, ci din contră, aceasta este dovedită, s-a constatat că fapta constituie contravenție, prevăzută de normele legale mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale prima instanță a reținut că potrivit art. 102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV - a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Conform art. 98 alin. 4 din același act normativ, clasa a IV - a reprezintă o sancțiune de la 9 la 20 puncte-amendă.
Întrucât valoarea unui punct amendă la data săvârșirii faptei era de 85 lei, instanța reține că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege (9 X 85 lei = 765 lei), fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere a faptei.
În sensul celor de mai sus, s-a reținut că, pericolul sporit al faptei contravenționale, constând în depășirea cu 69 km/h a limitei de viteză, în condițiile unui carosabil umed, nefiind oportună înlocuirea amenzii aplicate de agentul constatator cu sancțiunea avertismentului, cu atât mai mult cu cât petentul nu își asumă săvârșirea contravenției, afirmând în mod nereal că înregistrarea vitezei s-a făcut în afara zonei de limitare a vitezei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel petentul Ț. D. M., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat apelantul că, procesul verbal de contravenție contestat este nul absolut, întrucât a fost încheiat fără a se menționa de către agentul de poliție condițiile în care s-a făcut înregistrarea (pe sectorul de drum respectiv ploua puternic), data și rezultatul autotestării, dacă era sau nu aparat care s-a folosit static sau în mers, identitatea operatorului, în sensul dispozițiilor art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Nerespectarea în nici un mod a dispozițiilor art. 181 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 atrage în speță, nulitatea absolută a actului administrativ contestat, în condițiile art. 175 Cod procedură civilă, producându- se astfel vătămări care nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea actului.
Neputându-se dovedi că eventuala înregistrare a fost efectuată în condiții de deplină legalitate, datele înscrise în procesul verbal, cât și probele eventual administrate de poliție, nu pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului" dincolo de orice îndoială rezonabilă, așa cum a stabilit CEDO în mod constant în jurisprudența sa.
Nefiind determinate în nici un fel în procesul verbal atacat, condițiile în care s-a făcut înregistrarea, data și rezultatul autotestării, dacă era sau nu aparat care s-a folosit static sau în mers și existând „un puternic dubiu" care profită, în speță, petentului vis a vis de imposibilitatea de a se putea stabili dacă înregistrarea a fost efectuată cu respectarea legii, prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, în cauză operează nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.
Instanța de judecată nu are astfel posibilitatea să constate în legătură cu legalitatea și temeinicia datelor inserate în procesul verbal de contravenție, dacă fapta a fost sau nu comisă de contravenient, dacă a primit sau nu o corectă încadrare juridică față de aspectul că pentru ca eventuala înregistrare să poată fi folosită ca probă, trebuie respectate prevederile Normei de Metrologie Legală 021-05 NML, reglementări care, în speță, nu s-au respectat atâta vreme cât potrivit prevederilor art.181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 agentul care a încheiat actul contestat nu a încheiat un proces verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în Anexa nr.l D după preluarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.
Instanța nu poate astfel verifica îndeplinirea cerințelor legale pentru ca înregistrările să poată fi folosite ca probă.
Orice planșă foto ar fi depusă la dosar, ca și orice buletin de verificare metrologică, nu ar putea face dovada că respectivul cinemometru ar fi fost utilizat pentru înregistrare în ziua de 31.05.2014, față de lipsa datelor din procesul verbal, care sunt de esența judecării pricinii semnalate.
În ziua de 31.05.2014, când se reține de către organele de poliție a se fi săvârșit acea încălcare a legii contestată prin prezenta plângere, au fost înregistrate în toată țara, dar și în zona DN 22(E37), la km 179, puternice precipitații ceea ce face ca viteza de 119 km/h indicată în procesul verbal de contravenție să nu fie cea reală.
Astfel, întregul pct. 3 din Normele de Metrologie stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească testele și autotestele aparatelor radar.
Nu rezultă din procesul verbal de contravenție că aparatul radar (care, oricum, nu este identificat în actul contestat) a fost supus la aceste autotestări conform prevederilor din Normă și cum a fost influențat.
Funcția de autotestare care să fi fost activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, nu a putut fi dovedită de intimat ca fiind operantă în ziua de 31.05.2014.
De asemenea, nu a fost respectată prevederea de la pct. 3.3.4. din Normă, și nici prevederile cuprinse la pct. 3.5.1. din Normă.
Ori din documentele aflate la dosarul cauzei, precum și din înregistrarea video depusă, nu se poate pune în evidentă sub nici o formă numărul de înmatriculare al autovehiculului, ceea ce atrage evident lipsa caracterului probant al acestor înregistrări.
S-a mai arătat că, deși se susține că petentul a depășit limita de viteză cu 69 de km/h, în același timp trebuie menționat că se circula pe un sector de drum aflat în afara localității, care este totodată și drum european-DN 22/E 87- așa cum reiese chiar din preambulul întâmpinării intimatului, unde limita de viteză era de 100 de km/h, deoarece nu există restricții pe sectorul de drum unde a fost constatată contravenția, astfel că nu s-a depășit viteza legală decât cu cel mult 19 km/h și aceasta numai în situația în care instanța nu va ține seama de argumentele invocate anterior.
Această susținere este determinată de mențiunea cuprinsă la penultimul aliniat de la pagina 4 a întâmpinării (Serviciul Drumuri Naționale a instituit restricții de viteză de 50 km/h pe sectorul DN 22/E 87, km 179+300m - km 183 + 200m), astfel ceea ce se reține în sarcina petentului a fost săvârșit în afara acestui interval, respectiv la km 179 + 200m, situație care deși a fost evidențiată în fața primei instanțe, a fost înlăturată fără a fi analizată în detaliu, mai mult chiar prima instanță a intrat în sfera speculațiilor, deoarece locul unde se apreciază că ar fi fost săvârșită contravenția nu are nici o legătură cu cel care apare în procesul-verbal atacat ca fiind locul constatării contravenției.
Acest aspect face ca încadrarea juridică corectă a faptei să fie alta, deoarece nu s-a depășit viteza legală cu mai mult de 50 km/h în zonă.
Din viteza reținută eronat de aparatul radar, față de valoarea convențional adevărată pentru viteze mai mari de 100 km/h stabilită de Normele de Metrologie Legale emise de BRML, reiese că viteza cu care petentul a circulat în zonă a fost sub cea reținută prin procesul verbal de contravenție.
Prin aplicarea marjei de eroare prevăzută de Normele de Metrologie Legale emise de BRML, fapta dedusă judecății nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 102/3 lit. e din OUG nr. 195/_ deoarece limita legală de viteză nu a fost depășită cu mai mult de 50 km/h.
In atare situație, aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce nu se impunea a fi aplicată din punct de vedere legal.
Controlul judiciar al sancțiunilor complementare este dat prin art.34 din OG nr.2/2001 și art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În concluzie, apelantul a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 34 al. 2 din O.G. nr.2/2001, art.6 și art.7 din CEDO, precum și celelalte dispoziții menționate în acțiune.
Intimatul I. de poliție Județean T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în esență că, hotărârea atacată este legală și temeinică.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică potrivit următoarelor considerente:
Astfel, prin procesul-verbal de contravenție . Nr._ încheiat la data de 31 mai 2014, s-a reținut că petentul a condus autoturismul BMW cu nr._, pe DN 22 E87 Km 179 dinspre C. către T. și a fost înregistrat de către aparatul radar cu viteza de 119 km/h, contravenție prev. de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă, și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
In ce privește legalitatea întocmirii procesului-verbal, corect a reținut prima instanță că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu și că acesta cuprinde și acele mențiuni despre care apelantul afirmă că au fost omise, respectiv cele privitoare la instituția din care face parte agentul constatator.
In ceea ce privește temeinicia procesului verbal, tribunalul constată că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității, petentul apelant neaducând nicio dovadă în susținerea netemeiniciei acestuia. Mai mult, documentele depuse la dosar de către intimat sprijină întru totul situația de fapt reținută.
Nu pot fi primite nici susținerile referitoare la marja de eroare a aparatului radar utilizată în cauză. Este adevărat că, potrivit art. 3 pct. 1 lit. c din Norma de metrologie legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul nr. 301 din 23.11.2005, al Directorului General al Biroului Român de Metrologie Legală, eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic pentru cinemometrele care funcționează în regim staționar este de + /- 3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.
Trebuie însă avută în vedere că toleranța menționată nu constituie o valoare fixă, ci un interval maxim în care fiecare cinemometru trebuie să se încadreze pentru a fi admis la verificarea metrologică.
Astfel spus, erorile de măsurare inerente, oricărui sistem de măsurare a unor valori fizice se pot încadra oriunde în acest interval, nefiind obligatoriu ca acestea să fie la un nivel maxim arătat.
Tribunalul constată că susținerile apelantului sub acest aspect pleacă de la două prezumții, și anume că eroarea s-a manifestat în sens pozitiv, înspre valorile mai ridicate, precum și că eroarea s-a manifestat la nivelul maxim. Or, pentru niciuna dintre aceste două prezumții, nu s-a dovedit faptul vecin și conex care să fie apt să nască prezumția.
In contextul circumstanțelor arătate, tribunalul reține că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca act autentic, nu a fost răsturnată de către petent, deși i s-a creat cadrul necesar și suficient în acest sens, iar sancțiunea contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al abaterii comise.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelantul-petent Ț. D. M., cu domiciliul în Băile Herculane, ., județul C. S., împotriva sentinței civile nr.3535 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect ”plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud.I.H..
Red./dec.civ.jud.R.S./29.06.2015
Tehnored.gref.DB/gref.D.S./4ex./29.06.2015
..apelant/1 ex. intimat.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 599/2015. Tribunalul TULCEA | Pretenţii. Decizia nr. 44/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
