Plângere contravenţională. Decizia nr. 665/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 665/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 665/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 665
Ședința publică de la data de 15 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-petent B. T., cu domiciliul în mun. T., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.551 din 27 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect ”plângere contravențională„ în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE T., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 08 iulie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 15 iulie 2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 26.07.2014 sub nr._, petentul B. T. a solicitat, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 15.07.2014, ca netemeinic și nelegal.
În motivare, petentul a arătat – în esență – că aspectele consemnate în procesul-verbal contestat nu corespund realității.
În dovedire, a fost anexat procesul-verbal contestat (fila 4).
La data de 14.10.2014, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat, ca legal și temeinic.
În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate și temeinicie impuse de legiuitor, anexând – sub aspect probatoriu – raportul agentului constatator din data de 01.10.2014 (filele 14-17).
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr.551 din 27 februarie 2015 a respins plângerea contravențională ca nefondată și a menținut procesul-verbal . nr._ din data de 15.07.2014, emis de I. De Poliție Județean T., ca fiind legal și temeinic.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal . nr._ din data de 15.07.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 57 alin. (4) din OUG nr. 195/2002R, sancționată de art. 100 alin. (3) lit. c) din OUG nr. 195/2002.
Prin actul sancționator s-a reținut că în data de 15.07.2014, în jurul orei 16:20, petentul a condus autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare_, pe . T., iar la intersecția-sens giratoriu cu . acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul care circula regulamentar.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, prima instanță a constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia. De asemenea, contrar susținerilor petentului, prima instanță a apreciat că procesul-verbal indică, fără echivoc, locul săvârșirii faptei (intersecția străzii Isaccei cu . giratoriu).
S-a mai reținut că, neindividualizarea autoturismului căruia petentul nu i-a acordat prioritate nu poate constitui de plano un aspect de nelegalitate a actului sancționator. Nefiind un element prevăzut sub sancțiunea nulității absolute la art. 17 din O.G. nr. 2/2001, ci unul care atrage incidența regulilor aplicabile nulității relative, petentului îi revenea obligația de a proba existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. D. urmare, reținând că petentul nu a făcut, prin probe, dovada existenței unei astfel de vătămări, s-a apreciat că descrierea corespunzătoare a faptei săvârșite este de natură să îi asigure acestuia toate garanțiile procesuale prevăzute de lege sub aspectul pregătirii unei apărări efective în cauză.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, prima instanță a avut în are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului. Sub acest aspect, s-a apreciat că reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În acest sens s-a arătat că este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut –din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție – cu condiția ca statul să asigure respectarea limitelor rezonabile în raport de importanța scopului urmărit dar și a dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Astfel, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței). Raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal se încadrează, prin prisma caracterului relativ al acesteia, în limite rezonabile de natură să asigure respectarea garanțiilor instituite de art. 16 și art. 17 din actul normativ indicat.
D. urmare, s-a arătat că, reținând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001 (persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă, respectiv să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor), sarcina instanței de judecată rămâne aceea de a asigura proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului (sancționarea faptelor antisociale) și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Instanța are în vedere și cauza I. P. c. României (28 iunie 2011) prin care Curtea a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează.
Prin prisma celor anterior expuse, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Sub acest aspect, prima instanță a constatat că petentul nu a reușit să facă, prin probe, dovada unei situații de fapt contrare celei reținute de agentul constatator. D. urmare, conferind eficiență probatorie prezumției legale de veridicitate a procesului-verbal de contravenție întocmit de către un agent al statului ex propriis sensibus, nu se poate reține – în absența unor probe concrete – temeinicia susținerilor petentului.
Astfel, având în vedere și dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, s-a apreciat că sancțiunea aplicată respectă cerințele de proporționalitate impuse în materia oricăror măsuri restrictive de drepturi și este pe deplin proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, având, totodată, rolul de a asigura responsabilizarea petentului pe viitor cu privire la respectarea strictă a regulilor de circulație pe drumurile publice. În acest sens, prima instanță a reținut că scopul reglementării O.U.G. nr. 195/2002 constă în asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, respectiv a proprietății publice și private.
Pe cale de consecință, întrucât neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002R și întrucât petentul nu a reușit să combată prin probe situația de fapt reținută de agentul constatator, s-a respins – ca nefondată – plângerea contravențională.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel petentul B. T..
Astfel, a arătat apelantul că, în mod greșit se reține că deja în intersecție se afla un alt autoturism care circula regulamentar.
Prin decizii CEDO sus-menționate instanța încearcă să acrediteze ideea prezumției de veridicitate absolută de care ar beneficia procesul-verbal de contravenție, înlăturată de CEDO, care a statuat că în ceea ce privește contravenția aceasta constituie o faptă de criminalitate cu consecință sociale mai mici decât infracțiunea.
Astfel că procesul-verbal de sancționare a contravenției nu mai beneficiază de prezumția de adevăr, agentul constatator fiind ținut să probeze faptele reținute ca fiind contravenție.
De asemenea, a mai arătat apelantul că, în ceea ce privește susținerea instanței că i-a dat posibilitatea de a se apăra și propune probe ”să fac dovada unui fapt contrar celor susținute de agentul constatator”, iar cum nu a făcut dovada a ceea ce nu a făcut, instanța conferă eficiență probatorie prezumției legale de veridicitate a procesului-verbal.
A da credibilitate absolută propriilor simțuri ale agentului constatator este o absurditate în condițiile în care simțurile (văz, miros, auz) sunt înșelătoare, uneori distrugând realitatea.
În condițiile în care agentul constatator a văzut că nu s-a acordat „prioritate unui alt autovehicul”, dar văzul îl trădează, nereținând ce fel de autovehicul era, respectiv auto, bicicletă sau tracțiune animală și nici ce număr de înmatriculare avea, ce probe trebuia să administreze (dacă nu se cunoștea nici care este autovehiculul căruia trebuia să i se acorde prioritate), dacă mergându-se pe o reținere atât de generală, încât este imposibil de combătut.
În consecință, apelantul a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În termen legal intimatul I. Județean de Poliție T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în esență că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed.
Prin procesul-verbal . nr._ din 15.07.2014, întocmit de intimat, apelantul B. T. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 57 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că la aceeași dată, în jurul orei 1620, apelantul a condus autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare_, pe . T., iar la intersecția-sens giratoriu cu . acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul care circula regulamentar.
Susținerile apelantului potrivit cărora nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute.
În mod judicios prima instanță a observat că apelantul nu a reușit să facă, prin probe, dovada unei situații de fapt contrare celei reținute de agentul constatator. D. urmare, conferind eficiență probatorie prezumției legale de veridicitate a procesului-verbal de contravenție întocmit de către un agent al statului, nu pot fi reținute ca temeinice susținerile apelantului.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul ca nefondat și a păstra hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelantul-petent B. T., cu domiciliul în municipiul T., ., ., ., județul T., împotriva sentinței civile nr.551 din 27 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE T., cu sediul în municipiul T., ., jud. T..
Păstrează hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 iulie 2015
Președinte, Judecător,
Ș. R. R. A. V.
Grefier,
D. B.
Redactat sent. civ. jud. A.M.R.
Redactat. dec. civ. jud. R.A.V./20.07.2015
Tehnoredactat gref. D.B./G.R./ 21.07.2015/4 ex.
. ex. apelantă/1 ex. intimată.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 636/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 57/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
