Plângere contravenţională. Decizia nr. 77/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 01-02-2012 în dosarul nr. 77/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 77
Ședința publică de la 1 februarie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător Ș. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-intimată G. F.-C. G. prin G. F. secția Tulcea, cu sediul procesual ales Tulcea, .,jud. Tulcea împotriva sentinței civile nr. 614/27.10.2011 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._ . în contradictoriu cu intimata-petentă S.C. A. C. S.R.L cu sediul în loc. G., ., ., jud. G., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 1 februarie 2012, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la data de 17.03.2011 sub nr._, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 867 din 7 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, petenta S.C. „A. C.” S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata G. F. C. G., să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.12.2010 întocmit de intimată.
Prin sentința civilă nr. 614 din 27.10.2011, Judecătoria Măcin a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea amenzii contravențională de 2.000 lei, aplicată petentei prin procesul-verbal . nr._ din 15.12.2010 încheiat de G. F. Tulcea, cu avertisment.
Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției.
Pentru a adopta această soluție, prima instanță, având în vedere art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și Decizia nr. XXII/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat că, în speță, petentei nu i s-a produs nicio vătămare deoarece a avut posibilitatea de a-și expune în fața instanței de judecată toate obiecțiunile cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și putea face dovada contrară celor reținute în procesul-verbal.
Referitor la susținerea petentei că nu s-a prevăzut în procesul-verbal întocmit de intimată posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, instanța de fond, a avut în vedere prevederile art. 28 din O.G nr. 2/2001, reținând că agentul constatator nu avea această obligație în prezenta cauză, atâta timp cât în actul normativ care a fost reținut în procesul-verbul atacat, respectiv O.U.G nr. 28/1999 republicată nu se prevede în mod expres această obligație.
Referitor la susținerea petentei că formularul utilizat pentru sancționare cu amendă este nul, întrucât nu respectă prevederile Deciziei nr. 953/2006 a Curții Constituționale și prevederile H.G. nr. 533 din 30.05.2007, instanța a constatat că au fost respectate dispozițiile legale incidente, neexistând nici în această situație cazuri de nulitate absolută.
Potrivit art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată „Bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puțin: denumirea și codul fiscal ale operatorului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.”.
A considerat instanța că, având în vedere probele administrate, petenta nu a reușit să facă dovada contrară celor reținute în procesul-verbal de contravenție, care se bucură de prezumția de veridicitate.
La individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a reținut că amenda contravențională aplicată în cuantum de 2.000 lei, este disproporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, luând în considerare și contextul economic actual, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, ceea ce justifică aplicarea unui avertisment.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs intimata G. F. - C. G., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, intimata a arătat că la soluționarea cererii de recurs, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere tocmai pericolul social al faptei și să constate că fapta săvârșit de „S.C. „A. C.” S.R.L. prezintă un grad ridicat de pericol social, neevidențierea cantității produselor vândute având efect imediat asupra evidenței gestionare a bunurilor organele de control, fiind în imposibilitate de a compara stocurile faptice cu cele scriptice, iar pentru a elimina orice intenție de eludare a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, legiuitorul a prevăzut în mod expres că bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale să cuprindă atât denumirea fiecărui bun livrat, cantitatea cât și prețul unitar.
Apreciază recurenta intimată că emiterea bonurilor fiscale fără a conține cantitatea produselor comercializate, precum și prețul unitar, poate avea consecințe importante în materie fiscală, putând reprezenta un mijloc de eludare a dispozițiilor legale, de creare a unor situații de aparentă legalitate, acesta fiind și motivul pentru care legiuitorul a impus menționarea pe bonul fiscal a prețului sau tarifului unitar și a cantității, pentru a exista o corelație între aprovizionarea bunurilor, vânzarea lor sub prețul declarat și stocul unui produs existent la un moment dat, restrângându-se astfel tot mai mult posibilitatea celor care intenționează să comită fapte de natură contravențională sau infracțională, ce ar determina diminuarea veniturilor datorate bugetului de stat.
Mai arată recurenta-intimată că în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 3 din H.G. nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999, republicată în 2005, registrul special și raportul de încheiere zilnică Z, emis de aparatul de marcat, este documentul pe baza căruia se înregistrează în contabilitatea operatorului economic veniturile realizate, aceste documente fiind avute în vedere de către organul fiscal la determinarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, așa cum stipulează art. 4 alin. 4 din O.U.G. nr. 28/1999, republicată în 2005.
Susține recurenta-intimată că aceste prevederi denotă rolul important ocupat de asemenea documente emise de aparatul de marcat electronic fiscal în cadrul evidenței contabile și evidențiază totodată gradul de pericol social pe care îl reprezintă faptele prin care sunt încălcate obligațiile instituie în acest domeniu, consecințele la care se poate ajunge nefiind nici ele de ignorat.
Lipsa mențiunilor privind cantitatea și prețul unitar al fiecărui bun livrat pe bonurile fiscale prejudiciază și interesele consumatorilor care, în caz de nemulțumire, nu pot dovedi că au achiziționat o anumită cantitate de produse la un anumit preț de la unitatea care le-a emis bonul fiscal, iar sancționarea acestor fapte nu are numai menirea protejării intereselor statului ci și pe cele ale consumatorilor.
Consideră recurenta-intimată că legiuitorul a avut în vedere gradul de pericol social al faptei când a stabilit limitele minime și maxime ale cuantumului amenzii, iar reprezentanții Gărzii Financiare au aplicat minimum prevăzut de actul normativ.
Arată recurenta-intimată că S.C. „A. C.” deși recunoaște în nota explicativă nr. 1542/15.12.2010 că bonurile nu conțin toate elementele prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 28/1999 nu face nici o dovadă că a remediat situația constată de către comisarii Gărzii Financiare pentru a beneficia de clemența instanței, iar operatorul economic fiind o persoană juridică, în calitate de profesionist al raporturilor juridice de drept comercial are obligația de a cunoaște și respecta legea.
Cu privire la gradul de pericol social al faptei, consideră recurenta-intimată că nesancționarea unor astfel de fapte determină neatingerea finalității urmărite de legiuitor prin edictarea dispozițiilor legale încălcate de petentă și solicită ca instanța de control judiciar să constate că petenta în plângerea contravențională a solicitat numai anularea procesului-verbal de contravenție nu și preschimbarea sancțiunii contravenționale în avertisment, instanța de fond procedând din proprie inițiativă la reindividualizarea sancțiunii contravenționale.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de critica din recurs, precum și în temeiul art. 3041 Cod pr. civilă, tribunalul contată că recursul este neîntemeiat.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 15.12.2010, petenta S.C. „A. C.” S.R.L G. a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru faptul că la comercializarea mărfurilor în regim cu amănuntul prin magazinul mixt din localitatea V., județul Tulcea, au fost emise clienților bonuri fiscale fără ca acestea să conțină toate elementele obligatorii prevăzute de lege, fapta fiind încadrată în drept în prevederile art. 10 lit. c din O.G. nr. 28/1999, republicată.
Din exemplificarea bonurilor fiscale realizată de organul constatator în cuprinsul procesului-verbal întocmit, rezultă că în bonurile fiscale controlate nu era trecută toată cantitatea de bunuri livrată, însă prețul final total a fost menționat, ceea ce înseamnă că valoarea bunurilor vândute este marcată pe aceste bonuri, fiind astfel exclusă neînregistrarea bonurilor emise în evidența gestionară, așa cum susține recurenta.
Cu toate acestea, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 10 lit. c din O.G. nr. 28/1999, însă finalitatea arătată de recurentă, în sensul împiedicării organului de control de a determina stocul faptic față de stocul scriptic, nu s-a probat că va fi atinsă, atâta timp cât stocul faptic poate fi determinat și trebuie determinat prin constatare efectivă sau prin analiza altor documente de ieșire a marfurilor din gestiune, cum ar fi facturi fiscale, chitanțe, valoarea bunurilor emise, etc.
De asemenea, nici prevederile art. 65 al. 3 din H.G. nr. 479/2003 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 28/1999, republicată în 2005 nu au fost încălcate, întrucât bonurile menționează valoarea ieșită din gestiune, iar această valoare poate fi avută în vedere de organele fiscale la determinarea taxelor si impozitelor.
Nici interesele consumatorilor nu sunt prejudiciate, așa cum susține recurenta, cât timp aceștia pot proba faptul cumpărării unor produse prin valoarea înscrisă pe bonurile fiscale.
Având în vedere dispozițiilor art. 5 și 21 al. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea care trebuie aplicată unui contravenient trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, adică să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșit fapta, modul și mijlocele utilizate, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
În cauză, luând în considerate toate aceste elemente, se apreciază că atingerea adusă relațiilor sociale privind disciplina financiar-fiscală, este minimă, iar fapta, prin conținutul său concret este de o importanță redusă, astfel că în mod corect prima instanță a realizat o reapreciere a pericolului social și o reindividualizare a sancțiunii contravenționale aplicate.
Deși petenta nu a solicitat prin plângerea formulată aplicarea sancțiunii avertismentului, instanța de judecată poate interveni asupra sancțiunii și în alt mod, admițând plângerea doar în parte în baza prevederilor art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 conform cărora poate hotărî asupra sancțiunii aplicate, respectiv o poate păstra, anula sau modifica.
Față de toate aceste considerente, recursul formulat este privit ca nefondat și în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, urmează a fi respins în acest mod.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă G. F.-C. G. prin G. F. – SECȚIA TULCEA, cu sediul procesual ales Tulcea, ., județul Tulcea împotriva sentinței civile nr. 614/27.10.2011 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-petentă S.C. „A. C.” S.R.L, cu sediul în municipiul G., ., ., județul G., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER,
L. D. P. Ș. R. D. B.
R. A. V.
Jud. fond. A.A.
Redactat jud. L.D.P./27.02.2012
Tehnoredactata gref. G.R./06.03.2012/2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 80/2012. Tribunalul TULCEA | Partaj judiciar. Decizia nr. 71/2012. Tribunalul TULCEA → |
|---|
