Pretenţii. Decizia nr. 199/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-03-2012 în dosarul nr. 199/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.199
Ședința publică din data de 22 martie 2012
Președinte: D. N.
Judecători: E. N.
I. A.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de către recurenta-pârâtă . cu sediul in Sibiu, ..5, Centrul de Afaceri, turnul A, . Sibiu, impotriva sentintei civile nr.4097 din 22.12.2011 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect pretenții, in contradictoriu cu intimatul-reclamant M. V. domiciliat in Tulcea, ., ., ..
Dezbaterile in recurs au avut loc in sedinta publica din 08 martie 2012, sustinerile in recurs ale partilor prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ reclamantul M. V. a solicitat instantei ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul . - S. TULCEA, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 10.233,16 reprezentând daune materiale.
In motivarea cererii s-a arătat că în ziua de 24.09.2010 autoturismul Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_ a fost implicat într-un accident de circulație din culpa conducătorul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_ pe .. Tulcea. Mai arată că la data producerii accidentului autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ era asigurată RCA la . - S. TULCEA.
Se mai arată că a fost înștiințat de pârâtă că i s-a refuzat cererea de despăgubire, fapt ce l-a determinat să apeleze inițial la procedura concilierii si apoi la acționarea in judecată a asiguratorului.
In drept au fost invocate prevederile art. 998-999 c.civ.
Pârâta . - S. TULCEA a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data de 24.09.2010 s-a produs un accident rutier în care au fost implicate autoturismul Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_ și autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, eveniment în urma căruia s-a deschis dosarul de dauna nr. RA0126TL10 din analiza căruia rezultă că dinamica accidentului nu corespunde realității De asemenea arată că reclamanta nu a făcut dovada mărimii cuantumului pagubelor.
In dovedirea sustinerilor lor, părțile au propus administrarea probei cu înscrisuri, precum și expertiză auto, instanța admițându-le.
Prin sentința civilă nr. 4097/22 decembrie 2011, Judecătoria Tulcea a admis cererea reclamantului și a obligat pârâta să-i plătească acestuia suma de_ lei reprezentând despăgubiri pentru pagube materiale și suma de 2667 lei (conform încheierii din 23 ianuarie 2012) reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 24.09.2010 încheiat de I.P.J. Tulcea s-a constatat că numitul R. G. a condus autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, iar pe .. Tulcea, în dreptul trecerii de pietoni de la M. nu a păstrat distanța față de autoturismul Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_ lovindu-l în partea din spate și proiectându-l în autoturismul FORD cu nr._, avariindu-le.
În urma accidentului autoturismul Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_ a suferit o . daune, așa cum rezultă din autorizația de reparatii . nr._ eliberată de IPJ Tulcea (f. 7 ) și raportul de expertiza D. M. A. (f. 80-88).
S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
În cauză, din situația de fapt reținută de către instanță rezultă că numitul R. G. conducând autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ a cauzat prin fapta sa culpabilă un prejudiciu reclamantului, prejudiciu care se impune a fi reparat.
Existența faptei ilicite, vinovăției si a raportului de cauzalitate reies din cuprinsul procesului-verbal și din raportul de expertiză D. M. A. (f. 80-88).
In ceea ce privește răspunderea asiguratorului, instanța a avut în vedere faptul că asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule este, potrivit art.4 din Legea nr.136/1995 modificata, o asigurare obligatorie, astfel încât persoanele fizice sau juridice care au in proprietate vehicule supuse inmatricularii / inregistrarii in Romania, precum si tramvaie au obligatia legala potrivit art.48 alin.1 din legea mentionată, să încheie o astfel de asigurare, cat si faptul ca in asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti sunt stabilite de lege(art.3).
Prin urmare, asigurarea de raspundere civila auto este un contract forțat prin care asiguratorul se obligă, corelativ încasării primelor de asigurare, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule (prejudicii ale bunurilor, integritatii corporale sau vietii unor terte persoane - art.49 si art.50 din Legea nr.136/1995).
Persoana păgubită este îndreptățită să ceară întreaga prestație de la oricare dintre cele doua părți ale contractului de asigurare fără să aibă obligația să își dividă creanța. Originea acestei obligații este reprezentată, pentru asigurator, de contractul de asigurare, iar pentru asigurat, de delictul comis; așadar, temeiul răspunderii asiguratorului este convențional, iar cel al răspunderii asiguratului este delictual. Prin urmare, obligațiile asiguratorului si asiguratului față de persoana prejudiciată nu sunt unite prin existența unei obligații unice, ci prin dreptul creditorului de a cere oricăruia dintre aceștia plata în întregime a delictului la care este obligat fiecare in parte. Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare“), asiguratorul va putea fi obligat numai potrivit art. 26 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010(aflat în vigoare la data producerii accidentului). În baza acestuia, „asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată”.
În ceea ce privește modul în care asiguratorul este obligat față de un terț cu care nu are o legătură contractuală, dar care a fost prejudiciat de persoana asigurată, art. 44 din Legea nr. 136/1995 prevede că ,,asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului", legea instituind astfel o acțiune directă a terțului față de una din părțile contractului de asigurare, asiguratorul.
Mai arată prima instanță că, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, valoarea maximă de despăgubire ce poate fi acordată este de 13.000 lei
Față de îndeplinirea condițiilor privind răspunderea asiguratorului, instanța a admis acest capăt de cerere.
Față de soluția de admitere a cererii, în baza art.274 Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 2667 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ..
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a acordat reclamantului despăgubiri în valoare de_ lei, suma maximă de despăgubire în caz de daună totală, deoarece valoarea reparațiilor autoturismului nu depășește valoare acestuia, astfel încât nu poate fi tratat ca o daună totală.
Mai arată recurenta că expertul nu a răspuns la obiectivul stabilit de instanță, respectiv să calculeze valoarea maximă a despăgubirilor ce pot fi acordate reclamantului prin raportare la soluții tehnologice de reparare sau înlocuire ci a stabilit valoarea despăgubirii tratând autoturismul ca daună totală, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Tot recurenta susține că, potrivit calculelor sale, valoarea reală a despăgubirii ce poate fi acordată conform normelor RCA este de 6021,34 lei, sumă rezultată din întocmirea unui deviz generat de programul D., utilizat pe plan european de asiguratori și de unitățile service reparatoare.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304, pct. 9 c.pr.civ. și art. 3041 c.pr.civ.
Analizând recursul declarat de recurenta ., Tribunalul constată că acesta nu este întemeiat.
Astfel, Tribunalul constată că recurenta critică hotărârea primei instanțe doar sub aspectul cuantumului despăgubirii stabilit de expert prin raportul de expertiză.
Tribunalul reține că prin raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză s-a stabilit de către expert că cuantumul maxim al despăgubirii ce poate fi acordată intimatului – reclamant, raportat la avariile suferite și la dispozițiile ordinului nr. 5/2010 al CSA este de_ lei. Expertul a explicat și de ce nu poate fi reținută drept valoare a despăgubirii suma de_,16 lei. A explicat astfel expertul că devizul depus la dosar este unul estimativ, întocmit fără demontarea autoturismului, existând posibilitatea apariției unor avarii suplimentare, identificate la demontarea în vederea reparării.
Mai mult decât atât, Tribunalul mai arată că respectivul deviz nu este semnat și ștampilat, având doar valoarea unui început de dovadă, care nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
De asemenea, valoarea de despăgubire stabilită de expert se încadrează în limitele stabilite de art. 50 din Ordinul nr. 5/2010 al CSA, astfel că nu se poate vorbi de o încălcare a dispoziției legale arătate.
În ce privește valoarea stabilită de către recurentă prin folosirea aplicației D., instanța constată că și aceasta este o valoare estimativă, funcție doar de avariile constatate de agentul constatator și nu de alte avarii ce pot exista, în legătură cu accidentul produs și care nu au putut fi constatate de agentul constatator.
Tribunalul mai consideră că, în situația în care autoturismul nu a fost încă reparat, pentru a se putea stabili cu certitudine valoarea reparațiilor, nu poate fi luată în considerare nici evaluarea făcută de recurentă și nici cea efectuată de intimat prin devizul estimativ prezentat, ci dor cea stabilită de expertul judiciar tehnic auto, valoare care este cea reținută și de prima instanță, de_ lei. A proceda altfel ar însemna că proba cu expertiza tehnică nu este necesară și utilă cauzei, fiind suficiente susținerile părților, situație ce nu poate fi acceptată.
Așa fiind, Tribunalul constată că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 274 c.pr.civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de către recurenta-pârâtă . cu sediul in Sibiu, ..5, Centrul de Afaceri, turnul A, . Sibiu, impotriva sentintei civile nr.4097 din 22.12.2011 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect pretenții, in contradictoriu cu intimatul-reclamant M. V. domiciliat in Tulcea, ., ., ., ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 martie 2012.
Președinte,Judecători,Grefier,
D. N. E. N. P. L.
I. A.
Jud.fond.F.Ș.
Red.+tehnored.jud.I.A./10.04.2012.
Dact.gref.P.L./11.04.2012/2ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 221/2012. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 469/2016. Tribunalul TULCEA → |
|---|
