Pretenţii. Decizia nr. 578/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 578/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 578/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 578/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. N.
Judecător :L. D. P.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelanții - reclamanți U. A. T. C. P. P. și C. L. C., ambii cu sediul în loc. C., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 496 din data 20 februarie 2015, în contradictoriu cu intimatul – pârât B. N., cu domiciliul în C., ., jud. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care;
Văzând că nu mai sunt motive de amânare instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 23.06.2014, reclamanții U. A. T. C. și C. L. C. au chemat în judecată pe pârâtul B. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei totale de 36.635 lei reprezentând redevență și majorări de întârziere restante, aferente perioadei 2009-2013, în baza contractului de concesiune nr. 48/26.09.2002.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că s-a încheiat contractul de concesiune nr. 48/26.09.2002 privind folosința unui teren în suprafață de 6.768 m.p. situat în C., lot 3, ., pentru realizarea unei pensiuni, prin care pârâtul s-a obligat să plătească o redevență de 1.421 USD/an la cursul B.N.R. din data plății. S-a învederat că pârâtul nu și-a respectat obligațiile contractuale, fiind somat însă fără niciun efect. Cum până în anul 2012, obligațiile de plată rezultate din redevențe erau supuse procedurii fiscale, au fost emise succesiv somații de plată și titluri executorii, încă din anul 2009.
Pârâtul nu a formulat în termen procedural întâmpinare sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.496 din data de 20 februarie 2015 a admis excepția lipsei de interes în formularea acțiunii invocată din oficiu, raportat la debitul în cuantum de 25.358 lei pentru care reclamanții dețin titlu executoriu și a respins acțiunea formulată, ca fiind lipsită de interes.
De asemenea, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 4.735 lei reprezentând redevență concesiune, în baza contractului de concesiune nr. 48/26.09.2002 și a respins în rest acțiunea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel prin prisma excepției lipsei de interes invocate, care a fost analizată cu prioritate conform art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, prima instanță a reținut următoarele:
Una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, potrivit art. 32 alin. 1 lit. d) Cod procedură civilă este și justificarea unui interes, respectiv urmărirea unui folos practic de către cel care inițiază acțiunea, iar interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Conform art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau a unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanții au apreciat că suma datorată de pârât are caracterul unei creanțe fiscale, motiv pentru care a emis succesiv, în perioada mai 2009 – 2012, somații și titluri executorii, ultimul titlu executoriu fiind emis sub nr. 6/30.08.2012, pentru suma totală de 25.358 lei cu titlu redevență concesiune (4.977 lei x 4 = 19.908 lei) și accesorii aferente (5.450 lei) – fila 35.
P. urmare, reclamanții dețin la acest moment un titlu executoriu împotriva pârâtului pentru suma anterior menționată, iar formularea unei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească) privitor la aceeași creanță nu-i poate aduce niciun folos practic.
Câtă vreme aceste titlu executoriu nu a fost anulat în cadrul unei contestații la executare, acesta își produce efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamanților de a-și realiza creanța prin executare silită.
O acțiune în pretenții având același obiect nu poate fi decât lipsită de interes, întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași creanță, creditorul să dețină titluri executorii diferite, ceea ce este inadmisibil.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut cu prioritate că art. 6 Cod Civil, consacră principiul neretroactivității legii civile.
Tot astfel, art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 prevede regula potrivit căreia contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
În acest context, în speță sunt aplicabile prevederile art. 969 cod civil anterior, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Între reclamantul C. L. C., în calitate de concedent, și pârâtul B. N., în calitate de concesionar, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 48/26.09.2002, pentru o perioadă de 49 ani, cu începere de la data de 26.09.2002 (fila 6-7).
Obiectul contractului a constat în preluarea în concesiune de către pârât a unui teren în suprafață de 6.768 m.p., lot 3, ., destinat construcției unei pensiuni, în schimbul unei redevențe anuale de 1.421 USD, calculată la cursul valutar oficial al B.N.R. din data efectuării plății, plătibilă în două tranșe la data de 15 martie și 15 septembrie.
Potrivit clauzelor contractuale, neplata prețului concesiunii sau executarea cu întârziere va fi sancționată cu plata de majorări de întârziere conform prevederilor legale în vigoare, precum și cu plata unor despăgubiri rezultate din inflație sau beneficii nerealizate.
S-a reținut că prin H.C.L. C. nr. 41/16.04.2014 s-a aprobat rezilierea contractului de concesiune nr. 48/26.09.2002 încheiat cu pârâtul, motivat de neplata prețului concesiunii precum și de nerealizarea investiției contractate. Potrivit situației calcul redevență/majorări privind pe debitorul pârât, reclamanții pretind de la acesta cu titlu de debit principal suma de 23.675 lei, pentru perioada 2009 – 2013, luând în calcul o redevență anuală de 4.735 lei (4.735 lei x 5 = 23.675 lei), precum și suma de 12.960 lei cu titlu majorări de întârziere (fila 5).
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței pretinse, după care neexecutarea se prezumă atât cât timp pârâtul nu dovedește executarea.
În speță, reclamanții au făcut dovada existenței creanței prin contractul de concesiune semnat de pârât, în timp ce aceasta din urmă nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată a redevenței, deși conform regulilor expuse anterior îi incumba sarcina acestei probe.
Față de cele expuse, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților și a dispus obligarea pârâtului la plată numai în limita redevenței pentru care nu s-au emis titluri executorii, respectiv suma de 4.735 lei, reprezentând debit datorat în baza contractului de concesiune nr. 48/26.09.2002.
Instanța a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 7.510 lei reprezentând majorări de întârziere (diferența dintre suma pretinsă de 12.960 lei și suma de 5.450 lei pentru care deține titlu executoriu), ca nefondată, întrucât în cuprinsul contractului încheiat între părți nu există o stipulație expresă. Astfel, la art. 12 se arată doar că neplata prețului concesiunii sau executarea cu întârziere va fi sancționată cu plata de majorări de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.
Prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul redevenței și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
În cauză, nu s-a făcut dovada că procentul de 0,05%/zi întârziere a fost asumat de debitorul obligației, motiv pentru care instanța a avut în vedere că părțile nu au stipulat aceste majorări de întârziere în mod cert, prin clauze contractuale explicite, respectiv în cuprinsul unui contract apt să dea naștere unei obligații valide.
Astfel, în absența unei stipulații exprese, instanța a apreciat că pârâtul ar fi putut datora numai dobânda legală, ceea ce nu s-a cerut.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal au formulat apel reclamanții U. A. T. C. și C. L. C..
Au arătat apelanții că, interesul lor în promovarea prezentei acțiuni este unul practic și actual.
Chiar și în situația în care nu ar exista un interes actual, potrivit dispozițiilor art. 33 Cod procedură civilă, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Având în vedere că sumele reprezentând redevență restantă sunt datorate în baza unui contract civil, nefiind o obligație bugetară fiscală, apelanții se află în imposibilitatea recuperării prin procedura prevăzută de O.G. nr. 93/2003, chiar dacă au fost emise somații și titluri executorii.
Aceste sume nu mai sunt susceptibile a fi executate pe calea executării silite fiscale, legiuitorul interzicând în mod expres acest lucru după data de 30.09.2011, situație față de care valorificarea dreptului apelanților nu se mai poate face decât pe calea dreptului comun.
Au mai arătat apelanții că, față de situația reglementată după data de 30.09.2011, toate actele emise anterior acestui moment nu sunt decât acte de executare, astfel apelanții solicitând a li se recunoaște un drept de creanță pentru a-l putea ulterior valorifica în cazul în care debitoare nu-și execută de bună voie obligația.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei și la plata unor majorări de întârziere, apreciază apelanții că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, raportat la clauzele contractului de concesiune.
Potrivit art.12 din contractul nr. 48/26.09.2002, părțile au convenit ca neplata la termen a redevenței să fie sancționată cu perceperea unor majorări de întârziere și cu plata unor despăgubiri rezultate din inflație sau beneficii nerealizate.
În ceea ce privește cuantumul penalităților (numite prin contract și majorări) de întârziere, tot părțile contractante au convenit ca acesta să fie determinat potrivit prevederilor legale în vigoare.
S-a mai arătat că, față de aceste clauze, de comun acord însușite de părți, nu poate fi reținută motivarea instanței de fond că, ar fi fost stabilită în mod unilateral, concesionarul asumându-și acest risc de a-i fi calculate și percepute penalități de întârziere.
Majorările de întârziere au fost calculate potrivit dispozițiilor art.12 din contractul de concesiune, respectiv în procent de 0,05% pe zi de întârziere, procent prevăzut de art. 120 din OG 92/2003.
În concluzie, apelanții au solicitat admiterea apelului, admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata sumei de 36.635 lei, reprezentând contravaloarea redevenței și majorări de întârziere, datorate în baza contractului de concesiune nr. 48/26.09.2002.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în termen procedural.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat potrivit celor ce succed:
C. L. C. și pârâtul B. N. au încheiat Contractul de concesiune nr. 48/26.09.2002, privind folosința unui teren în suprafață de 6.768 m.p. situat în C., lot 3, ., pentru realizarea unei pensiuni, prin care concesionarul s-a obligat să plătească o redevență de 1.421 USD/an la cursul B.N.R. din data plății.
Cu privire la excepția lipsei de interes pentru suma de 25.358 lei reprezentând debit pentru care, în perioada 2009-2012, au fost emise în mod succesiv somații și titluri exeutorii, excepție analizată în mod corect cu prioritate în conformitate cu prevederile art. 248 din Codul de procedură civilă, aceasta făcând de prisos orice analiză asupra fondului, tribunalul reține că, într-adevăr, interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, fiind o condiție de exercitare a acesteia.
Reținând aplicabilitatea prevederilor art. 1 din O.G. Nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora ,,Prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.”, anterior intrării în vigoare a O.G. Nr. 29 din 31 august 2011, dar și ulterior, până la data de 30.08.2012, pentru creanța derivând din contractul de concesiune la care s-a făcut referire, fiind calificată creanță fiscală, au fost emise titluri executorii, ultimul dintre acestea fiind titlul executoriu nr. 6/30.08.2012, pentru suma totală de 25.358 lei.
Aceasta, în contextul în care, conform art. 110 alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală ,,colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanța sau al unui titlu executoriu, după caz.”
De vreme ce reclamanta deține deja titluri executorii pentru sumele aferente perioadei anterioare datei de 30.08.2012, titluri ce nu au fost desființate și care pot sta la baza unei executări silite, îi lipsește folosul practic pentru obținerea unei hotărâri judecătorești, fiind astfel inadmisibilă obținerea unor titluri executorii diferite pentru aceeași creanță.
Ca atare, în mod corect a fost admisă excepția lipsei de interes.
În privința majorărilor de întârziere, tribunalul reține că, prin Contractul de concesiune nr. 48/26.09.2002, părțile nu au convenit asupra cuantumului majorărilor de întârziere.
Conform art. 12 din contract, neplata prețului concesiunii sau executarea cu întârziere va fi sancționată cu plata de majorări de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.
Relativ la obligația legală de plată a unor atare majorări, tribunalul are în vedere că prevederile art. 120 din O.G. Nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, invocate de către reclamantă ca fiind avute în vedere la efectuarea calculului, nu sunt aplicabile în speță întrucât creanța nu are caracter fiscal.
Potrivit acestui text, ,, (1) Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează […]. (7) Nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.”
Se reține că, potrivit art. 1 alin. 4 din O.G. Nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum acesta a fost introdus prin O.G. Nr. 29 din 31 august 2011, s-a stabilit că ,,Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale, cu excepția redevențelor miniere și a redevențelor petroliere.", începând cu data intrării în vigoare a acestei norme.
Văzând considerentele arătate, având în vedere și dispozițiile art. 480 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul civil declarat de către U. A. T. C. P. P. și C. L. C., împotriva sentinței civile nr. 496 din data 20 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tulcea, pe care o va păstra ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanții - reclamanți U. A. T. C. P. P. și C. L. C., ambii cu sediul în loc. C., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 496 din data 20 februarie 2015, în contradictoriu cu intimatul – pârât B. N., cu domiciliul în C., ., jud. C., având ca obiect pretenții ca neîntemeiat și păstrează sentința apelată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier, L. N. L. D. P. B. F. V.
Red.sent.civ.jud.I.S..
Red/Tehnored.dec.civ.jud. N.L./22.06.2015
Tehnored.gref.B.F.V./22.06.2015./5 ex.
.. apelant/1 ex. intimat
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 188/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 150/2014. Tribunalul... → |
|---|
