Plângere contravenţională. Decizia nr. 545/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 545/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 545/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.545
Ședința publică de la data de 10 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-petent F. N. cu domiciliul în T., ., județul T., împotriva sentinței civile nr.246 din 03 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect ”plângere contravențională”, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constat lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că apelul este declarat în termen și motivat, intimatul a depus la dosar întâmpinare, 2 ex., un exemplar al întâmpinării s-a comunicat apelantului-petent, care nu a formulat răspuns la întâmpinare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.394 alin. 1 din N.C.P.C., declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 03.06.2014 sub nr._, petentul F. N. a formulat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 19.05.2014 (fila 4), contestând procesul-verbal sub aspectul temeiniciei și solicitând anularea procesului-verbal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii de 1000 lei cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că in data de 19.05.2014, a fost oprit in trafic de agent din cadrul I.P.J. T., fiind acuzat ca a efectuat un transport de material feros fără documente justificative cu autoutilitara sa marca Dacia, material feros ce ii aparținea numitului B. D. din propria-i gospodărie.
A învederat că, în acea zi, a fost contactat de numitul B. D. care l-a rugat sa-i transporte cantitatea de 642 kg. de fier vechi de la Rândunica la ., fiind însoțit din spate de proprietar la T..
Întreaga cantitate de fier provenea din curtea numitului B. D., iar pentru fierul vechi despre care a arătat că nu avea o proveniența ilicita, nu avea cum sa mai dețină acte de proveniența întrucât acesta era compus din mai multe capete de bara, sarma, tabla deșeu. Întrucât proprietarul fierului ii solicita cantitatea de fier vechi confiscata înapoi, a solicitat admiterea plângerii.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată (filele 18-19) și a depus originalul procesului-verbal contestat și copii certificate pentru următoarele înscrisuri: raportul agentului constatator, procesul-verbal de depistare din 19.05.2014, raportul din 20.05.2014, alte înscrisuri (filele 21, 28-34).
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr.246 din 03 februarie 2015 a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul F. N. împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 19.05.2014, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 1.000 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Totodată, a menținut celelalte dispozițiile ale procesului-verbal contestat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimată la data de 19.05.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, reținându-se că în data de 19.05.2014, în jurul orei 16:00, pe DN 22 – E87, km 179, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, fiind depistat transportând cantitatea de 642 kg deșeuri feroase, fără a deține documente de proveniență, fapta fiind prevăzută de art. 1 lit.e) din Legea nr.12/1990 republicată și sancționată de art.2 pct.1 din același act normativ. De asemenea, petentul nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului, fapta fiind prevăzută de art.147 alin. 1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.18 din OUG nr.195/2002.
În speță, petentul a contestat prima faptă reținută în sarcina sa, respectiv transportul cantității de 642 kg deșeuri feroase fără a deține documente de proveniență.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, s-a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, nefiind operantă vreo cauză de nulitate absolută.
Sub aspectul temeiniciei, s-a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Astfel, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, prima instanță a reținut că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului în măsura în care dreptul la un proces echitabil al contravenientului este asigurat de către instanța de judecată.
În lumina acestor principii, instanța i-a respectat petentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia sunt lipsite de fundament legal și contrazise de ansamblul probator.
În drept, potrivit art. 1 lit. e) din Legea nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, „Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: e) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.”
Cu privire la motivul invocat de petent referitor la faptul că întreaga cantitate de fier provenea din curtea numitului B. Dănut, astfel că nu avea cum să dețină documente de proveniență pentru fierul vechi, prima instanță a constatat că acesta nu este întemeiat având în vedere că, deși nu putea deține factură fiscală pentru cantitatea de fier de 642 kg, avea posibilitatea de a obține un aviz de însoțire a mărfii, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o cantitate mare de fier transportată fără documente de proveniență.
De asemenea, prima instanță nu a reținut nici motivul potrivit căruia proprietarul fierului îi solicită petentului cantitatea de fier vechi confiscată, neconstituind un motiv de netemeinicie a procesului-verbal de contravenție, proprietarul fierului nefiind mai presus de lege, cu atât mai mult cu cât acesta trebuia să dețină acte de proveniență pentru cantitatea de fier ce a solicitat a fi transportată de petentul din prezenta cauză, înainte de a-i solicita acestuia favoarea de a-i transporta materialul feros de o cantitate însemnată – 642 kg, până la punctul de lucru al ..
Totodată, s-a mai arătat că, în conformitate cu art.2 pct.1 din Legea nr.12/1990, contravențiile prevăzute la art. 1 săvârșite de către persoane fizice se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, iar petentului i-a fost aplicată amenda de 1.000 lei.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate primei fapte reținute în sarcina petentului, respectiv aceea de a presta servicii cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită în condițiile legii, prevăzută de art.2 pct.1 din Legea nr.12/1990, s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cu care în cazul în care fapta este de gravitate redusă se aplică sancțiunea avertismentului, chiar dacă nu este prevăzută în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției.
În sensul celor arătate, prima instanță a dispus înlocuirea sancțiunii amenzi cu sancțiunea avertismentului reținând că, petentul se află la prima abatere de acest fel, nu se poate vorbi despre o intenție a acestuia de a se sustrage de la obligația prevăzută de lege, fiind vorba despre o culpă simplă ce a îmbrăcat în forma neglijenței, iar sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a conduce la îndreptarea petentului, iar dacă acesta va repeta comiterea contravenției, intimata va putea fi îndreptățită să aplice sancțiunea cea mai severă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel petentul F. N., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Astfel, a arătat apelantul că, instanța de fond a interpretat greșit situația de fapt și de drept, hotărârea atacată fiind pronunțată în contradicție cu probatoriul administrat.
Legea consideră ca fapte de comerț conform art.3 al.l și 2 din Codul comercial: cumpărăturile de produse sau mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând in comerț; vânzările de produse, vânzările și închirierile de mărfuri, în natură sau lucrate și vânzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere.
Nu se poate considera ca fapt de comerț cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumația cumpărătorului, ori a familiei sale, de asemenea revânzarea acestor lucruri și nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dânsul astfel cum reglementează legiuitorul în codul comercial la art.5.
In aceste condiții sub nici o forma nu se poate considera igienizarea propriei gospodarii ca fiind o fapta de comerț mai cu seamă ca deșeul feros era dus către un centru de profil, astfel că procesul verbal este netemeinic.
De asemenea, apelantul a mai susținut că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucura de prezumția relative de autenticitate și veridicitate până la proba contrară dacă fapta contravențională a fost constatată direct de agentul constatator care aplică sancțiuni contravenționale. Martorul căruia îi aparține fierul a solicitat în fața instanței că dorește să i se înapoieze în condițiile în care acestuia nici până la acest moment nu i-a fost adus la cunoștință procesul-verbal de confiscare, fapt pentru care nu a putut face plângere.
Sentința civilă criticată a fost dată greșit, întrucât în speța de față noțiunea de fapte de comerț a fost extinsă și cu privire la fapte ce nu pot fi asimilate acesteia. Prin urmare potrivit art. 34 alin.l din O.U.G. nr.2/2001 procesul verbal nu este temeinic.
În concluzie, apelantul a solicitat admiterea apelului, cu consecința modificării hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii ca nefondate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 470 și urm., art.480 pct.2 Cod proc. civ.
În termen legal intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în esență că, hotărârea atacată este legală și temeinică.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de I.P.J. T. – S. R. la data de 19.05.2014, apelantul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, reținându-se că în data de 19.05.2014, în jurul orei 1600, pe DN 22 – E87, km 179, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, fiind depistat transportând cantitatea de 642 kg deșeuri feroase, fără a deține documente de proveniență, fapta fiind prevăzută de art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 și sancționată de art. 2 pct.1 din același act normativ. Totodată, apelantul nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului, fapta fiind prevăzută de art. 147 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.
Se cuvine a fi observat faptul că prin sentința civilă atacată a fost înlocuită amenda contravențională în cuantum de 1.000 lei cu sancțiunea avertismentului, fiind menținute în rest dispozițiile procesului-verbal contestat.
În aceste coordonate nu pot fi primite susținerile apelantului potrivit cărora în speță nu ne-am afla în prezența unei fapte de comerț.
Conform art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: e) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.
În mod judicios prima instanță a reținut că există posibilitatea de a se obține un aviz de însoțire a mărfii, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o cantitate mare de fier transportată.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul-petent F. N., cu domiciliul în municipiul T., ., județul T., împotriva sentinței civile nr.246 din 03 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect ”plângere contravențională”, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., cu sediul în municipiul T., ., județul T..
Păstrează hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
R. A. V. Ș. R.
Grefier,
D. B.
Redactat sent. civ. jud. LM.G.
Redactat dec. civ. jud. R..A.V./22.06.2015
Tehnoredactat gref. DB/G.R./25.06.2015/4ex.
..apelant/1 ex. intimat
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 150/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 142/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
