Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 74/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 74/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.74
Ședința publică de la data de 04 februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, prin PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat T. G. din mun. T., ..54, J. T., împotriva sentinței civile nr.2340 din 04 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”, în contradictoriu cu intimatul-pârât STANICA I., cu domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual Avocat S. V., cu sediul în mun. T., ., ., jud. T..
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 04 februarie 2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei T. la data de 13.11.2013, reclamanta U. A. T. T.-DIRECȚIA de ÎNTREȚINERE și ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR l-a chemat in judecata pe paratul STANICA I., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratului la plata sumei totale de 172.417 lei reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de închiriere nr. G/ 2192/ 01.04.2008, încetarea acestuia, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. G/ 2192/ 01.04.2008 prin care pârâtul s-a obligat să plătească prețul chiriei.
S-a învederat că pârâtul nu și-a respectat obligațiile contractuale, reclamanta somând-o însă fără niciun efect.
Față de cele arătate anterior, reclamanta a solicitat admiterea cererii.
In drept s-au invocat disp art 1350 si urm c.civ, Legea nr. 114/ 1996.
Pârâtul a depus întâmpinare solicitând admiterea în parte a actiunii.
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 2340 din 04 septembrie 2014 a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 87.722 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011 și, în consecință, a respins cererea formulată pentru suma de 87.722 lei, ca lipsită de interes.
De asemenea, a admis cererea formulată pentru suma de 48.923 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014 și a respins cererea de obligarea pârâtei la plata sumei de 69.140 lei reprezentând majorări de întârziere, ca nefondată.
A admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. G 2192/ 01.04.2008, a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. G/ 2192/ 01.04.2008 și a respins cererea de obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin contractul de închiriere nr. G/ 2192/ 01.04.2008 S. I. a concesionat suprafața de 2569 mp situata in mun. T., Zona Dalco, sector cadastral 26.125, jud. T. pentru un preț de 13.092 lei, suma ce se va indexa anual cu rata medie a inflației, pe o durata de 25 ani.
Relativ la excepția lipsei de interes pentru suma de 87.722 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011 s-a reținut că, interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei acțiuni în justiție si este o condiție de exercițiu a acesteia.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicata, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat ca până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârâta sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosarul de executare silita nr. 2008-94], emițând titluri executorii si somații conform OG nr. 92/ 2003 ( f. 14-47).
În cauza, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătoreasca), cu privire la aceeași suma de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silita a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, acțiunea este lipsita de interes pentru suma de 87.722 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat.
S-a mai arătat că, nu se poate trece peste interpretarea data de către reclamanta creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâta are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv daca pretențiile au sau nu natura fiscala, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare..
La acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Cât privește cererea formulată de reclamanta pentru suma de 48.923 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014, s-a reținut că, această creanța rezultă din contract, din respectiv neaplata prețului concesiunii timp de mai mult de 90 de zile, așa cum reese din fisa de rol depusa si din prezumția dedusă din nerăspunderea la interogatoriu a pârâtei, aceasta din urmă nefăcând dovada plății.
De asemenea, în ceea ce privește capătul de cerere privind rezilierea contractului de concesiune nr. G/ 2192/ 01.04.2008, s-a apreciat ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 11 din contract, respectiv neaplata prețului concesiunii timp de mai mult de 90 de zile.
Referitor la cererea formulată de reclamanta pentru suma de 69.140 lei s-a reținut că, așa cum rezultă din adresa din 23.06.2014 ( f. 101), debitul de 69.140 lei reprezintă majorări de întârziere pentru perioada 01.10._14.
Din cuprinsul contractului de concesiune nr. G/ 2192/ 01.04.2008 nu rezultă cuantumul penalităților, art. IV din contract arătând că se datorează o penalitate zilnică potrivit normelor legale in vigoare.
În ceea ce privește existența vreunei hotărâri de consiliu local prin care să se stabilească cuantumul penalităților, reclamanta nu a depus decât HCL nr. 36 din 27.02.2014 prin care se arată că se menține nivelul majorării de întârziere de 2% /lună, însă aceasta dispoziție are efecte pentru viitor, nefăcându-se dovada, deși s-a solicitat de către instanța, a unui act normativ care să prevadă cuantumul penalităților pentru sumele restante anterior anului 2014.
Între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâta, în schimbul folosinței spațiului concesionat, și-a asumat obligația de a plăti redevența prevăzută în contract.
Redevența astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului T., iar din momentul în care se datorează, aceeași redevență reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
S-a mai arătat că, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/24.12.2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic similar al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de redevență și cele datorate sub titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce redevența își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul redevenței și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Totodată s-a mai reținut că, nu sunt aplicabile nici dispozițiile invocate de reclamanta, respectiv 1241 alin. 2 OG nr. 92/ 2003, deoarece redevența este o obligație bugetară nefiscală pentru a se aplica majorări în cuantumul prevăzut pentru obligațiile fiscale.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a formulat apel reclamanta U. A. T. T.- DIRECȚIA de ÎNTREȚINERE și ADMINISTRARE PATRIMONIU, prin PRIMAR, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelanta că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, în mod nelegal instanța de judecată a admis această excepție deoarece conform art. 33 cod proc.civ. „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara ”.
Reclamanta nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, în anul 2014, titlurile executorii emise până în anul 2011.
În mod nefondat consideră instanța de fond că "reclamanta deține mai multe titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011 iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu ... nu îi poate aduce niciun folos practic deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei ”.
Tot instanța de fond reține eronat că, o acțiune în pretenții ar fi inadmisibilă deoarece s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate fi acceptat.
Titlurile executorii și somațiile emise în cadrul procedurii fiscale, pentru aceste sume, nu mai produc efecte juridice.
Totodată, apelanta a mai arătat că, prin modificările aduse codului de procedură fiscală începând cu data de 01.09.2011, organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.
În acest context sumele individualizate până la data de 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită fiscale, în anul 2014, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete deoarece executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au temei legal să le execute.
Prin interdicția instituită de lege, începând cu 01.09.2011, de a considera aceste creanțe născute din raporturi juridice ca fiind creanțe fiscale, nici sumele individualizate în actele fiscale și reprezentând chirii nu mai comportă regimul juridic al creanțelor fiscale.
În aceste condiții, prin soluția injustă a instanței de judecată aceste sume, individualizate în somațiile și titlurile executorii depuse la dosar (sume reprezentând creanțe până în anul 2011) nu vor mai fi recuperate în niciun fel.
Pe calea executării silite fiscale nu sunt susceptibile de executare deoarece legiuitorul a interzis expres să mai fie considerate creanțe fiscale.
Pe calea executării silite civile, reclamanta s-a adresat unui executor judecătoresc și acesta a solicitat un titlu executoriu valabil la data încuviințării executării silite, titlu pe care instanța de judecată îl consideră ca fiind lipsit de interes.
De asemenea, apelanta a mai arătat că, în ceea ce privește majorările de întârziere, acestea au fost respinse de către instanța de fond pe motiv că sumele reprezentând redevențe ale unui contract de concesiune nu reprezintă debite fiscale.
Instanța de fond o dată califică și admite faptul că reclamanta a considerat aceste debite ca fiind fiscale, pentru ca, în considerentele hotărârii să se contrazică și să arate că aceste debite sunt nefiscale, motiv pentru care majorările de 2% pe lună nu sunt corect calculate.
Prevederile art. 1 alin.4 Cod proc. fiscală stipulează că prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale
Așadar prevederile codului de procedură fiscală, până la modificare se aplicau și creanțelor născute din raporturi juridice contractuale.
În acest context, deși judecătorul fondului respinge ideea că s-ar face aplicarea art. 124 ind. 1 alin.2 din OG 92/2003, altă majorare decât cea de 2% nu avea cum să se aplice, din moment ce aceste redevențe din raporturi juridice contractuale comportau regimul juridic al creanțelor fiscale.
Or, dacă instanța de fond consideră că redevența este o obligație bugetară nefiscală, atunci cum se explică lipsa de interes pentru sumele stabilite ca și creanțe fiscale până în anul 2011.
În concluzie, apelanta a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii.
Intimatul STANICA I. a formulat în termen procedural întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând în esență că, hotărârea atacată este temeinică și legală.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed.
Apelanta a criticat soluția instanței de fond sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei de interes și a invocat în susținerea motivelor de apel dispozițiile art.33 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.”
Acest text constituie o excepție de la regula potrivit căreia interesul trebuie să fie născut și actual și permite promovarea unei cereri pentru care inițiatorul acesteia trebuie sa justifice un interes, dar acesta nu este născut și actual fie pentru ca nu a avut loc încălcarea dreptului, fie dreptul este afectat de o condiție sau un termen suspensiv care nu s-a împlinit. Condiția esențială pentru promovarea unei astfel de acțiuni este aceea de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a se produce o paguba iminentă care nu s-ar mai putea repara.
Reclamanta nu a justificat nici un interes ca o condiție premisă a formulării unei acțiuni preventive în condițiile art.33 teza a II a Cod procedură civilă, întrucât aceasta deține deja un titlu executoriu emis în temeiul dispozițiilor codului de procedura fiscală.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicata, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat ca până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a emis somații și titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita nr. 2008-94.
În cauza, apelanta deține deja titluri executorii împotriva intimatului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească, cu privire la aceeași suma de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, in mod corect a apreciat judecătorul fondului că prezenta acțiune este lipsita de interes pentru suma solicitată, reprezentând debit restant pentru care au fost emise deja titluri executorii.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat.
Instanța nu poate analiza în cadrul unei acțiuni de drept comun natura juridica a creanțelor pentru care au fost emise deja titluri executorii, acestea putând fi contestate potrivit dispozițiilor legale în temeiul cărora au fost emise.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Instanța nu poate reține decât că, la acest moment, apelanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Nici critica legată de neacordarea majorărilor de întârziere nu poate fi primită de maniera în care a fost făcută în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unui act normativ anterior H.C.L. nr. 36/27.02.2014, care să prevadă cuantumul penalităților pentru sumele restante anterior anului 2014.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul ca nefondat și a păstra hotărârea atacată ca legală și temeinică.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, urmează a obliga apelanta să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, prin PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat T. G. din mun. T., ..54, J. T., împotriva sentinței civile nr.2340 din 04 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”, în contradictoriu cu intimatul-pârât STANICA I., cu domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual Avocat S. V., cu sediul în mun. T., ., ., jud. T..
Păstrează hotărârea atacată ca temeinică și legală.
Obliga apelanta să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 04 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
Ș. R. R. A. V. D. B.
Red.sent.civ.jud. F.Ș.
Red./dec.civ.jud.RAV/09.02.2015
Tehnored.gref.DB/09.02.2015 /4ex.
..apelantă/1 ex. intimat.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 75/2015.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 161/2015. Tribunalul... → |
|---|
