Plângere contravenţională. Decizia nr. 161/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 161/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 161/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 161/2015
Ședința publică de la 27 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: C. D. A.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta petentă . cu sediul în loc.Techirghiol, ..38, jud.C., împotriva sentinței civile nr.443/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Babadag, în contradictoriu cu intimata I.S.C.T.R. I. T. 2 - I. DE C. JUDEȚEAN TULCEA cu sediul în C., ., nr.2, ., jud.C. și în București, ..38, sector 1, având ca obiect plângere contravențională.
Încheierea din 20 februarie 2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra apelului civil analizat:
P. cererea adresată Judecătoriei Babadag la data de 08.05.2014 și înregistrată sub nr._ ., a formulat plângere împotriva Procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 27.03.2014, prin care a fost sancționată cu amendă conform prevederilor art.7 din H.G. nr. 69/2012 modificată de H.G. nr.76/2014 pentru faptul că la controlul efectuat de către I. de Stat pentru C. în Transport Rutier - I. teritorial 2, la data de 27.03.2014 pe DN22, km 226+730, pe raza localității Baia, jud. Tulcea, ansamblul de autovehicule cu nr._ și semiremorca cu nr._, utilizat de ., condus de conducătorul auto A. S. M., în timp ce efectua transport rutier de mărfuri în trafic național, s-a constatat că nu a asigurat echiparea vehiculelor cu plăcute din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise ale acestora, considerând că actul de constatare al contravenției este nelegal și netemeinic solicitând anularea acestuia.
I. de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier - I.S.C.T.R. București a formulat întâmpinare la plângerea contravenționala formulata de către S.C. A. T. S.R.L. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/27.03.2014, prin care solicită respingerea plângerii ca fiind netemeinică și nelegală.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr. 443 din 02 octombrie 2014 instanța a respins plângerea contravențională formulată de petenta . împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/27.03.2014 încheiat de I. DE STAT PENTRU C. ÎN TRANSPORTUL RUTIER –I. T. 2 , ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/27.03.2014 s-a reținut că în data de 27.03.2014, ora 10,05, pe DN 22 KM 226+730, pe raza localității Baia, județ Tulcea, a fost oprit și verificat în trafic, ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca cu numărul de înmatriculare_, utilizat de . în baza copiei conforme nr._/20.03.2013, a licenței de transport ,condus de conducător auto A. S. M., având CNP-_, în timp ce efectua transport rutier de mărfuri în trafic național, la momentul controlului în urma verificărilor efectuate s-a constatat că operatorul de transport rutier nu a respectat obligația de a asigura echiparea vehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise / autorizate ale acestora, faptă prevăzută de art.4 pct. 61 și se sancționează conform art. 7 alin. 1 din HG 69/2012 modificată de HG 76/2014 cu amendă în sumă de 4000 lei .
Instanța de fond a constatat ca plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind depusă și înregistrată la instanță la data de 08.05.2014, împotriva procesului-verbal de contravenție încheiat la data de 27.03.2014, primit de petentă la data de 24.04.2014 .
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța de fond a reținut faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acesteia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța de fond a mai reținut că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța de fond a apreciat că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 4.000 lei aplicată unei persoane juridice pentru o contravenție privind nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petentă a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
P. urmare, instanța de fond a constatat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța de fond a apreciat că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Astfel, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza dedusă judecății, instanța de fond a constatat că petenta . nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acesteia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și nici nu a prezentat alte documente justificative.
Petenta a invocat ca și motive de nulitate faptul că actul de constatare nu poartă semnătura agentului constatator pe prima pagină, iar conform prevederilor art.17 și art.19 din OG nr. 2/2001, modificată, lipsa acesteia atrage nulitatea procesului-verbal,lipsa martorului, deși agentul constatator precizează că erau persoane de față în momentul controlului și constatării faptei,lipsa obiecțiunilor petentei (prin conducătorul auto), astfel, ansamblul de vehicule trebuia oprit cu ocazia controlului și avea posibilitatea și dreptul de a formula obiecțiuni.
Potrivit art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu, ori ,aceste motive de nulitate absolută ale procesului verbal de contravenție, sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie, ori în speță, procesul verbal de contravenție cuprinde toate elementele prev. de art. 17 din OG 2/2001, procesul verbal fiind semnat de agentul constatator, care este în format A 3, devenind format A 4, doar prin secționarea formei sale inițiale, în cuprinsul procesului verbal s-a reținut că, nefiind de față la momentul întocmirii acestuia, contravenientul nu a putut formula obiecțiuni.
S-a mai invocat de petentă că procesul verbal a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind constatarea și sancționarea contravențiilor, potrivit cu care, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia .
În situația de față, agentul constatator menționează că „ la momentul controlului și întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a fost de față și nu a putut formula obiecțiuni „ în aceste condiții în lipsa contravenientului procesul verbal de contravenție trebuia întocmit în prezența unui martor asistent care să confirme aceste împrejurări.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de către petentă potrivit căruia procesul-verbal de contravenție nu este semnat de către un martor, instanța de fond a reținut că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 19 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 procesul – verbal se semnează de contravenient și doar dacă acesta nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator trebuie să facă mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie confirmate de cel puțin un martor, însă, potrivit art. 19 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, iar în lipsa unui martor agentul constatator trebuie să precizeze motivele care au condus la încheierea procesul-verbal în acest mod, conform art. 19 alin.3 din același act normativ.
Instanța de fond a reținut că deși procesul verbal nu este semnat de către un martor, agentul constatator s-a conformat obligațiilor legale, menționând în procesul-verbal că persoanele aflate de față au refuzat să-și asume calitatea de martor .
Martorul, în accepțiunea prevederilor OG nr.2/2001 nu are altă calitate decât aceea de a confirma că petenta nu a fost de față, a refuzat sau nu a putut să semneze, martorul nu atestă conformitatea celor constatate și reținute în procesul-verbal de contravenție.
Instanța de fond a constatat că motivele de nulitate a procesului verbal de contravenție arătate de petentă, prin care invocă încălcarea disp. art. 17- 19 din OG nr. 2/2001, sunt neîntemeiate, aceasta nefăcând dovada vătămării pe care ar fi suferit-o prin încheierea respectivului înscris, în acest mod. Intimatul a indicat în mod corect, în cuprinsul procesului-verbal motivul pentru care nu a putut fi identificat un martor care să ateste că acest înscris a fost încheiat în lipsa contravenientei, fiind evident că petenta nu putea formula obiecțiuni care să fie consemnate în procesul-verbal, de vreme ce acesta a fost încheiat în lipsa sa.
De asemenea, nu poate fi imputat intimatului împrejurarea că petenta nu a asigurat echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora.
Potrivit art.4 pct.61 din H.G. nr.69/2012, constituie contravenție nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora și se sancționează potrivit art.7 alin.1 din același act normativ cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz.
Din procesul verbal de contravenție instanța reține că societatea petentă a fost sancționată pentru nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculului cu plăcuță din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestuia.
Potrivit art.134^1 din Ordinul nr. 1567 din 24 decembrie 2013 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, întreprinderile de transport în cont propriu și operatorii de transport au obligația de a dota vehiculele cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile și masele maxime autorizate ale vehiculului.
Astfel, potrivit alin.1 al articolului sus-menționat, în scopul facilitării controlului autovehiculelor, precum și al remorcilor și semiremorcilor tractate de acestea utilizate la efectuarea transporturilor rutiere, întreprinderile de transport în cont propriu sau operatorii de transport rutier au obligația dotării acestora cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile și masele maxime autorizate ale vehiculului, după cum urmează:
a) plăcuța producătorului în care sunt menționate masele maxime autorizate ale vehiculului;
b) plăcuța în care sunt menționate dimensiunile vehiculului.
Articolul 2 al aceluiași articol prevede că în cazul în care un vehicul este dotat cu plăcuță/plăcuțe din care rezultă toate informațiile necesare privind masele și dimensiunile acestuia, în conformitate cu anexa nr.46, aplicată/aplicate de producător sau o autoritate competentă, se consideră că respectivul vehicul respectă obligația prevăzută la alin. (1).
Potrivit alin.3 al aceluiași articol, în cazul în care plăcuțele aplicate de producători sau autorități competente nu conțin valorile dimensiunilor vehiculului, în conformitate cu anexa nr.46, Regia Autonomă «Registrul Auto Român» aplică pe vehicul o plăcuță cu valorile dimensiunilor, într-un loc accesibil în apropierea plăcuței producătorului în care sunt menționate masele maxime autorizate ale vehiculului.
Potrivit alin.4 al aceluiași articol, în cazul în care plăcuțele aplicate de producători sau autorități competente nu conțin toate valorile dimensiunilor și maselor vehiculului, în conformitate cu anexa nr.46, Regia Autonomă «Registrul Auto Român» aplică pe vehicul o singură plăcuță, care le va conține în totalitate.
Potrivit alin.5 al aceluiași articol, determinarea dimensiunilor ce urmează a fi înscrise pe plăcuță se face prin măsurători efectuate de Regia Autonomă «Registrul Auto Român». Măsurătorile se efectuează la reprezentanțele teritoriale ale Regiei Autonome «Registrul Auto Român». Pentru vehiculele înmatriculate în România, măsurătorile se pot efectua și la stațiile de inspecție tehnică periodică autorizate pentru clasele respective de vehicule, cu ocazia efectuării inspecției tehnice periodice, prin deplasarea personalului Regiei Autonome «Registrul Auto Român» în următoarele condiții: solicitările vor fi adresate reprezentanțelor Regiei Autonome «Registrul Auto Român» cu minimum 24 de ore înainte și se vor cuprinde un număr de cel puțin 3 vehicule. Regia Autonomă «Registrul Auto Român» va programa deplasările în ordinea depunerii solicitărilor, iar tariful aplicat de RAR nu va depăși contravaloarea măsurătorii efective.
Alineatul 6 al aceluiași articol stipulează că în cazul în care valorile maselor sau dimensiunilor vehiculului nu mai corespund cu cele indicate pe plăcuță/plăcuțe, operatorii de transport rutier/întreprinderile de transport rutier în cont propriu au obligația de a solicita modificarea corespunzătoare a plăcuței.
Alineatul 7 al aceluiași articol stipulează că începând cu data de 1 ianuarie 2014, termenul-limită de la care devine obligatorie dotarea cu plăcuțe se stabilește individual pentru fiecare vehicul în parte și este a zecea zi calendaristică după data până la care trebuie efectuată prima inspecție tehnică periodică pentru menținerea în circulație, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică - RNTR1, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de fond, analizând procesul-verbal de contravenție contestat, raportat și la materialul probator administrat în cauză, a apreciat că petenta nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, nefăcând o dovadă contrarie a celor consemnate în procesul verbal, neputându-se reține astfel inexistența faptei și vinovăției petentei.
Însăși petenta prin plângerea formulată a recunoscut că ansamblul de vehicule nu era echipat cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora ,plăcuțele fiind lipite cu un adeziv ce nu a prezentat siguranță, deoarece acestea fiind confecționate din tablă aveau și o oarecare greutate, fapt ce a permis dezlipirea acelei plăcuțe și pierderea ei, însă nu a făcut nici o dovadă că aceste plăcuțe au fost aplicate pe ansamblul de vehicule ca ulterior acestea să se piardă prin dezlipire învederând că a făcut demersuri pentru achiziționarea altor plăcuțe.
În cauză, nefăcându-se dovada contrarie a celor consemnate în procesul verbal, nu s-a putut reține netemeinicia acestuia, simplele susțineri ale petentei referitoare la faptul că plăcuțele fiind lipite cu un adeziv ce nu a prezentat siguranță deoarece acestea fiind confecționate din tablă aveau și o oarecare greutate, fapt ce a permis dezlipirea acelei plăcuțe și pierderea ei, fiind lipsite de fundament.
P. urmare, s-a apreciat că nu poate fi pus sub semnul îndoielii fapta reținută, aceasta fiind constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, fiind greu de acceptat că un agent constatator, într-un stat democratic, s-ar preta la a amenda o persoană fără a constata încălcarea vreunei norme.
S-a apreciat că achitarea în termenul de 48 de ore a jumătate din cuantumul amenzilor de 600 lei și 1400 lei, conform Ordinelor de plata nr. l și nr.2 din 25.04.2014, echivalează cu recunoașterea implicită a săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei prin actul sancționator.
Astfel, sub aspectul temeiniciei procesului verbal, din interpretarea sistematică a prevederilor art.16 și art.34 din O.G. nr.2/2001 și în conformitate cu art.6 CEDO, a rezultat că procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă a situației de fapt reținută și a vinovăției petentului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Pentru a se realiza justa individualizare a sancțiunii ce urmează a fi aplicată, agentul constatator trebuie să facă o apreciere cât mai corectă a pericolului social al faptei.
Ceea ce deosebește contravenția de infracțiune, este gradul de pericol social și de aici și sancțiunea diferită a unor astfel de fapte, individualizarea sancțiunii reflectând dimensiunea gradului concret de pericol social al faptei, acest raport reflectând rațiunea proprie a sancțiunii.
În aprecierea gradului de pericol social, agentul constatator a avut în vedere limitele sancțiunii prevăzute de lege, făcându-se o individualizare corectă a sancțiunii în raport de pericolul social al faptelor, sancțiunea impunându-se a se menține și în considerarea îndeplinirii actului educativ și preventiv al legii.
În cauză individualizarea sancțiunii reflectă dimensiunea gradului concret de pericol social al faptei, acest raport reflectând rațiunea proprie a sancțiunii, agentul constatator orientându-se de altfel în aplicarea sancțiunii spre limita minimă ce sancționează contravenția reținută.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel petenta ..
În motivarea apelului, se arată că instanța de fond, reținând situatia de fapt, a apreciat greșit ca faptele constatate de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple in sensul că cele retinute corespund adevărului, că nu s-a rasturnat prezumția de legalitate si temeinicie a procesului-verbal, neputandu-se retine inexistenta faptei și vinovăției petentei și că s-a achitat amenda, ceea ce echivalează cu recunoașterea faptei contravenționale constatată prin procesul-verbal întocmit.
Ori, societatea nu poate fi considerată ca o contravenientă care ignoră prevederile legale, nu-și procură plăcutele pentru echiparea autovehiculelor din care să rezulte masele si dimensiunile maxime admise ale acestora.
Menționează în continuare apelanta că a probat, prin actele depuse la dosarul cauzei, că au fost făcute demersurile necesare si au fost obtinute de la Registrul Auto Român fișa dimensiunii/masele, cu nr._ din 18.12.2013 și fișa dimensiuni/mase nr._ din 18.12.2013 în care se precizează firma autorizata sa execute plăcutele respective - ., București, unde au fost comandate si obtinute plăcutele conform facturii . nr. 6159/16.01.2014 și chitantei nr._ din 20.01.2014.
Mai arată apelanta că plăcutele au fost fixate la exteriorul autovehiculului, au fost lipite cu un adeziv ce nu a prezentat siguranța si care au căzut in timpul deplasarii.
De asemenea, menționează apelanta că a probat ca ulterior pierderii plăcutelor, a făcut demersurile necesare pentru achiziționarea altor plăcute si nu poate fi vorba de rea-voință ori de indiferență fata de delegațiile legale.
Concluzionează apelanta că, date fiind cele mentionate, se constată ca nu au fost îndeplinite nici elementele constitutive ale contravenției pentru care societatea a fost sanctionată.
Si totuși, daca s-ar fi apreciat culpa, de moment, la data controlului constatându-se lipsa plăcuțelor, avand in vedere ca s-a probat procurarea acestor plăcute, apreciază apelanta că se impunea cel mult sancționarea cu avertisment in loc de amendă, permisă de prevederile art.7, pct.3 din OG nr.2/2001, chiar și in cazul in care actul normativ (HG nr. 69/2012) de stabilire și sancționare a contravențiilor nu prevede aceasta sancțiune.
Consideră apelanta că achitarea amenzii - jumatate din minim - nu constituie o recunoaștere din moment ce a formulat plângere contravenționala în care au fost aratate si motive de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție in sensul că nu a fost semnat pe prima pagina de către agentul constatator, incalcandu-se prevederile art. 19, pct.1 cu raportare la art. 17 din OG nr. 2/2001, nepunându-se problema unei nulitati relative si a condiției constatarii producerii unui prejudiciu, cum greșit a apreciat intimata și chiar instanța de fond.
F. de cele prezentate, apelanta a solicitat admiterea apelului și in baza art. 480, alin 2 din Noul Cod de procedură Civilă, schimbarea în tot a hotărârii atacată, în sensul admiterii plângerii așa cum a fost formulată.
Intimata I.S.C.T.R. a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr.443/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Babadag ca fiind temeinică și legală.
Deliberând asupra apelului promovat, în raport de criticile învederate, Tribunalul constată că acesta nu este întemeiat.
Astfel, sub aspectul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei-apelante, esential este că la momentul controlului lipseau plăcuțele din care să rezulte masele și dimensiunile maximime admise, fiind fără relevanță pentru individualizarea sancțiunii că societatea achiziționase anterior aceste plăcuțe, o data sau de mai multe ori, aceeași fiind situația și relativ la calitatea plăcuțelor achiziționate.
Eventual, calitatea produselor livrate poate fi valorificată de către societatea petentă într-o acțiune îndreptată împotriva celui cu care a stabilit raporturile contractuale pentru a-și recupera prejudiciul suferit ca urmare a modului de îndeplinire al obligațiilor contractuale.
Este culpa petentei contraveniente că nu a verificat existența plăcuțelor impuse de lege la plecarea în cursă și pe parcursul acesteia, suportând consecințele lipsei de diligență în sensul arătat.
În cauză, nu se verifică nici susținerile privind nulitatea absolută a actului de constatare deoarece există semnătura agentului constatator la finalul procesului-verbal întocmit, art.17 din OG nr.2/2001 neimpunând semnarea pe fiecare pagină.
Având în vedere argumentele redate,cum față de contextul în care s-a săvârșit contravenția nu se impune reindividualizarea sancțiunii, Tribunalul va respinge apelul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta petentă . cu sediul în loc.Techirghiol, ..38, jud.C., împotriva sentinței civile nr.443/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Babadag, în contradictoriu cu intimata I.S.C.T.R. I. T. 2 - I. DE C. JUDEȚEAN TULCEA cu sediul în C., ., nr.2, ., jud.C. și în București, ..38, sector 1, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Păstrează sent.civ.nr.443/02-10-2014 a Judecătoriei Babadag ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, Grefier,
S. G. C. D. A. L. R.
Jud.fond EIȘL
Red/tehn.jud.ACD/10-04-2015
4 ex./.>
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 74/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 53/2012. Tribunalul TULCEA → |
|---|
