Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 333/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 333/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 1353/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 333/A/2013
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. M. P.
Judecător C. A.
Grefier E. G.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de recurenții - reclamanți M. I. și M. A., domiciliați în mun. V., ..16, ., ., în contradictoriu cu intimatul - pârât R. A. A., domiciliat în mun. Suceava, ..1, ., împotriva sentinței civile nr. 2439/14.06.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelanților, av. P. L., cu împuternicire avocațială la dosar, și intimatul R. A., asistat de av. R. P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura este legal îndeplinită; cauza, calificată apel prin încheierea din 4 decembrie 2013, se află la al doilea termen de judecată; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
S-au verificat actele dosarului după care instanța dă cuvântul reprezentanților prezenți pentru a propune probe sau a formula cereri.
Av. P. L. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar. Nu formulează alte cereri.
Av. R. P. nu propune alte probe decât cele administrate la instanța de fond. Nu formulează alte cereri.
În baza probatoriului administrat instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri, pe cererea de apel.
Av. P. L., având cuvântul pentru apelanți, solicită admiterea apelului declarat ca fiind întemeiat și pe cale de consecința modificarea in tot sentinței pronunțate de Judecătoria V. in sensul admiterii acțiunii promovate.
Hotărârea primei instanțe este nelegala si netemeinică.
Prima critică adusă hotărârii vizează faptul că prima instanță a făcut o analiză a probatoriului administrat în mod singular, raportându-se doar la depozițiile martorilor audiați, fără să le coroboreze și cu celelalte probe administrate, precum interogatoriul. Așa cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu pârâtul a arătat că defuncta Manoila G. si-a însușit imediat după decesul fiului său o cantitate de 300 de grame de aur. Acest act al defunctei Manoila G. reprezintă un act de acceptare tacită a succesiunii fiului sau, pentru că valoarea acestor bijuterii depășește valoarea unor simple amintiri de familie.
În mod eronat s-a raportat instanța, atunci când a analizat irevocabilitatea actelor de acceptare tacită a moștenirii, la condițiile generale, fără să aibă în vedere situația de fapt.
În speța de față este o situație specială, deoarece actele de acceptare tacită au fost efectuate . 24 de ore, imediat după decesul fiului defunctei M. G. și nu în termenul general de opțiune succesorală de 6 luni. În aceste condiții însușirea acestei cantități de aur reprezintă o acceptare tacită a moștenirii. Instanța trebuia să constate că est un act irevocabil, așa cum rezultă din probatoriul administrat.
Prin acțiunea formulată, pe lângă constatarea nulității absolute a declarației de renunțare și a certificatului de moștenitor a solicitat instanței să analizeze și constatarea nulității acestor acte atât pentru dol, cât și pentru cauză falsă. Din cuprinsul hotărârii nu rezultă că instanța a făcut o raportare față de aceste aspecte invocate de către reclamanți.
Rezultă din înscrisurile depuse la dosar că renunțarea la moștenirea fiului său s-a realizat în schimbul unor sume de bani necesari pentru înmormântare, aspect rezultat din declarațiile martorilor audiați.
Renunțarea la moștenire s-a realizat în 2001, printr-un certificat de moștenitor, în care nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la existenta unui bun imobil. Ulterior, la șase ani de la eliberarea acestui act a solicitat suplimentarea certificatului de moștenitor suplimentar aducând la cunoștința notarului public că ar mai exista un imobil ce ar face parte din masa succesorală.
Pentru toate aceste aspecte solicită admiterea recursului și modificarea in tot sentinței pronunțate de Judecătoria V., în sensul admiterii acțiunii promovate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Av. R. P., având cuvântul pentru intimat, solicită menținerea hotărârii pronunțată de Judecătoria V. ca fiind legală și temeinică.
I.C.C.J prin decizia 1742/26.02.2013 spune că nulitatea absolută a unui act juridic, respectiv acest certificat de moștenitor în care este înscrisă declarația care a fost dată în formă autentică, nu poate fi contestată/analizată decât între părțile care au participat la încheierea acelei convenții.
Chiar dacă intervalul a fost scurt, de 24 ore, renunțarea la moștenire a fost făcută în mod expres, în fața notarului public. A fost audiată d-na notar, care și-a amintit ce s-a întâmplat atunci, respectiv că defuncta nu a revenit asupra acestei renunțări la moștenire, în termenul de 6 luni, deși avea această posibilitate. R. A. acceptase moștenirea. S-a scurt un termen de 11 luni după care a avut loc decesul lui R. G. .
Chiar dacă pârâtul recunoaște că unele bunuri au fost acceptate, precum bijuteriile de familie, defunctul R. Alenadru locuia cu mama și nu avea cum să nu-și însușească niște bijuterii. Problema este când înțelege să pună în discuție moștenirea, respectiv când merge în fața notarului public .
Se susține de către apelanți că instanța de fond nu a avut în vedere interogatoriul luat, dar instanța poate aprecia probele după cum consideră de cuviință. Proba cu martori este cea care a constat. Chiar martora S. A. este concubina unuia dintre recurenți.
Pentru aceste considerente solicită menținerea sentinței Judecătoriei V.. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise,, lasă cauza în pronunțare, după care a trecut la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2439/ Judecătoria V. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții M. I. și M. A., în contradictoriu cu pârâtul R. A.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 22.07.2001 a decedat R. Al. A.-E., cu ultim domiciliu în V., ., ., jud. V., și urmare a instrumentării dosarelor notariale nr. 94/2001 și nr. 33/2006 au fost emise: certificatul de moștenitor nr. 80/23.07.2001 în care a fost consemnată masa succesorală (bunuri mobile: suma de 4001,70 D.), calitatea de unic moștenitor acceptant al pârâtului R. Al. A., cu o cotă de 1/1 din masa succesorală și renunțătorul la acțiune - M. G., prin declarația autentificată sub nr. 40 1939/5031/23 iulie 2001 și certificatul de moștenitor suplimentar nr. 29/5.05.2006 în care a fost inserată masa succesorală (nuda proprietate asupra imobilului apartament situat în V., ., ., dobândită de defunct, în condițiile art. 31 Codul Familiei prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 264/309/12.01.1994, grevat de uzufructul viager rezervat de vânzătoarea M. A. prin contractul nr. 311/12.01.1994 unicul moștenitor - acceptant, potrivit art. 670 Cod civil, R. A. și renunțătorul la succesiune M. G. prin declarația înregistrată sub nr. 40/23.07.2001.
Motivat de aspectele de fapt invocate în cauză (acceptare tacită succesiune sau cauza falsă), instanța a dispus administrarea probatoriului testimonial, raportat considerentelor inserate în încheierea de ședință din 12.04.2013.
Ca și aspecte de drept, instanța reține:
Dreptul de a accepta succesiunea se naște la data decesului celui ce lasă moștenirea. Acest drept revine tuturor persoanelor care au chemare la succesiune, în temeiul legii sau prin testament ( art. 650 Cod civil).
Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii (art. 700 Cod civil). Exercitarea acestui drept devine o obligație pentru toți succesibilii, indiferent de temeiul chemării la succesiune și al clasei de moștenitori din care fac parte.
Dacă succesiunea a fost acceptată de moștenitori legali care fac parte din mai multe clase sau din aceeași clasă, dar de grade diferite, acceptarea profită numai celor care fac parte din clasa și gradul preferate de lege.
Actul juridic de opțiune succesorală reprezintă manifestarea de voință a titularului dreptului de opțiune succesorală în sensul acceptării ori renunțării la succesiune, act ce este de altfel unilateral, irevocabil, declarativ pur și simplu și în principiu în indivizibil privind practic întreaga moștenire și nu parte din ea.
A accepta o moștenire pur și simplu presupune o păstrare, o consolidare a titlului de moștenitor și prin aceasta a drepturilor succesorale dobândite la deschiderea succesiunii, presupune o confundare a patrimoniului succesoral cu patrimoniul moștenitorului acceptant, dar și o răspundere pentru datoriile defunctului.
Potrivit art. 689 Cod civil, acceptarea este expresă atunci când moștenitorul își însușește titlul sau calitatea de erede printr-un înscris autentic sub semnătură privată, deci implică o manifestare de voință neechivocă făcută în scopul însușirii calității de moștenitor.
Atunci când succesibilul face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de moștenitor și din care rezultă intenția de a accepta moștenirea (art. 689 Cod civil), vorbim de acceptarea tacită a moștenirii. Legea nu stabilește, în concret care anume acte săvârșite de succesibil constituie manifestarea intenției de a accepta moștenirea, mulțumindu-se că precizeze că actele în conservare și administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare, dacă cel ce le-a făcut nu și-a însușit calitatea de moștenitor, iar actele de dispoziție având ca obiect drepturile succesorale constituie acte de acceptare, chiar dacă, aparent, îmbracă forma renunțării la moștenire. Ca atare, instanței îi revine sarcina de a aprecia în concret, dacă actele săvârșite de succesibil, în această calitate, reprezintă sau nu acceptare tacită a moștenirii.
Renunțarea la moștenire este valabilă și produce efecte ca atare numai dacă succesibilul nu și-a exercitat anterior dreptul de opțiune prin acceptare fie și tacită sau forțată ori sub beneficiu de inventar a moștenirii. Cel care a acceptat moștenirea nu mai poate reveni asupra acceptării (ea fiind irevocabilă); dacă a acceptat moștenirea „renunțarea la succesiune este lipsită de orice efect juridic asupra actului inițial de acceptare”.
Acceptarea trebuie dovedită.
S-a procedat la administrarea probatoriului testimonial în aprecierea acestor dovezi (declarații de martori) existând anumite particularități, fiind necesară rezolvarea a două probleme: în primul rând dacă martorul este sincer, iar apoi presupunând că martorul este de bună-credință, dacă declarația lui corespunde realității.
Din analiza depoziției martorei S. M. B., în contextul materialului probator reiesea că perceperea faptelor, memorizarea acestora și reproducerea au depins de intensitatea cu care acestea au trecut prin conștiința sa.
Deși în preambulul dar și în finalul depoziției, martora S. M.-B., reda aspecte precise în ceea ce privește anumite sume de bani constituite în depozite bancare de către defunctă, bani în posesia cărora M. G. a intrat, după ce în prealabil s-a prezentat în fața notarului, sume de bani ce ar fi folosite pentru înmormântare, s-a reținut pe de o parte că nu s-a probat că declarația de renunțare dată în fața notarului a fost făcută exclusiv în ideea obținerii acestor surse de finanțare iar pe de altă parte acest aspect (al intrării în posesia unor sume de bani din conturile defunctului) a fost adus la cunoștința martorului chiar de M. G., ipoteză în care depoziția martorului apare ca o depoziție din auzite, ca o „mărturie asupra opiniei răspândită în public”, nereglementată de doctrină sau de jurisprudență.
În aceeași idee, deși martora S. M. B., face trimitere în declarația sa la suportarea de către M. G. a tradițiilor creștinești după autorul-defunct R. A.-E., s-a reținut că în practica judiciară s-a mers pe aspectul că nu au valoarea unei acceptări tacite a moștenirii, contribuția moștenitorului la cheltuielile de înmormântare sau la praznicele ulterioare cu motivarea că suportarea acestor cheltuieli face parte din actele de administrare provizorii, urgente și necesare și potrivit art. 690 Cod civil, actele curat conservatorii de administrare provizorie, nu sunt acte de primire a moștenirii, daca cel ce le-a făcut nu a luat titlul sau calitatea de erede.
Prin aceeași depoziție de martor se acreditează ideea că M. G. a preluat bunurile mobile din succesiunea autorului R. Al. A.-E., și astfel a acceptat tacit moștenirea, instanța reține că luarea din patrimoniul defunctului a unor bijuterii, mai precis a unui lanț și a unei brățări, poate fi calificată ca . unor amintiri, or acte de acceptare tacită a moștenirii presupun folosința unor bunuri succesorale ce prin natura, numărul și valoarea lor exclud ideea unor amintiri de familie.
Ca atare, modalitatea în care martora relatează faptele litigioase, dar și faptul că aceasta are calitate de concubină a reclamantului M. I., creează o prezumție de lipsă de obiectivitate.
Nici depoziția martorei I. Anișoara nu este mai relevantă sau concludentă sub aspectul acceptării succesiunii după autorul R. A. E., din declarație reieșind că martora a fost prezentă doar la înmormântare, M. G. purta doar un lanț de la defunctul său fiu, aceasta locuia în imobilul proprietate și nu în imobilul componentă a masei succesorale, și nu are cunoștință de bunurile rămase ca moștenire.
În aceeași notă se înscrie și declarația martorei I. Anișoara, ce strict analizată din punct de vedere al invocării de către reclamanți a cauzei false ce caracterizează declarația de renunțare, apare ca o „depoziție din auzite”, în ipoteza în care aceasta se limitează la o afirmație preluată cu ocazia înmormântării, percepția martorei nefiind directă.
Puține date oferă și depozițiile martorilor S. V. sau V. C., în condițiile în care acestea se limitează strict la procedura notarială, și doar la instrumentarea actelor notariale.
În consecință, instanța a apreciat, cel puțin din probatoriul administrat, că autoarea M. G. nu a săvârșit acte de acceptare tacită a moștenirii, precum preluarea și deținerea unor bunuri succesorale (ce prin valoare, natură exclud ideea unor amintiri de familie), efectuarea unor lucrări ce nu comportă urgența, mutarea definitivă în imobilul succesoral, plata impozitelor sau taxelor, nu a săvârșit acte de administrare definitivă a bunurilor succesorale, ca atare nu se poate vorbi de o acceptare a moștenirii defunctului R. Al. A. E.. Nu s-a demonstrat, cel puțin într-o balanță a probelor, în mod convingător că defuncta M. G. a făcut acte de acceptare a moștenirii fiului său (așa cum sunt acestea definite), că a existat un consimțământ viciat prin apelarea la mijloace viclene sau că aceasta a avut o altă reprezentare mentală la momentul la care a dat în fața notarului declarația de renunțare la moștenire, or valabilitatea cauzei este prezumată până la proba contrară.
Raportat celor expuse, instanța a respins acțiunea în integralitatea sa, cererea privind nulitatea certificatelor de moștenitor nr. 80/2001 și nr. 29/2006 nefiind întemeiată în condițiile în care nulitatea declarației de renunțare nu este fondată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs MANOlLA I. si MANOILA A., pentru următoarele motive:
In mod greșit prima instanța s-a raportat atunci cand a analizat probatoriul administrat, doar la depozițiile martorilor audiați la propunerea pârtilor.
Aceste depoziții de martori trebuiau analizate prin coroborare cu intregul material probator si nu in mod singular.
Este adevărat ca acceptarea tacita a unei succesiuni reprezintă o împrejurare de fapt ce trebuie dovedita prin orice mijloc de proba. In speța,instanța de fond a dat eficienta numai depozițiilor martorilor, fara insa a face nicio trimitere la răspunsul la interogatoriu al paratului.
Astfel, in cazul răspunsului la interogatoriu la întrebarea nr. 1 paratul a arătat ca defuncta Manoila G. si-a insusit imediat dupa decesul fiului sau o cantitate de 300 de grame de aur.
Acest act al defunctei Manoila G. reprezintă un act de acceptare tacita a succesiunii fiului sau, deoarece valoarea acestor bijuterii depășește cu mult valoarea unor simple amintiri de familie.
Atat martora S. M. B., cat si martora I. A. au relatat ca defuncta Manoila G. avea asupra sa in ziua următoare decesului fiului sau o parte din aceste bijuterii, pentru ca in mod evident nu putea purta asupa sa intreaga cantitate de aur. Acest aspect este unul dintre cele pe care martorele l-au perceput in mod personal si nu din auzite.
Instanța de judecata avea obligația de a transpune regulile generale ale actelor de acceptare tacita ale unei moșteniri la situația de fapt dedusa judecații care reprezintă o situație speciala, deoarece actele de acceptare tacita au fost efectuate . 24 de ore si nu in termenul general de opțiune succesorala de 6 luni.
Alături de irevocabilitatea actelor de acceptare tacita a moștenirii au sesizat instanța de judecata si cu necesitatea anularii declarației de renunțare si a certificatelor de moștenitor ulterioare atat pentru dol, cat si pentru cauza falsa.
In hotărârea instanței de fond nu se regăsește nicio motivare fata de aceste aspecte invocate de către reclamanți.
Rezulta fara niciun dubiu din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu depozițiile martorilor faptul ca defuncta Manoila G. a semnat declarația de renunțare la moștenirea fiului sau, in ziua următoare a decesului acestuia. Tot din depoziția martorelor a rezultat ca defuncta a semnat declarația de renunțare, având reprezentarea faptului ca astfel va obține bani pentru înmormântarea copilului sau.
Instanța de fond nu a analizat sub niciun aspect starea afectiva in care se găsea defuncta in momentul in care si-a manifestat acordul de voința si consecințele pe care aceasta stare le-a avut asupra acordului manifestat.
Asa cum au arătat si in fata instanței de fond reaua-credinta a paratului a rezulta chiar din succesiunea si cronologia actelor incheiate. In primul rand renunțarea la moștenire s-a realizat in ziua următoare a decesului defunctului R. A. A., iar in cadrul certificatului de moștenitor emis la 23.07.2001 nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la existenta unui bun imobil. Ulterior, la data de 5.05.2006, dupa decesul defunctei Manoila G. a fost emis la solicitarea paratului un certificat de moștenitor suplimentar in care se indica existenta imobilului din V., ., ., județul V..
Legal citat, intimatul R. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat si netemeinic.
Cu toate ca recursul formulat de recurenții-reclamanți Manoila loan si Manoila A., impotriva Sentinței civile nr. 2439, marjeaza pe problema renunțării la moștenire imediat dupa intervenirea decesului fiului, invocând o stare afectiva coroborat cu reprezentarea faptului ca va obține bani pentru înmormântare, consideră ca acest motiv este unul cat se poate de neverosimil, atâta timp cat, in intervalul de timp ulterior de pana la 6 luni, fosta soție si mama copilului, putea si avea posibilitatea sa revină de Ia aceasta renunțare si sa anuleze actele făcute intre părți.
Ori, atâta timp cat declarația de renunțare la succesiune -fiind un act personal-nu a fost înlăturata de cea care a semnat si a înțeles repercursiunile juridice ale acestui act de renunțare, consideră ca, cu atât mai mult dupa aproape 12 ani, orice anulare a acestor acte, nu poate sa mai vina din partea oricărui terț. |
Trebuie de reținut faptul ca din interogatoriul luat de instanța de fond a reieșit faptul ca acesta a cunoscut despre declarația de renunțare data de defuncta Manoila G., inca de a doua zi de la întocmirea actului, ori orice act de anulare a acestuia dupa aproape 12 ani este cu mult prea tardiv.
Principiul dupa care se conduce intreaga materie a opțiunii succesorale apare inscris in art. 686 din Codul Civil conform căruia „nimeni nu este obligat de a face acceptarea moștenirii ce i se cuvine". Potrivit prevederilor art. 700 din Codul Civil de la 1864, cea mai insemnata categorie de termene succesorale se refera Ia prescrierea dreptului subiectiv de opțiune. In principiu, succesibilul are de ales intre acceptarea sau repudierea succesiunii. Cu privire la acceptarea succesiunii, Codul civil, potrivit art. 689, arata ca acceptarea succesiunii poate fi expresa ori tacita.
Prin urmare, renunțarea la succesiune nu poate avea loc decât sub forma unei manifestări exprese a celui chemat a succede, manifestare prin care ințelege sa fie considerat străin de succesiune. Din dispozițiile art. 696 si urm. din Codul civil de la 1864 rezulta ca, renunțarea la succesiune este voluntara, este necondiționata si poate fi retractata inlauntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul Civil si daca moștenirea nu a fost acceptata de alti moștenitori. Prin renunțare, succesibilul devine străin de succesiune, fiind considerat ca nu a fost niciodată moștenitor, astfel ca nu operează nici ipoteza reprezentării.
Recurenții sustin constatarea nulității absolute a declarației de renunțare la moștenirea defunctului autentificata sub nr. 40 din data dc 23.07.2001 si a certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 80/23.07.2001 la Biroul Notarului Public V. C., precum si a certificatului de moștenitor suplimentar autentificat sub nr. 29/5.05.2006 al aceluiași birou intrucat, defuncta Manoila G. a efectuat acte de acceptare tacita a succesiunii.
Declarația expresa de renunțare la moștenire are un caracter indivizibil, nefiind posibil ca o succesiune sa fie acceptata doar in parte sau sa se fi renunțat doar in parte cu privire la aceasta. Declarația de renunțare a moștenirii poate fi retractata atunci cand nu sunt alti moștenitori acceptanți, ipoteza neindeplinita in prezenta cauza. Oricum, in speța, nu s-a pus in nici un moment problema retractării declarației de renunțare la moștenire, aceasta fiind inscrisa in certificatul de moștenitor, iar intre moștenitorii prezenți in fata notarului, certificatul de moștenitor are valoarea unei convenții astfel ca aceștia pot contesta elemente cuprinse in acesta doar in ipoteza lipsei consimțământului sau a altor cauze de nulitate absoluta prevăzute expres: cauza ilicita oii frauda la lege, in speța, neputandu-se retine nici o astfel de situație.
Reținerea de către defuncta Manoila G. -in calitatea de mama, a unor bijuterii din aur cu titlu de amintire, înainte de semnarea declarației de renunțare la succesiune, nu poate fi reținuta ca o acceptare tacita, defuncta neintelegand sa-si manifeste si sa beneficieze de calitatea de moștenitor.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Din considerentele hotărârii apelate se reține că în analizarea cererii de chemare în judecată instanța de fond a avut în vedere toate probatoriile administrate în cauză.
Astfel, a analizat susținerea reclamanților potrivit căreia luarea din patrimoniul defunctului a unor bijuterii ar constitui un act de acceptare tacită, reținând în mod corect că această manifestare nu poate echivala cu acceptarea tacită a succesiunii ci, cel mult . unor amintiri.
Atât doctrina cât și practica sunt unanime în a considera că nu constituie acte de acceptare tacită a unei succesiuni luarea din patrimoniu a unor obiecte ca amintiri de familie, a unor bunuri de valoarea redusă prin raportare la întreg patrimoniul defunctului.
De altfel, și din succesiunea în timp a actelor efectuate de defunctă nu se poate reține ceea ce reclamanții apelanți susțin. Defuncta și-a însușit bijuteriile ca și amintire de la fiul său după care, în considerarea faptului că acțiunea sa nu constituia o acceptare tacită a moștenirii, a mers la notariat și a dat declarația expresă de renunțare.
În ceea ce privește motivele de anulare invocate de apelanți și pe care instanța de fond nu le-a reținut în considerentele hotărârii pronunțate se constată că instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce a fost învestită, apărările făcându-se în conformitate cu obiectul dedus judecății: constatarea nulității absolute a declarației de renunțare și, pe cale de consecință a certificatul de moștenitor eliberat.
Motivele invocate se apelantă nu se circumscriu celor de nulitate absolută ci după cum chiar apelanta arată ar putea determina o anulare a actelor. Cum acțiunea în anulare viza chiar acordul de voință al părților s-ar fi pus în discuție și eventuală prescriere a dreptului la acțiune dar apelanții au ales această modalitate ca în cadrul acțiunii în constatarea nulității absolute să invoce și motive de anulare, care în mod corect nu au fost reținute de instanța de fond, acestea neputând conduce la nulitatea absolută a celor două acte.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 296 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanții M. I. și M. A. împotriva sentinței civile nr. 2439/14.06.2013, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 04.12.2013.
Președinte, I. M. P. | Judecător, C. A. | |
Grefier, E. G. |
Red. C.A.
Tehnored. C.A./E.G.
2 ex./12.12.2013
Judec. Fond – G. M.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1381/2013.... | Pretenţii. Decizia nr. 726/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
