Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 161/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 161/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 14-08-2013 în dosarul nr. 1096/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
Decizie civilă Nr. 161/A
Ședința publică de la 14 August 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător E. R. I.
Grefier L.-C. L.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel declarată de către apelantul - pârât I. T. AL POLITIEI DE FRONTIERĂ IAȘI cu sediul procesual ales la Serviciul T. al Poliției de Frontieră V., în contradictoriu cu intimata – reclamantă . cu sediu procesual ales la C.. Av. Chiriece C., împotriva sentinței civile nr. 1155 din data de 07.05.2013, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 13 august 2013, ce s-au consemnat în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța, conform art. 396 Ncpc, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, când s-a dat decizia civilă de față;
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de fata Tribunalul constata următoarele:
Prin sentința civila nr. 1155/07.05.2013 a fost admisa cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta ., in contradictoriu cu pârâtul I. T. AL POLITIEI DE FRONTIERĂ IAȘI, având ca obiect ordonanță președințială – obligația de a face - fiind obligat paratul să lase reclamantei în folosință provizorie, până la soluționarea dosarului penal nr. 1884/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși a autocarului marca M. model RHC 464 cu nr. de înmatriculare COW 673 și . WMAR08ZZ76TOO8372.
A fost respinsa ca nefondată excepția inadmisibilității cererii invocata de pârât.
Pentru a pronunța acesta soluție prima instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20.02.2013 reclamanta . a chemat în judecată ., pe cale de ordonanță președințială, lăsarea bunului proprietatea sa întrucât îi aparține și este necesar desfășurării activității economice conform contractului de închiriere.
La 5.03.2013, reclamanta a formulat o cerere precizatoare în care arată că înțelege să se judece cu Centrul de Combatere a Crimelor Economice și Corupției al Republicii M., arătând că la data de 19.09.2012 a formulat o cerere de lăsare în custodie provizorie a autocarului marca M. RHC 464 autocar care a fost reținut de către agenții Politiei Huși.
Arată că a cumpărat autocarul de la firma Transeuropa Viaggi SRL Italia.
După cumpărarea autocarului au apărut probleme legate de proprietatea acestuia, motiv pentru care s-a judecat în republica M. și prin încheierea irevocabilă din 7.02.2012 dată de Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, republica M., dată în dosarul nr. 10-52/2012 i s-a lăsat in custodie autocarul, astfel că solicită recunoașterea acestei hotărâri.
La termenul din 18.03.2013 reprezentantul reclamantei solicită să se constate că din eroare a trecut numele reclamantei . in loc de ., care are sediul social în Bârlad, .. 15, ., .-29).
A mai solicitat aplicarea dispozițiilor art. 996 al. 3 Cod pr. civ.
La termenul din 8.04.2013 constatându-se că autocarul a fost indisponibilizat de Politia Huși a fost scos din cauză C.C.C.E.C.- Centrul de Combatere a Crimelor Economice și Corupției al Republicii M. și introdus în cauză I.P.J. V..
Prin întâmpinarea înregistrată la 17.04.2013 IPJ V. arată că măsura indisponibilizării autocarului a fost luată de serviciul teritorial al Politiei de Frontieră V. din I. T. al Politiei de Frontieră Iași.
La termenul din 22.04.2013 s-a dispus introducerea în cauză a Inspectoratului T. al Politiei de Frontieră Iași.
Tot la acest termen, reprezentantul reclamantei a arătat că înțelege să renunțe la judecarea capătului de cerere privind recunoașterea hotărârii străine.
Prin întâmpinare I. T. al Politiei de Frontieră Iași a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad întrucât autocarul a fost reținut pe raza teritorială a Judecătoriei Huși.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată este fondată.
Astfel, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare încheiat la 1.02.2010(filele 19-24) reclamanta este cumpărătoare a autocarului în litigiu, plătind prețul stabilit de 100.000 euro.
Verificând condițiile de admisibilitate arătate de art. 996 s-a constatat că în favoarea reclamantei există aparența de drept în condițiile în care aceasta apare ca un cumpărător de bună credință și beneficiază de garanțiile oferite de art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului .
Mai mult, deși și în Republica M. se fac cercetări penale cu privire la dobândirea autocarului, prin încheierea dată de Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău republica M., in dosarul nr. 10-52/2012 i s-a lăsat reclamantei, în custodie, autocarul în litigiu.
In ceea ce privește caracterul provizoriu prin acțiune se cere a fi luată măsura restituirii până la soluționarea cauzei penale.
Caracterul urgent al măsurii solicitate este dat de împrejurarea că prin nefolosirea autocarului reclamanta este lipsită de veniturile pe care aceasta le realiza in condițiile in care a plătit o sumă importantă pentru achiziționarea acestuia.
Prin concluziile orale, reprezentanta paratei a invocat excepția inadmisibilității cererii in cauzele având ca obiect obligația de a face.
S-a reținut ca excepția este nefondată întrucât dispozițiile art. 996 și urm. Cod pr. civ. nu prevăd o astfel de interdicție.
În consecință a fost admisă acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat in termenul prevăzut de lege apel apelanta I. T. al Poliției de Frontieră Iași, pentru următoarele motive:
Autocarul care face obiectul cererii de lăsare în posesie provizorie a fost reținut în data de 08.09.2012 de către organele poliției de frontieră din cadrul Serviciului T. al Poliției de Frontieră V., cu ocazia desfășurării unor activități specifice pe linia combaterii furturilor de autovehicule. Autocarul marca M. model RHC 464 LIO, cu numărul de înmatriculare COW 673, având . șasiu WMAR08ZZ76T008372, condus de numitul V. Igor a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, pe sensul de intrare în țară dinspre R. M..
Existând suspiciuni cu privire la identitatea acestui mijloc de transport s-a procedat la efectuarea unor verificări suplimentare asupra datelor de identificare, respectiv la confruntarea seriei WMAR08ZZ76T008372 poansonată pe șasiul autocarului cu celelalte date existente în computerul de bord al acestuia. În urma acestor verificări s-a constatat faptul că a fost afișată de către computerul de bord al autocarului o altă . șasiu decât cea poansonată, respectiv WMAR08ZZ69T013891. De asemenea, s-a constatat faptul că pe un element metalic în care este poansonată . șasiu, în zona Uterelor „WMA", se află niște striații, probabil create prin polizare.
Procedând la verificarea mijlocului de transport în Sistemul Informatic Schengen (SIS), după . șasiu afișată de computerul de bord, s-a constatat că autocarul face obiectul unei alerte ca bun căutat pentru confiscare, conform art. 100 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen, figurând ca fiind furat din Italia la data de 14.02.2009. Cu această ocazie organele poliției de frontieră au reținut mijlocul de transport în vederea efectuării de verificări suplimentare, înregistrându-se la data de 08.09.2012 la P. de pe lângă Judecătoria Huși dosarul penal cu nr. unic 1884/P/2012, pentru furt, făptuitor fiind numitul V. Igor.
De asemenea a fost urmata procedura prevăzuta la identificarea unei astfel de semnalări in SIS fiind contactat statul care a emis semnalarea in vederea clarificării situației juridice a bunului in cauza, existând obligația pentru statul român de a reține acest bun până la clarificarea tuturor aspectelor de ordin juridic.
În data de 19.09.2012 a fost formulata în numele S.C.. L. T. S.R.L și S.C. G. TRANSSERVICE S.R..L. o cerere de lăsare in custodie a autocarului iar documentele anexate cererii releva faptul ca același autocar face obiectul unei cauze penale instrumentata de către autoritățile din Republica M., insă cu privire la legalitatea achiziționării mijlocului de transport și la autenticitatea seriei de șasiu poansonata pe caroserie și nu cu privire la cea afișată de calculatorul de bord pentru care exista o semnalare în Sistemul Informatic Schengen (S.I.S.).
Prin ordonanța procurorului din data de 28.09.2012 în dosarul penal nr. 1884/P/2012 a fost respinsa această cerere, motivat de faptul că cercetările în cauza nu au fost finalitate, apreciindu-se ca în interesul desfășurării în continuare a cercetărilor, este necesar bunul respectiv, în speță autocarul iar, conform art. 169 alin.2 C.pr.pen., restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stingherește aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și cu obligația celui căruia îi sunt restituite sa le păstreze pană la rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei soluții a fost formulata plângere în data de 16.10.2012, respinsa, de asemenea prin ordonanța procurorului din data de 18.10.2012.
Cu privire la aceste două ordonanțe au fost formulate mai multe plângerile întemeiate pe art.278 ind. 1 C.pr.pen. înregistrate pe rolul Judecătoriei Bârlad iar în dosarul nr._ la termenul din data de 31.01.2013 a fost declinată competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Huși. Judecătoria Huși a respins ca inadmisibilă plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată
Susține apelanta in continuare ca hotărârea Judecătoriei Bârlad a fost pronunțata cu încălcarea normelor de competenta materiala.
Astfel, deși a invocat ia termenul din data de 29.04.2013 excepția de necompetenta teritorială a Judecătoriei Bârlad, iar la următorul termen, din data de 07.05.2013, a solicitat instanței îndreptarea erorii materiale cu privire la excepția de necompetență invocată, în sensul că, așa cum rezultă din înțelesul precizărilor depuse, excepția pe care a înțeles să o invoce este cea de necompetenta materială si a solicitat trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Huși, Judecătoria Bârlad s-a rezumat să constate că este competentă material și teritorial să judece cauza, fără a motiva în nici un fel această decizie.
Conform art.997 NCPC, cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, stabilindu-se astfel, o "competenta materiala speciala a acestei instanțe în soluționarea cererii de ordonanță președințială.
Aceasta norma de procedură nu se refera exclusiv la situațiile în care este înregistrată pe rolul unei instanțe o cauză care privește fondul dreptului, ci are în vedere instanța competentă să soluționeze o eventuala cauză pe fondul dreptului, indiferent dacă o astfel de cerere există sau nu pe rolul acestei instanțe. Dreptul a cărui păstrare se urmărește prin formularea cererii de ordonanță ar trebui să constituie punctul de referință în stabilirea instanței competente să soluționeze litigiul privind fondul acestuia, respectiv dreptul de folosință.
Având în vedere faptul că autocarul a cărui lăsare in posesie provizorie s-a solicitat în cauză face obiectul unui dosar penal de furt, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în care cercetările sunt în curs de desfășurare, competența de soluționare a plângerii împotriva celor două ordonanțe ale procurorului, (cea din data de 28.09.2012 și 18.10.2012, prin care au fost respinse cererea de lăsare în posesie a autocarului și plângerea împotriva ordonanței de respingere a acestei cereri), revine, în conformitate cu prevederile art.278 ind. 1 alin 1 din C.pr.pen., instanței competente sa judece cauza în primă instanță, respectiv Judecătoriei Huși. Acest aspect a fost confirmat atât de soluția pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, de declinare a competenței în favoarea Judecătoriei Huși, cât și de hotărârea pronunțată de această din urmă instanță în dosarul declinat, care nu a vizat o problemă de necompetență de soluționare a cauzei ci aspecte de inadmisibilitate întemeiate pe alte criterii. De asemenea, in soluționarea cauzei penale, tot această instanță este competenta să stabilească cui aparține dreptul de proprietate asupra autocarului și să dispună restituirea lui proprietarului de drept.
Prin urmare raportat la prevederile alt.94 pct. 4 coroborat cu art. 997 NCPC si art.278 ind. alin. 1 din C.pr.pen, instanța competentă să judece aceasta cerere de ordonanța este Judecătoria Huși si nu Judecătoria Bârlad.
In consecința apelanta a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței si trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Huși.
In ce priveste fondul cauzei apelanta a arătat ca soluția pronunțata de Judecătoria Bârlad este nelegala, in cauza nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 pentru admisibilitatea cererii respectiv aparenta dreptului, caracterul provizoriu al măsurii, existenta unor cazuri grabnice si neprejudecarea fondului.
In ce privește prima condiție de admisibilitate prevăzută de art.998 NCPC,
respectiv aparenta unui drept care sa justifice lăsarea în posesie a autocarului, reclamanta invocă un drept de proprietate asupra mijlocului de transport drept dobândit prin cumpărarea autovehiculului la data de 01.02.2010.
Insa autocarul in cauza a fost introdus cu alerta in SIS, întrucât figurează ca fiind furat din Italia la data de 14.02.2009 si constituie obiectul material al infracțiunii de furt cercetata în prezent atât de autoritățile române, în dosarul penai 1884/P/20l2, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, cât și de către autoritățile italiene cate au identificat proprietarul real ca fiind M. NUTZFAHRZEUGE VERTRIEB SUD AG, solicitând autorităților române asistență judiciară internațională in temeiul Convenției de aplicare a Acordului Schengen. De asemenea, acest autocar face și obiectul unei cauze penale instrumentate de autoritățile din R. M. privind legalitatea achiziționării lui și autenticitatea seriei de șasiu poansonată pe caroserie.
Așa cum rezultă de cercetările efectuate până în prezent în dosarul penal nr. 1884/P/2012, autocarul marca M. cu . șasiu WMAR08ZZ69T013891 a fost introdus în R. M. fiind folosite acte false și înmatriculat în această țară cu . de șasiu WMAR08ZZ76T008372, de către firma S.C L. T. S.R.L. De asemenea, din verificările efectuate de către autoritățile din R. M. a rezultat faptul că documentele de achiziționare ale autocarului, respectiv contractul de vânzare cumpărare și dispoziția de plată sunt false, acestea fiind respinse de către autoritățile italiene, iar transferul bancar s-a dovedit a fi inexistent și neconfirmat de către instituția bancară din R. M..
Așa cum rezulta si din controlul efectuat de Garda Financiară din Pesaro asupra contabilității societății Transeuropa Viaggi S.R.L. a cărei activitate a încetat la data de 31.12.2011, această societate nu a avut nicio legătură comercială cu societatea moldovenească S.C L. T. S.R.L. În anul 2010 societatea italiană nu a vândut niciun autobuz. In diferiți ani a cedat autobuze în țările din afara Comunității Europene, și mai precis societăților rusești, ucrainene și afgane, dar niciodată la societăți din R. M.. Factura nr. l emisă de societatea Transeuropa Viaggi S.R.L la data de 10.02.2010 este de fapt o autofactură pentru servicii intracomunitare referitoare la publicitate. Societatea italiană era titulara a două conturi bancare, însă nu și a celui în care se indică că s-a făcut plata.
Prin urmare S.C L. T. S.R.L nu poate apărea în acest raport ca un cumpărător de bună-credință, așa cum a apreciat prima instanță și să beneficieze de garanțiile oferite de primul articol al Protocolului nr. l, adițional la Convenția Europeana Drepturilor Omului.
Prima instanță trebuia să țină cont în aprecierea sa de faptul că autocarul constituie obiectul material al unei infracțiuni de furt, cercetată în prezent de autoritățile din trei state, respectiv România, R. M. și Italia, iar până la finalizarea acestor cercetări, având in vedere că nu se cunoaște încă autorul furtului, modalitățile concrete de săvârșire și eventualii participanți în cauză, există suspiciuni cu privire la legalitatea dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate invocat, astfel că în prezenta cauză instanța nu poate stabili că acesta este cumpărător de bună-credință și în favoarea lui există aparența de drept.
Tot în acest context, arata că solicitarea de lăsare în folosință provizorie a autocarului a fost respinsă prin cele două ordonanțe ale procurorului, motivat printre altele pe faptul că cercetările nu au fost încă finalizate în acest dosar și bunul este necesar pentru continuarea cercetărilor. O eventuală dispoziție de lăsare în posesie ar zădărnici eforturile organelor de cercetare penală în ceea ce privește activitatea desfășurată.
Raportat la dreptul invocat de reclamantă, de deținere în custodie a autocarului până la finalizarea cercetărilor efectuate de aceste autorități instanța română nu poate ține seama de această hotărâre nerecunoscuta conform reglementarilor aplicabile, astfel că nu poate stabili aparența acestui drept în baza ei.
Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt. Starea de fapt a unui proces se împletește întotdeauna indisolubil cu cea de drept și judecătorul, atunci când ordonă, chiar dacă este doar o măsură provizorie, trebuie să fie convins că aceasta este justă și conformă cu dreptul.
Totodată, nu sunt îndeplinite nici condițiile privitoare caracterul provizoriu al măsurii si neprejudicierea fondului. În acest sens arata că solicitarea reclamantei de lăsare în posesie a autocarului până la finalizarea cercetărilor autorităților din R. M. echivalează cu o cerere definitivă de punere in posesie și vizează chiar fondul cauzei, întrucât pe de o parte, instanța română nu se poate raporta la activitatea și măsurile dispuse de aceste autorități in pronunțarea ordonanței președințiale iar pe de altă parte nici nu există certitudinea că, odată restituit provizoriu spre folosință, autocarul va mai putea fi înapoiat la expirarea acestei perioade.
Mai arata apelanta ca o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințiala decât in situația în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, deoarece numai în acest fel se păstrează caracterul vremelnic al masurilor. Reținerea autocarului în cauză nu s-a făcut în mod abuziv de către organele de cercetare penală, ci in baza alertei din S.I.S., cu respectarea mențiunii de bun căutat pentru confiscare, conform art. 100 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen. Prima instanță a dispus restituirea provizorie a autocarului cu nerespectarea prevederilor Convenției de Aplicare a Acordului Schengen.
În ceea ce privește caracterul urgent al măsurii acesta se stabilește prin raportare la scopul dispunerii ei, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara. Dreptul de proprietate al reclamantei nu poate fi păgubit printr-o astfel de întârziere iar o eventuală paguba iminenta in această situație nu este de natură să nu poată fi reparată și în alt mod. In aceste condiții cererea reclamantei nu îndeplinește nici acesta condiție de admisibilitate. In măsura în care în patrimoniul reclamantului se află acest drept, o astfel de pagubă ar putea fi reparată printr-o acțiune în recuperarea prejudiciului suferit printr-o faptă nelegala în caz contrar însemnând că reclamantul nu a avut acest drept pe care îl invocă.
La aprecierea urgenței instanța va avea în vedere și intervalul de timp scurs de la momentul nașterii situației care justifică urgența și momentul introducerii cererii de ordonanța președințială. Cele aproximativ 5 luni de zile scurse de la ridicarea autocarului în vederea cercetărilor și data de 20.02.2013, când reclamanta a introdus cererea de ordonanță președințială ar putea constitui motiv de respingere a acesteia pentru lipsa urgenței. Pentru a putea fi admisibilă cererea reclamantului de ordonanță președințială este nevoie de reacția promptă a acestuia în vederea luării unei măsuri provizorii, într-un caz grabnic, în caz contrar, aceste pretenții putând fi cercetate doar pe calea dreptului comun.
In ce privește modalitatea de soluționare a acestei cereri arata ca această acțiune a demarat printr-o cerere de ordonanță președințială introdusă de .. împotriva S.C. G. EXIM S.RX., iar prin rezoluția completului învestit cu soluționarea acestui dosar s-a dispus completarea ei, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de NCPC. Adresa instanței prin care s-a pus în vedere reclamantului să complinească aceste lipsuri nu a reușit să fie comunicată, fiind returnată ca urmare a faptului că la adresa indicată destinatarul este necunoscut. Același lucru s-a întâmplat și ca urmare a repetării procedurii de citare. Fără a fi citat în acest sens, reclamantul .. depune o cerere precizatoare, de această dată formulată în contradictoriu cu C.C.C.E.C. din R. M., dar care nu îndeplinește toate cerințele cu privire la care trebuia complinită prima cerere, și depune o . înscrisuri care nu au nicio legătură cu .. La primul termen de judecată avocatul reclamantei indică o altă denumire a acesteia în contradictoriu cu C.C.C.E.C din R. M., respectiv S.C L. T. S.RX. Deși la termenul din data de 25.03.2013 instanța a pus în vedere reprezentanților reclamanților să indice adresa corectă a S.C. G. EXIM S.RL., întrucât nici cu aceasta nu s-a putut îndeplini procedura de citare, motivat de faptul că nu există ., aceștia nu au îndeplinit această obligație, iar faptul că S.C. G. EXIM S.RL. a fost scos din cauză nu rezultă din dosar. De asemenea, solicitarea reclamantului în cadrul acestui dosar a fost de restituire provizorie a autocarului până la definitivarea cercetărilor efectuate de către autoritățile din R. M. iar instanța a dispus restituirea acestuia până Ia definitivarea cercetărilor în dosarul penal nr. 1884/P/2012.
In consecința apelanta a solicitat admiterea apelului si respingerea cererii de ordonata președințiala ca inadmisibila.
Intimata nu a depus întâmpinare in cauza.
Analizând actele si lucrările dosarului Tribunalul retine ca apelul este întemeiat pentru următoarele motive:
Primul motiv de apel vizează împrejurarea ca prima instanța a omis sa se pronunțe cu privire la excepția de necompetenta teritoriala si materiala, apelanta invocând faptul ca Judecătoria Bârlad s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competenta si solicitând anularea sentinței si trimiterea cauzei spre competenta soluționare judecătoriei Huși.
Tribunalul retine ca acest prim motiv de apel este întemeiat in parte, Judecătoria Bârlad soluționând cauza cu încălcarea normelor de competenta teritoriala.
Astfel, din actele dosarului constata ca Judecătoria Bârlad a fost investita cu o acțiune (așa cum rezulta si din precizările depuse la filele 11-13 si 56-57 din dosar ) prin care reclamanta S.C. L. T. S.R.L. a solicitat ca pe cale de ordonanța președințiala sa se dispună lăsarea bunului proprietatea sa – autocar marca M. RHC 464 in custodie provizorie pana la finalizarea cercetărilor efectuate de autoritățile competente din Republica M. ..
Întrucât din actele dosarului pe parcursul soluționării cauzei a rezultat ca in ce privește autovehiculul ce face obiectul cauzei asupra acestuia s-a luat măsura reținerii de către Serviciul T. al Politiei de Frontiera V. din cadrul Inspectoratului T. al Politiei de Frontiera Iași, la termenul de judecata din data de 22.04.2013 instanța a dispus introducerea in cauza in calitate de parat a Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Iași.
Prin întâmpinarea depusa la primul termen de judecata acordat după introducerea in cauza a paratei aceasta a invocat excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Bârlad de soluționare a cauzei (fila 58 din dosar).
Ulterior parata apelanta a depus la dosar precizări arătând ca in fapt excepția pe care înțelege sa o invoce in cauza este cea de necompetenta materiala a instanței, arătând ca revine Judecătoriei Huși competenta de soluționare a cauzei ca instanța penala. In motivare s-a arătat ca in privința autovehiculului ce face obiectul cauzei a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt – dosar penal nr. 1884/P/2012, autocarul fiind reținut pana la soluționarea acestui dosar penal. In cadrul acestui dosar reclamanta intimata din prezenta cauza a formulat o cerere de lăsare in custodie provizorie pana la finalizarea cercetărilor, cerere respinsa prin ordonanța din data de 28.09.2012. Plângerea formulata împotriva acestei din urma ordonanțe a fost respinsa prin Ordonanța procurorului din data de 18.10.2012. Împotriva acestei ordonanțe intimata reclamanta din prezenta cauza a formulat plângere in conformitate cu dispozițiile art. 278 ind. 1 Cod procedura penala, plângere inițial înregistrata pe rolul Judecătoriei Bârlad. În acea cauza a fost declinata competenta de soluționare in favoarea Judecătoriei Huși dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței sub nr._ .
Întrucât Judecătoria Huși este instanța investita cu soluționarea cererii având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului, parata a susținut ca revine acesteia ca instanța penala competenta materiala si teritoriala de soluționare si a prezentei cauze, in conformitate cu dispozițiile art. 997 si art. 94 pct. 4 Cod procedura civila raportat la art. 278 ind. 1 Cod procedura civila.
Din actele dosarului Tribunalul retine ca in ce privește excepția de necompetenta teritoriala invocata, prin încheierea din data de 29.04.2013 instanța a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei.
Ulterior, la termenul din data de 07.05.2013 a fost pusa in discuția parților excepția de necompetenta materiala si teritoriala de soluționare a cauzei.
Constata Tribunalul ca prima instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocate ci s-a limitat sa constata ca Judecătoria Bârlad este instanța competenta sa soluționeze cauza.
Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la excepția invocata in cauza dar si soluționarea cauzei cu încălcarea regulilor de competenta materiala si teritoriala a constituit unul din motivele apelului formulat in cauza.
Apelanta parata a invocat excepția de necompetenta materiala a instanței arătând ca potrivit art. 94 pct. 4, art. 997 Cod procedura civila coroborat cu art. 278 ind. 1 Cod procedura penala ar reveni Judecătoriei Huși ca instanța penala competenta de soluționare a acțiunii.
Tribunalul retine insa ca atâta timp cat in cauza nu este pusa in discuție legalitatea unor masuri dispuse in dosarul de urmărire penala in care se efectuează cercetări de către P. de pe lângă Judecătoria Huși nu poate fi reținuta susținerea apelantei reclamante in sensul ca ar reveni instanței penale competenta de soluționare a cauzei. Acesta cu atât mai mult cu cat reclamanta a înțeles sa promoveze prezenta cerere pe calea ordonanței președințiale, invocând in acest sens dispozițiile Codului de procedura civila – art. 996 si următoarele (de altfel excepția nici nu era o excepție de necompetenta materiala ci viza competenta funcționala a instanței de soluționare a cauzei).
Este întemeiata insa excepția de necompetenta teritoriala invocata in cauza.
Sub acest aspect Tribunalul observa in primul rând ca excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Bârlad a fost invocata in fata primei instanțe cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. 3 Cod procedura civila. Astfel, fiind vorba de necompetenta teritoriala de ordine privata aceasta a fost invocata de către apelanta parata prin întâmpinarea depusa la primul termen de judecata acordat in cauza după introducerea sa in dosar in calitate de parat– respectiv la termenul de judecata din data de 29.04.2013 (in condițiile in care la dosar nu a fost restituita dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu apelanta).
Deși excepția a fost invocata in termen prima instanța a omis sa se pronunțe cu privire la acesta.
Așa cum s-a reținut anterior, reclamanta a solicitat in cauza ca pe cale de ordonanțata președințiala parata sa fie obligata sa îi lase in custodie provizorie un autovehicul pana la finalizarea unor cercetări efectuate . de autoritățile competente din Republica M..
Potrivit art. 996 alin. 1 Cod procedura civila (1) Instanța de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
In ce privește instanța competenta sa soluționeze cererea având ca obiect ordonanța președințiala Tribunalul retine ca potrivit art. 997 Cererea de ordonanța președințiala se va introduce la instanța competenta sa se pronunțe in prima instanța asupra fondului dreptului.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h Cod procedura civila Judecătoriile judeca: h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege in competenta altor instanțe.
Rezulta din aceste dispoziții legale ca revine Judecătoriei competenta de soluționare a prezentei cauze.
In ce privește competenta teritorială de soluționare a cauzei Tribunalul retine ca potrivit art. 107 alin. 1 Cod procedura civila: (1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
La rândul sau art. 111 Cod procedura civila prevede: Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.
Întrucât din actele dosarului rezulta ca reclamanta are sediul in Republica M., din dispozițiile art. 111 Cod procedura civila rezulta ca revine instanței de la sediul paratului competenta de soluționare a prezentei cauze. Cum parata chemata in judecata are sediul in Iași rezulta ca Judecătoria Iași este instanța competenta teritorial sa soluționeze cauza.
Având in vedere aceste considerente, văzând dispozițiile art. 480 alin. 4 Cod procedura civila si constatând ca Judecătoria Bârlad a fost necompetenta sa soluționeze cauza iar necompetenta a fost invocata in condițiile legii, Tribunalul va admite apelul formulat de apelanta I. T. al Poliției de Frontieră Iași împotriva Sentinței civile nr. 1155/07.05.2013 a Judecătoriei Bârlad pe care o va anula urmând a trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta I. T. al Politiei de Frontiera Iași împotriva sentinței civile nr. 1155/07.05.2013 a Judecătoriei Bârlad pe care o anulează.
Trimite cauza spre competenta soluționare Judecătoriei Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publica azi, 14.08.2013.
Președinte, E. G. | Judecător, Pt. E. R. I. - aflată în C.O Vicepreședinte instanță, C. A. | |
Grefier, L.-C. L. |
Red. G.E./26.08.2013
Tehnored. L.L.C/26.08.2013
Ex. 4/.>
Jud. fond – R. M., Judecătoria Bârlad
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 258/2013. Tribunalul... | Validare poprire. Decizia nr. 121/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
