Plângere contravenţională. Decizia nr. 1003/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1003/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 6583/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1003/R
Ședința publică de la 02 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Judecător A. C.
Judecător L.-M. B.
Grefier M.-L. M. F.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent M. M. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., declarat împotriva sentinței civile nr.1143 din 06.03.2013 a Judecătoriei V., având ca obiect-plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul petent M. M., lipsă fiind intimatul pârât I.P.J.V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul a fost declarat în termenul legal; nemotivat; cauza se află la primul termen de judecată; nu s-a depus întâmpinare; nu se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:
Recurentul M. M., prezent în instanță, identificat fiind cu C.I. . nr._ din 14.11.2011 de Poliția Sector 1, CNP_, precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul precizează că a fost o răzbunare din partea polițistului întrucât nu a vrut să-i prezinte la control asigurarea. Solicită admiterea recursului și rejudecând să se dispună admiterea plângerii și exonerarea de plata amenzii aplicate și restituirea permisului de conducere.
Instanța lasă cauza în pronunțare, declară dezbaterile închise și trece la deliberare, când:
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1143 din 06.03.2013 Judecătoria V. a dispus respingerea plângerii formulată de petentul M. M. domiciliat în comuna Solești, ., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 08.10.2012, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul M. M. a formulat plângere împotriva procesului verbal contravențional . nr._ din data de 08.10.2012 încheiat de intimata I.P.J V., solicitând anularea procesului verbal de constatare a contravenției și exonerarea de plata amenzilor contravenționale aplicate.
In motivarea plângerii a criticat pentru netemeinicie procesul verbal contravențional, arătând că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina sa.
Plângerea a fost întemeiata în drept, pe dispozițiile O.G nr.2/2001 si O.U.G nr.195/2002.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si timbru judiciar.
Legal citat petentul nu s-a prezentat și nu a solicitat administrarea de probe în dovedirea aspectelor de fapt relevate în cuprinsul plângerii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În probațiune intimata a depus procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 08.10.2012 încheiat de intimata I.P.J V.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța a retinut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 08.10.2012 încheiat de intimata I.P.J V., petentul M. M. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, cu amenda in cuantum total de 420 lei; pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și pentru săvârșirea contravenției prevăzută de 48 din Legea nr. 136/1995 cu sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei.
S-a constatat că, la data de 08.10.2012, în jurul orei 14,45, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare P 9721AH,, pe ., din direcția benzinăriei B - Moil, iar la ieșirea din benzinărie nu a acordat prioritate de trecere autospecialei de poliție B-18-WV, care circula din direcția Iași – V. și care a fost obligată să frâneze si să pătrundă pe sensul opus de mers pentru a evita un potențial impact. Totodată, petentul nu avea asupra sa permisul de conducere. De asemenea petentul a fost surprins tractând o remorcă cu nr. de înmatriculare_, pentru care nu poate face dovada asigurării obligatorii și nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare.
Conform dispozițiilor art. 101 alin. 1 pct.18 din OUG nr. 195/2002 este sancționată nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).
Conform dispozițiilor art.100 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002 este contravenție neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept:
Potrivit art. 48 din Legea nr. 136/1995, Persoanele fizice sau juridice care au in proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării in România, precum si tramvaie au obligația sa se asigure pentru cazurile de răspundere civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule in limitele teritoriale de acoperire si să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum si sa aplice pe parbrizul vehiculului sau in alt loc vizibil din exterior vigneta.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prev. de art.17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia, instanța a reținut că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, aspectele de fapt evocate în cuprinsul procesului verbal, ce caracterizează latura obiectivă a faptelor contravenționale reținute în sarcina petentului nefiind contrazise de nici un mijloc de probă administrat în cauză
Ca atare, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal, instanța a constatat așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Atitudinea procesuală a petentului care, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a propus administrarea de probe în apărare concordă în sensul celor mai sus menționate, simpla negare a unei situații de fapt nefiind suficientă pentru a forma convingerea instanței în sensul contrar celei din cuprinsul procesului verbal contravențional.
Avându-se în vedere și faptul că petentului i-au fost aplicate sancțiuni in limita legală, astfel încât nu se pune problema reindividualizării sancțiunilor - în condițiile în care gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite exclude posibilitatea aplicării avertismentului -, în temeiul art.34 alin 1 din OG nr.2 /2001, instanța a apreciat că plângerea dedusă judecății în acest dosar este evident neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul nu a fost motivat în scris. În fața instanței de recurs, petentul-recurent a învederat că a fost sancționat de agentul constatator din răzbunare.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, în raport de criticile formulate, cât si din oficiu, în temeiul art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, Tribunalul constata ca recursul este neîntemeiat.
Sub aspectul legalității actului sancționator, se constată că prima instanța a reținut, in mod corect, că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. ( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite ).
Instanța constată că fapta este suficientă descrisă în cuprinsul actului sancționator.
Sub aspectul temeiniciei, procesului-verbal, Tribunalul îl va examina din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Conform art. 20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011) și în cauza N. G. împotriva României (decizie de respingere din 3 aprilie 2012), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
S-a reținut că, în esență, scopul pur punitiv al amenziiaplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare au fost cele două elemente determinante care au permis Curții să aprecieze că, în cauză, sunt aplicabile garanțiile specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție(a se vedea Öztürk c. Germanei, 21 februarie 1984, par. 52; Jussila, citată anterior, par. 38; Huseyin Turan c. Turciei, 4 martie 2008, nr._/02, par. 18).
Curtea a analizat apoi modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național.
Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
În cauza N. G. împotriva României (decizie de respingere din 3 aprilie 2012), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că articolul 6 din Convenție nu împiedică o persoană să renunțe, din proprie inițiativă, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important.
Se mai reține că, nesolicitând administrarea unor probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucură de prezumție de temeinicie, care poate fi răsturnată.
Tribunalul arată că, în prezenta cauză, raportat la criteriile enunțate în jurisprudența Curții E.D.O. (a se vedea și Garyfallou AEBE c. Greciei, 24 septembrie 1997, par. 33; Jussila c. Finlandei [MC], nr._/01, par. 30-31; Zaicevs c. Letoniei, nr._/01, par. 31), măsura impusă de autorități reclamantului se include în sfera „acuzației în materie penală”.
Implicațiile concrete ale procedurii asupra reclamantului se rezumă la obligativitatea achitării unei amenzi, fără a exista posibilitatea de a fi înlocuită cu o sentință privativă de libertate în caz de neplată (A., par. 52).
Tribunalul constată, în prezenta cauză, că petentului i-a fost respectat dreptul la apărare în fața instanței de fond. Acesta a avut posibilitatea de a propune probe, de a depune memorii.
Recurentul nu a propus probe nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de recurs.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea europeană a admis că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi.
Într-adevăr, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Recurentul nu a contestat, de altfel, decât săvârșirea a două din cele trei contravenții reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește neacordarea priorității de trecere, petentul nu a administrat nicio probă prin care să răstoarne aspectele reținute de agentul constatator în actul sancționator.
În ceea ce privește faptul că nu a avut permisul de conducere asupra sa, întrucât l-ar fi pierdut, petentul trebuia să facă, în ipoteza în care o astfel de situație s-a și întâmplat în realitate, că a respectat dispozițiile art. 43 din H.G. nr. 1391/2006, respectiv faptul că în termen de 48 de ore de la constatare a declarat pierderea și că a solicitat eliberarea unui nou permis de conducere.
Sub aspectul individualizării sancțiunilor contravenționale aplicate, Tribunalul arată că au fost corect individualizate.
În consecință, fata de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de M. M. împotriva sentinței civile nr.1143 din 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2013.
Președinte, R.-N. O. | Judecător, A. C. | Judecător, L.-M. B. |
Grefier, M.-L. M. F. |
red.A.C.
Teh.red.M.M.F.
2 ex./11.09.2013
Jud.fond: E.-M.D.
| ← Succesiune. Decizia nr. 740/2013. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 18/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
