Plângere contravenţională. Decizia nr. 1053/2013. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1053/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 6293/333/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1053/R/2013

Ședința publică de la 16 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. S.

Judecător L.-M. B.

Judecător A. C.

Grefier T. B.

Pe rol judecarea a cererii de recurs formulată de recurenta petentă . B. cu sediul în B., .-58. jud.B. în contradictoriu cu intimata pârâtă A. R. Română-Agenția B. cu sediul în mun. B., . nr.3, jud.B. împotriva sentinței civile nr. 4021 din 16.11.2011 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că lipsesc părțile în proces.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al treilea termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, prin Încheierea din data de 23 aprilie 2012 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 al.1 pct.2 Cod pr.civilă pentru lipsă părți, dată de la care nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, potrivit disp.art. 244 și 252 Cod pr.civilă, s-a fixat termen de judecată la 17.06.2013 pentru constatarea cererii de recurs.

S-au verificat actele și lucrările dosarului după care, având în vedere lipsa la termen a părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, în baza probatoriului administrat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

Ulterior, conform prevederilor art. 256 Cod pr.civilă, s-a trecut la deliberare,când,

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 4021 din data de 16 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria V. a respins plângerea contravențională formulată de petenta S.C. M. F. S.R.L., cu sediul în B., .-38, în contradictoriu cu A. R. ROMÂNĂ, împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/ 21.07.2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele

Prin cererea înregistrată la Judecătoria V. la nr. 6293/2011, petenta S.C. M. F. S.R.L. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/ 21.07.2011 încheiat de A.R.R. – Agenția V..

În motivare, petenta a aratat că a fost sancționată întrucât la controlul efectuat de către agenții constatatori s-a constata că șoferul ei nu avea la bordul autovehiculului diagramele pentru 28 zile anterioare.

Petenta a aratat că inexistența diagramelor s-a datorat faptului că respectivul șofer fusese angajat chiar în ziua respectivă.

În dovedire, s-au depus înscrisuri.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii.

S-a arătat că șoferul nu a avut la bordul autovehiculului diagramele pentru 28 zile anterioare și nici vreun alt document justificativ pentru lipsa lor, așa cum cer dispozițiile art. 8, al. 1, pct. 31 din O.G. nr. 37/2007.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut:

Prin procesul-verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată contravențional întrucât, în ziua de 21.07.2011, în urma controlului efectuat s-a constatat că șoferul ei, Ciucașu M., nu deținea la bordul vehiculului diagramele tahograf pentru cele 28 zile anterioare controlului.

Fapta a fost încadrată în dispozițiile art. 8, al. 1, pct.31 din O.G. nr. 37/2007 și sancționată cu 4000 lei amendă.

Sub aspectul legalității, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că petenta nu a negat faptul că șoferul său nu avea la bordul autovehiculului decât diagrama pentru ziua în curs și a motivat acest lucru prin faptul că abia fusese angajat în ziua respectivă.

În aceste condiții, firesc era ca șoferul să dețină la bordul vehiculului o copie a contractului individual de muncă, ce ar fi justificat absența diagramelor pentru zilele anterioare. Or, nici acest act justificativ nu exista, motiv pentru care instanța a apreciat că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției în cauză.

Verificând clauzele contractului individual de muncă încheiat pe numele șoferului, instanța a observat că data începerii activității este menționată 22.07.2011, iar șoferul a primit un exemplar al contractului pe 26.07.2011.

În aceste condiții, este evident că șoferul nu a avut acest act asupra lui, deși contractul apare încheiat în ziua săvârșirii contravenției.

Există și prezumția ca acest contract să fi fost întocmit ″pro cauza″, având în vedere elementele arătate mai sus, dar și faptul că, contravenția a fost constatată la ora 11:05, iar contractul a fost transmis la I.T.M. în aceeași zi dar, la ora 13:44.

Prin urmare, instanța a reținut că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina ei, motiv pentru care plângerea a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta S.C. M. F. S.R.L., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, și pe cale de consecință, a se dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 21.07.2011 de către organele Autorității Rutiere Române, Agenția V., și exonerarea de la plata amenzii stabilite la suma de 4.000 lei.

În motivarea recursului, recurenta petentă a arătat că la controlul efectuat de către organele de control ale A.R.R. AgențiaVaslui la data de 21.07.2011 pe raza comunei Costești, județul V., cu ocazia opririi în trafic a ansamblului format din autoutilitare cu nr. de înmatriculare_ și_ condus de numitul Ciucașu M., s-a constatat faptul că șoferul nu deținea asupra sa decât diagrama din data de 21.07.2011, fără a putea prezenta în paralel și certificatul de atestare a activității, conform CF 561/2006.

În conținutul procesului verbal atacat s-a motivat aplicarea măsurii amenzii în cuantum de 4.000 lei prin faptul că șoferul, în persoana numitului Ciucașu M. nu a putut pune la dispoziția organului de control inclusiv diagramele sale pe o perioadă cu 28 zile în urmă, invocându-ase în acest sens dispozițiile art. 8 alin.1 pct. 31 din OG nr.37/2007.

Prin apărările formulate și probele administrate la instanța de fond susține recurenta că a dovedit faptul că aplicarea sancțiunii amenzii este nejustificată și nelegală în condițiile în care, imposibilitatea numitului Ciucașu M., șofer al firmei, de a prezenta la control inclusiv diagramele sale pe o perioadă cu 28 zile înainte se datorează unui motiv obiectiv determinat de faptul că ziua de 21.07.2011 a coincis cu prima zi de muncă a acestuia la ., aspect dovedit prin anexarea în copie certificată a contractului individual de muncă nr.2/21.07.2011, transmis ți înregistrat la ITM B. în formă electronică.

Contrar motivării sentinței recurate pronunțată de Judecătoria V., pe care o critică, recurenta a arătat că șoferul firmei nu putea prezenta la data controlului inclusiv diagramele sale pe o perioadă cu 28 zile în urmă, în condițiile în care, ziua de 21.07.2011 era prima zi de muncă a acestuia la recurentă, neexistând astfel un istoric al activității desfășurate anterior.

Prin întâmpinare, intimata A. R. Română-A.R.R. a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta . ca netemeinic și nelegal și să se mențină hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu executarea întregului cuantum al amenzii așa cum acesta a fost stabilit în actul de control.

Instanța de fond a respins în mod justificat plângerea formulată de către petenta ., hotărârea a fost temeinic motivată, instanța a analizat și verificat legalitatea procesului verbal reținând că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute la art. 17 din OG nr.2/2001, reținând că firesc era ca șoferul să dețină la bordul vehiculului o copie a contractului de muncă ce ar fi justificat absența diagramelor pentru zilele anterioare, și a constatat că există și prezumția ca acest contract să fi fost întocmit pro causa, dar și faptul că, contravenția a fost constatată la ora 11,05, iar contractul a fost transmis la ITM în aceeași zi, dar la ora 13,44.

Analizând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si din oficiu, potrivit art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:

Sub aspectul legalității, se constată că prima instanța a reținut, in mod corect, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; datele de identificare ale contravenientului și sediul acestuia; fapta săvârșită; data săvârșirii acesteia).

Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. ( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul constată că instanța de fond. a reținut în mod corect situația de fapt, care, de altfel, nici nu a fost contestată de recurentă.

Fapta contravențională a fost constatată la data de 21 iulie 2011.

În mod corect, a reținut instanța de fond că nu pot fi primite apărările societății că șoferul a fost angajat chiar în ziua constatării contravenției.

În primul rând, chiar în contractul individual de muncă, figurează ca dată a începerii activității data de 22 iulie 2011, deci ziua imediat următoare săvârșirii faptei.

În al doilea rând, există o probabilitate ridicată ca să fi fost întocmit ″pro causa″ contractul individual de muncă, având în vedere faptul că, contravenția a fost constatată la ora 11:05, iar contractul a fost transmis către I.T.M. în aceeași zi dar, la ora 13:44.

În consecință, fata de considerentele mai sus expuse, in temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de . împotriva sentinței civile nr.4021 din 16.11.2011 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09. 2013

Președinte,

E. S.

Judecător,

L.-M. B.

Judecător,

A. C.

Grefier,

T. B.

Redactat-C.A.

Tehnoredactat-T.B.

Ex. 2/ 20 Septembrie 2013

Judecătoria V.-judecător fond:P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 1053/2013. Tribunalul VASLUI