Plângere contravenţională. Decizia nr. 666/2013. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 666/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 8347/333/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 666/R/2013

Ședința publică de la 13 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. C.

Judecător L.-M. B.

Judecător R.-N. O.

Grefier M.-L. M. F.

Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V. și pe intimat P. R., declarat împotriva sentinței civile nr. 609 din 8.02.2013 a Judecătoriei V., având ca obiect - plângere contraventională.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal; prin serviciul de registratură intimatul a depus precizări, în 2 exemplare; cauza se află la primul termen de judecată, se solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care, având în vedere lipsa părților și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă potrivit disp. art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, după care le declară închise, lăsând cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării;

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului civil, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 609 din 8.02.2012, Judecătoria V. a admis plângerea formulată de petentul P. R. împotriva procesului-verbal . nr._/3.07.2012 încheiat de I.P.J.- S.P.R. V..

A exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei.

A anulat măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată Judecătoria Iași a declinat plângerea petentului în favoarea Judecătoriei V..

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul P. R. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 3.07.2012 de intimata IPJ – SPR V..

În dovedirea plângerii s-a atașat procesul-verbal de contravenție.

Nu a fost înaintată documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de intimata IPJ – SPR V. la data de 03.07.2012, petentul P. R. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 102 alin. 3 lit. E din OUG 195/2002, reținându-se că la data de 3.07.2012 a condus autoturismul IȘ.67.TRP în localitatea Satu-Nou, cu viteza de 111km/h – înregistrare video – auto_ .

Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.

Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 16 și următoarele din OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat-o din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art. 20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudența de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin nota cadru OG 2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art. 6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Astfel, Curtea a subliniat în mod repetat și pertinent (cauza ZILIBERBERG vs Republica M.) faptul că elementul esențial pentru a stabili dacă art. 6 paragraf 1 CEDO este aplicabil în latura sa penală, este caracterul preventiv și sancționator al sancțiunii aplicate sau aplicabile petentului.

Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.

Printre aceste garanții se numără și cea referitor la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție.

Această prezumție privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea cauzei cât și sarcina probei.

Prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit și lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori)și mijloacele utilizate.

Mai mult, prezumția relativă de legalitate a procesului-verbal nu este susținută și prin urmare nu poate fi coroborată cu nici un mijloc de probă pertinent și concludent.

În lipsa planșelor foto (solicitate) efectuate cu aparatul radar temeinicia actului constatator nu poate fi dovedită.

Instanța a considerat că în speță sarcina probei revenea organelor de poliție, neputând pretinde petentului, în mod obiectiv și rezonabil să facă dovada faptului că a condus cu viteză legală, mijloacele tehnice care ar fi putut consolida susținerile agentului constatator stând exclusiv la îndemâna acestora.

În lipsa unor probe certe cu care să se coroboreze, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal ar dobândi un caracter absolut ceea ce este contrar normelor juridice în vigoare, naționale și europene.

Pentru toate aceste motive, instanța a admis plângerea petentului, a anulat procesul-verbal și a exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei.

A anulat măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs agentul constatator, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:

Procesul verbal de contravenție se bucura de o prezumție de legal adevăr, prezumție care este întărită prin fotografiile efectuate după înregistrarea video făcuta cu aparatul radar in data de 03.07.2012 ora 21,22, înaintate alăturat cererii de recurs și care probează faptul ca la data de 03.07.2012 ora 21,22, autoturismul Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare_ condus de petentul P. R. circula pe DN 24, pe un sector situat in localitaea SATU NOU ( potrivit poziționării GPS menționate pe capturile foto ) cu viteza de 111 km/h, înregistrarea vitezei efectuându-se cu cinemometrul rutier montat pe autospeciala_ (verificat din punct de vedere metrologic ) in regim de deplasare - pe sensul OPUS.

In consecința, solicitam admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii instanței de fond, rejudecarea cauzei si respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiata.

In susținerea motivelor de recurs, depune

-fotografiile ( 1 - 5 ) efectuate dupa filmarea video făcuta cu aparatura de supraveghere a traficului si de măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor in data de 03.07.2012 ora 21,22 minute, pe DN 24, pe raza localității SATU NOU - cu cinemometrul rutier montat pe autospeciala_ - in DEPLASARE — orientat pe sensul OPUS;

-procesul verbal . nr._ / 03.07.2012 întocmit de agentul principal de politie A. A. din cadrul Serviciului Rutier V. - in original;

-Dovada comunicării COPIEI procesului verbal catre contravenient și procesul verbal de AFIȘARE =INMANARE la domiciliul contravenientului - in ORIGINAL.

-buletinul de verificare metrologica nr._ / 05.04.2012 cu valabilitate 1an (pana in 05.04.2013) emis de B.R.M.L. pentru cinemometrul rutier tip PYTHONII montat pe autospeciala DACIA L. MCV cu numărul de înmatriculare_ - in copie certificata.

Prin precizările depuse, intimatul-petent P. R. a arătat că recurenta trebuia să anexeze și ordinul de serviciu sau de misiune al agentului constatator, din care, în plus, să reiasă dacă misiunea este în regim staționar sau în regim de deplasare.

Recurenta trebuia să facă și dovada că agentul constatator este operator calificat, invocând totodată și dispoyițiile art. 4.2. și art. 4.4. din Ordinul nr. 021/05.

Analizând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, Tribunalul constată că recursul este fondat.

Sub aspectul legalității, se constată că prima instanța a reținut, in mod corect, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).

Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. ( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).

În ceea ce privește aspectele invocate de către intimatul-petent prin precizările depuse la dosarul cauzei, Tribunalul arată că Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea normei de metrologie legală NML 021-05 "aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", a fost modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007 și prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009, iar textul în vigoare începând cu data de 6 august 2009, nu mai prevede la art. 3.5.1. și condiția ca înregistrarea să conțină și faptul că a fost efectuată autotestarea conform art. 3.2.6.

Textul în vigoare începând cu data de 6 august 2009, nu mai conține și art. 4 care a fost abrogat în totalitate, deci atât art. 4.2. care prevedea că „măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați”, cât și art. 4. pct. 4 care stipula că „măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele 4.1, 4.3 din prezenta normă, precum și în următoarele cazuri: dacă măsurările au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună; dacă cinemometrul este destinat numai utilizării în regim staționar, iar măsurările au fost efectuate cu cinemometrul în mișcare; dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență”.

În plus, la dosarul instanței de recurs, s-a depus buletinul de verificare metrologică nr._ din 05.04.2012, valabil 1 an, pentru cinemometrul de control rutier de tip R. AUTOVISION . 125, în cuprinsul acestuia făcându-se referire la faptul că cinemometrul este montat pe autoturismul cu număr de înmatriculare_ (fila 5 dosar instanța de recurs), din care reiese și că aparatul măsoară atât în regim staționar, cât și de deplasare.

Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică rezultă și dovada omologării aparatului radar, în coloana a doua făcându-se referire la AM 012/2009, anume aprobarea de model, modalitate prin care se realizează recunoașterea oficială a unui mijloc de măsurare, respectiv omologarea atât pentru măsurătorile efectuate în regim staționar, cât și de deplasare.

Totodată, astfel cum reiese din adresa nr. 8347/15.03.2013 a I.P.J. V., procesul verbal de contravenție a fost întocmit de către un agent din cadrul Serviciului Poliției Rutiere, nefiind necesar a se atașa ordin de serviciu.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul constată că, în fața instanței de recurs, agentul constatator a depus planșe fotografice (filele 6-8), din care reiese în mod clar viteza de 111 km/h în dreptul literei „L”, care semnifică viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul țintă, dar și în dreptul literei T, care semnifică viteza instantanee a autovehiculului țintă.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principală și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.

Sancțiunea contravențională a amenzii a fost aplicată la minimul prevăzut de lege pentru abaterea contravențională săvârșită de către recurent, iar referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.

Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principalele și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.

Sancțiunea contravențională amenzii a fost aplicată la minimul prevăzut de lege, iar referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.

Numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.

Pe cale de consecință, va admite recursul declarat de I.P.J. V. împotriva sentinței civile nr.609 din 8.02.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va modifica în tot în sensul că,

Rejudecând cauza, va respinge plângerea formulată de petentul P. R. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.07.2012 de I.P.J.-S.P.R. V. pe care îl va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de I.P.J. V. împotriva sentinței civile nr.609 din 8.02.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o modifică în tot în sensul că,

Rejudecând cauza, respinge plângerea formulată de petentul P. R. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.07.2012 de I.P.J.-S.P.R. V. pe care îl menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2013.

Președinte,

A. C.

Judecător,

L.-M. B.

Judecător,

R.-N. O.

Grefier,

M.-L. M. F.

Red. A.C.

Tehred. M.M.F.

2 ex./27.05.213

Jud. fond: M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 666/2013. Tribunalul VASLUI