Situaţie juridică minor. Sentința nr. 10/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 4123/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Grefier D. T.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V..
Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V. în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. C., având ca obiect situație juridică minor situație juridică minor privind protecția și promovarea drepturilor copilului - Legea nr. 272/2004 –referă copilul C. A.-I..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, consilier juridic B. M., și pârâtul C. C., lipsă fiind pârâta C. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza este la al treilea termen de judecată; lipsesc relațiile de la primăria și Postul de Poliție al comunei Cozmești,jud. V. ; reclamanta a depus la dosar în copie declarația olograf dată de copilul C. C. și de mama acestuia numita C. C.; a fost audiată minora C. A.-I.,declarația fiind consemnată într-un proces verbal care a fost atașat la dosarul cauzei; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Instanța, aduce la cunoștință părților că s-a procedat la audierea minorei C. A. –I. în camera de consiliu, care și-a exprimat consimțământul de a beneficia în continuare de măsură de protecție specială nedorind să revină în familie.
Interpelat de instanță, pârâtul C. C. arată că s-a separat în fapt de către soția sa C. C., aceasta a plecat la domiciliul părinților ei și nu cunoaște care sunt planurile de viitor ale soției, știe doar că aceasta dorește să plece în Italia la muncă.
Reprezentantul reclamantei consilier juridic B. M., având cuvântul, arată că pârâta C. C. a fost ieri la instanța și a însoțit pe cele două minore pentru a fi audiate.
Instanța,având în vedere lipsa relațiilor și a înscrisurilor solicitate de la cele două instituții la termenul anterior și văzând și lipsa unui răspuns în acest sens, pune în discuția părților dacă se impune amânarea cauzei în vederea revenirii cu adresă în sensul celor arătate la termenul anterior.
Reprezentantul reclamantei consilier juridic B. M., având cuvântul, consideră că nu se mai impune a se reveni cu adresă la cele două instituții având în vedere că minorii au fost audiați,iar mama dorește menținerea măsurilor instituite pentru minori.
Instanța, învederează pârâtului C. C. că la termenul anterior s-a dispus ca Primăria să depună și înscrisurile la care se face referire în cuprinsul anchetei sociale, iar poliția comunei Cozmești să depună un punct de vedere cu privire la conduita sa în comunitate, inclusiv în relațiile cu soția și cu copii săi minori, însă aceste relații nu au sosit la dosarul cauzei. La acest moment instanța însă nu le mai consideră esențiale soluționării cauzei și-i cere pârâtului să precizeze dacă insistă a se reveni cu adresă la Primăria și Postul de Poliție al comunei Cozmești ori dorește să se judece cauza la termenul de astăzi.
Pârâtul C. C., având cuvântul solicită ca prezenta cauză să se judece la termenul de astăzi.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că relațiile de la Primăria și Postul de Poliție al comunei Cozmești nu vor schimba datele problemei la acest moment mai ales că au intervenit elemente noi în sensul că pârâtul C. C. a precizat că s-a separat în fapt de soția sa. Nu insistă pentru a se reveni cu adresă la cele două instituții și solicită soluționarea cauzei la termenul de astăzi.
Instanța, văzând poziția procesuală a părților și precizările făcute la termenul de astăzi de către pârâtul C. C. din care rezultă împrejurări noi față de cele existente la momentul în care a dispus efectuarea celor două adrese către instituția Primăriei comunei Cozmești și Postul de Poliție al ., apreciază că deși ar fi fost utile soluționării prezentei cauzei, ele nu sunt esențiale, motiv pentru care constată că nu se mai impune amânarea cauzei și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul reclamantei, consilier juridic B. M., având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și să se dispună înlocuirea măsurii de protecție pentru copilul C. A.-I., din plasamentul în regim de urgență emisă prin directorului Direcției cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist D. E.-A., să se dispună delegarea drepturilor și obligațiilor părintești asistentului maternal profesionist și să se acorde alocația de plasament potrivit art.119 din Legea nr.272/ 2004.
Pârâtul C. C., având cuvântul, arată că este de acord ca minora C. A.-I., să rămână în plasament.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii așa cum a fost formulată de reclamantă.
S-au declarat dezbaterile închise, după care s-a trecut la deliberare, când:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 02.11.2012, sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și protecția Copilului V., a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. C. cu domiciliul legal în ., jud V., înlocuirea măsurii de protecție speciale pentru copilul C. A.-I. din plasament în regim de urgență emisă prin dispoziția directorului cu măsura de protecție specială plasament la asistentul maternal profesionist D. E.-A. cu domiciliul în mun. V., jud. V., delegarea exercițiului drepturilor părintești a.m.p și acordarea alocației de plasament potrivit art.119 din Legea nr.272/2004.
În fapt, se arată că minora C. A.-I., născută la data de 11.09.2005 în mun. V., jud. V., este fiica lui C. C. și al lui C. C..
Mama și copilul se află cu măsură de protecție la Centrul de Urgență pentru Victimele Violenței in familie Bârlad.
La data de 19.09.2012 cuplul mamă-copii, a fost admis în cadrul Centrului de Urgență pentru Victimelor Violenței in Familie Bârlad, cazul fiind referit de către specialiștii serviciului BIANC-TC din cadrul DGASPC V.. Mama a sesizat serviciul că este victimă a violenței in familie, soțul său manifestând un comportament agresiv verbal și fizic pe fondul consumului excesiv de alcool, nu a identificat un spațiu locativ și nu are sprijin din partea familie
Încă de la admiterea cuplului mamă copii in cadrul centrului, aceștia au fost incluși într-un program de intervenție personalizat potrivit nevoilor individuale. Pe tot parcursul șederii in centru, aceasta și-a exprimat dorința ca să fie luată o măsură de protecție plasament la asistent maternal profesionist, timp în care va pleca din țară timp de un an să-și poată regla situația socială și materială, în vederea reuniunii familiei, neavând cum să continue căsnicia in mediu conflictual și impropriu creșterii și educării copiilor.
Reprezentanții Autorității Locale a Primăriei Cozmești jud V., în urma intervențiilor susținute, potrivit anchetei sociale nr. 3643/2012, menționează că tatăl nu dorește plasamentul copiilor la amp. Se menționează că acesta nu are resursele materiale necesare și nici nu deține abilități parentale corespunzătoare de a crește și a educa cei patru copii minori și se propune instituirea unei măsuri de protecție specială datorită climatului familial tensionat care nu mai poate fi continuat.
Doamna C. mai are încă doi copii, C. A. R. pentru care s-a instituit măsură de protecție specială plasament familial la bunicii materni D. M. și B. N. din . și C. I. care este încadrat in grad de handicap „grav,, și este instituționalizat potrivit Hotărârii C. 313/10.08.2012 prin care se menține măsura de protecție specială plasament la Complexul de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Handicap - Centrul Specializat pentru Copii cu Dizabilități Bârlad.
În acest context, a fost necesar instituirea măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență pentru copilul din această acuză la a.m.p M. M. prin dispoziția nr. 8643/2012 emisă de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..
În drept, reclamanta invocă dispozițiile, art. 58 alin 1 litera „b,, art. 61 alin .2, art. 119, art. 130 și art.131 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului.
În susținerea cererii reclamanta a depus înscrisuri.
Pârâții C. C. și Cochiu C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată și reintegrarea minorei în familie motivat de faptul că nu mai subzistă împrejurările care au determinat instituirea plasamentului în regim de urgență deoarece s-au împăcat, pârâta a revenit în familie în luna noiembrie, conflictele care au existat au fost doar sporadice, fiecare soț și-a exprimat regretul față de cele întâmplate și de comun acord au hotărât aducerea copiilor înapoi în familie pentru reîntregirea acesteia. De asemenea arată că dețin condiții materiale și locative pentru a crește și educa minorii și că vor asigura un climat de înțelegere în familie.
În apărare au depus ancheta socială efectuată de primăria . de 26.11.2012.
Ulterior, pârâtul a precizat că s-a soția sa, pârâta C. C. a plecat din nou de la domiciliu, sunt separați în fapt și că este de acord cu menținerea măsurii de protecție.
Analizând actele dosarului, în raport de prevederile legale în materie, tribunalul constată că cererea reclamantei astfel cum a fost formulată este întemeiată ,urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Minora C. A.-I., în vârstă de 7 ani, a fost plasată în regim de urgență la a.m.p D. E.-A. prin dispoziția nr. 8641/2012 emisă de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., la solicitarea mamei care a motivat că nu poate la acel moment să aibă grijă în continuare de copil deoarece nu are resursele materiale necesare, spațiu locativ și că intenționează să plece la muncă în străinătate. Aceasta a reclamat faptul că a fost victima violenței fizice și verbale a soțului manifestată pe fondul consumului excesiv de alcool și că minorii au fost crescuți într-un mediu familial tensionat și dominat de conflicte.
În urma reevaluării cazului s-a constatat că motivele care au stat la baza măsurii plasamentului în regim de urgență nu s-au schimbat. Copilul în cauză necesită o măsură de protecție specială deoarece reintegrarea în familie la acest moment este imposibilă datorită faptului că părinții sunt separați în fapt, aceștia nu au condiții materiale financiare pentru creșterea și îngrijirea copilului(deși tatăl a susținut contrariul), casa de locuit este proprietatea bunicii paterne, iar tatăl nu a făcut nici o dovadă că prezintă garanții morale pentru a i se reda responsabilitatea parentală în condițiile în care este cunoscut în comunitatea locală ca o persoană a conflictuală.
Având în vedere vârsta minorei și declarația sa dată în scris la DGASPC V., instanța a apreciat că se impune ascultarea acesteia în vederea exprimării opiniei cu privire la propunerea de menținere a măsurii de protecție. Audiată în camera de consiliu, minora a arătat că dorește să beneficieze în continuare de măsură de protecție specială și că nu dorește să revină în familie și să locuiască cu tatăl său.
Față de această situație, instanța apreciază că măsura propusă de reclamantă corespunde interesului superior al copilului și ca atare va fi confirmată de instanță.
Se va face aplicarea dispozițiilor art.62 alin.4 și 119 din Legea nr. 272/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. C., cu domiciliul în ., jud. V.,
Dispune înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență instituită pentru minora C. A.-I., născută la data de 11.09.2005 în V., fiica pârâților, cu măsura plasamentului acestuia la asistentul maternal profesionist D. E.-A..
Dispune delegarea exercițiului drepturilor părintești și îndeplinirea obligațiilor părintești privind pe copil asistentului maternal profesionist.
Dispune acordarea alocației lunare de plasament.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.01.2013.
Președinte, D. E. S. | ||
Grefier, D. T. |
D.T. 13 Ianuarie 2013
Red. și Tehn. SDE-16.01.2013/6 ex.
..01.2013
← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 94/2013. Tribunalul VASLUI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 585/2013. Tribunalul VASLUI → |
---|