Situaţie juridică minor. Sentința nr. 178/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 178/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 486/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 178
Ședința publică de la 21 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Grefier D. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror A. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general în contradictoriu cu pârâții P. C. N. cu domiciliul în .. C., și G. (B. ) O. N. cu domiciliul în ., jud. V., având ca obiect situație juridică minor protecția și promovarea dreptului copilului Legea 272/2004
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, consilier juridic O. I. –C., lipsă fiind pârâții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza este la primul termen de judecată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă;
Consilier juridic O. C. I. depune delegația de reprezentare.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit disp. art.124 alin.1 Legea 272/2004 coroborat cu disp. art. art. 2 pct. 4 Cod pr. civilă din anul 1865.
Interpelate, părțile declară că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic O. I. C. având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată urmând ca instanța să dispună asupra înlocuirii plasamentului în regim de urgență pentru copilul P. M. cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist Vînagă V., acordarea alocației de plasament, conform art.119 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și să se delege drepturile și obligațiile părintești asistentului maternal profesionist.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că cererea reclamantei este întemeiată și pune concluzii de admitere a acțiunii așa cum a fost formulată și susținută de reprezentantul reclamantei, respectiv înlocuirea înlocuirii plasamentului în regim de urgență pentru copilul P. M., cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist Vînagă V., acordarea alocației de plasament, conform art.119 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și să se delege drepturile și obligațiile părintești asistentului maternal profesionist.
Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2013 sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pe pârâții P. C. N. și G. (B. ) O. N., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să înlocuiască măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copilul P. M. de la asistentul maternal profesionist Vînagă V. cu măsura plasamentului la același asistent maternal profesionist, acordarea alocației de plasament și delegarea drepturilor și obligațiilor părintești asistentului maternal profesionist.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, minora P. M. născut la data de 21.03.2003 în în ., fiica lui P. C. N. și G. (B.) O. N., a fost plasat în regim de urgență la asistent maternal profesionist Vînagă V., conform Dispoziției nr. 7823/24.09.2012, dată de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția copilului V..
Reclamanta a precizat că, situația copilului a intrat în atenția DGASPC C., în urma sesizării Spitalului Municipal C.-secția pediatrie prin care aduce la cunoștință abandonul copilului, copilul fiind admis în cadrul Complexului de Servicii Comunitare „C." C. iar conform Sentinței civile nr.l746/15.10.2007 a Tribunalului C., copilul a fost plasat la asistentul maternal profesionist V. B. G. .
Reclamanta a susținut că, în urma reevaluării situației copilului, s-a constatat că mama își are domiciliul pe raza Județului V. iar în vederea restabilirii relației afectiv emoționale mamă-copil conform Sentinței civile nr.500/13.04.2009 a Tribunalului C., copilul a fost plasat la asistentul maternal profesionist B. V. E. din municipiul Bârlad, fiind încadrat în gradul de handicp mediu conform Hotărârii Comisiei pentru Protecția Copilului V. nr. 2340/14.12.2011, având diagnosticul de „tulburare de atașament cu dezinhibiție, deficiență mintală ușoară, QI=64, insuficiență congenitală a valvei pulmonare".
Reclamanta învederează că, doamna B. V., datorită problemelor de sănătate pe care le are, a declarat că nu se mai poate ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea copilului P. M. iar copilul nu a menținut legătura cu tatăl său, iar mama nu deține condiții materiale și financiare pentru creșterea și educarea copilului, iar din reratul de Anchetă Socială întocmit de Primăria comunei Pogana, la domiciliul mamei din anul 2010, reiese faptul că mama nu dispune de condiții, materiale și financiare pentru reintegrarea copilului în familie, este de acord cu menținerea măsurii de protecție pentru fiica sa, și ar dori ca în viitor ea și concubinul acesteia să o viziteze.
Precizează reclamanta că această situație nu s-a modificat până în prezent, iar alte rude din familia extinsă nu au fost identificate astfel că, a fost identificat Complexul de Servicii Comunitare pentru Persoana cu
handicap Bârlad care vine în sprijinul și corespunde nevoilor copilului în cauză. Prin Sentința
Civilă nr. 1116/07.08.2012, s-a dispus înlocuirea măsurii de protecție specială pentru copilul
P. M., din plasament la asistent maternal profesionist B. V. E. în
plasament La Complexul de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Handicap Bârlad.
în final, reclamanta a învederat că, în urma evaluării psihologice a copilului, s-a constatat că este în interesul superior al acestuia să fie
îngrijit într-o familie, drept pentru care a fost identificat asistentul maternal profesionist Vînagă V., atestat nr. 330/12.08.2011 eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului V., care a fost de acord să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului din prezenta cauză.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea dispozițiile art. 58 alin 1 lit b, art.
61, alin 2, art. 62 art. 64, art. 119 și art. 130 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului..
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.
Pârâții legal citați nu s-au prezentat în fața instanței.
Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
P. M., s-a născut la data de 21.03.2003, în Limanu, jud. C. ( fila 54), având filiația stabilită față de ambii părinți, respectiv față de pârâții P. C. N. și G. (B. ) O. N.. Minora a locuit împreună cu familia până în luna decembrie 2011 când, a ajuns în atenția DGASPC C., urmare a sesizării Spitalului Municipal M., așa încât, s-a instituit măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, măsura specială de ocrotire fiind menținută succesiv de instanțele de judecată pentru ca, în present, copilul să fie plasat în regim de urgență la asistent maternal profesionist Vînagă V., conform Dispoziției nr. 7823/24.09.2012, dată de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția copilului V. ( fila 35)
Conform referatului de anchetă socială nr. 3610/09.10.2012 întocmit de către reprezentanții Serviciului Public de Asistentă Socială din cadrul Primăriei comunei Pogana ( fila 31), a raportului de anchetă psihosocială nr._/23.11.2012 întocmit de către reclamantă ( filele 4-7) s-a constatat că minorul a fost abandonat în spital, părinții îngrijită corespunzător, de a-I asigura satisfacerea în deplină siguranță a nevoilor biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică.
Dispoziții legale incidente:
Conform art. 58 alin. 1 lit. b din Legea nr. 272/2004 republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului: “ (1) Plasamentul copilului constituie o măsură de protecție specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile prezentei legi, după caz, la: b) un asistent maternal; “
Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2004,: „ 2) Măsura plasamentului se stabilește de către instanța judecătorească, la cererea direcției generale de asistență socială și protecția copilului:a) în situația copilului prevăzut la art. 56 lit. a), precum și în situația copilului prevăzut la art. 56 lit. c) și d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgență dispus de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului;” iar alineatul 1 al articolului 62 stipulează că: „ (2) Drepturile și obligațiile părintești în situația copilului pentru care nu a putut fi instituită tutela și pentru care instanța a dispus măsura plasamentului sunt exercitate și, respectiv, îndeplinite de către președintele consiliului județean, respectiv de către primarul sectorului municipiului București.”.
De asemenea, art. 119 alin 2 din Legea nr. 272/2004 republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede că: “ (1) Pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocație lunară de plasament, în cuantum de 97 lei, care se indexează prin hotărâre a Guvernului. De această alocație beneficiază și copilul pentru care a fost instituită tutela, în condițiile legii. (2) Alocația se plătește persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul sau tutorelui.“
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă cu certitudine că prezenta cerere este întemeiată .
Instanța reține faptul că, minora P. M. necesită o măsură de protecție specială, deoarece se află în dificultate, mama sa fiind plecată din țară iar tatăl acesteia a arătat că nu poate să se ocupe de copil, neputându-i asigura condiții minime pentru creșterea, educarea și dezvoltarea acestuia și nefiind interesat în nici un fel de soarta minorei.
Legea nr. 272/2004 ca și orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
In speță, prin raportul de anchetă psihosocială nr._/23.11.2012 întocmit de către reclamantă ( filele 4- 7) întocmit de către reclamantă se concluzionează că minora se află în dificultate, și se impune înclocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist. Raportul relevă de asemenea că, minorul a fost abandonat în spital, din decembrie 2011.
Raportul menționat se coroborează cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv cu referatul de anchetă socială nr. 3610/09.10.2012 întocmit de către reprezentanții Serviciului Public de Asistentă Socială din cadrul Primăriei comunei Pogana ( fila 31), cu raportul de evaluare inițială nr. 5635 din 24 octombrie 2012 ( filele 11 – 12), dar și cu fișa de evaluare psihologică nr. 5301 din 04 octombrie 2012 ( fila 13)
Totodată, chiar mama minorei și-a exprimat acordul personal cu privire la măsura plasamentului, în fața reprezentanților reclamantei.
De asemenea, instanța reține că nu se poate dispune reintegrarea minorei în familie, având în vedere concluziile raportului privind înclouirea măsurii de protecție specială a minorei P. M., întocmit de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului sub nr._/23.11.2012.
Raportat la actele și lucrările dosarului, instanța constată că este necesar ca minora P. M. să beneficieze de o măsură de protecție specială din cele prevăzute de Legea nr. 272/2004 și că este în interesul copilului ca acesta să fie plasat în regim de asistență maternală, pentru aceasta neexistând condiții de reintegrare în familie, de părinți neputând fi vorba, în speță, fiind posibilă integrarea copilului la un asistent maternal profesionist, deoarece acesta dispune de condiții minime care să le permită să-și asume responsabilitățile părintești cu privire la copil.
Deci, interesul minoreii reclamă înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență pentru copilul P. M., cu plasamentul la asistentul maternal profesionist Vînagă V., condițiile oferite de către aceștia fiind superioare față de cele pe care le poate asigura pârâtul, atât din punct de vedere material cât și afectiv.
În acest sens, instanța are în vedere Conventia O. cu privire la drepturile copilului, care, prin art. 3.1 și 3.2, stipulează: “ (1) In toate actiunile care privesc copiii, intreprinse de institutiile de asistenta sociala publice sau private, de instantele judecatoresti, autoritatile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala. (2) Statele parti se obliga sa asigure copilului protectia si ingrijirea necesare in vederea asigurarii bunastarii sale, tinand seama de drepturile si obligatiile parintilor sai, ale reprezentantilor sai legali sau ale altor persoane carora acesta le-a fost incredintat in mod legal, si in acest scop vor lua toate masurile legislative si administrative corespunzatoare..“ art. 6.2 “ (2) Statele parti vor face tot ce le sta in putinta pentru a asigura supravietuirea si dezvoltarea copilului “
Raportat la actele și lucrările dosarului, instanța constată că este necesar ca minora P. M. să beneficieze de o măsură de protecție specială din cele prevăzute de Legea nr. 272/2004 și că este în interesul copilului ca acesta să fie plasată în regim de asistență maternală, pentru aceasta neexistând condiții de reintegrare în familie, de părinți neputând fi vorba, în speță, nefiind posibilă integrarea copilului în familia lărgită deoarece nu a fost identificată nicio persoană care să dispună de condiții care să le permită să-și asume responsabilitățile părintești cu privire la copil .
Pentru aceste considerente, urmează ca instanța să admită cererea și să înlocuiască măsura de protecție a plasamentului în regim de urgență, a copilului P. M. , născut la 21.03.2003, la asistentul maternal profesionist Vînagă V. cu plasamentul la același asistent maternal profesinist.
În opinia instanței, această măsură se impune și din perspectiva art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la respectarea vieții de familie, noțiune definită prin jurisprudența bogată a Curții europene, și care include și cauzele privind relațiile dintre părinți și copii .
Astfel, în ceea ce privește măsura plasamentului, Curtea EDO a statuat că, în ciuda faptului că luarea măsurii plasamentului reprezintă, o ingerință activă a statului în viața de familie, există posibilitatea ca procesul implementării acestei măsuri să includă unele obligații pozitive, a căror neîndeplinire este analizată uneori ca o ingerință pasivă în viața de familie. Potrivit jurisprudenței instanței de contencios European, condițiile care trebuiesc să fie îndeplinite de o astfel de măsură sunt: ingerința să fie prevăzută de lege, scopul acesteia să fie legitim și să fie necesar, urmând a exista și un grad de proporționalitate între între ingerința produsă și scopul urmărit .
Potrivit jurisprudenței instanței de contencios al drepturilor omului, deși, în cadrul relației dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești reprezintă un element fundamental al vieții de familie, copilul are dreptul de a fi protejat contra relelor tratamente la care ar putea fi supus de către părinții săi, Curtea stabilind în sarcina statelor obligația pozitivă de a proteja copiii prin retragerea acestora din căminul familial și de a-i da în plasament sau de a lua alte măsuri cu efect echivalent( CEDO, cauza Z. și A. c. Marii Britanii, cererea nr._/95, hotărârea din 10 mai 2001)
În ceea ce privește primele două condiții, acestea sunt evident îndeplinite, măsura plasamentului fiind prevăzută de dispozițiile Legii nr. 272/2004 iar scopul instituirii măsurii plasamentului este evident legitim, fiind reprezentat de protejarea siguranței, a moralității și a educației Minora ui. Relativ la acest aspect, instanța are în vedere că scopul măsurii este determinat de faptul că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial, iar situația tatălui Minora ui, care este privat de libertate și nu-i poate asigura Minora ui îngrijirea de care acesta are nevoie, face necesară instituirea măsurii speciale de ocrotire, reținând aici cauza Gnahore c. Franței, nr._/98, parag. 59 .
Cu privire la proporționalitate, instanța reține că aceasta presupune determinarea existenței unei nevoi sociale imperioase care a impus-o, urmând a se analiza dacă motivele invocate pentru a o justifica erau pertinente și suficiente pentru atingerea scopurilor prevăzute în art. 8 parag. 2 . Astfel, prin luarea măsurii plasamentului ca ingerință în viața de familie, trebuie atins un just echilibru între interesul superior al copilului de a rămâne în plasament și cel al părintelui de a fi reunit cu copilul. În aprecierea sa, Curtea atribuie o importanță deosebită interesului superior al copilului, care în funcție de natura și de gravitatea sa, poate să predomine asupra interesului altor persoane (CEDO, cauza Maumousseau și Washington c. Franței, cererea nr._/05, hotărârae din 6 decembrie 2007).
CEDO a statuat că, în principiu, plasamentul familial sau într-o instituție specializată trebuie să fie temporar, Curtea pronunțându-se pentru menținerea legăturilor cu părinții firești, astfel încât atunci când situația permite reunirea copilului cu părintele său, aceasta să se facă cu ușurință. În această privință, trebuie luate în considerare interesele tuturor părților implicate, însă cel care primează este interesul superior al copilului, revenind, astfel, autorităților naționale obligația de a realiza un just echilibru între interesul copilului de a rămâne în plasament și cel al părintelui de a fi reunit cu copilul. Astfel, în cauza Bronda c. Italiei, Hotărârea din 9 iunie 1998, Curtea a reținut că:” deși trebuie atins un just echilibru între interesul copilului de a rămâne în plasament familial și cel al familiei naturale de a trăi cu el, Curtea acordă o importanță particulară interesului superior al copilului, care, astăzi, în vârstă de 14 ani, și-a manifestat întotdeauna dorința fermă de a nu părăsi familia substitutivă. În acest caz, interesul copilului predomină asupra interesului bunicilor săi”.
Așadar, măsura dispusă de instanță prin prezenta sentință se circumscribe obligațiilor impuse de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind impusă de interesul superior al minorei P. M. .
În acest sens, instanța are în vedere și jurisprudența CEDO, care atribuie o importanță particulară interesului superior al copilului (cauza Olsson c. Suediei, cauza Z și A c. Marii Britanii, Hotărârea din 26 februarie 2002, Kutzner c. Germaniei, nr._/99 și Hotărârea din 7 august 1996, în cauza Johansen c. Norvegiei).
Având în vedere măsura luată mai sus precum și dispozițiile art. 62 alin 1 și art. 119 din Legea nr. 272/2004, urmează ca instanța să dispună ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de asistentul maternal profesionist precum și acordarea alocației de plasament .
Relativ la această dispoziție, instanța reține că, având în vedere ca potrivit art. 59 din lege pe toata durata plasamentului, domiciliul copilului se afla, dupa caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidential care îl are în îngrijire, drepturile si obligatiile parintesti cu privire la persoana copilului trebuie exercitate de persoana în grija careia se afla Minora . În speta, fiind stabilita masura speciala de ocrotire prin plasament la asistentul maternal profesionist, dispozitiile legale impun ca aceștia sa exercite drepturile si sa îndeplineasca obligatiilor parintesti cu privire la persoana copilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general A. Ș., în contradictoriu cu pârâții P. C. N., cu domiciliul în comuna Limanu, . și G. (B.) O. N., cu domiciliul în comuna Pogana, ..
Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul P. M., născut la 21.03.2003, CNP_ la asistentul maternal profesionist Vînagă V. cu plasamentul la același asistent maternal profesionist, cu domiciliul în comuna Vinderei, ..
Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de de asistentul maternal profesionist Vînagă V..
Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 119 din Legea nr. 272/2004.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 februarie 2013.
Președinte, P. C. D. | ||
Grefier, D. T. |
D.T. 02 Martie 2013
Red./tehn. D.P.C/20.03.2013
. ex./22.03.2013
← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 101/2013. Tribunalul VASLUI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1212/2013. Tribunalul... → |
---|