Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1126/2013. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 1126/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 3712/89/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1126

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Grefier D. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror A. C. E. din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr. l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general în contradictoriu cu pârâtul C. D., cu domiciliul în mun. T.,., jud. V.,având ca obiect situație juridică minor–Legea nr. 272/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza este la primul termen de judecată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă; copilul mai mare de 10 ani.

S-au analizat actele și lucrările dosarului, după care în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 raportat la art.125 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a minorului C. C. V. .

Verificând din oficiu competența instanței de a soluționa prezenta cerere, în temeiul dispozițiile art.131 alin. 1 Cod proc. civilă, raportat la dispozițiile art. 124 alin.1 din Legea 272/2004, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța constată că reclamanta primește termen în cunoștință, conform prevederilor art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă.

Instanța aduce la cunoștință reprezentantului Ministerului Public că s-a procedat la audierea în camera de consiliu a minorului C. C. V. care a arătat că are vârsta de 13 ani, merge la școală, este elev în clasa a VII-a la Școala generală nr. 6 V., în prezent locuiește la Căsuța de tip Familial V., unde este foarte bine. De tatăl său nu mai știe nimic de jumătate de an. A arătat că a făcut tratamentul prescris și l-a ajutat la școală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

Având în vedere că reprezentantul Ministerului Public nu mai are de formulat alte cereri și văzând proba cu înscrisuri solicitată atât prin cererea de chemare în judecată de reclamantă, în conformitate cu art. 238 alin. 1 C.pr.civilă, instanța, estimează durata necesară cercetării procesului la o zi.

În baza art. 255 C.pr.civilă încuviințează proba cu acte solicitată de reclamantă ca fiind utilă și admisibilă pentru o justă soluționare a cauzei. Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că cererea reclamantei este întemeiată și solicită admiterea acesteia, iar prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună menținerea măsurii de protecție specială, respectiv înlocuirea plasamentului pentru copilul C. C. V. de la asistentul maternal profesionist B. E. cu măsura plasamentului la Serviciul Alternativ de protecție de tip familial din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 1 Negrești. Minorul se află în continuare în dificultate ,mama fiind decedată iar tatăl acestuia nu s-a mai interesat de copil. Totodată solicită ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate respectiv îndeplinite de către directorul D.G.A.S.P.C. V..

Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2013 sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pe pârâtul C. D., cu domiciliul în mun. T., ., jud. V., pentru ca instanța să dispună menținerea măsurii de protecție specială, respectiv înlocuirea plasamentului pentru copilul C. C. V. de la asistentul maternal profesionist B. E. cu măsura plasamentului la Serviciul Alternativ de protecție de tip familial din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 1 Negrești, iar drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate respectiv îndeplinite de către directorul D.G.A.S.P.C. V..

În fapt reclamanta arată că, copilul C. C. V., născut la data 10.12.2000 în mun. V., jud. V., fiul lui C. D. și C. D. (decedată), beneficiază de măsură de protecție specială, respectiv plasament la asistentul maternal profesionist B. E., conform Hotărârii nr. 1958/07.12.2005 emisă de Comisia pentru Protecția Copilului V.. In data de 15.07.2013, doamna B. E. a declarat că nu se mai poate ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea copilului C. C. V., întrucât acesta prezintă probleme de comportament care în ultima perioadă s-au accentuat. In acest sens, reținem că, minorul C. V. este violent cu fratele său și cu alți copii, uneori devine autoagresiv, are comportament răzbunător, aduce în discuții diverse amenințări. De asemenea, învederează instanței faptul că pe toată durata plasamentului, tatăl sau alte rude ale copilului până la gradul IV inclusiv nu s-au interesat de situația și evoluția acestuia și nu au avut loc contacte directe între aceștia. Astfel, ca urmare a celor prezentate a fost identificat un serviciu de tip rezidențial care să răspundă nevoilor copilului în cauză, respectiv Serviciul Alternativ de Tip Familial - Complexul de Servicii Comunitare nr. 1 V..

Potrivit prevederilor art.130 din Legea nr. 272/2004, asistentul social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a întocmit raportul de evaluare psihosocială privind copilul C. C. V..

În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 58 alin. 1) litera (c), art. 61 alin. 2) litera (a),art. 62 alin (2), art. 130 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului, modificată și completată prin Legea nr. 257/2013.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.

Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Minorul din prezenta cauză, în vârstă de 13 ani, beneficiază în prezent de măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist B. E., conform Hotărârii nr. 1958/07.12.2005 emisă de Comisia pentru Protecția Copilului V. deoarece mama a decedat, iar tatăl nu se mai putea ocupa de creșterea și educarea acestuia.

Instanța de judecată, fiind sesizată în condițiile art. 66 alin. 2din legea nr. 272/2004, constată că motivele care au stat la baza instituirii plasamentului în subzistă în continuare, minorul necesită în continuare o măsură de protecție specială deoarece nu este posibilă reintegrarea în familie naturală sau extinsă..

Din referatul de anchetă psihosocială rezultă că date fiind problemele de comportament pe care acesta le-a manifestat în familia asistentul maternal profesionist, inclusiv agresivitatea, se recomandă a fi plasat într-un centru rezidențial unde va beneficia de o îngrijire adecvată și consiliere de natură să răspundă nevoilor acestuia

Față de această situație, instanța apreciază că măsura propusă de reclamantă corespunde interesului superior al copilului și ca atare va fi confirmată de instanță.

Se va face aplicarea dispozițiilor art.62 alin. 3 din Legea nr. 272/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., în contradictoriu cu pârâtul C. D., C.N.P._, cu domiciliul în mun. T.,., jud. G..

Dispune înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului instituită pentru copilul C. C. V., născut la data de 10.12.2000,fiul lui C. D. și C. D., C.N.P._, de la asistentul maternal profesionist B. E. la Serviciul Alternativ de Protecție de Tip Familial din cadrul Complexului de Servicii comunitare nr. 1 Negrești.

Dispune delegarea exercițiului drepturilor părintești și îndeplinirea obligațiilor părintești privind pe copil, directorului Direcției G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2013.

Președinte,

D. E. S.

Grefier,

D. T.

D.T. 09 Decembrie 2013

Red. SDE-20.12.2013/

Tehn. TD-24.12.2013/ 5 ex./..12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1126/2013. Tribunalul VASLUI