Situaţie juridică minor. Sentința nr. 960/2013. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 960/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 3184/89/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 960/2013

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier O. P.

Ministerul Public reprezentat de procuror B. E. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general în contradictoriu cu pârâții R. M. și R. V., dom în .,jud.V., având ca obiect situație juridică minor protecția și promovarea dreptului copilului Legea 272/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, consilier juridic B. M., pârâta personal, lipsă fiind pârâtul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza este la primul termen de judecată, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Verificând din oficiu competența instanței de a soluționa prezenta cerere, în temeiul dispozițiile art.131 alin. 1 Cod proc. civilă, raportat la dispozițiile art. 124 alin.1 din Legea 272/2004, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

În raport de actele depuse de părți la dosar, în baza art. 238 NCPC, instanța apreciază că dosarul poate fi soluționat la acest termen.

Instanța aduce la cunoștința pârâtei motivul pentru care a fost chemată în instanță.

Pârâta precizează că are cunoștință de conținutul cererii, este de acord cu acțiunea și dorește să aibă grijă de fată.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară cercetarea procesului încheiată, și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier B. M. precizează că părinții au făcut cereri de reintegrare a copilului în familie, familia este sprijinită material de Fundația SERA România, drept pentru care solicită admiterea cererii, încetarea măsurii speciale a plasamentului în regim de urgență a copilului R. M. și reintegrarea în familia naturală.

Reprezentantul Ministerului Public arată că minora R. M. a necesitat măsura plasamentului în regim de urgență la Complexul de servicii comunitare pentru persoana cu handicap Bârlad. Părinții au solicitat reintegrarea acestuia în familie. Din actele dosarului rezultă faptul că părinții sunt responsabili în limita posibilităților financiare, mai au încă 6 copii și prezintă garanții morale pentru creșterea lor. Așadar, solicită încetarea măsurii speciale a plasamentului în regim de urgență a copilului R. M. și reintegrarea în familia naturală.

Pârâta solicită admiterea acțiunii și reintegrarea copilului în familie.

Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.08.2013 sub nr._ reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pe R. M. și R. V., dom în ., jud.V., pentru a se pronunța asupra situației juridice a copilului R. M., născută la data de 19.04.2013, CNP_, în mun. Bârlad, jud. V., fiica lui R. V. și R. M. .

În motivarea cererii se arată că minora provine dintr-o familie legal constituită între R. M. și R. V.. Deoarece copilul a fost născut prematur dintr-o sarcină gemelară, iar părinții mai aveau în întreținere încă 6 copii, s-a instituit pentru R. M. plasamentul în regim de urgență la Complexul de servicii comunitare pentru persoana cu handicap Bârlad, începând cu data de 26.06.2013, conform dispoziției cu nr. 6965/02.07.2013, având nevoie de îngrijiri medicale care nu puteau fi acordate în familie. Copilul s-a născut în maternitatea Bârlad, apoi a fost transferat la Spitalul de copii „Sfânta M. " Iași.

Părinții sunt responsabili în limita posibilităților financiare și le oferă copiilor cele necesare unei dezvoltări armonioase. Dificultățile bănești sunt cele care îi împiedică pe părinți să acorde mai mult sprijin copiilor.

Ancheta socială a Primăriei comunei Voinești, arată faptul că familia deține o

casă de locuit formată din două camere și un chiler, modest mobilate și bine

întreținute iar veniturile provin din alocațiile de stat ale copiilor și ajutorul social. Alte venituri sunt realizate din activități sezoniere.

Domnul R. M. a solicitat reintegrarea copilului în familie conform cererii înregistrată la D. V. cu nr._/03.07.2013, iar R. V. conform cererii înregistrată la D. V. cu nr._/03.07.2013.

Copiii au fost înscriși la medicul de familie, sunt bine îngrijiți și sunt dezvoltați

normal. M. și sora sa geamănă sunt alimentate cu lapte praf și au fost vaccinate

conform vârstei.

În scopul sprijinirii familiei și pentru reintegrarea copilului într-un mediu securizat, având în vedere situația economică precară a familiei, aceasta va beneficia de sprijin material din partea Fundației SERA România.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 68 alin. 2 și art.130 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Au fost anexate raportul de anchetă psihosocială precum și celelalte documente care au stat la baza încetării măsurii de protecție specială.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele și lucrările dosarului precum și a dispozițiilor legale cuprinse în legea 274/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată următoarele:

Copilul R. M. provine din casătoria pârâților și deoarece acesta a avut unele probleme medicale s-a instituit fața de ea măsura de protecție a plasamentului în regim de urgență la Complexul de servicii comunitare pentru persoana cu handicap Bârlad. Părinții nu aveau posibilități materiale pentru a se ocupa de copil deoarece mai aveau în întreținere și alți copii.

Deoarece situația materială a părinților s-a îmbunătățit datorită unor ajutoare pe care le-au primit, aceștia au solicitat încetarea măsurii de protecție și reintegrarea copilului în familie.

Potrivit disp. art.68 al.2 din legea 272/2004 ,,în cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcția generală de asistență socială și protecția copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.,,

Instanța constată că deși minora R. M. a necesitat o măsură de protecție deoarece se afla în dificultate, în prezent această situație s-a schimbat, pârâții solicitând reintegrarea minorei, pentru că dispun de resursele materiale și morale necesare creșterii și educării minorei.

Legea 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă reintegrarea sa în familia mamei, împrejurările care au justificat luarea măsurii de protecție au încetat.

Față de cele arătate instanța constată că cererea formulată este întemeiată, urmând să fie admisă.

În baza art.68 al.2 din legea 272/2004, instanța va dispune încetarea măsurii de protecție a plasamentului la Complexul de servicii comunitare pentru persoana cu handicap Bârlad pentru copilul R. M. născută la 19.04.2013 și reintegrarea în familia naturala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general A. Ș., în contradictoriu cu R. M. și R. V. dom în ., jud.V..

Dispune încetarea măsurii de protecție a plasamentului la Complexul de servicii comunitare pentru persoana cu handicap Bîrlad pentru copilul R. M., născută la 19.04.2013 CNP_ și reintegrarea acesteia în familia naturală a mamei..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2013.

Președinte,

A. A.

Grefier,

O. P.

Red. A.A 04.11.2013

Tehnored. P. 05.11.2013

6EX/4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 960/2013. Tribunalul VASLUI