Anulare act. Decizia nr. 427/2014. Tribunalul VASLUI

Comentarii

0

Decizia nr. 427/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 2034/89/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 427/2014

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. R. I.

Judecător E. G.

Judecător C. A.

Grefier E. G.

Pe rol se află judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul - recurent T. I., în contradictoriu cu intimații C. LOCALĂ MUNTENII DE JOS PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ V. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, T. A., T. A. și T. V., împotriva deciziei civile nr. 1182/R/30.10.2012 a Tribunalului V. pronunțate în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul revizuientului T. I., av. I. I., cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul intimatei C. Locală Muntenii de Jos pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, secretar Ț. I., cu delegație la dosar, lipsind părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al treilea termen de judecată; nu s-au depus înscrisuri noi; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Av. I. I. solicită lăsarea cauzei la a doua strigare deoarece în următoarele minute trebuie să se prezinte în sala penală.

D-l Ț. I. nu se opune aceste cererii.

La cererea reprezentantului revizuentului, cu acordul părții adverse, instanța dispune lăsarea cauzei la doua strigare.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul revizuientului T. I., av. I. I., cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul intimatei C. Locală Muntenii de Jos pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, secretar Ț. I., cu delegație la dosar, lipsind părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al treilea termen de judecată; nu s-au depus înscrisuri noi; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care instanța, nemaifiind înscrisuri de depus sau cereri de formulat, în baza probatoriului administrat se consideră lămurită, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire.

Av. I. I., având cuvântul pentru revizuent, solicită, pentru aceleași motive învederate instanței în cauza cu nr._, a se constata că cererea de revizuire este admisibilă.

A depus la dosar raportul de expertiză a înscrisului și hotărârea penală prin care s-a constatat că un pretitlu este fals și apreciază că în dosarul de revizuire se poate stabili dacă și cel de-al doilea pretitlu întocmit pe numele fraților T. este fals. În condițiile în care raportul de expertiză al înscrisului, cu privire la T.P. emis fraților T. de pe urma autorului T. N., pentru 3,75 ha a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnăturile proprietarilor de pe pretitlul de proprietate aparțin sau nu fraților T. sau aparțin d-lui B. sau d-nei P., iar cu privire la pretitlul de proprietate emis pentru_ m.p. teren s-a stabilit că acesta este fals, că semnăturile nu aparțin fraților T. apreciază expertiza ca un început de dovadă scrisă ce poate fi completată cu alte probe, care să dovedească faptul că semnăturile de pe procesul - verbal de punere în posesie nu sunt ale proprietarilor și că ei nu au fost de acord cu întocmirea acelui titlu, în acele condiții.

Până la acest moment nicio instanță nu s-a pronunțat cu privire la falsurile reiterate în nenumărate dosare alte fraților T. cu comisiile de fond funciar, în procesul retrocedării.

D-l Ț. I., având cuvântul pentri intimata C. Locală Muntenii de Jos, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Potrivit disp. art. 323 al.1 C.P.C. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dată de instanța de recurs și care evocă fondul. Trebuie îndeplinită condiția existenței unei hotărâri de fond. Potrivit jurisprudenței în această categorie intră hotărârile date în apel sau recurs, care rejudecă fondul, după casare.

În cauza de față, prin decizia Tribunalului V. s-a respins recursul promovat împotriva sentinței instanței de fond.

În ceea ce privește înscrisul declarat fals, acesta a însoțit documentația pentru scrierea T.P. După reconstituirea dreptului de proprietate prin titlul 2699, care nu are nicio legătură cu hotărârile de revizuire și cu titlurile de proprietate a căror anulare parțială a fost cerută și asupra cărora s-au pronunțat instanțele a stat la baza scrierii T.P. 2699, recunoscut de către revizuent, terenul a făcut obiectul vânzării printr-un antecontract către I. V.. În pagina 5 din cererea de revizuire acesta arată că „am recunoscut suprafața primită prin titlul de proprietate 2699, motiv pentru care nu am solicitat anularea acestui titlu”. Pe de o parte solicită anularea pretitlului, care conține aceleași date ca și titlul de proprietate, ce nu are nicio legătură cu hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, iar pe de altă parte recunosc dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren, dar solicită anularea numai a pretitlului. Și-au însușit acest pretitlu de proprietate.

Av. I. I., în replică, ține să precizeze că acest pretitlu de proprietate arată că terenul vine de la S. E.. Frații T. nu au fost niciodată de acord cu acest amplasament de la S. E., așa cum recunosc în adresa depusă la dosar. Acest teren este vechiul amplasament al lui T. N..

Faptul că un pretitlu de proprietate a fost declarat fals și s-a constatat că semnăturile nu aparțin proprietarilor constituie un indiciu, că este posibil ca și semnăturile de pe celălalt pretitlu să nu fie ale proprietarilor.

Tribunalul dezbaterile închise, lasă cauza în pronunțare, după care, potrivit disp. art. 256 C.pr.civ., a trecut la deliberare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1182/R/30.10.2012, Tribunalul V. a respins recursul declarat de recurenții I. V. și T. I. împotriva sentinței civile nr. 1902/29.05.2012, a Judecătoriei V., pe care a menținut-o

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul, cu majoritate, a reținut următoarele:

Soluția pronunțată de prima instanță de respingere a acțiunii era legală și temeinică, având corespondent în probele administrate și care au fost analizate în mod judicios de către judecător, criticile aduse de recurentă în acest sens fiind nejustificate.

Cu privire la excepția autorității lucrului judecat referitoare la capătul de cerere constând în anularea titlului de proprietate nr. 1207/1995, Tribunalul, în majoritate, a reținut că aceasta era întemeiată, iar instanța de fond a reținut în mod temeinic existența identității de părți, obiect și cauză între cele două acțiuni.

Autoritatea lucrului judecat, are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces.

Autoritatea de lucru judecat interesează ordinea publică și are de scop să evite pronunțarea de hotărâri contradictorii. Pentru ca să existe autoritate de lucru judecat este necesar ca, cele două cereri, între aceleași părți și în aceeași calitate, să aibă același obiect și aceeași cauză.

În speță, acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._, reclamanții T. I. și T. Ș. au solicitat în contradictoriu cu pârâții T. V., T. A., T. A. și cele două comisii de fond funciar, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/1995, în sensul radierii mențiunii privind atribuirea în proprietate a suprafeței de 1 ha teren în tarlaua 29, . a suprafeței de 0,30 teren din tarlaua 26, .. Ca urmare a radierii acestor suprafețe, au solicitat eliberarea unui nou titlu de proprietate care să conțină terenurile care au reprezentant vechiul amplasament.În motivarea cererii lor, s-a arătat că, reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest suprafețe nu s-a efectuat pe vechiul amplasament.

Cererea acestora a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1930 din 25 mai 2009 a Judecătoriei V., sentință menținută de către Tribunalul V., prin decizia civila nr. 543/R din 21.04.2010 ( filele 23 -27 dosar fond).

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr._, reclamantul T. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Locală Muntenii de Jos pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Primarul comunei Muntenii de Jos și Prefectul județului V., constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 în sensul radierii din acest titlu de proprietate a suprafeței de 0,30 ha teren înscrisă la poziția a III a, punctul “C. Ș.”, tarlaua 26, ..

De asemenea, a solicitat obligarea pârâților să îi emită titlul de proprietate pentru suprafața de 0,30 ha teren, pe raza administrativă a comunei Muntenii de Jos, punctul Arie, cu respectarea vechiului amplasament și să îi elibereze proces verbal de punere în posesie asupra acestei suprafețe.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, referindu-se la suprafața de 0,30 ha teren din punctul C. Sus că, înscrierea în titlul de proprietate nr. 1207/1995 a suprafeței de 0,30 ha în punctul C. Ș. este nelegală, deoarece nu au fost respectate vechile amplasamente ( fila 3, paragrafele 6,7,8 dosar fond).

S-a mai susținut că, deja i se atribuise 0,30 ha în punctul Arie, suprafață pe care a fost pus în posesie astfel încât aceasta era suprafața care trebuia să fie trecută în titlul de proprietate și nu cea din punctul C. Ș..

În speța de față, era îndeplinită condiția triplei identității de părți, cauză și de obiect .

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate în cele două acțiuni dar și a sentinței civile nr. 1930 din 25 mai 2009 a Judecătoriei V., respectiv a prin deciziei civile nr. 543/R din 21.04.2010 a Tribunalului V., instanța de control judiciar, în majoritate, a reținut că există autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității titlului de proprietate nr. 1207/1995 .

• În ceea ce privește identitatea de părți, nu există nici un dubiu, ambele cauze desfășurându-se între aceleași părți, având aceeași calitate .
• Cu privire la obiect, așa după cum s-a statuat în practică dar și în literatura de specialitate, în sfera noțiunii de obiect se cuprinde nu numai pretenția concretă a reclamantului ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material .

Ori, din analiza celor două acțiuni, rezulta cu certitudine că, dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material este acela referitor la anularea aceluiași titlu de proprietate .

Mai mult decât atât, acest lucru este recunoscut și de către recurenți prin motivele de recurs (fila 4, paragraful 5 dosar recurs).

De altfel, așa cum a statuat și Tribunalul Suprem în două decizii de speță – decizia nr. 45/12.01.1980 și nr. 1849/13.11.1982 – „există putere de lucru judecat și când se constată că acțiunile au același cuprins, chiar dacă dreptul pretins de una sau cealaltă parte se discută numai pe cale incidentă, astfel că soluția dată într-un prim proces are autoritate de lucru judecat în noua acțiune prin care se încearcă valorificarea aceluiași drept ”, deci cu atât mai mult în prezenta cauză, unde dreptul pretins s-a discutat în mod direct .

• Cauza cererii de chemare în judecată privește fundamentul raportului juridic dedus judecății, în speță, fundamentul ambelor cereri este același, în sensul că se întemeiază pe de o parte pe nelegalitatea înscrierii în titlul de proprietate nr. 1207/1995 a suprafeței de 0,30 ha în punctul C. Ș., deoarece nu au fost respectate vechile amplasamente iar pe de altă parte pe punerea în posesie asupra acestei suprafețe de teren anterior, în punctul Arie.

Așa cum s-a statuat și în practica judiciară în materie, cauza juridică a unei cereri este reprezentată de fundamentul juridic al pretenției, de actul sau faptul juridic generator al dreptului, alături de împrejurările de fapt care au determinat promovarea acțiunii.

Din acest punct de vedere, în ambele demersuri juridice împrejurările de fapt și de drept, astfel cum au fost reliefate prin motivarea celor două cereri de chemare în judecată, au fost identice, prin cele două acțiuni recurenții urmărind aceeași finalitate, respectiv aceea de a le reveni suprafața de teren în suprafață de 0,30 ha, situată în punctul Arie, finalitate grefată, așa cum am mai arătat, pe de o parte pe nelegalitatea înscrierii în titlul de proprietate nr. 1207/1995 a suprafeței de 0,30 ha în punctul C. Ș., deoarece nu au fost respectate vechile amplasamente iar pe de altă parte pe punerea în posesie asupra acestei suprafețe de teren anterior, în punctul Arie.

În acest condiții, actul juridic generator al dreptului subiectiv (titlul autorului deposedat) precum și elementele de fapt (pretinsa reconstituire anterioară și implicit o pretinsă posesie precum și nerespectarea vechilor amplsamente) sunt aceleași și conturează identitatea de cauză juridică.

Pe de alt parte, chiar și analizând, cererea prin prisma temeiului de drept invocat, așa cum s-a reiterat și prin cererea de recurs, dispozițiile art. 27 din Legea nr. 18/1991, se poate observa că, pentru titlurile de proprietate intrate în circuitul civil, constatarea nulității absolute se constată tot potrivit dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997, dispoziții legale avute în vedere și la pronunțarea sentinței civile nr. 1930 din 25 mai 2009 a Judecătoriei V., respectiv a prin deciziei civile nr. 543/R din 21.04.2010 a Tribunalului V..

Așadar, chiar prin prisma noului temei de lege invocat, analiza legalității titlului de proprietate se verifică tot prin prisma motivelor avute deja în vedere, deci, ne aflăm în fața aceleiași cauze a raportului juridic al dreptului pus în discuție (causa debendi).

În sensul tuturor celor reținute mai sus, Tribunalul s-a raportat și la practica judiciară în materie, respectiv I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4525 din 30 mai 2005 și decizia civilă nr. 4679 din 7 iunie 2007 ÎCCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3765 din 9 iunie 2008, ÎCCJ, Secția I-a civilă, decizia nr. 58 din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel Târgu M., Sectia Civila, De munca Si Asigurari Sociale, Pentru Minori Si Familie, decizia civilă nr..131/R din 12 februarie 2008.

Instanța de control judiciar, în majoritate, a reținut de asemenea că, autoritatea de lucru judecat face parte din limitările justificate ale dreptului de acces la o instanță, contribuind la respectarea securității raporturilor juridice și a echității procedurii, așa încât, substanța dreptului reclamanților de a avea acces la o instanță, nu este afectată, în măsura în care instanțele s-a mai pronunțat asupra temeiniciei cererii lor în cadrul primei acțiuni .

În același sens, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a statuat în cauza L. împotriva României că: „ excepția autorității de lucru judecat urmărește un scop legitim dacă vizează să asigure securitatea raporturilor juridice în materie civilă” .

De asemenea, instanța europeană a mai reținut și faptul că: „Dreptul de acces la instanță nu este absolut. El poate permite limitări admise implicit, deoarece el cere prin însăși natura sa o reglementare de către stat. În elaborarea unei asemenea reglementări statele se bucură de o anumită marjă de apreciere…. ( F.E. împotriva Franței, Hotărârea din 30 octombrie 1998,, paragraful 44 și Yagtzilar și alții împotriva Greciei, nr. 41.727/98, paragraful 23, CEDH 2001-XII).”

Pe de altă parte, chiar dacă autoritatea de lucru judecat, este consacrată ca un principiu ce stă la baza procesului civil, nu este consacrată ca atare de Constituție, astfel că nu se poate susține că este în contradicție cu dispozițiile art.44 și art.21 din Constituție.

În concluzie, dispozițiile legale contestate, prin mijloacele procesuale puse la dispoziția părților, denotă echilibrul procesual și egalitatea de arme dintre părți, dar și respectarea securității raporturilor juridice și a echității procedurii, lipsind de suport critica privitoare la încălcarea art. 21 alin.(1) și (2) din Constituție.

Pe cale de consecință, nu se putea reține nici încălcarea prevederilor art.6 §1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Continuând analiza motivelor de recurs, instanța de control judiciar, în majoritate, a reținut că și soluția dată celui de-al doilea capăt de cerere este legală și temeinică, recursul fiind nefondat și din acest punct de vedere.

Așa după cum recunosc și recurenții, prin sentința civilă nr. 2507 din 21.06.2010, cele două comisii de fond funciar au fost obligate să reconstituie în natură pârâtei Rotbasan Z., dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 0,60 ha, situat pe raza comunei Muntenii de Jos, astfel că, în executarea hotărârii judecătorești irevocabile a fost emis titlul de proprietate nr._ din 08.09.2010 emis pe numele Rotbasan Z..

În aceste condiții, în ceea ce privește neîndreptățirea acesteia la suprafața de 0,30 ha teren, împrejurare analizată ca și motiv de nulitate, instanța a reținut că nu se putea constata nulitatea titlului de proprietate, în condițiile în care, emiterea Titlului de Proprietate nr._ din 08.09.2010 nu s-a făcut la inițiativa celor două comisii ci în urma unei hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv sentința civilă nr. 2507 din 21.06.2010 a Judecătoriei V..

În aceste condiții, contrar susținerilor recurenților, aceștia nu pot invoca inopozabilitatea acestei hotărâri, deoarece statuările unor hotărâri irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților .

Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu putea fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei .

În acest sens, a invocat și practica instanței supreme, respectiv Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2351 din 14 martie 2007.

Mai mult decât atât, titlul de proprietate intrând în circuitul civil și producând efecte juridice, astfel că, raportat la principiului securității actelor juridice, instanța nu poate dispune anularea acestuia fără a avea în vedere și alte consecințe colaterale. De asemenea, instanța nu poate analiza legalitatea acestui titlu, care a fost emis in vederea respectarii unei hotărâri judecatoresti intrate in puterea lucrului judecat, deoarece ar fi obligata sa analizeze valabilitatea acestora, ca acte anterioare titlului, dispunand in consecinta.

Nefiind posibil a se reanaliza situatia de fapt retinuta in aceste hotărâri, asa cum corect a dispus prima instanta, odată eliberate titlurile, părțile pot solicita verificarea modalității de dobândire a terenului in cadrul unei actiuni in revendicare, actiune care este deja pe rolul instantei si la a carei solutionare pot fi avute in vedere, eventual, actele si lucrarile prezentei cauze.

Din acest punct de vedere, acțiunea reclamantului era vădit neîntemeiată, soluție ce se impune și prin raportare la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul securității raporturilor juridice .

În acest sens, instanța a avut în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza S. și alții contra României, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.

În același sens, a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza R. contra României, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauzele A. împotriva României și Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003‑IX).

Pe de altă parte, în cauza Toșcută și alții c. României, Curtea a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate așa cum aceasta este definită prin cea de-a doua frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1, așa încât, anularea va fi permisa numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea alineatele 33-34 din hotărârea mai sus citată), în cauză nefiind întrunite elementele menționate care să permită anularea titlului de proprietate al pârâtei, fără ruperea justului echilibru, în condițiile în care, titlul de proprietate a fost eliberat ca urmare a unei hotărâri judecătorești.

Totodată s-a reținut că, atunci când se solicită e anularea titlurilor de proprietate pentru motive întemeiate exclusiv pe fapte imputabile autorităților și fără ca beneficiarii titlurilor anulate să primească o despăgubile echitabilă sau un teren echivalent, Curtea a statuat că, și dacă s-ar putea demonstra că servește unei cauze de interes public, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, impunând beneficiarilor titlurilor o sarcină specială și exorbitantă care rupe echilibrul între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului .

In același sens este și hotãrârea datã în cauza în cauza L.-A. M. c. României (din data de 31.03.2009), Curtea a decis că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 prin anularea parțială de către instanțele judecătorești a unui titlu de proprietate favorabil reclamante, constatând că titlul de proprietate, confirmat de instanțele interne printr-o hotărâre irevocabilă, a fost anulat din motive imputabile exclusiv autorităților.

Raportat la cele redate mai sus, este evident nefondat și motivul privitor la nemotivarea hotărârii, deoarece instanța de fond a precizat, deși pe scurt, motivele pentru care a apreciat ca neîntemeiată capătul de cerere, deci evident nu ne aflăm în fața nemotivării hotărârii . Totodată nu ne aflăm nici în situația necercetării fondului, în condițiile în care, instanța de fond a apreciat că, față de probatoriul administrat în cauză, se verifică susținerile pârâtei .

Lipsa fundamentului susținerilor recurentului este dată de faptul că, sentința tacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conform art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă. Cu toate acestea, tribunalul remarcă faptul că, prima instanță a reținut lipsa bunei credințe – fila trei paragraful 1 sentință.

Pe de altă parte, așa cum a statuat și instanța supremă într-o decizie de speță: „Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice” – Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522 din 29 iunie 2006.

În același sens, instanța de control judiciar reține și jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului, care, este constantă, statuând că: „noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse ....(Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, p. 2.930, paragraful 60)” .Aceeași instanță a statuat de asemenea că: „obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81; Hotărârea V. der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX)”.Instanța de control judiciar reține din jurisprudența Curții EDO, cauzele Albina împotriva României, B. împotriva României și D. împotriva României, D. împotriva României – paragraful 50 dar și decizia nr. 1846/1956 a Tribunalului Suprem, colegiul civil . Motivarea sumară a hotărârii nu echivalează cu nemotivarea acesteia, pentru a se reține că prima instanță nu ar fi cercetat fondul și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.

Și motivul de recurs privind greșita calificare a cererii de intervenție în interes propriu era vădit nefundat.

Astfel, pe de o parte, ca natură juridică, intervenția voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată, îndreptată împotriva părților inițiale, deci atât a reclamantului cât și a pârâtului .

Deși intervenția voluntară presupune invocarea de către terț a unui drept propriu, fără a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terț și cel ce face obiectul cererii de chemare în judecată, însă, între cele două drepturi subiective trebuie să existe o legătură suficientă, care să justifice judecarea împreună a celor două cereri .

Așa cum se putea observa, în mod temeinic și legal, prima instanță a apreciat că situația unei cereri de intervenție accesorie și a admis-o ca atare. Pe de altă parte, intervenientul nu era lezat în nici un fel în apărarea drepturilor sale, având în vedere că, cererea sa a fost disjunsă și înregistrată separat, urmând a fi supusă controlului instanței deoarece, că nu există o legătură suficientă între care să justifice judecarea împreună a celor două cereri.

Mai mult decât atât, instanța de control a reținut că recurentul nu a fost vătămat în drepturile sale procedurale deoarece, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanța care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

În acest sens, Tribunalul a avut în vedere practica instanței supreme, Înalta Curte De Casație Și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală Decizia nr. 64 din 12 ianuarie 2011.

Opinia separată viza soluționarea excepției autorității de lucru judecat, după cum urmează:

„Potrivit dispozițiilor art. 1201 vechiul C. civ. (în vigoare până la . Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit art. 230 din Legea nr. 71/2011), este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauza si este intre aceleași părți, făcută de ele si in contra lor in aceeași calitate.

Indiscutabil între prezenta cauză și cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei V. exista identitate de părți și identitate de obiect, fiind așadar îndeplinite două din cele trei condiții prevăzute de art. 1201 C.civ.

În schimb, în ceea ce privește cea de-a treia condiție, a apreciat magistratul, contrar opiniei majoritare, că nu exista identitate între cauza acțiunii deduse judecății în prezentul dosar și cea care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei V..

În prezenta cauză, potrivit cererii completatoare depuse în fața primei instanțe la data de 27.07.2011 recurentul a arătat că solicita constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 emis pe numele T. I. T. Ș. și T. G. în ceea ce privește suprafața de 0,30 ha din pct. Podiș M., Tarlaua 26, ., în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991.

Motivând în fapt cererea, recurentul a arătat că a fost pus în posesie cu suprafața de teren de 0,80 ha teren în pct. „Arie”, așa cum dovedește schița cadastrală înregistrate la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară și i s-a eliberat și adeverința de proprietate nr. 397/04.09.1991. Cu toate acestea, ulterior, i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 2699/_ din 22.12.1999 în care a fost inclusă doar suprafața de 0,50 ha teren în pct. „Arie”, tarlaua 27, ., diferența de 0,30 ha teren fiindu-i atribuită pe alt amplasament, în pct. Podiș M., Tarlaua 26, ., conform titlului de proprietate nr. 1207/_ in 14.12.1995.

Aceleași aspecte au fost invocate și în motivarea acțiunii privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele intimatei Rotbășan Z. nr._/08.09._.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care s-au emis titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane decât foștii proprietari, iar aceștia dețineau la acel moment adeverințe de proprietate și aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca titlurile emise cu încălcarea legii, dacă acestea nu au intrat în circuitul civil. Dacă respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului respectiv potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997.

În consecință, în prezenta cauză instanța investită cu acțiunea recurentului reclamant era ținută a analiza îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de aceste dispoziții legale pentru a interveni constatarea nulității absolute, respectiv: emiterea titlului de proprietate în favoarea unei terțe persoane; titlul de proprietate a fost emis în mod abuziv; foștii proprietari dețineau, la data emiterii titlului, adeverințe de proprietate și erau în posesia terenurilor incluse în titlul de proprietate emis terțului.

În cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, motivele pentru care s-a solicitat anularea titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 vizau reconstituirea dreptului de proprietate pe alt amplasament decât cel din registrul agricol, faptul că respectivul titlu ar fi fals, antedatat, emis pro causa, în vederea paralizării acțiunii din dosarul nr._, de constatare a nulității absolute a titlului nr. 1891/2002 a numitei G. I..

Prin sentința civilă nr. 1930/25.05.2009 a Judecătoriei V., menținută prin decizia civilă nr. 543/R/21.04.2010 a Tribunalului V., a fost respinsă acțiunea, în considerentele sentinței și respectiv ale deciziei reținându-se: titlul de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin 2 din Legea nr. 18/1991; la data eliberării titlului de proprietate terenul nu era liber, ci în proprietatea privată a statului, la IAS V., astfel că erau incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991; posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în perimetrele societăților agricole a fost permisă de legiuitor prin art. 8 din Legea nr. 1/2000, așadar ulterior emiterii titlului de proprietate contestat, iar reclamanții nu aveau calitatea de acționari la acele societăți și nu contestaseră amplasamentele din titlu, conform pretitlului de proprietate eliberat în 1992, astfel că nu a fost posibilă reconstituirea pe vechiul amplasament; nici unul din motivele de nulitate invocate de reclamanți nu se încadrează în cazurile de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. III din Legea nr. 169/1997. De asemenea, s-a mai reținut că, chiar dacă din înscrisurile depuse în recurs rezultă că nu există procese verbale de punere în posesie a reclamanților, deoarece comisia, la data eliberării titlurilor, nu întocmea întreaga documentație prevăzută de legea fondului funciar, această lacună nu este sancționată cu nulitatea absolută a titlului de proprietate, neîncadrându-se printre motivele prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997.

Într-adevăr, cauza cererii de chemare în judecată o reprezintă fundamentul pretenției afirmate, respectiv situația de fapt calificată juridic, astfel încât, la stabilirea cauzei, interesează nu numai regula de drept, dar și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică.

În prezenta cauză, atât temeiul de drept invocat de recurent în susținerea cererii, cât și împrejurările de fapt invocate, erau diferite de cele care au fost analizate în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ .

Astfel, în primul rând, prima acțiune a fost analizată prin prisma incidenței vreunuia din cazurile de nulitate prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997, modificată, iar în prezenta cauză s-a invocat motivul de nulitate prevăzut de art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991.

Dispozițiile art. 27 alin. 2 ind. 2 fac referire la formularea unei acțiuni în justiție pentru constatarea nulității titlului respectiv potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, însă, contrar opiniei majoritare, o asemenea trimitere nu poate avea în vedere decât dispozițiile din art. III referitoare la condițiile de procedură pentru exercitarea unei asemenea acțiuni (calitate procesuală activă, instanță competentă, etc.), în condițiile în care, printre cazurile de nulitate expres și limitativ prevăzute de art. III alin. 1 lit. a – h, nu se regăsește și situația avută în vedere de legiuitor în art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 169/1997. Ori, dispozițiile legale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, respectiv permit analizarea cazului de nulitate prevăzut de art. 27 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 18/1991.

În condițiile în care dispozițiile art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991 consacră așadar un caz de nulitate absolută distinct de cele prevăzute de art. III alin. 1 lit. a – h din Legea nr. 169/1997, a apreciat magistratul că nu se putea reține că, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, reținând că nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. III, instanța ar fi avut în vedere și dispozițiile art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991.

În al doilea rând, împrejurările de fapt invocate în prezenta cauză – eliberarea adeverinței nr. 387/04.09.1991 și punerea în fapt în posesie asupra suprafeței de 0,80 ha teren în pct. „Arie”, conform schiței cadastrale înregistrate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V. - nu au fost invocate în cauza înregistrată sub nr._ și implicit nici nu au făcut obiectul analizei instanței.

De asemenea, contrar opiniei majoritate, s-a apreciat că, în cauză, respingerea excepției autorității de lucru judecat nu era de natură a aduce atingere nici principiului securității raporturilor juridice, consacrat de jurisprudența CEDO, care interzice readucerea în fața instanțelor a chestiunilor litigioase deja rezolvate prin hotărâri definitive.

Astfel, era adevărat că efectele sentinței civile nr. 1930/25.03.2009 a Judecătoriei V. nu pot fi ignorate, aspectele asupra cărora s-a pronunțat deja o instanță de judecată nemaiputând face obiectul unei alte analize.

Faptul că între cauza care a format obiectul dosarului nr._ și prezenta cauză nu exista tripla identitate cerută de art. 1201 C.civ. nu împiedica însă instanța să dea eficiență puterii de lucru judecat, în condițiile în care lucrul judecat are mai multe efecte, atât exclusivitatea, care face sa nu fie posibil un nou litigiu daca exista tripla identitate de părți, obiect si cauza, dar si obligativitatea, care face ca părțile sa se supună hotărârii judecătorești.

Puterea de lucru judecat nu este reglementata în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești ci ca o prezumție legala prin art. 1200 pct.4 C.civ. si ca o excepție procesuala - prin art.166 C.pr.civ.

Efectele puterii de lucru judecat prezintă un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul ca nu mai poate repune în discuție dreptul sau într-un alt litigiu.

În consecință, prin prisma acestor efecte ale puterii de lucru judecat, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocata în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invoca exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces sa fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Aceasta concluzie are în vedere inclusiv nevoia de ordine si stabilitate juridica și permite evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

Ce efect al puterii de lucru judecat, instanța investită cu soluționarea prezentei cereri era ținută de cele stabilite, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 1930/25.05.2009 a Judecătoriei V., menținută prin decizia civilă nr. 543/R/21.04.2010 a Tribunalului V., cu privire la condițiile eliberării titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995, situația juridică a suprafeței de teren în litigiu, lipsa proceselor verbale de punere în posesie.

O asemenea interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1201 C. civ. respecta atât exigențele principiului securității raporturilor juridice, consacrat prin jurisprudența CEDO, dar și pe cele ale liberului acces la justiție, impus de asemenea de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prin prisma acestor considerente, s-a apreciat că recursul trebuia admis, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 312 alin 5 C.pr.civ., și cauza trimisă primei instanțe pentru a judeca pe fond cererea recurentului T. I. privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995. O asemenea soluție se impunea cu atât mai mult cu cât numai în condițiile în care se constata că într-adevăr, suprafața de teren de 0,20 ha teren situată în pct. „Arie”, tarlaua 27, ./1, inclusă în titlul de proprietate nr._ din 08.09.2010, eliberat pe numele intimatei Rorbasan Z., face parte din terenul cuprins în adeverința 397/04.09.1991, recurentul avea calitate procesuală activă pentru a solicita anularea acestui titlu de proprietate, justificând un interes legitim în sensul avut în vedere de legiuitor în art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997.”

T. I. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1182/R/30.10.2012, a Tribunalului V., invocând următoarele aspecte:

Prin cererea nr. 904/14.03.1991 depusa la Primăria comunei Muntenii de Jos, județul V., in baza Legii nr. 18/1991 a solicitat restituirea prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4,25 ha teren, rămasa moștenire de la T. I.-3,75 ha teren si S. E. -0,50 ha teren. Prin aceiași cerere a adus la cunoștința comisiei de fond funciar ca sunt indreptatiti sa primească in calitate de moștenitori suprafața de 4,25 ha teren si inca 1,75 ha teren in nume propriu. In cerere se arata expres ca "intrucat suprafața pe care o moștenim este de 4,25 ha va rugam sa ne completați pana la suprafața de 6 ha."

In fapt, conform titlurilor de proprietate întocmite de cele doua comisii de fond funciar li s-a restituit doar suprafața de 4,25 ha teren.

A invocat că a intrat in posesia Certificatului eliberat la 23 mai 2014 de Arhivele Statului V., din care rezulta ca bunicul său S. S. a fost împroprietărit ca veteran de război cu suprafața de 3 ha teren.

In consecința conform actelor doveditore aveau dreptul sa li se restituie cel puțin suprafața de 5,25 ha teren.

C. L. de fond funciar a comunei Muntenii de Jos, județul V., emite pe numele său si al fraților săi, Adeverința de proprietate nr. 397/4.09.1991,in care se consemnează ca li se restituie prin reconstituirea dreptului de proprietate o suprafața de 3,75 ha teren .

Pe versso-ul Adeverinței de proprietate nr. 397/4.09.1991 se consemnează, printre altele, ca; T. I. primește in intravilan- 0,58 ha; T. Ș. primește in intravilan -0,57 ha ; T. G. primește in intravilan -0,65 ha .

In total in intravilan prin adeverința de proprietate nr. 397/4.09.1991 li se recunoaște dreptul asupra unei suprafate de 1,80 ha teren, din cei 3,75 ha teren cat aveau dreptul de pe urma tatălui nostru T. N..

Prin adeverința de proprietate nr. 398 din 4.09.1991 li se restituie, prin reconstituirea dreptului de proprietate suprafața de 0,50 ha teren de pe urma lui S. V. E..

Dupa eliberarea adeverințelor de reconstituire a dreptului de proprietate, in respectarea prevederilor art. 27 punctul 1 si 2 din Legea nr. 18/1991, cele doua comisii de fond funciar trebuiau sa treacă la punerea efectiva in posesie prin eliberarea titlurilor de proprietate, intocmirea si eliberarea titlurilor de proprietate si a proceselor-verbale de punere in posesie.

Contrar prevederilor legale, C. de fond funciar Muntenii de Jos a procedat la punerea in posesie si delimitarea doar, a suprafeței de 0,80 ha teren, care le-a fost atribuita in punctul ARIE, fara insa a intocmi proces-verbal de punere in posesie, ci, doar schița cadastrala si Planul parcelar al tarlalei, din punctul ARIE..

Întrucât comisiile de restituire a proprietăților funciare nu au respectat termenele fixate de lege pentru emiterea titlurilor de proprietate, după . Legii nr. 247/2005, cu cererea nr. 53 din 2.09.2005, a solicitat sa i se elibereze titlul de proprietate pentru întreaga suprafața de 4,25 ha teren cu respectarea stricta a vechilor amplasamente.

Judecătoria V., prin sentința civilă nr.3356 din 4.12.2006, dată în dosarul nr._ (nr. în format vechi 1045/2006), respinge acțiunea prin admiterea excepției lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.1891/_ din 23.08.2002 eliberat pe numele G. I..

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria V. a reținut ca, prin,titlul de proprietate nr.1207/_ din 14.12.1995, fraților T. li s-a restituit prin reconstituirea dreptului de proprietate suprafața de 3,75 ha teren, iar prin T.P.nr.2699/_ din 22.11.1999 li s-a mai restituit suprafața de 0,50 ha teren,primind astfel întreaga suprafața de teren la restituirea careia erau îndreptățiți.

Prin sentința nr.1930 din 25 mai 2009, dată în dosarul nr._, instanța respinge cererea, reținând că,prin emiterea titlului de proprietate nr.1207/_ din 14.12.1995 și a titlului de proprietate nr.2699/_ din 22.12.1999 fraților T. li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren la care erau îndreptățiți.

Prin sentința civila nr.1902/29 mai 2012 Judecătoria V. a respins acțiunea prin care a solicitat anularea titlurilor de proprietate nr. 1207/_ din 14.12. 1995, titulari T. I. s.a reținând ca, in speța, sunt incidente prevederile art. 1201 din cod proc civ vizând autoritatea de lucru judecat, iar capătul de cerere prin care am solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate,nr._, emis pe numele lui R. Zoita a fost respins ca neintemiat.

In scopul anularii titlurilor de proprietate emise nelegal unor persoane neindreptatite, pentru a putea solicita restituirea terenului pe vechiul amplasament m-am adresat organelor de urmărire penala.

In urma cercetărilor efectuate in mai multe dosare si de mai multe unități ale parchetului, desi s-a reținut ca situația de fapt prezentata de părțile vătămate se confirma au fost date invariabil soluții de neurmarire penala, cele mai multe fiind motivate de intervenția prescripției răspunderii penale.

Prin încheierea din 6 iunie 2014, data in dosarul nr._ Judecătoria V. admite cererea formulata de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel lasi si, in baza art. 548 indice 1 alin 3 lit b din cod proc pen si dispune anularea înscrisului, titlu de proprietate nr. din 23.09.1998 emis pe numele moștenitorilor defunctei S. V. E., respectiv T. I., T. Ș. si T. G., prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5000 mp situata in extravilanul satului Munteni de Jos, ., județul V., tarlaua 27, .,avand ca vecinătăți la NORD-Menghita G., EST, -998/4 /HCA, SUID-mostenitori T. I., T. Ș. si T. G. si la VEST-DN 24."

Totodată, revizuientul a invocat motivele pe care și-a fundamentat opinia separata magistratul din completul de recurs ce a pronuntat decizia nr. 1182/R/30.10.2012 a Tribunalului V..

A invocat că prin inserarea in titlul de proprietate nr._/8.09.2010 emis pe numele lui R. Zoita si in procesul-verbal de punere in posesie a unei împrejurări necorespunzatare realității, anume ca se atribuie acesteia suprafața de 0,20 ha teren in extravilan cand in realitate i se atribuie terenul in intravilan am fi in prezenta unor acte emise in fals, falsuri pe care instanța de revizuire va trebui sa le constate si sa dispună anularea acestora cu toate consecintele care decurg din acesta.

F. de cele prezentate mai sus consideră ca in temeiul prevederilor art. 509 punctul 3 cod proc civ, care stabilesc ca sunt sunt supuse revizuirii hotărârile care au fost date in temeiul unui inscris declarat fals in cursul ori in urma judecații, cand aceste imprejurari au influențat soluția pronunțata in cauza, cat si faptul ca in cazul in care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penala, instanța de revizuire se va pronunța mai intai, pe cale incidentala, asupra existentei sau inexistentei infracțiunii invocate,se impune revizuirea sentinței civile nr. 1902/2009 și a deciziei nr. 1182/R/2012.

A anexat fotocopii de pe: sentința civila nr. 1902 din 29 mai 2012,decizia civila nr. 1182/R din 30.10.2012, hărțile cadastrale ale tarlalei ARIE, in cele doua variante-de la Primăria Muntenii de Jos si de la OCPI;Titlul de proprietate (pretitlu) titular R. Zoita; T.P.nr._/4.02.2010 si_ din 8.09.2010 titular R. Zoita;cererea adresata de R. Zoita instanței la 28.05.2010, sentința civila nr. 2507/2010;procesul verbal de punere in posesie a lui R. Zoita asupra celor 0,20 ha teren atribuite in punctul ARIE.

C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din ., reprezentată prin C. D., primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire a Sentinței civile ca fiind neîntemeiată.

Prin respectivele hotărâri judecătorești a fost soluționată cererea revizuentului având ca obiect „constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/_/14.12.1995 emis pe numele T. I., T. Ș. și T. G.( pentru suprafața de 3,75 ha cu titlul de moștenire după tatăl acestora T. N.), în sensul radierii suprafețelor de 1 ha și respectiv 0,30 ha înscrise în titlu, emiterea unui nou titlu de proprietate prin care să ni se atribuie terenul pe vechiul amplasament".

Au solicitat ca suprafața de 1 ha să le fie atribuită în locația Loturi măr șes amplasament unde exista titlu de proprietate emis pe numele G. I. iar cele 0,30 ha să le fie atribuite în locația Arie, teren pe care-1 ocupase abuziv și care abia în anul 2010 a fost atribuit numitei Rotbășan Z. în temeiul unei hotărâri judecătorești. In locația Arie pretinde că a fost pus în posesie cu suprafața de 0,80 ha în timp ce titlul s-a emis pentru 0,50 ha cât a solicitat cu titlul de moștenire după S. E.. Instanțele au analizat cererea reclamantului raportat la prevederile legale în vigoare la data emiterii titlului cu privire la stabilirea și atribuirea vechilor amplasamente iar prin hotărârile judecătorești menționate, rămase definitive, au respins acțiunea ca fiind neântemeiată.

Obiectul pretențiilor revizuentului privind anularea parțială a titlului 1207/1999 și respectiv defăimarea ca fals a pretitlului, înscris din componența unei documentației care a stat la baza emiterii titlului 2699/1999, derivă din raporturi juridice diferite între care nu există nici o legătură.

Cele două hotărâri care fac obiectul revizuirii nu au fost pronunțate în temeiul înscrisului declarat fals, motiv pentru care cererea de revizuire este inadmisibilă.

Anterior anulării pretitlului și titlul de proprietate nr. 2699/1999 a fost anulat de către Judecătoria V. la cererea primarului prin Sentința civilă nr. 169/2014 pronunțată în dosarul nr._ .

Din conținutul cererii se poate constata că a promovat numeroase acțiuni, faptul că deși obiectul mai multor acțiuni promovate este același motivațiile pe care le invocă sunt diferite, pe de o parte recunosc legalitatea titlurilor și solicită schimbarea unor amplasamente ori atribuirea în plus a unor suprafețe necuvenite fie, pe de altă parte, afirmă că titlurile sunt falsificate, preconstituite și nu au avut cunoștință de emiterea lor etc.

Numiții T. nu au fost puși niciodată în posesie cu suprafața de 0,80 ha în locația Arie iar planul parcelar invocat ca act doveditor al punerii în posesie nu a fost întocmit, avizat sau recunoscut de comisia locală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovata numai în cazurile si pentru motivele expres si limitativ prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art.322 alin.1 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanța de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât cea care fusese aleasă până la acel moment.

Prin urmare, din analiza textului legal citat pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus o condiție imperativă, ca această instanță să fi evocat fondul.

Hotărârile instanțelor de recurs care evoca fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul si rejudecând cauza dedusa judecații, modifica în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins, în aceasta ipoteza calea de atac fiind inadmisibilă.

În speță, cererea de revizuire a fost formulata împotriva unei decizii pronunțata de o instanța de recurs, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, fără a se putea retine faptul că instanța de recurs a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului cererii introdusă de către revizuient, fiind analizate doar motivele de casare invocate de prin cererea de recurs, menținându-se sentința data în fond si implicit situația de fapt reținută de judecătorie.

Se constată așadar că prin decizia supusa prezentei revizuiri, instanța de recurs nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară si nici nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, de natură a conduce la o altă dezlegare a raportului juridic dedus judecații decât cea care fusese hotărâtă până în acel moment.

Prin respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva hotărârii judecătoriei si menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe, instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, în sensul art. 322 din codul de procedură civilă și prin urmare aceasta decizie a instanței de recurs nu este susceptibilă a fi atacată cu revizuire.

În concluzie, de vreme ce nu s-a evocat fondul pricinii prin decizia contestată de către revizuient, în sensul avut în vedere de prevederile art.322 C.pr.civ., tribunalul va respinge ca inadmisibila prezenta cerere de revizuire, fiind de prisos analiza criticilor de fond invocate de revizuient.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de T. I. împotriva Deciziei civile nr. 1182/R/30.10.2012 a Tribunalului V., pronunțată in dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.

Pentru Președinte, E. R. I., transferat la Judecătoria Iași, Președinte instanță, D. E. S.	Pentru Judecător, E. G., transferat la Judecătoria Iași, Președinte instanță, D. E. S.	Judecător, C. A.
	Grefier, E. G.

Red. I.E.R./18.11.2014

Tehnored.E.G.

2 ex./19.11.2014

Tribunalul V.: D. P.C.; I. E.R., Ț. M.C.

← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1187/2014. Tribunalul...		Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1050/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Decizia nr. 500/2014. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 904/2014. Tribunalul VASLUI Întoarcere executare. Decizia nr. 424/2014. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 1187/2014. Tribunalul VASLUI Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1050/2014. Tribunalul VASLUI