Plângere contravenţională. Decizia nr. 904/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 904/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 1864/333/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 904/A/2014
Ședința publică de la 20 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. M.
Judecător E.-G. A.
Grefier A. D.
……
Pe rol se află judecarea apelului Civil declarat de apelant INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., cu sediul in V., .. 1, jud. V., in contradictoriu cu intimat L. I., cu domiciliul în Iași, ., ., jud. Iași, impotriva sentintei civile nr. 1743 din 15.07.2014 pronunțată de Judecatoria V., având ca obiect plângere contraventionala.
S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:
Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-au reținut următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil declarat împotriva sentinței civile nr. 1743 din 15.07.2014 pronunțată de Judecatoria V., constată următoarele:
Prin sentinta civilă nr. 1743 din 15.07.2014, Judecatoria V. a admis în parte plângerea plângere contravențională formulată de petenta L. I. cu domiciliul în Iași, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție V..
Menține sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 340,00 lei și sancțiunea avertismentului, aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 21.02.2014
Înlătură sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, aplicată petentului prin același proces verbal.
Pentru a hotărî astfel, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Față de mențiunile anterior precizate, desprinse din conținutul procesului verbal contestat, raportat și la considerentele ce preced, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.17 din O.G. nr.2/2001, de vreme ce conține toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 21.02.2014, petenta L. I. fost sancționat contravențional de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V.cu amendă în cuantum de 340 lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, i s-a aplicat și sancțiunea avertismentului și 2 puncte de penalizare, întocmindu-i-se Procesul verbal de contravenție . nr._ din 21.02.2014, emis de intimat, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată și respectiv art. 108 alin.1 lit. a pct. 2 din OUG 195/2002.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentei că, în ziua de 21.02.2014 a condus autoturismul Dacia cu nr._ și a efectuat depășire auto VW cu nr._ pe marcaj longitudinal continuu. A folosit telefon mobil în timpul conducerii fără a folosi dispozitiv MAINI LIBERE.
Totodată, în procesul verbal de contravenție contestat este precizat faptul că fapta reținută în sarcina petentei este sancționată de art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată și respectiv art. 108 alin.1 lit. a pct. 2 din OUG 195/2002.
Instanța constată că petenta nu contestă săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin.1 lit. a pct. 2 din OUG 195/2002, motiv pentru care va reține legalitatea și temeinicia acesteia.
2.2. Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond:
Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 și din împrejurarea că agentul constatator trebuie să fi perceput ex propriis sensibus faptele consemnate în procesul verbal contestat, pentru a fi îndeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea faptei contravenționale, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Prezumția permite proba contrară, care, dacă este făcută în cauză, înlătură puterea probatorie a procesului-verbal de contravenție.
Cât privește încadrarea juridică, instanța constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentei a fost încadrată în dispozițiile art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Instanța, în ce privește sarcina probei în prezenta cauză, reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo, așa cum nepertinent susține petenta.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă). Instanța reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, instanța apreciază că sarcina probei revine petentei, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentei dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Fapta așa cum este descrisă în procesul verbal de contravenție este dovedită de înscrisurile existente și declarația martorului asistent audiat.
Astfel acesta a declarat că pe stradă era marcaj linie continuă, iar marcajul se vedea, deși nu foarte bine, fiind depășit de o mașină la volanul căreia se afla o femeie.
Situația de fapt este confirmată și de înregistrarea video depusă de petentă care relevă împrejurarea că în acea zonă exista marcaj linie continuu, care deși fiind puțin șters, era totuși vizibil, astfel că nu poate fi primită susținerea petentei că nu exista marcaj longitudinal continuu în acea zonă.
Astfel prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție nu a fost înlăturată.
Raportat la ansamblul considerentelor expuse la punctul 2 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există și că a fost săvârșită cu vinovăție de petentă în condițiile anterior analizate.
3. Asupra individualizării sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
Cu privire la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce:
Instanța constată mai întâi că o interpretare gramaticală a art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 ar conduce la concluzia că, în dreptul român, suspendarea dreptului de a conduce se aplică în mod automat și absolut, cu titlu de sancțiune complementară, oricărei persoane căreia i s-a aplicat o amendă contravențională pentru săvârșirea faptelor contravenționale enumerate la alin.3 lit.(a) – (g) ale textului menționat, în absența oricărui control exercitat de către instanțele judecătorești și fără a lua în considerare niciunul dintre criteriile de individualizare prevăzute expres de art.5 alin.5 și alin.6 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Pentru argumentele ce succed, instanța nu își poate însuși o astfel de interpretare a dispozițiilor art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002.
Primul argument reținut de instanță rezultă din dispozițiilor art.5 alin.5 și alin.6 din O.G. nr.2/2001, potrivit căruia: sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite; sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. Textele legale menționate impun respectarea principiului proporționalității și stabilesc că proporționalitatea se evaluează prin raportare la natura și gravitatea faptei contravenționale. Deoarece alin.5 nu face distincție după cum sancțiunea este principală sau complementară, urmează să conchidem în spiritul legii că această aplicare proporțională trebuie să vizeze ambele categorii de sancțiuni. Obligația aplicării proporționale a sancțiunii, în funcție de natura și gravitatea faptei contravenționale, incumbă atât organului constatator, cât și instanței de judecată sesizată cu o plângere contravențională, cu distincția că, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța de judecată are competența de a analiza legalitatea procesului verbal de contravenție contestat din toate punctele de vedere, inclusiv din perspectiva proporționalității sancțiunii.
Al doilea argument pe care îl reține instanța se fundamentează pe jurisprudența CEDO în materie contravențională. În cauza Malige c. Franței, Curtea s-a pronunțat în sensul că deși în dreptul intern (în speță, cel francez) sancțiunea complementară constând din aplicarea punctelor de penalizare se încadrează în dreptul administrativ, ea are totuși caracter penal în sensul art.6 și art.7 din Convenție, de vreme ce, acumularea unui anumit număr de puncte, poate să aibă ca rezultat pierderea dreptului de a mai conduce. Or, Curtea a decis că, în condițiile existenței umane actuale, dreptul de a conduce este foarte util vieții de zi cu zi, precum și vieții profesionale, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, aceasta dobândește totodată și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale. Aplicând aceste principii la dreptul intern, instanța constată că atâta timp cât sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter penal în sensul Convenției, a fortiori se impune individualizarea acestei sancțiuni, excluzându-se o aplicare automată a sancțiunii.
În considerarea celor două argumente anterior expuse, instanța va proceda la individualizarea sancțiunii complementare aplicate petentei prin procesul verbal de contravenție contestat. În acest sens, este de remarcat că aprecierea gravității faptei contravenționale trebuie să se realizeze în funcție de circumstanțele reale și personale în care aceasta a fost săvârșită. În operațiunea de individualizare a sancțiunii, instanța va avea în vedere împrejurarea că petenta nu mai fost sancționat, faptul că petenta are nevoie imperioasă de permis, acesta fiindu-i necesar așa cum rezultă din fișa postului depusă de petentă la dosarul cauzei, și atitudinea sinceră a petentei care a înțeles gravitatea faptei sale prezentându-se la fiecare termen de judecată. De asemenea, instanța are în vedere și împrejurarea că petenta a depășit un auto ce circula cu o viteză extrem de mică, respectiv 5-10 km/h, fapta în aceste condiții având un pericol social redus.. Ținând cont de aceste circumstanțe reale și personale, în temeiul art.5 alin.6 din O.G. nr.2/2001, instanța apreciază că se impune înlăturarea sancțiunii complementare a dreptului de a conduce.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel IPJ V., pe care o consideră nelegală și netemeinică, solicitând modificarea acesteia în tot. Apelantul nu a formulat motivele de apel.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe, tribunalul retine următoarele:
Sub aspectul legalității, se constată ca prima instanța a reținut in mod corect ca procesul verbal de contravenție contestat de intimată a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite ).
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a apreciat in mod just că situația de fapt descrisă in procesul-verbal de contravenție este dovedită cu inscrisurile existente și declarația martorului asistent audiat, fiind confirmată și de inregistrarea video depusă la dosar de petentă care confirmă împrejurarea că în zona în care s-a constatat contravenția exista marcaj longitudinal continuu, ce era vizibil. Astfel, instanța a constatat că fapta contravențională există și a fost comisă cu vinovăție de petentă.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, tribunalul apreciază că instanța de fond in mod netemeinic a inlăturat sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce aplicată petentei prin procesul-verbal de contravenție contestat.
Potrivit art.100 al.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: nerespectarea regulilor privind depășirea.
Din modul de redactare a art.100 al.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002 rezultă că odată cu aplicarea sancțiunii principale a amenzii, in mod automat agentul constatator va aplica și sancțiunea contravențională complementară constând in suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este obligatorie și nu facultativă.
Conform art.5 al.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare. La alin.5 se prevede că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Iar la alin.6 se prevede că sancțiunile complementare se aplică in funcție de natura și gravitatea faptei. De asemenea, art.21 al.2 din același act normativ prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Principiul proporționalității sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei, natura și gravitatea faptei se aplică in cazul sancțiunii principale, nu și al celei complementare. In această privință trebuie avut in vedere că O.G. nr.2/2001 reprezintă reglementarea cu caracter general in materie contravențională, regulile stabilite de aceasta aplicându-se in cazul tuturor contravențiilor prevăzute in diferite acte normative, in măsura in care acestea nu dispun altfel. Asa cum s-a arătat anterior, art.100 al.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002 stabilește obligativitatea aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, legiuitorul stabilind astfel proporționalitatea între această sancțiune și gravitatea in abstracto a contravenției prevăzute de art.100 al.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Din acest punct de vedere trebuie avută in vedere finalitatea urmărită de legiuitor prin aplicarea sancțiunii contravenționale complementare și anume înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege (art.96 al.1 din O.U.G. nr.195/2002). Or, in condițiile in care se reține comiterea contravenției și sunt intrunite condițiile răspunderii contravenționale, se impune aplicarea, alături de sancțiunea principală, sancțiunea contravențională prevăzută expres de lege, tocmai in considerarea scopului avut in vedere de legiuitor.
Potrivit legii, instanța de judecată, sesizată cu o plângere impotriva procesului-verbal de contravenție, este competentă să examineze actul contestat sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, inclusiv in ceea ce privește sancțiunile contravenționale complementare. Insă, in cadrul acestui control, instanța nu va putea înlătura aplicarea unei sancțiuni prevăzute ca obligatorie prin lege, pe motivul lipsei proporționalității cu gravitatea faptei comise. Dacă in cazul sancțiunii principale, O.G. nr.2/2001 permite inlocuirea de către instanță a amenzii aplicate cu avertismentul sau chiar diminuarea cuantumului amenzii fixat de agentul constatator prin aplicarea principiului proporționalității, o astfel de posibilitate nu există in cazul sancțiunii complementare, deoarece dacă instanța ar proceda altfel, ar incălca principiul legalității răspunderii contravenționale.
In mod greșit, instanța de fond a menținut sancțiunea principală a amenzii, apreciind implicit că aceasta este proporțională cu gravitatea faptei, și totodată a înlăturat sancțiunea complementară pe motiv că aceasta ar fi disproporționată in raport de gravitatea faptei comise.
In orice caz, ținând seama de gravitatea contravențiilor comise de petenta-intimată, constând in nerespectarea regulilor privind depășirea și folosirea telefonului mobil in timpul mersului, fără a folosi dispozitivul mâini libere, instanța de control judiciar consideră că atât sancțiunea principală a amenzii, cât și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile aplicate petentei intimate prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 21.02.2014 respectă principiul proporționalității, acestea fiind corect individualizate de agentul constatator.
Instanța va avea in vedere din acest punct de vedere amploarea pe care o are in țara noastră incălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, cu consecințe grave privind viața, integritatea fizică și psihică și bunurile persoanelor, nerespectarea regulilor de a căror incălcare se face vinovată și petenta-intimată fiind foarte frecventă.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite apelul declarat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., impotriva sentintei civile nr. 1743 din 15.07.2014 pronuntata de Judecatoria V., pe care o va schimba în tot în sensul că, rejudecând cauza, va respinge plângerea formulată de petenta L. I. impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 21.02.2014 de I.P.J. V., pe care îl va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., impotriva sentintei civile nr. 1743 din 15.07.2014 pronuntata de Judecatoria V., pe care îl schimbă în tot în sensul că,
Rejudecând cauza, respinge plângerea formulată de petenta L. I. impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 21.02.2014 de I.P.J. V., pe care îl menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2014.
Președinte, V. M. | Judecător, E.-G. A. | |
Grefier, A. D. |
Red. M.V./30.10.2014
Tehnored. A.D. 22 Octombrie 2014/4 ex.
Fond Judecatoria V. – judecator M. Brasovean
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 500/2014. Tribunalul... | Întoarcere executare. Decizia nr. 424/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
