Fond funciar. Decizia nr. 487/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 5714/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 487/A/2014
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Judecător A. A.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare soluționarea cererii de apel formulate de apelantul - reclamant H. B. M., cu domiciliul în B., .. 16, ., în contradictoriu cu intimații - pârâți C. L. Costești pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, C. L. Deleni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, C. Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și C. N. cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 3997 din data de 17.12.2013, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar - anulare titlu de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul H. B. M., personal și asistat de av. B. C., cu împuternicire avocațială aflată la fila nr. 8 din dosar, lipsă fiind celelalte părți în cauză.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată; apelul a fost declarat și motivat în termenul legal; prezenta cerere este scutită de la plata taxei judiciare de timbru; nu se solicită judecarea cauzei și în lipsă;
S-au citit și verificat actele dosarului, după care:
Av. B. C. pentru apelant arată că partea pe care o reprezintă înțelege să renunțe la judecarea acțiunii, potrivit disp. disp. art. 406 alin. 5 N.C.P.C.
Instanța procedează la identificarea apelantului care se legitimează în baza BI ., nr._, după care, interpelat fiind dacă înțelege să renunțe la judecata acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, apelantul H. B. M. arată că înțelege să renunțe la judecata cererii.
Instanța acordă cuvântul pe cererea de renunțare la judecata acțiunii.
Av. B. C. pentru apelant solicită admiterea apelului, anularea sentinței, urmând a se lua act de cererea de renunțare formulată la acest termen de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecata acțiunii, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395 alin. 1 N.c.p.c., dându-se decizia de față:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3997 din data de 17.12.2013 a Judecătoriei V., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul H. B.-M., în contradictoriu cu pârâții N. C., C. Locala Deleni de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. Locala Costești de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor si C. Judeteana V. de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit Borderoul Agricol al Populației pentru . 25 figura în anul 1948 (fila 29 verso) reclamantul împreună cu mama sa H. Frăsina cu suprafața de 4,3093 ha teren. Ulterior, după căsătoria mamei sale cu N. C., aceasta nu a mai figurat cu suprafețe de teren pe raza comunei Deleni. Din actele dosarului nu a reieșit că suprafața de teren ce a aparținut mamei reclamantului a fost înregistrată pe rolul noului soț la . a precizat că nu mai are probe suplimentare în acest sens.
Pentru suprafețele de teren cu care figura în rol în perioada 1951-1955 (6,65 ha) N. Gh. C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în anul 1991 (fila 44) drept pentru care acestuia i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 104/_ din 19.10.1994 pentru suprafața de 5,56 ha teren.
Reclamantul nu a formulat cerere în anul 1991 ci în anul 2000 înregistrată cu nr. 1123 din 01.03.2000 prin care a solicitat suprafața de 3 ha cu care s-a trecut în anul 1960 la CAP. În urma acestei cereri i s-a eliberat reclamantului titlul de proprietate nr. 1912 din 13.05.2003 pentru suprafața de 0,8 ha pădure.
Împotriva hotărârilor emise de către comisiile de fond funciar reclamantul nu a înțeles să urmeze calea de atac a plângerii pusă la dispoziție de Legea nr. 18/1991 persoanelor nemulțumite. În aceste condiții, așa cum practica și doctrina juridică s-a pronunțat deseori, nu era admisibilă rediscutarea soluției pronunțate de comisiile de fond funciar pe altă cale de cât cea a plângerii dacă persoana nemulțumită avea posibilitatea de a urma această din urmă procedură.
Mai mult, instanța a constatat că suprafețele de teren pe care reclamantul le-a indicat ca fiind cele care au aparținut mamei sale în cererea nr. 1123 din 01.03.2000, situate în punctele G., Vâlcele și . aceleași cu cele înscrise în titlul de proprietate atacat care erau situate pe un alt amplasament. Același lucru l-a susținut și Primăria Deleni din adresa nr. 2888 din 28.11.2013 (fila 72) care arata că în punctele indicate de reclamant în ședința de judecată din 12.11.2013 nu au fost identificate suprafețe de teren care să fi aparținut mamei reclamantului, pe acestea fiind eliberate titluri de proprietate altor persoane. De altfel, reclamantul a recunoscut în ședința din 10.12.2013 că titlul de proprietate nr. 104/_ din 19.10.1994 nu cuprindea suprafețe de teren care i-au aparținut mamei sale. În aceste condiții, chiar dacă titlul de proprietate s-ar anula, reclamantul nu ar fi obținut niciun folos practic mai ales că nu a formulat cerere de reconstituire potrivit Legii nr. 18/1991 în temeiul căreia a fost eliberat titlul de proprietate, ci ulterior acestui moment, în baza dispozițiilor Legii nr. 1/2000. Or, cererea din anul 2000 a fost soluționată deja în modul precizat anterior. Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul H. B. M.,, apreciind-o ca fiind nelegala si netemeinică pentru următoarele considerente:
În mod greșit Judecătoria V. a pronunțat sentința civila apelată fără o analiză completă a probatoriului administrat si fără a corobora înscrisurile aflate la dosarul cauzei cu susținerile din cuprinsul acțiunii introductive.
Prin acțiunea promovata, a investit instanța de judecata cu o cerere de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 104/_ din 1994 emis pe numele C. N., si emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele său, pentru suprafața de 3 hectare teren in calitatea sa de moștenitor al numitei H. F., respectiv mama sa.
Situația de fapt învederată instanței de fond a vizat faptul că în anul 1948 in Borderoul Agricol al Populației la poz. 25, mama sa figura cu o suprafața totala de 4,3 ha teren pe raza comunei Deleni.
În urma încheierii unei noi căsătorii, în anul 1950, cu numitul C. N., aceasta a fost nevoită sa se înscrie la noul domiciliu de pe raza comunei Costesti cu suprafața de teren pe care o deținea, insa pe numele noului soț, respectiv C. N..
Acest lucru a rezultat din adresa emisă de Primăria comunei Deleni nr. 3392/3.12.2012 in care s-a arătat: " Conform practicilor si intructiunilor legale de la acea vreme terenurile se inregistrau la locul de domiciliu al proprietarului, chiar daca terenurile erau amplasate in alte localități".
Instanța de fond a reținut in considerentele hotărârii faptul ca din actele dosarului nu reiese ca suprafața de teren ce a aprtinut mamei mele a fost înregistrata pe rolul noului sot la .> Consideră că instanța de judecată nu a analizat in mod complet înscrisurile aflate la dosar, deoarece, potrivit adresei emise de Primăria comunei Deleni la data de 8.02.2002 se arata ca: " Suprafața de teren a numitei Hancu F., a fost transferata in satul D., . agricol al lui C. Ghe. N.".
În aceste condiții, s-a reținut in mod eronat de către instanța de judecata faptul ca nu a făcut dovada transferului rolului agricol al mamei sale de la . Costesti.
Instanța de fond a interpretat greșit și răspunsurile emise de Primăria Costesti si Primăria Deleni, in care s-a arătat că din anul 1951-1960 nu exista rol agricol pe numele H. F., pentru ca acest lucru nici nu ar fi fost posibil întrucât noul rol agricol apărea pe numele C. Ghe. N..
Apreciază că prima instanța avea obligația, in virtutea rolului sau activ, sa solicite rolul agricol pentru C. Ghe. N. înainte de căsătoria acestuia cu H. F., astfel că ar fi observat că după anul 1950, la rolul agricol al acestuia apărea în plus suprafața de teren ce a aparținut mamei sale.
Susține că este lipsit de relevanta faptul ca nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pe raza comunei Costesti, deoarece nu avea aceasta obligație atât timp cât a formulat cererea înregistrată sub nr. 1123 din 1.03.2000 la C. locala Deleni, iar Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar prevede obligația Comisiei locale la care se depune cererea sa trimită solicitarea la C. locala competenta in situația in care ea a fost îndreptată greșit.
Învederează că în mod greșit instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii faptul că în ședința din 10.12.2013 ar fi recunoscut că titlul de proprietate nr. 104/_ din 19.10.1994 nu cuprindea suprafețe de teren ce au aparținut mamei sale.
Mai arată că și anterior anului 2000 a încercat sa depună la Primăria Deleni cerere de reconstituire a dreptului de proprietate însă nu i-a fost primită cererea, motivat de faptul că terenul mamei sale se afla pe raza comunei Costesti.
Din corespondenta purtata cu Primăria Deleni a rezultat faptul ca i s-a refuzat primirea cererii pe motiv că rolul agricol al mamei sale s-a transferat in anul 1950 in evidentele Primăriei Costesti.
În mod eronat a reținut instanța de fond faptul că avea obligația de a formula plângere împotriva hotărârii Comisiei județene de stabilire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, fără ca instanța să verifice daca aceasta hotărâre i-a fost comunicata.
Art. 53 alin 2 din Legea 18/1991 cu modificările ulterioare arata ca: "împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria in a cărei raza teritoriala este situat terenul, in termen de 30 de zile de la comunicare."
Având in vedere ca aceasta hotărâre nu i-a fost comunicată, termenul in care puteam formula plângere nu a început să curgă.
Solicită admiterea apelului si, pe cale de consecința, modificarea in tot a hotărârii primei instanțe, in sensul admiterii acțiunii si constatării nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis pe numele C. N., pentru suprafața de 3 hectare, in temeiul art. III alin. 1 lit. a din Legea 169/1997.
In drept, au fost invocate disp. art. 466 - 481 C. pr. civ.
Intimata C. L. Deleni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului si menținerea sentinței civile nr. 3997 din 17.12.2013 a Judecătoriei V., ca fiind legala si temeinică.
La termenul de judecată din data de 27.05.2014, apelantul H. B. M., prezent personal în instanță, a formulat cerere de renunțare la judecata acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar constată următoarele:
Potrivit art. 406 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză având în vedere data sesizării primei instanțe, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată,în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare in judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Atunci când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.(alin. 5 art. 406 C.Pr.civilă).
Instanța reține că în ședința publică din data de 27.05.2014, apelantul H. B. M., a declarat că renunță la judecata cererii ce face obiectul prezentului dosarului.
Față de manifestarea de voință a apelantului H. B. M., exprimată oral în fața instanței la termenul din data de 27.05.2004, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. 5 și 6 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va admite apelul împotriva sentinței civile nr. 3997 din 17.12.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va anula și va lua act de cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâților: C. N., C. L. Costești, C. L. Deleni și C. Județeană V., toate pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de H. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3997 din 17.12.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o anulează.
În baza art. 406 alin. 5 C.pr.civilă ia act de renunțarea reclamantului H. B. M. la judecata cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâților: C. N., C. L. Costești, C. L. Deleni și C. Județeană V., toate pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, recurs care se depune la Tribunalul V.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2014.
Pentru Președinte, D. E. S. - aflat în C.O. - Vicepreședinte, C. A. | Judecător, A. A. | |
Grefier, R. A. |
Red/tehn: A.A./05.06.2014
4 ex/2 .
Judecătoria V.: judecător O. C..
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 189/2014. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 486/2014.... → |
---|