Ordin de protecţie. Decizia nr. 1211/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1211/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 5304/333/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr.1211 /A/2014
Ședința publică de la 10 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător I. P.
Grefier C. A.
Ministerul Public, reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V. B. E. S.
Pe rol fiind pronunțarea apelului civil, Minori și familie, formulat de apelantul G. G. cu domiciliul în V., ., ., jud. V. în contradictoriu cu intimata C. L., cu domiciliul în V., ., ., reprezentată prin Cabinet de Avocat B. E., cu sediul profesional în V., ..15, jud. V. împotriva sentinței civile nr. 444/C/28.08.2014 pronunțată de Judecătoria V..
Obiectul cauzei ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din data de 09 decembrie 2014, ce s-au consemnat în încheierea de ședință publică din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, însă din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 10 decembrie 2014, când, deliberând;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 444/C/28.08.2014, Judecătoria V. a respins ca nefondată cererea având ca obiect „ordin de protecție”, formulată de C. L., cu domiciliul în V., ., ., jud. V., reprezentată prin Cabinet de Avocat B. E., cu sediul profesional în V., ..15, jud. V., în contradictoriu cu G. G., cu domiciliul în V., ., ., jud. V..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, părțile au divorțat în anul 2006, conform sentinței civile nr. 1009 din 17.04.2006. Prin hotărârea de partaj pronunțată în dosarul_, reclamantei i-a fost atribuit apartamentul situat în V., ., ., jud. V., cu obligația de a plăti pârâtului o sultă în valoare de 37.337,88 lei ( filele 20-23 dosar).
Potrivit fișei de consultații de la filele 26-28, reclamanta suferă de carcinom mamar, fiind tratată în Spania. Din înscrisurile de la filele 29-30 dosar, reiese că în anul 1996, pârâtul, pe fondul unor afecțiuni psihice, a avut o tentativă de suicid.
La dosar au fost depuse și prospecte ale unor medicamente utilizate în tratamentul cu Virusul . ( filele 15-16 dosar).
În drept, art. 2 din Legea nr. 217/2003 - așa cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 25/2012, în vigoare începând cu data de 12.05.2012 și până la . variantei republicate în Monitorul Oficial nr. 365 din 30.05.2012 - definește noțiunea de „violență în familie” ca fiind „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru al familiei împotriva unui alt membru al aceleiași familii, care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu aceste acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.
Violența în familie se poate manifesta sub mai multe forme, respectiv violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală ( art. 2 ind. 1 din actul legislativ anterior enunțat).
Ca urmare, potrivit art. 23 din lege, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”.
Analizând cererea formulată prin prisma situației de fapt expusă și a textelor de lege anterior menționat, instanța de fond a apreciat-o ca fiind nefondată.
În primul rând, instanța a constatat că părțile nu mai locuiesc împreună din 2006, de la data divorțului. În prezent, în apartamentul care a fost proprietate comună al soților, locuiește pârâtul, care are de încasat o creanță în valoare de aproape 40.000 de lei de la reclamantă.
Probatoriul administrat de către reclamantă nu dovedește existența, la acest moment, a unui pericol iminent pentru viața sau integritatea sa ori a fiicei sale.
Deși pentru emiterea unui ordin de protecție nu este nevoie de administrarea unui probatoriu complex, sunt necesare indicii temeinice cu privire la starea de pericol analizată.
Prima instanță nu a constatat existența unor violențe de natură psihologică exercitate de pârât asupra reclamantei, atâta timp cât nu s-a reclamat o acțiune a pârâtului asupra reclamantei. Chiar și în pofida unor dovezi de netăgăduit cu privire la presupusul diagnostic de infectare cu Virusul ., reclamanta nu putea face dovada existenței unor violențe psihologice.
Arată instanța de fond, că temerea reclamantei ca atunci când va reveni în apartament va exista riscul unei contaminări, ar putea fi înlăturată prin alte demersuri judiciare și nicidecum prin instituirea unui ordin de protecție.
Prin reglementarea instituției „ordinului de protecție”, legiuitorul a permis limitarea unor serii de drepturi ale agresorului, pentru protejarea victimelor violențelor exercitate în familie, doar pentru situațiile în care integritate psihică sau fizică a victimei sunt puternic afectate. Ori, reclamanta nu se află la acest moment în țară și nu poate invoca un pericol actual pentru sănătatea sa. De altfel, boala pârâtului în sine, chiar dacă ar fi reală, nu poate fi apreciată ca un act de violență.
Violența psihologică, astfel cum este definită la art. 4 alin (1) lit. b din Legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, presupune: „ impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar.”
Reține prima instanță că reclamanta nu a invocat nici o astfel de acțiune exercitată de pârât asupra sa. De altfel, în calitate de proprietar al apartamentului, reclamanta poate solicita oricând evacuarea pârâtului, ca o măsură definitivă și nu provizorie, cum este instituită de procedura ordinului de protecție.
Cu privire la afecțiunile de care a suferit pârâtul în anul 1996, cu siguranță acestea nu pot determina instituirea unui ordin de protecție în 2014.
Desigur, concluzionează instanța de fond, dacă pârâtul va exercita orice formă de violență prevăzută de Legea 217/2003 asupra reclamantei ( dacă se va întoarce în țară), pentru care vor exista probe sau indicii temeinice în viitor, aceasta este îndreptățită să solicite din nou un ordin de protecție.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel G. G., criticând-o pentru netemeinicie, cu motivare că deși a solicitat la ultimul termen de judecată, cheltuieli de judecată, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această solicitare.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
La termenul judecată din data de 09.12.2014, tribunalul a invocat din oficiu excepția tardivității, formulării apelului.
Față de prevederile art.248 (1) Cod.pr.civ. instanța urmează a analiza cu prioritate această excepție, reținând următoarele:
Potrivit art. 30 din Legea nr. 217/2003 „Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor”
Or, coroborat cu prevederile art. 7 din Legea nr. 76/2012, calea de atac este apelul, care se exercită în același termen prevăzut de legea specială, respectiv 3 zile de la pronunțare sau de la comunicare, după cum cererea a fost soluționată cu sau fără citarea părților.
În cauză, se constată că cererea de emiterea unui ordin de protecție a fost soluționată de către prima instanță cu citarea părților astfel încât termenul pentru exercitarea căii de atac a apelului este de 3 zile de la pronunțare.
Acest termen de 3 zile, calculat conform art. 181 alin. 1 pct. 2 și alin. 2 C.proc.civ, a început să curgă de la data de 28.08.2014 și s-a împlinit la data de 02.09.2014.
Apelantul a depus cererea de apel la data de 18 septembrie 2014, după împlinirea termenului de exercitare a căii de atac, astfel că excepția este întemeiată, urmând a fi admisă, iar apelul va fi respins ca tardiv.
Deși potrivit art. 27 alin. 3 din Legea nr. 217/2003, asistența juridică a intimatei este obligatorie nu este și gratuită, astfel încât este supusă restituirii.
Intimata a solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depusă la dosar ( avocat B. E.).
Tribunalul constată că suma solicitată cu titlu de onorariu avocat este disproporționată în raport cu circumstanțele și complexitatea cauzei (d-na avocat nu a fost prezentă decât la un termen, intimata nu a formulat întâmpinare, cauza a fost soluționată pe excepție).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.451 alin. 2 cod de procedură civilă, instanța va reduce cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat de la 1000 lei la 200 lei și va obliga apelantul la plata acestei sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca tardiv formulat, apelul declarat împotriva . din 28 august 2014, pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 Decembrie 2014.
Președinte, C. M. | Judecător, I. P. | |
Grefier, C. A. |
Red. M.C../10.12.2014
Tehnored.C.A. 10 Decembrie 2014
4 ex./
Judecător fond:O. C.
| ← Curatelă. Decizia nr. 700/2014. Tribunalul VASLUI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
