Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Decizia nr. 1127/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1127/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 2356/89/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 1127/A/2014
Ședința publică de la 25 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. M. V.
Grefier A. C.
-------------
Pe rol se află spre soluționare cererea de apel declarată de apelanta - contestatoare . în contradictoriu cu intimata U. A. TERITORIALĂ L., împotriva încheierii pronunțate de Jud. V. la data de 24-07-2014, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u. cerere in anulare - refera dosarul_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata UAT a . C., cu împuternicire avocațială aflată la fila 13 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului, arătându-se următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; se solicită ca judecarea cauzei să se facă în lipsa părților.
S-au verificat actele de la dosar după care, la interpelarea instanței, apărătorul intimatei arată că nu sunt cereri noi de formulat și nici probe de administrat.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul față de cererea în anulare formulată de creditoarea . împotriva încheierii din data de 24.07.2014 a Tribunalului V..
Av. C. C. pentru intimata UAT L. solicită respingerea cererii în anulare și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul V., ca fiind una legală și temeinică.
Se apreciază că în mod corect instanța a apreciat că, pentru stabilirea cu certitudine a faptului că, creanța este certă, lichidă și exigibilă sunt necesare probatorii suplimentare, a respins cererea de emitere a ordonanței de plată, fiind vorba despre o . discuții invocate prin întâmpinarea formulată la acel moment cu privire la existența unei înțelegeri referitoare la plata debitului și renunțarea de către apelantă la judecata unei cereri de emitere a unei ordonanțe de plată.
În esență, astfel cum s-a arătat în acea întâmpinare, într-un litigiu purtat între cele două părți s-a ajuns la o înțelegere în sensul că, dacă intimata va plăti în două tranșe debitul datorat, atunci creditoarea va renunța de judecată, inclusiv la perceperea penalităților.
Se apreciază că instanța a analizat în mod corect actele dosarului și a ajuns la concluzia că, raportat la susținerile formulate de către părți, sunt necesare noi probatorii pentru stabilirea în mod concret a existenței acelei înțelegeri.
Se solicită respingerea cererii în anulare, cu cheltuieli de judecată, fiind depusă la dosar chitanța reprezentând onorariu avocat.
Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 24.07.2014 a Tribunalului V. s-a respins exceptia lipsei interesului creditoarei, s-a respins cererea de ordonantă de plată formulată de creditoarea . in contradictoriu cu debitoarea U. A. Teritorială Lipovăt și a fost obligată creditoarea să achite debitoarei cheltuieli de judecată de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1013, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Obiectul prezentei acțiuni pe cale de ordonanță de plată îl constituie obligarea creditoarei la suma de 32.904,67 lei reprezentând penalități de întârziere la debitul din factura nr. 258/11 03 2011, penalități calculate pentru perioada 10.04._12.
Această factură a fost emisă in executarea contratului de servicii proiectare nr. 1348/15.03.2010 .
In baza art. 4 din contract, plata facturii se realizează in termen de 30 zile de la data emiterii facturii, iar potrivit art. 22 din contract penalitățile de 0,1% se datorează pe zi întârziere.
In cauză, suma reprezentând penalități de întârziere nu este certă, condiție pentru admiterea ordonanței.
Astfel intre părți a mai fost o judecată in dosarul nr._ care s-a finalizat prin renunțarea la judecată a creditoarei . in contradictoriu cu .> Obiectul acelui litigiu a constat in obligarea debitoarei, pe cale de ordonanță de plată la suma de 62.569,53 lei, contravaloare facturii 258/2011 si penalități de întârziere de 24.402,11 lei calculate la debitul principal in perioada 1.04._12.
Creditoarea din acel litigiu a renunțat la judecată la data de 24.09.2012, întrucât părțile au ajuns la o înțelegere amiabilă.
Penalitățile din prezenta acțiune sunt calculate la același debit principal din dosarul nr._, debit principal ce a fost achitat in cursul acelui litigiu prin plățile din 13.09.2012 și 24.09.2012.
Întrucât creditoarea a înțeles să renunțe la judecata cererii care viza si penalități de întârziere, in momentul in care era achitat numai debitul principal, rezultă că este posibilă existenta unei înțelegeri intre părți cu privire la modalitatea de îndeplinire de către debitoarea a obligațiilor din contract.
Creditoarea a renunțat la judecata la o parte din penalități, care sunt reluate in prezentul litigiu.
Excepția lipsei interesului creditoarea in promovarea prezentei ordonate de plată a fost respins întrucât interesul creditoarei este protejat de lege, este actual, personal.
S-a reținut că nu are nici o relevantă modalitatea de soluționare a dosarului anterior cu privire la interesul creditoarei din această acțiune.
Cu privire la fondul cererii de emitere a ordonanței de plată, s-a reținut că, în cauză, pentru stabilirea caracterului cert al creanței reprezentând penalități, s-ar impune administrarea de probatorii cu privire la existenta unei înțelegeri de stingere a datoriilor din contract, inclusiv cu privire la penalitățile de întârziere.
Apărarea debitoarea că nu se prevede perioada pentru care se solicită penalități nu poate fi primită; din calculul anexat la cerere rezultă că penalitățile au fost calculate pentru perioada 10.04._12.
S-a apreciat că în cauză sunt necesare probatorii care nu sunt admisibile pe procedura ordonanței de plată, astfel că in temeiul art. 1020 alin 2 C. s-a respins cererea de ordonanță de plată, iar creditoarea a fost obligată la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei încheieri, a formulat cerere în anulare creditoarea ., solicitând anularea încheierii din data de 24.07.2014 și emiterea ordonanței de plată către debitoarea UAT L. pentru plata sumei de 32.904,67 lei și stabilirea termenului de plată în motivare, contestatoarea a arătat că, în temeiul dispozițiilor art. 1013 din Codul de procedură civilă, a formulat cerere pentru emiterea ordonanței de plată și termenul de plată către debitoarea U. A. Teritorială L. județul V., solicitând instanței ca prin ordonanța ce va pronunța să oblige debitoarea la plata creanței în sumă de 32.904,67 lei, certă, lichidă si exigibilă, reprezentând penalități de întârziere, calculate conform Contractului nr. 1348/15.03.2010, aferente facturilor fiscale achitate cu întârziere la plată, că serviciile prestate au fost însușite și acceptate la plată, iar pentru plata acestor servicii s-au emis facturii fiscale care nu au fost contestate, ci dimpotrivă au fost însușite și acceptate la plată, iar, în considerarea recunoașterii și însușirii la plată, acestea au fost achitate, că, nici în cadrul procedurii somației de plată, prevăzută de art. 1014 din Codul de procedură civilă, debitoarea nu a avut vreo poziție de a nu recunoaște sumele datorate, certe lichide si exigibile și care au făcut obiectul acțiuni, ci, dimpotrivă, a solicitat eșalonarea acestor sume, însă nu s-a mai prezentat la sediul său pentru perfectarea în formă scrisă a eșalonării la plată, iar pe de altă parte, a formulat o întâmpinare însă ( pur formală) fără să aducă nici un argument sau dovadă în susținerea respectivei întâmpinări. De asemenea, contestatoarea mai arată că, deși si-a respectat obligațiile menționate în contract,
debitoarea nu si-a executat principala obligație ce a luat naștere în sarcina sa
prin același contract, respectiv de a plăti la termenul scadent contravaloarea
serviciilor de care a beneficiat, conform facturilor fiscale așa cum acestea sunt
menționate în acțiune, că temeiul juridic al cererii pentru emiterea ordonanței de plată îl reprezintă facturile fiscale emise, așa cum acestea sunt precizate în acțiune, care și-au atins scadența și care au fost achitate cu mult peste termenul scadent și
contractul de prestări servicii, generator de obligații, însușit prin ștampilă si
semnătură, că art. 1013 C.proc.civ. stabilește condiții speciale de admisibilitate a unei cereri, că solicită emiterea unei ordonanțe de plată a unor sume de bani ce reprezintă contravaloarea unor servicii livrate în temeiul facturilor emise, reprezentând penalității de întârziere, așa cum acestea sunt precizate în acțiune, ca urmare a neîndeplinirii la timp a obligațiilor contractuale, că, în raport cu prevederile art.662 alin. 2 Cod.proc.civ., creanța solicitată este certă întrucât existența ei rezultă din însuși actul de creanță care rezultă, la rândul său dintr-un contract civil, generator de obligații, însușit prin ștampilă și semnătură. Totodată, contestatoarea mai arată că instanța, in mod netemeinic si nelegal, a respins cererea pentru emiterea ordonanței de plată, motivul fiind acela că debitoarea a contestat calculul penalităților, deși aceasta nu a putut produce nici o dovadă și nici un argument în acest sens în fața instanței și nici în procedura prealabilă a somației de plată ( art. 1014 NCPC) dimpotrivă, debitoarea prin primar, si-a recunoscut debitul datorat reprezentând penalități de întârziere așa cum acestea au fost calculate, manifestându-și totodată dorința de a eșalona la plată acest debit, iar discuțiile în vederea eșalonării solicitate de debitoare prin primar, urmau să aibă loc chiar in ziua primului termen de judecată la sediul său, insă acesta nu s-a mai prezentat, că instanța sesizată cu soluționarea ordonanței de plată a nesocotit faptul că suma solicitată a fi ordonată la plată intră in sfera de reglementare a OUG nr. 119/2007 (art. 2), respectiv art. 1013 din NCPC, fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte civile în sensul arătat mai sus, ce transpune în ordinea juridică internă Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea întârzierii plăților în tranzacțiile comerciale. De asemenea, contestatoarea mai arată că, în ceea ce privește fondul cererii, față de contestarea creanței de către debitoare, instanța, potrivit dispozițiilor art. 1020 alin. l din NCPC, este ținută a verifica dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor părților, iar, din interpretarea acestor prevederi ( dar și din interpretarea per a contrario a alineatului 2 al aceluiași articol), rezultă că simpla negare a drepturilor creditorului nu este in măsură a determina o soluție de respingere, o astfel de măsură neputând fi impusă cu necesitata reținerii caracterului întemeiat al apărărilor debitorului, că, în speță, debitoarea pârâtă s-a limitat a invoca modalitatea de calcul a penalităților, fără să indice și fără să producă dovezi apte a susține realitatea acestei ipoteze ori, măcar, a impune concluzia necesității unor verificări suplimentare, care exced cadrului de fată, iar în ceea privește invocarea unei întelegeri de renunțare la penalitățile de întârziere, aceasta este pur formală, nu s-a produs nici o probă care să ateste acest lucru, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost așa, renunțarea la judecată nu echivalează cu renunțarea la drept. Totodată, contestatoarea mai arată că simpla critică pur subiectivă, prezentată de debitoare cu
privire la modalitatea de calculul a penalităților, cât si invocarea unei înțelegeri
de renunțare la penalități fără a se produce nici un argument și nici o probă nu
sunt motive pertinente și nu sunt fundamentate juridic și vin să demonstreze că
soluția pronunțată de Tribunalul V. în cadrul procedurii ordonanței de plată
nu este una judicioasă, instanța având obligația să constate că modalitatea de calcul a penalităților este realizată in mod corect, potrivit clauzei contractuale nr. 22 (contractul de achiziție publică nr. 1348 /l5.03.2010), că acceptarea in totalitate a creanței de către debitoare rezultă, fără echivoc, din faptul plății întregilor facturi fiscale emise la plată, chiar dacă cu întârziere, iar faptul că a prezentat modul de calcul si cuantumul final al penalităților de întârziere nu-i afectează dreptul de a beneficia de prevederile OUG nr. 119/2007, respectiv art.1013 din NCPC, cât timp creanța întrunește cerințele de a fi considerată ca intrând în sfera de reglementare a actelor normative anterior menționate, debitoarea neiterând nici un temei legal în acest sens și nici nu a depus și nici nu a solicitat efectuarea unui alt probatoriu in cauză.
Cererea în anulare a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei ( conform chitanței nr._/20.08.2014 – fila 8).
Intimata UAT L. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii în anulare și menținerea încheierii din data de 24.07.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, intimata a arătat că susținerile contestatoarei sunt nefondate si neîntemeiate și în mod corect instanta de fond a reținut in motivarea încheierii din data de 24 iulie 2014 ca este posibila existenta unei înțelegeri între părți cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligațiilor din contract, că instanta de fond a mai reținut, in motivarea încheierii din data de 24 iulie 2014, ca creditoarea s-a mai judecat cu debitoarea, in dosarul nr._ si ca a renunțat la judecata si la o parte din penalități, penalități care sunt reluate si in prezentul litigiu, că, pentru stabilirea caracterului cert al creanței reprezentând penalități, se impune administrarea de probatorii cu privire atât la existenta unei înțelegeri de stingere a datoriilor din contract, inclusiv cu privire la penalitățile de întârziere, probatorii ce nu sunt admisibile în procedura ordonanței de plata, ci doar in procedura de judecata pe dreptul comun.
Analizând cererea în anulare, față de prevederile art. 1023 alin. 2 și 3 C.proc.civ., instanța constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din data de 24.07.2014 a Tribunalului V. a fost respinsă cererea creditoarei . de emitere a unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei U. A. Teritorială L., reținând incidența prevederilor art. 1020 alin. 2 C.proc.civ., apreciind că pentru stabilirea caracterului cert al creanței reprezentând penalități de întârziere, este necesară administrarea altor probe cu privire la existența unei înțelegeri de stingere a datoriilor din contract, inclusiv cu privire la penalitățile de întârziere, probe care nu sunt admisibile pe procedura ordonanței de plată.
În susținerea cererii în anulare, creditoarea a invocat faptul că instanța a respins cererea pe motiv că debitoarea a contestat calculul penalităților penalităților, fără să producă dovezi și argumente apte a susține realitatea acestei ipoteze ori, măcar, a impune concluzia necesității unor verificări suplimentare, care exced cadrului de fată, nu s-a produs nici o probă care să ateste acest lucru.
Instanța reține că, potrivit art. 1023 alin. 3 C.proc.civ., prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. Ori, în prezenta cauză, prin încheierea din data de 24.07.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul V. a reținut că, prin raportare la probele administrate în procedura ordonanței de plată, nu se poate stabili caracterul cert al creanței invocate de creditoare, în condițiile în care sunt necesare probe cu privire la existența unei înțelegeri de stingere a datoriilor din contract, inclusiv cu privire la penalitățile de întârziere; aceasta concluzie a Tribunalului V. este una corectă, la fel ca și soluția de respingere a cererii de emitere a ordonanței de plată, după verificarea actelor dosarului și susținerilor părților. Astfel, deși se invocă, chiar și de către creditoare prin prezenta cerere în anulare, existența unei înțelegeri cu privire la penalitățile de întârziere, este necesară administrarea și altor probe în acest sens pentru a putea determina caracterul cert al creanței pretinse prin cererea de emitere a ordonanței de plată, cu atât mai mult cu cât se invocă existența unei înțelegeri de renunțare la plata penalităților de întârziere.
Față de toate aceste considerente, în condițiile în care soluția primei instanțe este bazată pe justa apreciere a înscrisurilor depuse la dosar de către părți, instanța apreciază drept nefondată cererea în anulare formulată de creditoarea . împotriva încheierii din data de 24.07.2014 a Tribunalului V. și, pe cale de consecință, urmează să o respingă ca atare.
În baza art. 453 alin.1 C.proc.civ., instanța urmează să oblige creditoarea să plătească debitoarei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ( conform chitanței nr. 159/24.11.2014 – fila 27).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea în anulare formulată de creditoarea . împotriva încheierii din data de 24.07.2014 a Tribunalului V..
Obligă creditoarea să plătească debitoarei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2014.
Președinte, M. C. | Judecător, O. M. V. | |
Grefier, A. C. |
Red./Tehnored. jud. O.M.V./22.12.2014
4 ex././12-2014
Judecător fond: P. I. – M., Tribunalul V.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 266/2014. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 996/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
