Revendicare imobiliară. Decizia nr. 186/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 4995/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 186/A/2014
Ședința publică de la 25 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier A. C.
---------------
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului civil privind pe apelantul – reclamant A. M. la C. av. Chiriece C. și pe intimații – pârâți G. A. N. și G. N.-L., apel declarat împotriva sentinței civile nr. 2374/22-10-2013 pronunțată de Jud. Bârlad, având ca obiect - revendicare imobiliară .
La pronunțare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că procedura este legal îndeplinită; în data de 19.02.2014 și respectiv 25-02-2014, apelantul a depus concluzii scrise .
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 18 februarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi și care face parte integrantă din prezenta decizie. Pentru a se permite apelantului, prin apărător ales, să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 februarie 2014, când s-a dat soluția de față.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin sentința civilă nr. 2374/22,10,2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. M. domiciliat în Bârlad, ., jud. V. în contradictoriu cu pârâtul G. N. L. domiciliat în Bârlad, ., jud. V..
S-a respins acțiunea în revendicarea suprafeței de 20 m.p. formulată de reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâtul G. N. L., ca neîntemeiată.
S-a stabilit că linia de hotar ce desparte imobilul proprietatea reclamantului A. M. cu suprafața de 318 m.p., situat în Bârlad, ., jud. V.- conform Sentinței civile nr. 3715 pronunțată de Judecătoria Bârlad, real măsurat 314 m.p.- conform expertizei F. I. și imobilul proprietatea pârâtului G. N. L. cu suprafața de 514 m.p.- conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2815 din data de 01.10.1990 și real măsurat de 704 m.p.- conform expertizei F. I., se află pe linia ce unește punctele 3 și 39, potrivit Anexei nr.7 a Suplimentului la expertiza în specialitatea topografie, geodezie și cadastru F. I..
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant G. N. L. în contradictoriu cu reclamantul –pârât A. M..
S-a respins cererea de ridicare a construcțiilor edificate de reclamantul pârât la o distanță mai mică decât limita legală față de linia despărțitoare, respectiv a anexei construită în prelungirea casei, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea de autorizare a ridicării construcției pe cheltuiala reclamantului pârât, ca rămasă fără obiect.
A fost obligat reclamantul A. M. să refacă acoperișul anexei construită în prelungirea casei și a casei, în sensul de schimbare a pantei acoperișului către vest, spre proprietatea sa .
S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de către părți, până la valoarea de 400 lei, și obligat reclamantul A. M. să ramburseze pârâtului G. N. L. suma de 1352,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută la secțiunea situație de fapt, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată acțiunea principală cu care a fost învestită formulată de reclamantul A. M. și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant G. N. L.. Soluția instanței s-a întemeiat pe următoarele argumente:
- În ceea ce privește cererea introductivă (acțiunea în revendicare și cererea de grănițuire)
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care reclamantul care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului, care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.
Regula înscrisă în art. 1169 C. civ. (aplicabil prezentei cauze, potrivit art. 230 lit. a din Legea 71/2011 și art. 3 din Legea 76/2012) referitoare la sarcina probei își găsește aplicare și în materia acțiunii în revendicare, deci, cel care pretinde că este proprietar trebuie să dovedească dreptul său de proprietate, să justifice un titlu.
Literatura de specialitate a stabilit că, noțiunea de titlu permite stabilirea unor soluții în funcție de diferitele situații care se pot ivi în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară: când ambele părți prezintă un titlu, când numai una din părți prezintă un titlu, precum și când niciuna din părți nu are titlu.
Așa cum s-a reținut, prin expertiza în specialitatea topometrie, imobilul proprietatea reclamantului A. M. are o suprafață real măsurată de 314 m.p. față de suprafața din acte de 318 m.p., iar proprietatea pârâtului G. N. L. are o suprafață real măsurată de 706 m.p. față de suprafața din acte de 514 m.p.
Reclamantul a invocat că pârâtul i-a ocupat o fâșie de teren de aproximativ 20 mp., atunci când a construit gardul, în anul 2008.
Prin expertiză au fost propuse două variante de grănițuire și, în funcție de acestea s-a stabilit că:
- pârâtul ocupă o suprafață de teren din proprietate reclamantului, identificată în partea de nord, cu suprafața de 1,84 m.p., iar reclamantul ocupă teren din proprietate pârâtului, identificată în partea de sud, cu suprafața de 0,16 m.p.;
- pârâtul nu ocupă nici o suprafață de teren din proprietatea reclamantului, în ipoteza în care hatul este situată pe amplasamentul gardului actual.
1. În varianta numărul 1, a constatat instanța că, situația se încadrează în ipoteza a doua invocată în literatura de specialitate - când numai o parte invocă în titlu, respectiv reclamantul invocă sentința civilă nr. 3715 din data de 22.09.1998 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 4264/1998 prin care s-a stabilit transferul dreptului de proprietate de la promitenții vânzători P. la promitentul cumpărător A. M. pentru suprafața de 318 m.p.
Literatura de specialitate a stabilit că, în ipoteza în care numai una din părțile în litigiu are titlu, este necesar ca data titlului să fie anterioară datei la care partea, pârâtul, a intrat în posesie imobilului. Această situație își găsește explicația prin aceea, că este firesc, atunci când se încheiere actul juridic, imobilul ce formează obiectul transmisiunii se găsește în posesia înstrăinătorului, așa încât, dacă imobilul s-ar afla în stăpânirea unui terț (pârât în acțiunea în revendicare), dobânditorul ar trebui să se întrebe de ce imobilul nu se găsește la cel cu care încheie actul juridic și care se pretinde că este proprietar.
Reclamantul a invocat faptul că, pârâtul i-a ocupat suprafața de teren din litigiu, odată cu refacerea gardului despărțitor, respectiv în anul 2008. Pârâtul a contestat acest aspect, prin întâmpinare și prin răspunsul la interogatoriu ( întrebarea nr. 6 fila 50), susținând că în anul 2007 a pus țevi lângă parii existenți fără a muta plasele de grad. În primăvara –vara anului 2008 a schimbat plasele de grad. Gardul a rămas pe același amplasament.
Aceste împrejurări au fost confirmate de martorii audiați în cauză, respectiv martorul B. V. și I. G.. Astfel, martorii au arătat că l–au ajutat pe pârât la construirea gardului. Stâlpii vechi care erau putrezi au fost înlocuiți cu alții din țeavă metalică. Au fost scoși stâlpii vechi, iar în găurile rămase au fost introduși stâlpii noi, apoi s-a turnat beton, după care au fost legate leațurile. Arată martorii că gardul nu a fost mutat.
Pe de altă parte, martora R. M. pentru reclamant-fila 51, a declarat că pârâtul a făcut grad, însă nu a putut preciza cum și când a efectuat gradul. Gradul este făcut din scândură și are fundație din beton. Susține că în urmă cu 40 de ani, când era mică, între casa reclamantului și gardul despărțitor se putea intra, alerga între gard și casă, încăpeau copii mulți. La acest moment martorul nu a putut preciza dacă se poate intra între gardul despărțitor și casa reclamantului.
Tot astfel, martorul G. R. - fila 59, a arătat că în urmă cu 4-5 ani, pârâtul a renovat gardul, în perioada când reclamantul era plecat de acasă. Declară că a fost pe proprietatea reclamantului, întrucât gardul în discuție a luat foc, a intrat în spatele casei reclamantului pe lateral, abia putea să intre, întrucât nu există spațiu. Martorul și-a amintit că atunci când tatăl reclamantului a făcut fațada casei a încăput în spatele casei între gard și gardul ce desparte proprietățile. Martorul a precizat că, la acest moment, gardul dintre cele două proprietăți ,,pare că a fost mutat", însă la momentul când s-a construit gardul, el nu era în țară.
Analizând declarațiile martorilor audiați în cauză în apărarea reclamantului instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul a ocupat teren din proprietatea reclamantului. Niciun martor audiat în susținerea acțiunii, pentru reclamant, nu a putut confirma că gardul construit în anul 2007-2008 de pârât, nu a respectat vechiul amplasament, că a fost construit în interiorul proprietății reclamantului. Astfel, martorul R. M., a relatat un episod de când era copil, când putea să intre între casa reclamantului și gard, în urmă cu 40 de ani. A observat instanța că la acel moment nu era construită anexa de către reclamant, în locul unde expertul a stabilit că lipsește suprafața de 1, 84 m.p. De asemenea, nici martorul G. R. nu a confirmat ocuparea terenului de către pârât, apreciind îndoielnic ,,că pare a fi mutat", însă nu explică cum.
În raport de aceste probe, instanța a constatat că, titlul invocat de reclamant, respectiv Sentința civilă nr. 3715 din data de 22.09.1998 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 4264/1998, are o dată ulterioară, intrării în posesie asupra terenului revendicat de pârât a pârâtului G. N., care a dobândit proprietate sa prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2815 din data de 01.10.1990 la notariatul de Stat local Bârlad.
Este adevărat că pârâtul deține o suprafață de teren mai mare decât în actele de proprietate (suprafață real măsurată de 706 m.p. față de suprafața din acte de 514 m.p.), iar reclamantul deține o suprafață mai mică decât are în acte (suprafață real măsurată de 314 m.p. față de suprafața din acte de 318 m.p.), însă nu s-a făcut dovada că pârâtul deține teren din proprietatea reclamantului, că a ocupat teren de la reclamant.
Diferența de teren deținută de pârât este explicată de martorul G. R.-fila 59, care a arătat că, în anii 1980-1983 când s-a construit . obligat să iasă la stradă și să ocupe fiecare câte o porțiune de teren. A arătat martorul că, atât el, cât și părțile din prezenta cauză, respectiv G. N. L. și A. M. dețin câte un surplus de teren.
A mai observat instanța că potrivit raportului de expertiză în specialitatea topometrie, în raport de schițele anexă la actele de proprietate, cele două suprafețe de teren (loturi) se creează o suprapunere de loturi pe partea părților, între cele două proprietăți-evidențiată în Anexa nr. 2 al suplimentului de expertiză-fila-170.
2. În varianta numărul 2 de grănițuire propus de expert, pârâtul nu ocupă nici o suprafață de teren din proprietate reclamantului. Situația se încadrează în prima ipoteza invocată în literatura de specialitate, când ambele părți dețin un titlu pentru suprafața revendicată de reclamant.
În ipoteza în care ambele părți, adică atât reclamantul care se pretinde proprietar, cât și pârâtul care exercită posesia asupra imobilului, deci fiecare prezintă câte un titlu, trebuie avut în vedere dacă titlurile provin de la același autor sau de la autori diferiți. În această din urmă ipoteză, urmează a se compara titlurile autorilor săi, dându-se câștig de cauză aceluia cu titlu preferabil, fundamentat pe principiul nemo quond non habet.
Instanța a constatat că reclamantul invocă, ca titlu al proprietății sale, Sentința civilă nr. 3715 din data de 22.09.1998 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 4264/1998, prin care, instanța judecătorească a constatat că prin actul sub semnătură privată intitulat ,,Sidelcă", promitenții vânzători, respectiv P. N. și P. M. au vândut reclamantului A. M. casa de locuit și suprafața de 318 m.p. Se remarcă că, prin înscrisul sub semnătură privată, intitulat "Sidelcă", din data de 03.06.1988, P. N. a promis spre vânzare terenul de aproximativ 300 m.p., iar la dosarul cauzei nu există un titlu de proprietate asupra acestei suprafețe de teren. Mai mult, promitentul vânzător a fost înregistrat în evidențele Primăriei Bârlad, cu suprafața de 230 m.p., iar în dosarul nr. 4264 /1998, nu a fost efectuată o expertiză.
Pe de altă parte, pârâtul a dobândit proprietatea sa, prin acte autentice, la fel și autorii săi, încheiate de Notariatul de Stat Bârlad, respectiv contractul autentificat și transcris sub nr. 1427/491/494/29 noiembrie și 5 decembrie 1958 și moștenire –conform certificatelor de moștenitor.
Având în vedere aceste considerente, în raport de ipoteza în discuție, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului nu este întemeiată având în vedere că autorul său, nu a făcut dovada deținerii unui titlu, prin care să facă dovada proprietății. Tot astfel, așa cum s-a reținut în considerentele de la punctul nr. 1 nu s-a făcut dovada ocupării de către pârât a vreunui suprafețe de teren, din proprietatea reclamantului, înainte și după construirea gardului.
3. În ceea ce privește grănițuirea dintre proprietăți, instanța a reținut că, acțiunea în grănițuire este mijlocul juridic prin care proprietarul unui teren solicită stabilirea limitelor materiale ale proprietății sale față de un teren învecinat, este acțiunea reală prin care proprietarul unui teren solicită, în contradictoriu cu vecinul său, stabilirea limitelor materiale ale dreptului lui.
Grănițuirea reprezintă o operațiune de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine, ce aparțin unor titulari diferiți. Dacă între aceștia nu există conflict, ea este o simplă operațiune materială realizată prin acordul părților. În caz de conflict însă, prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie să îl urmeze titularul. Acțiunea în grănițuire își justifică rațiunea atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne există, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate de părți.
Totodată este necesar ca o grănițuire, dispusă prin hotărâre judecătorească, să rezolve contestațiile și pretențiile părților cu caracter revendicativ, dar și să țină seama de transformările produse în configurația terenurilor din cauze care nu le sunt imputabile, pentru a se asigura o folosință utilă a proprietarilor.
Într-o asemenea acțiune, trebuie identificat hotarul real, ceea ce implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, rezultate din ascultarea părților și martorilor, administrarea probei cu expertiză și cercetarea la fața locului. Tot astfel, trebuie urmărită și forma terenului, astfel că schițele anexă a actelor de proprietate pot avea relevanță, dar numai dacă oferă date concludente care pot ușura operațiunea de identificare și reconstituire a hotarului real.
Așa cum s-a reținut, expertul a propus două variante de grănițuire, una în funcție de schițele anexă la actele de proprietate și altă variantă în raport de semnele vechi de hotar.
Cu privire la varianta efectuată având temei schițele anexe la actele de proprietate ale părților, instanța constată că, deși propune această soluție de grănițuire, expertul, în cuprinsul expertizei explică că, identificarea poziției planimetrice a punctelor de contur corespunzătoare limitelor de proprietate a fiecărui lot, reprezentate grafic în schițele aferente actelor de proprietate nu este posibilă, deoarece măsurătorile nu au fost efectuate cu teodolitul, măsurând unghiuri și distanțe, fapt pentru schițele anexe actelor de proprietate nu au evidențiate coordonate planimetrice care să ajute la identificarea amplasamentului și suprafețelor, ci au fost întocmite pe baza unor dimensiuni măsurate cu ruleta.
Identificarea limitelor de proprietate pe baza dimensiunilor din schița anexă a actelor de proprietate nu este recomandată, deoarece analizând Planul de amplasament al imobilelor real măsurate suprapus prin referențiere peste lotul conturul loturilor din schițele aferente actelor de proprietate, se observă că forma loturilor (a reclamantului, cât și a pârâtului) din schițele actelor de proprietate nu corespunde conturului limitelor de proprietate existente, fapt pentru care nici suprafețele real măsurate nu sunt egale cu suprafețele din actele de proprietate. Arată că este imposibil trasarea pe teren a limitelor de proprietate corespunzătoare dimensiunilor din schițele anexe actelor de proprietate, deoarece aceste limite, sunt linii drepte, iar limitele reale din teren au frânturi de linii.
Pe de altă parte, varianta propusă de expert nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în dosar.
Se observă că, reclamantul, atât prin cererea principală, cât și în răspunsul la interogatoriu, nu a indicat care sunt semnele vechi de hotar.
Pârâtul a arătat următoarele semne de hotar: doi stâlpi din lemn cu privire la care susține că au fost încorporați în gardul vechi, un trunchi de salcâm din care a rămas o parte din trunchi, creanga uscată al unui salcâm în formă de V de care era legat ultimul par vechi al gardului anterior.
Cu ocazia cercetării la fața locului, reclamantul a indicat că, gardul vechi pornea de la trunchiul de salcâm în formă de V, că acesta trecea prin mijlocul celor două ramuri, ramura uscată fiind în îngrăditura sa.
Aceste susțineri nu sunt confirmate de nici o probă din dosar. Astfel, deși martorul R. M. arată la începutul declarației că hatul dintre proprietățile părților este reprezentat de un salcâm care a fost plantat de părinții săi, în urmă cu 60 de ani, la sfârșitul declarației, martorul arată că salcâmul despre care a vorbit se află pe hatul dintre proprietate sa și proprietatea G.. Salcâmul are o creangă uscată de care este legat un par din gard/lemn. Martorul G. R. nu face referiri la semnele vechi de hotar.
Pe de altă parte, martorii audiați în apărarea pârâtului, au confirmat prezența celor doi stâlpi din lemn care au făcut parte din gardul vechi.
De asemenea, martorul I. G., relatează că mai există un salcâm cu diametru de 20 cm care, la acest moment este de un metru, și care a fost tăiat de reclamant. Cu privire la cest salcâm, martorul B. V. declară că, la momentul când gardul a fost schimbat, salcâmul era tăiat, iar crengile ajungeau pe casa reclamantului. Pârâtul, prin răspunsul al interogatoriu (întrebarea nr.5-fila 49) susține că salcâmul a fost tăiat în anul 2005 de reclamant, a rămas un metru de tulpină, încastrat 1 metru în beton și care se află pe linia despărțitoare. Cu privire la acest aspect, reclamantul, prin răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 16-fila 58), a recunoscut că a curățat salcâmul, acesta are 3 metri înălțime. Nu recunoaște că l-a tăiat, susținând că salcâmul se afla înainte la el în curte. Susținerea sa nu se coroborează cu nici un mijloc de probă.
Referitor la semnele vechi de hotar, martorii au mai indicat, un alt salcâm, în formă de V care se află în îngrăditura pârâtului și care are 2 crengi în formă de V una uscată amplasată est-vest. Martorul I. G. fila 53, arată că la una din crengi se afla legat un par, când au montat gardul. Se observă că și martorul R. M., audiată în susținerea acțiunii, a arătat că salcâmul are o creangă uscată de care este legat un par din gard/lemn.
Cu ocazia cercetării la fața locului, instanța a identificat semnele descrise de martorii audiați în cauză, la distanțele și în poziția menționate.
Cu această ocazie, reclamantul adus critici cu privire la semnele vechi de hotar indicate de martori și de pârât, respectiv parii și salcâmul. Astfel, susține că parii puteau fi încorporați ulterior, în fundația de beton, iar salcâmul încastrat în beton, a fost în îngrăditura lui.
Analizând constatările instanței de la fața locului și susținerile contradictorii ale părților cu privire la semnele de hotar, instanța a apreciat că relevat este ultimul semn de hotar invocat de pârât și confirmat de martorii audiați în cauză, respectiv creanga uscată al salcâmului în formă de V. Astfel, instanța în mod nemijlocit a constat că, ramura uscată a salcâmului prezintă denivelări pe partea dinspre proprietatea pârâtului, iar pe partea dinspre proprietatea reclamantului (spre gard) este netedă, cu urme de frecare. Coroborând aceste constatări cu declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că urmele de frecare constatate sunt lăsate de legătura care a unit creanga uscată de ultimul par din gard. De asemenea, având în vedere că urmele de frecare există și spre partea de jos a crengii, a prezumat instanța că acestea pot fi și rezultatul contactului nemijlocit dintre gard și ramura uscată.
Prin urmare, în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, de semnele vechi de hotar, instanța a apreciat că linia de hotar ce desparte proprietățile părților se află pe amplasamentul gardului actual, conform Anexei 7 din raportul de expertiză refăcut.
- Cu privire la cererea reconvențională
Instanței a fost învestită cu rezolvarea unui conflict juridic derivat din concurența a două drepturi de proprietate.
Reclamantul pârât opune dreptul său de proprietate asupra imobilului casă și teren, care, în calitate de proprietar, are dreptul de a-și conserva bunurile sale, iar pe de altă parte, pârâtul reclamant opune dreptul de proprietate asupra anexei.
Este normal ca dreptul de proprietate să fie exercitat astfel încât să nu se cauzeze pagube unor terțe persoane.
Însă, dreptul de proprietate nu este un drept absolut prin sine însuși, ci în raport cu celelalte drepturi reale, întrucât numai dreptul de proprietate reunește cele trei atribute. Astfel, intervin situații în care proprietarii sunt obligați să tolereze anumite restrângeri, îngrădiri, limite de exercitare a dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate cunoaște anumite limite, mai ales în raporturile de vecinătate. Astfel, legea a prevăzut obligația proprietarului de a nu construi mai aproape de 60 cm de linia despărțitoare.
Având în vedere soluția la care a ajuns instanța cu privire la stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți, instanța constată că anexa construită de reclamantul pârât se află la o distanță mai mică de hatul dintre proprietăți.
În urma analizării probelor din dosar a rezultat că această anexă a fost construită de reclamantul pârât în anul 2005. Nu au rezultat din probe că pârâtul reclamant s-a opus la construirea anexei, că l-a somat pe acesta să nu construiască, să respecte distanța între construcție și linia de hotar.
A apreciat instanța că înlăturarea atingerii dreptului de proprietate asupra terenului ca urmare a edificării construcției, în condițiile în care pârâtul nu s-a opus la construirea acesteia, prin ridicarea construcției, este o măsură excesivă, foarte severă cu consecințe deosebit de păgubitoare pentru proprietarul anexei, disproporționată în raport cu atingerea în concret a dreptului de proprietate asupra terenului.
Pentru aceste motive, instanța a respins acțiunea având ca obiect ridicarea construcției anexă, construită în prelungirea casei, ca neîntemeiată.
Având în vedere această soluție, a apreciat că, cererea de autorizare a ridicării construcției pe cheltuiala reclamantului pârât este rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea privind modificarea acoperișului casei, instanța a apreciat că cererea este întemeiată și se impune a fi admisă.
Din declarația martorului B. V. a rezultat că, construcția reclamantului are streașina pe gardul pârâtului. Tot astfel, prin raportul de expertiza în construcții efectuată în cauză, s-a stabilit că, acoperișul acesteia realizat cu o singură apa sub un unghi foarte mic este practic lipit de gardul pârâtului Gheghescu N.. Acoperișul casei în mare parte se află cu jgheaburile peste gardul pârâtului G. N.. Deși acoperișul anexei nu este executat cu panta direct spre gardul pârâtului, modul de execuție al acesteia permite ca ploaia și zăpada să ajungă la gardul pârâtului G. N.. De asemenea, și acoperișul casei este realizat fără parazăpezi și permite alunecarea zăpezii peste gardul și proprietate pârâtului.
Instanța a apreciat că reclamantul pârât nu și-a respectat obligația firească ce derivă din dreptul de proprietate de a –și edifica construcții fără a aduce atingere dreptului de proprietate a vecinului său, obligație firească impusă proprietarului ca regulă de bună vecinătate.
Prin urmare, instanța a apreciat că se impune admiterea cererii și obligarea reclamantului să refacă acoperișul anexei construită în prelungirea casei și a casei, în sensul de schimbare a pantei acoperișului către vest, spre proprietatea sa.
C.Asupra cheltuielilor de judecată
I. Reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de astfel:
A. taxa judiciară de timbru și timbru judiciar:
a). pentru acțiunea în grănițuire: suma de 19 lei și 0,30 lei;
b). acțiunea în revendicare: suma de 171 lei și 3 lei;
B. onorariu experți în cuantum de 1150 lei, astfel:
a). pentru acțiunea în grănițuire: suma de 575 lei;
b). acțiunea în revendicare: suma de 575 lei;
C. onorariu avocat în cuantum total de 1.000 lei, astfel: câte 200 lei pentru cele 5 capete de cerere din proces (acțiunea în revendicare+ grănițuire, respectiv cererea reconvențională: ridicare construcție, autorizare ridicare construcție, obligație de a face).
II. Pârâtul a efectuat următoarele cheltuieli de judecată
A. taxa judiciară de timbru și timbru judiciar: 10 lei + 8 lei + 8 lei pentru cererea reconvențională cu cele trei capete de cerere.
B. onorariu experți în cuantum de 1500 lei expertiza în construcții ( câte 500 lei pentru fiecare capăt de cerere reconvențională) și suma de 1168 lei pentru expertiza în specialitatea topometrie - câte 584 lei pentru fiecare capăt al cererii introductive formulată de reclamant.
C. onorariu avocat în cuantum total de 1.450 lei, astfel: câte 290 lei pentru cele 5 capete de cerere din proces (acțiunea în revendicare+ grănițuire, respectiv cererea reconvențională - ridicare construcție, autorizare ridicare construcție, obligație de a face).
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 274 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, cât și obligația ambelor părți de a suporta cheltuielile de judecată în acțiunea în grănițuire, instanța a admis cererile părților cu privire la cheltuielile de judecată stabilind astfel.
- pentru acțiunea în grănițuire reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată 19.30+ 575 lei+200 lei= 794,30; iar pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 584 lei+ 290 lei=874 lei
- pentru cererea reconvențională pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată de 10 lei+ 500 lei+ 290 lei = 800 lei ptr primul capăt, și 8 lei + 500+290 lei =798 lei, pentru cel de-al doilea, și 798 lei pentru cel de-al treilea capăt de cerere.
În consecință, s-a stabilit că reclamantul are de rambursat pârâtului suma de 79,70 lei pentru grănițuire+ 798 lei aferent capătului de cerere privind obligație de a face+ 875 lei (584 lei onorariu expert topometru + 290 lei onorariu avocat) pentru acțiunea în revendicare, în total suma de 1752,70 lei.
Pârâtul are de rambursat reclamantului suma de 400 lei onorariu avocat aferent celor două capete de cerere reconvențională respinse.
Instanța a compensat cheltuielile de judecată până la valoarea de 400 lei, fiind obligat reclamantul să ramburseze pârâtului suma de 1352,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Sentința pronunțată de prima instanță a fost criticată cu apel de către reclamantul A. M. pentru următoarele motive:
Reclamantul este proprietarul terenului cu suprafața de 318 mp pe care se afla construita o casă de locuit și anexe gospodărești. Proprietatea acestora a dobândit-o în baza sentinței civile nr. 3715 pronunțata in ședința publica din data de 22.09.1998. Conform sentinței civile, terenul este situat in ingraditura având ca vecinătăți: fam. G. R., fam. P., fam D. si fam T.. Intre terenul sau si al paratului, desi exista semne exterioare de delimitare, in mod evident acestea nu sunt am plasate pe hotarul dintre cele doua proprietăți limitrofe, iar din acest motiv, au apărut neînțelegeri.
Paratul, in mod abuziv, profitând de faptul ca o perioada de timp a fost plecat in străinătate, a modificat semnele exterioare care separau proprietățile si cu acest prilej i-a acaparat din terenul cu dimensiunile arătate in raportul de expertiza. Înainte de a fi modificata linia de hotar, se putea intra intre casa si gardul despărțitor, iar in prezent acest lucru nu mai este posibil.
Pentru stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile reclamantului si a paratului s-a apelat la expertiza in specialitate topografie. Expertul a stabilit ca imobilul proprietatea reclamantului, A. M., are o suprafața real măsurata de 314 mp, fata de suprafața din acte de 318 mp, iar proprietatea paratului G. N. L. are o suprafața real măsurata de 706 mp fata de suprafața din acte de 514 mp.
In cazul reclamantului A. M. expertul a stabilit ca, suprafața si forma lotului corespunzător conturului digital aferent schiței vechi sunt diferite fata de cele real deținute, suprafața real măsurata de 314 mp, suprafața din acte este de 318 mp.
In cazul lui G. N. L., a rezultat ca suprafața si forma lotului intocmit digital din schița veche sunt diferite fata de cele real deținute, suprafața real măsurata este de 706 mp, iar suprafața din acte este de 514 mp si se creează o suprapunere de loturi, din lotul corespunzător schiței aferent actului de proprietate a lui G. N. cu lotul corespunzător schiței aferente actului de proprietate a lui A. M..
In Raportul de expertiza judiciara ing. Frumusanu I. a prezentat doua variante de granituire, una bazata pe schitele anexa actelor de proprietate, iar cealaltă bazata pe semnele vechi de hotar.
Prima instanța de judecata a reținut, in mod eronat, cea de- a doua varianta de granituire propusa de expert, desi aceasta tine cont de vechile semne de hotar, pe cand prima varianta este conforma cu dimensiunile din schița anexa actelor de proprietate.
Prima varianta de stabilire a liniilor de hotar dintre proprietățile reclamantului si paratului este una certa, având drept fundament înscrisuri. Asa cum menționează si expertul tehnic judiciar in raportul de expertiza, pag. 9, asupra celei de a doua varianta el nu are certitudinea vechilor repere si nici nu poate verifica daca aceștia au fost plantați pe vechea lor poziție, actualmente fiind amplasați in zidăria de beton a gardului.
Se menționează faptul ca instanța de judecata nu poate avea in vedere o varianta bazata pe presupuneri si care prezintă suspiciuni, ba chiar obiectiuni.
Se apreciază că stabilirea pe cale judiciara a liniei de granița trebuie sa primeze acele limite ale fondurilor ce asigura in totalitate a suprafețelor de teren înscrise in titlurile de proprietate. Ori alegând prima varianta de granituire pe linia de hotar A. M. va putea beneficia de terenul inscris in titlul de proprietate obținut pe cale judiciara, si astfel nu se va putea impune modificarea acoperișului construcției edificate de reclamant.
In drept invocă art 299 si următoarele din Codul de Procedura Civila.
Intimatul G. N. L. a depus la dosar întâmpinare la apelul formulat de reclamantul pârât A. M. prin care solicită respingerea acestuia și menținerea sentinței fondului ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că instanța a reținut în mod corect că reclamantul nu a făcut dovada faptului că ar fi ocupat din terenul lui suprafața de 20 mp și nici măcar una mai mică.
După cum a reieșit din probele cauzei și după cum a reținut în mod corect și prima instanță, a renovat gardul pe vechiul amplasament. Acest amplasament este foarte bine evidențiat de semnele exterioare.
Semnele exterioare sunt dovedite atât de probele din dosar cât și de faptul că instanța a fost prezentă la cercetare la fața locului și a luat act în mod nemijlocit de existența acestor semne exterioare.
Salcâmii vechi, diferența de nivel dintre loturi, parii vechi care sunt incorporați în gardul renovat, toate aceste semne exterioare duc la concluzia că nu a fost mutat gardul atunci când a fost renovat.
La aceste lucruri se adaugă și faptul că titlu reclamantului este destul de incert, chiar dacă este o hotărâre judecătorească.
Autorul reclamantului plătea impozit pentru 230 mp, a făcut înscris sub semnătură privată pentru 300 mp, iar instanța i-a acordat 318 mp. Mai trebuie spus că în acel dosar nu s-a făcut expertiză de specialitate, ci instanța a pronunțat hotărâre doar pe niște schițe întocmite la nivel teoretic și de o persoană neautorizată.
Fiind întocmită schița de o persoană neautorizată, a existat posibilitatea unei erori.
Consideră că instanța a ales în mod corect a doua variantă propusă de expert. Acea variantă se întemeiază pe semnele vechi de hotar existente între cele două proprietăți, semne dovedite prin probele de la dosar și în mod nemijlocit de instanță în urma cercetării la fața locului.
Din declarațiile martorilor propuși a rezultat fără niciun dubiu că a avut loc o renovare a gardului și că s-au păstrat din vechii stâlpi cei care nu erau putrezi și au fost incorporați în gardul existent în prezent între cele două proprietăți.
La acești stâlpi vechi se adaugă un trunchi de salcâm din care a rămas doar o parte și creanga uscată în formă de V a unui salcâm de care era legat ultimul par vechi al gardului despărțitor.
C. salcâmului în formă de V dinspre reclamant este netedă cu urme de frecare, situație constatată nemijlocit de instanță cu ocazia cercetării la fața locului, urmele de frecare fiind lăsate de ultimul par vechi din gardul existent.
Instanța nu putea să admită acțiunea în revendicare pentru că reclamantul nu a făcut dovada că autorul lui ar avea un titlu mai caracterizat (mai puternic) decât titlu său .
Titlu reclamantului este o hotărâre judecătorească din anul 1998 ce are la bază o stare de fapt incertă, respectiv: o adeverință de la primărie în care promitentul vânzător figura cu 230 mp, o sidelcă în care promitentul menționează suprafața de 300 mp și o schiță în care este trecută suprafața de 318 mp, fără nicio legătură cu celelalte două suprafețe menționate.
Arată că titlu său este din anul 1990, iar autorii său au avut titlu încă din anul 1958, amplasamentul rămânând neschimbat.
Pe de altă parte, reclamantul recurent nu a făcut dovada faptului că ar fi ocupat din terenul său vreo porțiune de teren.
Reclamantul, deși arată că înscrisurile lui sunt certe și că trebuia luată în seamă prima propunere a expertului, această opinie nu poate fi primită.
După cum a reieșit din datele dosarului, înscrisurile reclamantului s-au dovedit a nu fi atât de certe pe cât pretinde acesta, iar recurentul reclamant nici măcar la nivel teoretic nu a putut să explice cum a ajuns la suprafața de 318 mp, în loc de 230.
Concluzia este că reclamantul nu a cumpărat niciodată 318 mp și de aceea niciodată nu se impunea nici admiterea acțiunii în revendicare și nici schimbarea linei de hotar pe un alt amplasament decât cel existent.
Deși instanța și recurentul au reținut faptul că suprafețele s-ar suprapune, din raportul de expertiză (fila 14 din 14 din raportul de expertiză) și din datele dosarului rezultă că lotul reclamantului este supus unei suprapuneri virtuale, dar nu cu lotul său ci cu lucrarea cadastrală a vecinului său Ghorghiu R. care a fost și martor în dosar.
În drept, art. 115 vechiul C..
Analizand actele si lucrarile dosarului,hotararea recurata,prin prisma motivelor de apel si a dispozitiilor legale aplicabile, tribunalul retine urmatoarele:
In ceea ce privește legea aplicabila, Tribunalul reține că potrivit disp.art.5 alin.2 din Lg. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Lg.287/2009 privind codul civil, dispozițiile Codului civil Nou sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din raporturile de proprietate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil.
Reclamantul A. M. a formulat o acțiune prin care revendică de la pârâtul G. N. L. suprafața de 20 mp teren situat în oraș Bârlad ., stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea lui și a pârâtului.
Chiar dacă reclamantul nu a arătat în cererea de chemare în judecată data la care pârâtul a ocupat terenul proprietatea sa, rezultă din celelalte mențiuni făcute prin cererea de chemare în judecată că și în prezent pârâtul ocupă terenul în litigiu.Pe de altă parte,reclamantul pretinde că linia de hotar dintre proprietațile lor nu corect delimitată.
Rezultă, așadar, că situațiile juridice invocate de către reclamant au luat naștere înainte de . Noului Cod civil, însă aceste situații subzistă și după . Noului Cod civil, ceea ce duce la incidența în cauza de față a dispozițiilor Noului Cod civil.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt nefondate.
Potrivit articolul 580 NCC grănițuirea reprezintă o operațiune de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți.În cazul în care nu intervine acordul părților, stabilirea limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real se face prin hotărâre judecătorească.Într-o astfel de operațiune, în principiu, nu este necesar a se analiza întinderea dreptului de proprietate ci doar forma terenului.În situația de față, când se pretinde de către reclamanți că pârâții au ocupat o parte determinată din terenul proprietatea lor,pe lângă acțiunea în granițuire, trebuie analizată și acțiunea în revendicare în care reclamantul trebuie să facă dovada pozitivă că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.
Imobilele terenuri au fost identificate prin expertiza în specialitate topografie efectuat în cauză, F. I. ( raport de expertiză refăcut-filele 155). Expertul a stabilit că imobilul proprietatea reclamantului A. M. are o suprafață real măsurată de 314 m.p. față de suprafața din acte de 318 m.p., iar proprietate pârâtului G. N. L. are o suprafață real măsurată de 706 m.p. față de suprafața din acte de 514 m.p.
Pentru proprietatea lui A. M., expertul a stabilit că, suprafața și forma lotului corespunzător conturului digital aferent schiței vechi sunt diferite față de cele real deținute, suprafața real măsurată de 314 m.p., suprafața din acte este de 318 mp.
În cazul lui G. N. L., rezultă că suprafața și forma lotului întocmit digital din schița veche sunt diferite față de cele real deținute, suprafața real măsurată este de 706 mp, suprafața din acte este de 514 m.p. și se creează o suprapunere de loturi, dintre lotul corespunzător schiței aferent actului de proprietate a lui G. N. cu lotul corespunzător schiței eferente actului de proprietate a lui A. M..
Aceste constatari au fost făcute de către expert pe baza actelor de proprietate ale celor două părți.Aceleași acte de proprietate ale părților au fost avute în vedere și pentru trasarea limitelor dintre cele două fonduri.
În cadrul unei acțiuni în revendicare, reclamantul trebuie să facă dovada că este titularul unui drept real de proprietate, pârâtul putând avea a atitudine pur pasivă.
Analizând declarațiile martorilor audiați în cauză instanța de fond a reținut în mod corect că nu s-a făcut dovada că pârâtul a ocupat teren din proprietatea reclamantului. Niciun martor audiat nu a confirmat că gardul construit în anul 2007-2008 de către pârât, nu a respectat vechiul amplasament, că a fost construit în interiorul proprietății reclamantului. Instanța de fond a constatat că acum 40 de ani nu era construită anexa de către reclamant, în locul unde expertul a stabilit că lipsește suprafața de 1,84 m.p. De asemenea, nici martorul G. R. nu a confirmat ocuparea terenului de către pârât, apreciind îndoielnic ,,că pare a fi mutat", însă nu explică cum.
Instanța de fond a constatat în mod corect că, titlul invocat de reclamant, sentința civilă nr. 3715 din data de 22.09.1998 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 4264/1998, are o dată ulterioară, intrării în posesie asupra terenului revendicat de pârât a pârâtului G. N., care a dobândit proprietatea sa prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2815 din data de 01.10.1990 la Notariatul de Stat local Bârlad.
S-a constatat că pârâtul deține o suprafață de teren mai mare decât în actele de proprietate (suprafață real măsurată de 706 m.p. față de suprafața din acte de 514 m.p.), iar reclamantul deține o suprafață mai mică decât în acte (suprafață real măsurată de 314 m.p. față de suprafața din acte de 318 m.p.), însă nu s-a făcut dovada că pârâtul deține teren din proprietatea reclamantului, că a ocupat teren de la reclamant.
Diferența de teren deținută de pârât este explicată de martorul G. R. prin faptul că în anii 1980-1983 când s-a construit . obligat să ocupe fiecare câte o porțiune de teren din stradă.Martorul a arătat că, atât el, cât și părțile din prezenta cauză, respectiv G. N. L. și A. M. dețin câte o suprafață de teren în plus.
Prima instanță a ales în mod corect cea de a doua variantă de grănițuire propusă de expert în funcție de semnele vechi de hotar.
Instanța a apreciat că relevant este ultimul semn de hotar invocat de pârât și confirmat de martorii audiați în cauză, respectiv creanga uscată al salcâmului în formă de V. Astfel, cu ocazia cercetării la fața locului, instanța a constat că ramura uscată a salcâmului prezintă denivelări pe partea dinspre proprietatea pârâtului, iar pe partea dinspre proprietatea reclamantului (spre gard) este netedă, cu urme de frecare. Rezultă,astfel că urmele de frecare constatate sunt lăsate de legătura care a unit creanga uscată de ultimul par din gard. De asemenea, având în vedere că urmele de frecare există și spre partea de jos a crengii, se prezumă că acestea pot fi și rezultatul contactului nemijlocit dintre gard și ramura uscată.
Prin urmare, în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, de semnele vechi de hotar, instanța de fond a apreciat că linia de hotar ce desparte proprietățile părților se află pe amplasamentul gardului actual, conform Anexei 7 din raportul de expertiză refăcut.
Față de cele arătate, se apreciază că apelul formulat este nefondat ,urmând să fie respins.
În baza art.296 Cd.pr. civ. Tribunalul va păstra sent. Civ. nr.2374/2013 a Judecătoriei Bârlad.
În baza art.274 Cd.pr.civ. Tribunalul va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faza apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de A. M. împotriva sentinței civile nr. 2374/2013 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează .
Obligă apelantul A. M. să achite intimatului G. N. L. suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică, azi 25 februarie 2014.
Președinte, A. A. | Judecător, D. E. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. A.A. /10-03-2014
5 ex./ .-03-2014
Judecător fond: B. G.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 51/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 266/2014. Tribunalul... → |
|---|
