Evacuare. Decizia nr. 569/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 569/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 695/333/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 569/A/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier A. C.
------------
Pe rol se află spre soluționare cererea de apel formulată de apelantul -pârât P. L. în contradictoriu cu intimata - reclamantă L. I., împotriva sentinței civile nr. 76/C/19-02-2014 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect - evacuare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata – reclamantă tutore B. L., lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului, respectiv că acesta se află la primul termen de judecată, apelul este declarat și motivat în termen, se solicită ca judecata cauzei să se facă în lipsă; apelul a fost legal timbrat;la data de 17 iunie 2014, L. V., în calitate de fost tutore al intimatei L. I., a depus la dosar o cerere prin care solicită suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr._ trimis spre rejudecare, cu motivarea faptului că L. I. nu mai are un tutore întrucât sentința prin care s-au numit tutorii acesteia a fost casată și trimisă spre rejudecare.
S-au verificat actele de la dosar după care, instanța pune în discuție cererea de suspendare a cauzei formulată de L. V..
B. L., pentru intimată arată că nu este de acord cu cererea de suspendare a judecății cauzei de față, solicitând respingerea acesteia.
Tribunalul, analizând cererea de suspendare a judecății cauzei de față formulată de L. V., apreciază cererea ca fiind neîntemeiată întrucât nu se arată de către petent în ce mod hotărârea pronunțată în dosarul menționat,_ ar avea o influență hotărâtoare asupra cauzei de față, drept pentru care o respinge.
Nemaifiind cereri noi de formulat, instanța acordă cuvântul părții prezente cu privire la apelul declarat de P. L. împotriva sentinței instanței de fond.
B. L., pentru intimată, solicită respingerea apelului declarat de P. L. împotriva sentinței instanței de fond, apreciind că aceasta este legală și temeinică.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
P. sentința civilă nr.76/C/19.02.2014 a Judecătoriei V. a fost admisă cererea reclamantei L. I. domiciliată în sat Bistrița, ., ., jud. N., reprezentată legal de tutorii L. V. cu același domiciliu, O. N. domiciliat în sat Bistrița, ., ., jud. N. și B. L. domiciliată în V., ., nr. 59, în contradictoriu cu pârâtul P. L. domiciliat în V., ., ..
S-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul construcție provizorie și teren, aflat în V., ., nr. 59.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.
Analizând actele dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este proprietara imobilului situat în V., ., nr. 59 conform sentinței civile 2934/10.09.1999 a tribunalului V..
Imobilul a fost redobândit de către reclamantă în temeiul Legii 112/1995 și la data restituirii era compus dintr-o construcție cu 17 camere și beci, precum și terenul aferent așa cum rezultă din dispozitivul sentinței mai-sus amintite.
Pe terenul proprietatea reclamantei se află o construcție provizorie deținută de către pârât, fapt necontestat de către părți.
Chiar dacă pentru această construcție reclamanta nu a depus un act de proprietate, faptul că este amplasată pe terenul proprietatea reclamantei, ea devine prin accesiune, conform art. 489 vechiul cod civil și respectiv art. 577 Noul Cod civil, proprietatea reclamantei.
Pârâtul nu a făcut dovada că ar deține imobilul în cauză în temeiul vreunui titlu care să emane de la proprietar și a refuzat să-l părăsească deși a fost notificat prin intermediul executorului judecătoresc (fila 5 dosar).
Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art. 1040 Cod procedură civilă, instanța a dispus evacuarea pârâtului din imobilul ocupat, format din terenul și construcția provizorie amplasată pe acesta, situate în V., ., nr. 59.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, constând în taxă de timbru și onorar avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul P. L. apreciind că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive :
1. Instanța de fond a interpretat greșit motivele de fapt și de drept ale cererii de evacuare introdusă de către reclamanți, respectiv lipsa unui titlu locativ al acestuia.
Apreciază că motivarea cererii nu se încadrează în prevederile art. 1033-1038 ci procedurii de drept comun .
2. P. admiterea acțiunii și evacuarea imediată din construcție acesta se află în imposibilitatea de a-și recupera o . bunuri mobile ce au fost reținute de reclamantă, precum și imposibilitatea de a recupera o cheltuielile efectuate pentru renovarea construcției.
3. Al treilea motiv de apel vizează faptul că instanța s-a antepronunțat asupra hotărârii prin urmare hotărârea de admitere era luată anterior dezbaterilor.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1041 Cod pr. civilă, art. 572 lit. 2, art.581, art. 590 lit. 1, art. 693,art. 928, art.930 lit. 1, art.948-951 Codul civil.
La data de 04 martie 2014 pârâtul a depus completări la motivele de apel, invocând faptul că L. I. nu este proprietara construcției iar evacuarea sa în baza art. 1033-1040 Cod pr. civilă nu este temeinică și legală motiv pentru care solicită admiterea apelului și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantei.
Sunt aduse critici și cu privire la calitatea de reprezentanți legali a celor trei tutori pentru reclamantă, instanța respingând excepția lipsei calității de reprezentant legal a celor trei tutori pentru reclamantă, motiv pentru care solicită ca instanța de control judiciară să se pronunțe asupra calității de reprezentanți legali a celor trei tutori pentru reclamanta L. I..
L. I. prin tutorii L. V. și O. N. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de către P. L., apreciind că soluția pronunțată de prima instanță este una corectă.
Analizand actele si lucrarile dosarului,hotararea apelata,prin prisma motivelor de apel si a dispozitiilor legale aplicabile, tribunalul retine urmatoarele:
Criticile aduse hotararii instantei de fond sunt neintemeiate.
Instanta de fond a retinut in mod corect ca paratul ocupa fara niciun titlu imobilul din care se solicita evacuarea.
In prezenta cauza nu este necesar a se face o analiza a dreptului de proprietate al reclamantei.
Reclamanta a investit instanta cu solutionarea unei actiuni cu un obiect determinat si anume evacuarea paratului dintr-un imobil, motivand ca este proprietara bunului, iar paratul nu are un titlu locativ.
D. in cadrul unei actiuni in revendicare se poate solicita recunoasterea dreptului de proprietate.
Astfel, actiunea in revendicare este o actiune reala, reglementata de art. 555 Cod Civil, ca fiind mijlocul juridic pus la indemana proprietarului neposesor, impotriva posesorului neproprietar, prin care cere instantei sa i se recunoasca dreptul de proprietate care este negat de catre parat.
Caracterul petitoriu al actiunii in revendicare este cel care face diferenta intre cele doua actiuni. P. revendicare, reclamantul cere sa se stabileasca de catre instanta ca el este proprietarul bunului si sa i se respecte acest drept, iar pentru solutionarea actiunii instanta trebuie sa compare titlurile partilor.
Potrivit art. 1410 Cod Civil, actiunea in evacuare este specifica raporturilor de locatiune, adica acelora prin care locatorul s-a obligat sa procure locatarului folosinta pe timp determinat a unui bun. Partile nu transmit un drept real ci locatarul devine detentor precar, are obligatia de a restitui bunul, fiind stabilite raporturi de obligatii.
Actiunea in evacuare presupune intotdeauna ca intre parti sa se fi stabilit anterior un raport privitor la folosinta bunului. Acesta poate fi unul cu oneros, specific contractului de locatiune, sau unul cu titlu gratuit, cum este cazul contractului de imprumut de folosinta. Acestor raporturi li se circumscrie si situatia celor care folosesc o locuinta in calitate de tolerati, datorita unor raporturi specifice in care se afla cu titularul dreptului de proprietate, cel mai adesea, raporturi de rudenie.Intre proprietarul unei locuinte si cel tolerat se incheie un contract, in sensul de "negotium", prin care se permite folosinta locuintei, proprietarul convenind sa imparta sau chiar sa cedeze unul din atributele dreptului sau de proprietate, avand oricand dreptul sa dispuna de bunul sau ori sa solicite incetarea raportului stabilit.
Reclamanta este indreptatita sa promoveze o actiune in evacuare pentru ca a existat un acord cu paratul asupra folosintei imobilului.
Atributul folosintei poate fi aparat de reclamanta prin actiunea in evacuare. Apararea dreptului de proprietate se realizeaza pe calea actiunii în revendicare prin care proprietarul obtine recunoasterea dreptului sau înapoierea bunului, dar si abtinerea celui ce a încalcat acest drept, de la orice fapta ce ar aduce atingere exercitiului normal si deplin al dreptului de proprietate.
Cand sunt încalcate numai unele din atributele dreptului de proprietate, titularul dreptului are posibilitatea de a alege si de a recurge la mijloace juridice indirecte de aparare a dreptului de proprietate, care tind spre aceeasi finalitate, asa numitele actiuni personale care se întemeiaza pe drepturi de creanta nascute însa în strânsa legatura cu dreptul de proprietate. Fie ca izvorasc din contract, delicte civile, fapte juridice licite, aceste drepturi de creanta apar în patrimoniul proprietarului ca urmare a încalcarii dreptului de proprietate si proprietarul poate sa recurga la actiunile personale prin care solicita realizarea dreptului de creanta si, pe cale indirecta, însasi restabilirea dreptului de proprietate.
Asa fiind, atributul folosintei din continutul dreptului de proprietate asupra locuintei poate fi valorificat de titularul dreptului pe calea actiunii în evacuare a persoanei care ocupa fara titlu bunul sau.
Cauza actiunii în evacuare o constituie ocuparea fara titlu a locuintei de catre pârât si vointa reclamantului de a face aceasta ocupare sa înceteze, stabilindu-se o stare corespunzatoare dreptului pretins, respectiv predarea locuintei în materialitatea ei, iar cauza cererii de chemare în judecata o reprezinta creanta reclamantului creditor împotriva pârâtilor debitori, fiind vorba despre o obligatie de a face, adica de a preda creditorului locuinta in materialitatea sa.
Ceea ce se valorifica în cauza fata de catre reclamanta nu este un drept de proprietate exclusiv si absolut ca în cazul unei actiuni în revendicare, ci doar un drept de creanta, având caracter relativ, în cadrul actiunii în evacuare, urmarind sa îl constrânga pe debitor sa execute o obligatie de a face, adica de a evacua si a preda material bunul imobil.
Cauza obligatiei este culpa, respectiv greseala constând în atingerea pagubitoare a uneia din prerogativele cuprinse într-un drept real.
Asa fiind, Tribunalul apreciaza ca instanta de fond a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale, stabilind raportul juridic dedus judecatii, astfel ca hotararrea pronuntata este legala si temeinica.
F. de cele aratate, Tribunalul apreciaza ca apelul formulat este nefondat, urmand sa fie respins.
In baza art.480 al.1 NCPC, Tribunalul va pastra sent. civ. nr.76/2014 a Judecatoriei V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de P. L. împotriva sent. civ. nr.76/C/19.02.2014 a Judecătoriei V., pe care o păstrează.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2014.
Pt.Președinte, A. A. Președinte instanță, Jud. S. D. - E. | Judecător, D. E. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud.A.A/27-06-2014
Tehndact. gr. A.Ci. /03-07-2014
6 ex./.-07-2014
Judecător fond: C. P.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 549/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 51/2014. Tribunalul VASLUI → |
---|