Plângere contravenţională. Decizia nr. 1185/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1185/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 5116/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1185/A/2014
Ședința publică de la 08 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Judecător A. C.
Grefier M. M.
S-a luat în examinare judecarea cererii de apel formulate de apelant – petent D. C. N. domiciliat în ., în contradictoriu cu intimat - organ constatator I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., împotriva sentinței civile nr. 633 din 05.03.2014, pronunțate de Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională PV . Nr._ încheiat la data de 24.07.2013.
Nefiind nici o opoziție din partea celorlalți participanți la ședința de judecată s-a strigat cauza cu prioritate, când la apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat D. C. pentru apelant – petent D. C. N. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimat - organ constatator I. Județean de Poliție V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, care a relevat faptul că apelul este la al 2-lea termen de judecată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Interpelat reprezentantul convențional al apelantului – petent D. C. N., declară că nu mai are cereri noi de formulat și probe de administrat în apel, cu excepția celor administrate la instanța de fond.
Tribunalul față de declarația părții prezente prin reprezentant convențional că nu mai are cereri noi de formulat în apel și probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul față de motivele de apel invocate.
Avocat D. C. pentru apelant – petent D. C. N. având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, să se constate netemeinicia și nelegalitatea sentinței civile nr. 633 din 05.03.2014, pronunțate de Judecătoria V. și să se desființeze în tot sentința apelată.
Apreciază ca nu se impunea respingerea plângerii contravenționale, motivat de faptul că aceasta a fost pe deplin probată prin înscrisurile aflate la dosar, coroborate cu declarația martorului audiat în cauză care a relevat faptul că nu circula în segmentul de drum respectiv cu viteza de circulație rutiera prevăzută în procesul verbal de contravenție.
Totodată arată că nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, aspecte redate de imaginile radar încorporate în caseta video. A fost o succesiune de secvențe radar prezentate atât in mod dinamic cit si static, prin expunerea lor in imaginile radar aflate la dosar. Deși, a arătat ca exista anumite neconcordanțe, în ceea ce privește redarea ordonată a secvențelor radar, instanța de fond nu a avut în vedere aceste aspecte .
Menționează că în planșa nr.2, viteza de deplasare a autoturismului este de 42 Km/h, iar în planșa 4, apare o viteza mult mai mare, lucru imposibil de realizat . de scurtă .
De aceea, solicită reanalizarea tuturor acestor probe, cu rugămintea de a le acorda o altă interpretare, care să releve faptul că nu a circulat cu viteza menționată în procesul verbal de contravenție.
Totodată arată că, nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, elemente subsidiare, prin faptul că petentul este student în anul IV, la cursuri de zi, la Facultatea de Agricultura din Iasi, se deplasează în mod periodic cu autovehiculul de la Iași în localitatea de domiciliu ., pentru a ajuta părinții la efectuarea diferitelor activități agricole, permisul de conducere, categoria "B", fiind necesar petentului.
Solicită admiterea apelului prin schimbarea în tot a sentinței instanței de fond.
Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cererea de apel spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395, al. 1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 633 din 05.03.2014 pronunțată de Judecătoria V., a fost respinsă plângerea formulată de petentul D. C. N., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 24.07.2013, în contradictoriu cu IPJ V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 24.07.2013 s-a reținut că la data de 24.07.2013, ora 12.21, petentul a condus autovehiculul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 248 localitatea Rebricea, jud. V. cu viteza 114 km/h, viteza stabilită cu aparatul radar și înregistrată video, depășind astfel viteza legală admisă în localitate faptă prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, luându-se împotriva petentului măsura principală de sancționare cu 9 puncte amendă în cuantum de 720 lei și măsura tehnico administrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehiculele pe o durată de 90 de zile. Totodată s-a reținut faptul că petentul nu avea supra sa permisul de conducere, fiind sancționat potrivit dispozițiilor art. 101alin.1 pct.18 din același act normativ, cu amendă contravențională în cuantum de 480 lei.
Prin plângerea formulată petentul nu a contestat săvârșirea faptei contravenționale prev. de art. 101 alin.1 pct. 18 din O.U.G nr.195/2002R, considerent pentru care analiza legalității și temeiniciei procesului verbal contravențional urmează a se raporta la fapta prev. de art. 102 alin.3 lit.c( din OUG NR.195/2002r, cu care instanța a fost învestită, conform principiului de drept procesual a disponibilității.
Art. 48 din OUG nr 195/2002 prevede că conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Art. 49 alin 1 din același act normativ arată că limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Articolul 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 prevede că este contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
ART. 96*) alin 1 din același act normativ stabilește că sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
ART. 111 alin, 1 lit. c stabilește că permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 102 alin. (3) .
În cauza Lutz c. Germaniei ,Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reiterând argumentele din cauza Ozturk c. Germaniei privind faptul că generalitatea normei și caracterul punitiv și represiv al sancțiunii sunt suficiente pentru a considera fapta ca „acuzație în materie penală” a analizat inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție în procedurile supuse analizei, statuând astfel expres faptul că această prezumție este aplicabilă în acest tip de cauze privind încălcarea regimului circulației rutiere.
De asemenea, Curtea a apreciat că retragerea permisului de conducere ține de dreptul de a conduce un vehicul care este de o mare utilitate pentru viața curentă a oricărei persoane sau pentru exercițiul unei activități profesionale de aceea, iar măsura retragerii de puncte care să ducă la reținerea permisului de conducere are un caracter preventiv, dar și un caracter punitiv și disuasiv ( Malige c. France, 23.09.1998.)
Analizând condițiile de fond ale procesului verbal, pornind de la prezumția de nevinovăție reglementată de art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și analizând pretinsa netemeinicie a situației de fapt reținută în procesul verbal în discuție, instanța a constatat că aceasta este înlăturată prin faptul că din planșele foto depuse la dosar de către intimat reiese că petentul circula în interiorul localității cu 114 km/h .Întrucât planșele foto sunt realizate în mod etapizat, rezultă că la data de 24.07.2013, ora 12.21, petentul a condus autovehiculul marca BMW cu nr de înmatriculare_ pe DJ 248 localitatea Rebricea, jud. V. cu viteza 114 km/h .
De altfel, intimatul a comunicat instanței, planșele foto, buletinul de verificare metrologică nr._ din 21.08.2012 valabil un an, din care rezultă că cinemometru de control rutier tip Python montat pe Dacia L. nr MAI_ măsoară în regim staționar și în regim de deplasare. La data încheierii procesului verbal, buletinul de verificare Metrologică a aparatului era valabil ( expira la data de 21.08.2013.
Potrivit atestatului nr.1din 01.06.2011, agentul C. C. este atestat să desfășoare activități în calitate de operator radar pentru aparatura montată pe autovehiculele din dotarea unității, instanța a reținut că aparatul radar cu care s-a efectuat înregistrarea este un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Prezumția de nevinovăție a petentului a fost răsturnată, fapta contravențională existând în maniera reținută de către organele constatatoare.
Cu privire la sancțiunea complementară, instanța a apreciat că ar fi vorba despre un formalism excesiv dacă s-ar anula procesul verbal datorită neprecizării expresă a luării măsurii suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile în condițiile în care în conținutul procesului verbal contestat este indicat în mod expres textul de lege în baza căruia s-a reținut săvârșirea contravenției (art. 102 alin. 2 lit. e din OUG 195/2002 ), text care prevede aplicare împreună cu sancțiunea amenzii a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Agentul constatator nu are posibilitatea de a aprecia asupra cuantumului duratei de suspendare a dreptului de a conduce a autovehiculelor, de a alege între o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată de a aplicare a acestei sancțiuni complementare.
Instanța a reținut că prevederile art. 111 alin. 1 lit. c din OUG 195/2002 stipulează expres că în cazul săvârșirii contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 permisul de conducere se reține, astfel încât măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere a petentului nu s-a luat în lipsa unei sancțiuni complementare.
Întrucât s-a reținut că fapta a fost săvârșită cu vinovăție de către petent, instanța nu a putut înlătura sancțiunea complementară de reținere a permisului de conducere, aceasta menținându-se.
Pentru considerentele ce preced, instanța a respins plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată, și a menținut procesul verbal . nr._ încheiat la data de 24.07.2013 de intimata I.P.J V., ca legal și temeinic.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată petentului, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de dispozițiile art.22 din O.G.nr.2/2001 privind regimul contravențiilor, apreciind că cererea este neîntemeiată având în vedere circumstanțele de fapt ce caracterizează latura obiectivă a faptei, gradul de pericol social concret al faptei dedus din împrejurarea că petentul a circulat în localitate cu o viteză excesiv de mare în raport de limita legală admisă de lege.
Față de aceste circumstanțe, instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului este insuficientă pentru îndreptarea petentului, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale fiind proporțională cu gravitatea faptei săvârșite și urmările ce ar fi putut fi produse.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel petentul D. C. N. pentru netemeinicie și nelegalitate.
Astfel, în esență, apelantul a susținut faptul că:
Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 633 din 15 martie 2014, în mod nefondat a dispus respingerea plângerii contravenționale, arătând în considerentele acestei hotărâri judecătorești că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție contravențională și că abaterea contravențională prezintă un grad ridicat de pericol contravențional.
Apreciază că nu se impunea respingerea plângerii contravenționale, motivat de faptul că aceasta a fost pe deplin probată prin înscrisurile aflate la dosar, coroborate cu declarația martorului audiat în cauză care a relevat faptul că nu circula în segmentul de drum respectiv cu viteza de circulație rutiera prevăzută în procesul verbal de contravenție.
Totodată arată că nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, aspecte redate de imaginile radar încorporate în caseta video. A fost o succesiune de secvențe radar prezentate atât in mod dinamic cit si static, prin expunerea lor in imaginile radar aflate la dosar. Deși, a arătat ca exista anumite neconcordanțe, în ceea ce privește redarea ordonată a secvențelor radar, instanța de fond nu a avut în vedere aceste aspecte .
Menționează că în planșa nr.2, viteza de deplasare a autoturismului este de 42 Km/h, iar în planșa 4, apare o viteza mult mai mare, lucru imposibil de realizat . de scurtă .
De aceea, solicită reanalizarea tuturor acestor probe, cu rugămintea de a le acorda o altă interpretare, care să releve faptul că nu a circulat cu viteza menționată în procesul verbal de contravenție.
Totodată arată că, nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, elemente subsidiare, prin faptul că petentul este student în anul IV, la cursuri de zi, la Facultatea de Agricultura din Iasi, se deplasează în mod periodic cu autovehiculul de la Iași în localitatea de domiciliu ., pentru a ajuta părinții la efectuarea diferitelor activități agricole, permisul de conducere, categoria "B", fiind necesar petentului.
Solicită admiterea apelului prin schimbarea în tot a sentinței instanței de fond.
În drept, a invocat dispozițiile art. 466-482 Cod pr. civilă.
În dovedirea cereri de apel înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În apel, nu s-au administrat probe noi.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. a depus prin serviciul registratură la data de 03 octombrie 2014 o cerere de judecare în lipsă, prin care a solicitat respingerea apelului și în consecință, menținută hotărârea de fond, ca fiind legală și temeinică.
Analizând apelul formulat de petentul D. C. N., împotriva sentinței civile nr. 633 din 05.03.2014 a Judecătoriei V., Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, sentința apelată fiind atât legală, dar și temeinică.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând, în mod corect, atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie ale procesului-verbal atacat.
Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că apelantul are calitatea de contravenient în cauză și se face vinovat de fapta contravențională reținută în sarcina sa de agentul constatator.
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
În materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art. 249 Cod de procedură civilă.
În considerentele deciziei, se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptului la respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă).
Tribunalul reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus).
În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă, atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, Tribunalul apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, din planșele fotografice existente la dosarul instanței de fond (filele 17-19), reiese în mod clar viteza de 114 km/h în dreptul literei „T”, care semnifică viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul țintă, din succesiunea planșelor fotografice reieșind că viteza privește autovehiculul condus de apelantul-petent.
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în plus, în cauza de față existând planșe fotografice care permit stabilirea dincolo de orice dubiu a vinovăției apelantului.
Tribunalul constată, de altfel, că apelantul, la momentul depistării și al încheierii actului sancționator, nici nu a contestat situația de fapt reținută de agentul constatator, arătând că nu are de formulat obiecțiuni, aspect care prezumă o recunoaștere implicită a faptelor reținute în sarcina sa, inclusiv al faptului că a condus autovehiculul pe drumurile publice, fără a avea asupra sa permisul de conducere.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din faptul că, orice persoană responsabilă, are obligația de a semna un act doar în măsura în care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, în caz contrar, având posibilitatea să solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze, dacă nu i se rețineau aceste obiecțiuni.
Prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face parte chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât acesta poate consemna o situație asumată la acel moment de petent prin semnătură.
Declarația consemnată reprezintă o mărturisire spontană efectuată, din punct de vedere temporal, cel mai aproape de săvârșirea faptei, ceea ce conduce la concluzia sincerității acesteia.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din împrejurarea că, este nefiresc ca cineva să se acuze în mod fals de săvârșirea unei fapte, suportând astfel, sancțiunea contravențională.
Instanța are în vedere că, orice persoană responsabilă are obligația de a citi ceea ce semnează și de a semna doar în măsura în care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, în caz contrar, având posibilitatea să solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze procesul-verbal, dacă nu i se rețineau aceste obiecțiuni.
Instanța nu va reține declarația martorului audiat de instanța de fond, având în vedere că acestea contravin recunoașterii petentului-intimat efectuată la momentul constatării faptei.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principale și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
Referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de D. C. N. împotriva sentinței civile nr. 633 din 05.03.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de D. C. N. împotriva sentinței civile nr.633 din 05.03.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2014.
Președinte, L.-M. B. | Judecător, A. C. | |
Grefier, M. M. |
Red. A.C.
Tehnoredactat M.M.
Ex. 4/05.01.2015
Judecătoria V. - judecător E. M. D.
.>
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 699/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 287/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
