Plângere contravenţională. Decizia nr. 1188/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1188/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 76/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1188/A/2014

Ședința publică de la 08 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L.-M. B.

Judecător A. C.

Grefier M. M.

S-a luat, în examinare, judecarea cererii de apel formulate de apelant - petent C. H. T., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Mancaș I., cu sediul în V., .. 82, ., județul V., în contradictoriu cu intimat - organ constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V., apel declarat împotriva sentinței civile nr. 1100/28.04.2014 pronunțate de Judecătoria Bârlad, având ca obiect plângere contravenționala P.V. . nr._ din 11.01.2014.

Nefiind nicio opoziție din partea celorlalți participanți la ședința de judecată, s-a strigat cauza cu prioritate, când, la apelul nominal, făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat Mancaș I., pentru apelant - petent C. H. T., fără împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimat - organ constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, care a relevat faptul că apelul se află la al 2-lea termen de judecată; s-au comunicat relațiile solicitate de la I.P.J. V.; nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;

Interpelat reprezentantul convențional al apelantului – petent C. H. T., declară că nu mai are cereri noi de formulat și probe de administrat în apel.

Tribunalul, față de declarația părții prezente prin reprezentant convențional, că nu mai are cereri noi de formulat în apel și probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. Civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul față de motivele de apel invocate.

Avocat Mancaș I., pentru apelant - petent C. H. T. având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1100/28.04.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad pentru netemeinicie și nelegalitate și în consecință, admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției, exonerarea de plata amenzii, înlăturarea sancțiunii complementare și restituirea permisului de conducere, toate acestea motivat de faptul că, de la dosar, lipsește dovada că mijloacele tehnice stabilite de agentul constatator erau verificate metrologic.

Totodată, susține că agentul constatator se afla singur în autoturism, înregistrarea fiind realizată în regim de deplasare, această înregistrare nu conferă garanția de legalitate și veridicitate, iar planșele foto depuse la dosar nu corespund normelor metodologice.

Consideră că este o modalitate de înregistrare care nu este realizată întocmai cu prevederile legale.

Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cererea de apel spre soluționare, după care, ulterior, conform prevederilor art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, a trecut la deliberare, dându-se decizia de față.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1100 din 28.04.2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului C. H. T., formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.01.2014 emis de I. V..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut plângerea este nefondată, motivat de faptul că, din fotografiile efectuate după înregistrarea video a aparatului radar, a rezultat că la data de 11.01.2014 ora 8,45, petentul circula cu auto nr._, cu o viteză de 153 Km/oră.

De asemenea, instanța a reținut că intimatul a făcut dovada că aparatul radar era verificat metrologic și că era instalat pe auto MAI_, iar petentul nu a făcut nicio dovadă prin care să înlăture prezumția de autenticitate și veridicitate a actului contestat pentru a se putea reține o altă situație de fapt, motiv pentru care a respins contestația.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel petentul C. H. T. pentru motivele pe care le va expune pe larg până la primul termen de judecată.

Astfel, în esență, apelantul prin reprezentant convențional la termenul din 08 decembrie 2014 a susținut oral motivele de apel pentru faptul că, de la dosar lipsește dovada că mijloacele tehnice stabilite de agentul constatator erau verificate metrologic. Totodată, a susținut că agentul constatator se afla singur în autoturism, înregistrarea fiind realizată în regim de deplasare și că această înregistrare nu conferă garanția de legalitate și veridicitate, iar planșele foto depuse la dosar, nu corespund normelor metodologice, considerând că este o modalitate de înregistrare care nu este realizată întocmai cu prevederile legale.

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, declarat împotriva sentinței civile nr. 1100/28.04.2014 pronunțate de Judecătoria Bârlad și în consecință, admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției, exonerarea de plata amenzii, înlăturarea sancțiunii complementare și restituirea permisului de conducere

În drept, nu și-a întemeiat prezenta cerere de apel.

În dovedirea cereri de apel, a înțeles să se folosească de proba cu noi înscrisuri, în sensul comunicării de către I. - V. a faptului dacă agentul constatator care a întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.01.2014 executa misiune de patrulare, de supraveghere a traficului, la data reținută în actul sancționator ca și data săvârșirii presupusei contravenții

În apel, s-a încuviințat proba cu noi înscrisuri .

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. urmare adresei emise de către instanța de control judiciar la data de 03 noiembrie 2014, a depus la dosar, prin serviciul registratură, în data de 14 noiembrie 2014, adresa înregistrată sub nr._ din 13.10.2014 prin care a comunicat faptul că agentul șef principal de poliție A. G. din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene a fost planificat să execute serviciul de supraveghere și control al traficului rutier în ziua de 11.01.2014, pe DN 24-DE 581, pe traseele Bârlad – Bădeana -Tutova și Bârlad - Banca.

Analizând apelul formulat de petentul C. H. T., împotriva sentinței civile nr.1100 din 28.04.2014 a Judecătoriei Bârlad, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, sentința apelată fiind atât legală, dar și temeinică.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând, în mod corect, atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie ale procesului-verbal atacat.

Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că apelantul are calitatea de contravenient în cauză și se face vinovat de fapta contravențională reținută în sarcina sa de agentul constatator.

Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).

Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).

În primul rând, din adresa nr._ din 13.10.2014 a I.P.J. V., reiese că agentul șef principal de poliție A. G., din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, a fost planificat să execute serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, în ziua de 11.01.2014, pe D.N. 24 – D.E. 581, pe traseele Bârlad – Bădeana -Tutova și Bârlad - Banca

În al doilea rând, chiar dacă în actul sancționator nu este trecută . radar cu ajutorul căruia a fost realizată filmarea, este indicat faptul că abaterea a fost filmată cu aparatura radar montata pe autovehiculul cu număr de înmatriculare MAI-_, aspect de natură a permite identificarea exactă a aparatului radar care a efectuat și de la care provine înregistrarea, astfel încât nu se poate reține existența vreunei vătămări.

La dosarul cauzei, s-a depus buletinul de verificare metrologică nr._/11.04.2013, valabil 1 an, pentru cinemometrul de control rutier de tip AUTOVISION, în cuprinsul acestuia făcându-se referire la faptul că cinemometrul este montat pe autoturismul marca „Dacia L. MCV” sus-menționat cu număr de înmatriculare MAI-_ (fila 28 dosar instanța de fond).

Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică rezultă și dovada omologării aparatului radar și că este destinat măsurării vitezei atât în regim staționar, cât și de deplasare.

Petentul-apelant nu a dovedit că pe autovehiculul de poliție ar fi fost montat un alt cienmometru, sarcina probei revenindu-i, potrivit art. 10, alin. 1 Cod de procedură civilă și 249 Cod de procedură civilă

Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.

În materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art. 249 Cod de procedură civilă.

În considerentele deciziei, se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptului la respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă).

Tribunalul reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.

Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus).

În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă, atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).

Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.

În speță, Tribunalul apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, din planșele fotografice existente la dosarul instanței de fond (filele 25-27), reiese în mod clar viteza de 145 km/h în dreptul literei „T”, care semnifică viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul țintă, din succesiunea planșelor fotografice reieșind că viteza privește autovehiculul condus de apelantul-petent, singurul care se deplasa în raza de acțiune a cinemometrului rutier.

Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în plus, în cauza de față existând planșe fotografice care permit stabilirea dincolo de orice dubiu a vinovăției apelantului.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principală și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.

A fost aplicat sancțiunea contravențională a amenzii pentru abaterea contravențională reținută în sarcina apelantului-petent, la minimul prevăzut de lege, iar referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.

Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de C. H. T. împotriva sentinței civile nr.1100 din 28.04.2014 pronunțate de Judecătoria Bârlad, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de C. H. T. împotriva sentinței civile nr.1100 din 28.04.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o menține.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2014.

Președinte,

L.-M. B.

Judecător,

A. C.

Grefier,

M. M.

Red. A.C.

Tehnoredactat M.M.

Ex. 4/05.01.2015

Judecătoria Bârlad - judecător M. R.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 1188/2014. Tribunalul VASLUI