Plângere contravenţională. Decizia nr. 211/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 211/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 2697/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZI A CIVILĂ Nr. 211/A/2014

Ședința publică de la 10 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L.-M. B.

Judecător E.-G. A.

Grefier M. M.

S-a luat în examinare judecarea cererii de apel formulate de apelant – organ constatator C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Centrul de Studii Tehnice Rutiere CESTRIN – cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în contradictoriu cu intimat - petent M. F. – cu domiciliul în Bârlad, .. 7-9, ., împotriva sentinței civile nr. 2103 din data de 02.10.2013 pronunțate de Judecătoria Bârlad în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa apelantului – organ constatator C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN și a intimatului - petent M. F..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care a relevat faptul că apelul se află la primul termen de judecată; declarat și motivat în termen; nu s-a depus întâmpinare; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;

Tribunalul constată că apelanta în cererea de apel solicită administrarea de probe noi, probă pe care o respinge având în vedere că nu este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că în cauză conform disp. art. 411, al.1, pct.2 din Noul Cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea în lipsă, în baza probatoriului administrat, instanța se consideră lămurită, constată cererea de apel în stare de judecată, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.

Ulterior, conform prevederilor art. 395 al.1 Cod procedură civilă, a trecut la deliberare, dându-se decizia de față.

TRIBUNALUL:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 2103 din data de 2.10.2013pronunțată de Judecătoria Bârlad, a fost admisă plângerea formulată de petentul M. F., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 24.04.2013 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S. A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere CESTRIN și în consecință a fost anulat în totalitate procesul verbal de contravenție.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție R13 nr._ din 24.04.2013, încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere CESTRIN petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 750 lei pentru contravenția prev. de art. 8 al.1 din O.G. 15/2002. S-a reținut că în data de 03.04.2013 petentul M. F. a circulat cu auto_ pe DN 24 Km 26+400 m, Munteni, jud. V. fără a deține rovinietă valabilă la data de 03.04. 2013.

Situația lipsei taxei de drum a rezultat din planșa foto depusă în probă. Data interogării în baza de date s-a făcut în data de data de 10.04.2013.

La dosarul cauzei petentul a depus copie de pe contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la data de 30.05.2012, copie de pe cartea de identitate, de pe fișa de înmatriculare auto, certificatul de atestare fiscală nr. 8656 din 10 mai 2013.Din conținutul acestor înscrisuri rezultă că cel care este proprietarul și utilizatorul autoturismului cu numărul_ nu mai era la data de 03.04.2013 și respectiv 10.04.2013 petentul M. N. F. ci noul proprietar G. F. .

Potrivit art. 8 din Ordinul nr.1501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor:

“ (1) Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente:

a) cererea noului proprietar. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul va menționa solicitarea explicită în cerere;

b) fișa de înmatriculare a vehiculului, al cărei model este stabilit conform reglementărilor legale, semnată de fostul și noul proprietar, vizată de organele fiscale competente ale autorităților administrației publice locale. În cazul fostului proprietar al vehiculului se poate depune certificatul de atestare fiscală emis de autoritățile administrației publice locale, situație în care nu mai este necesară depunerea fișei de înmatriculare. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane, se va depune și fișa de înmatriculare completată cu datele acesteia;

c) cartea de identitate a vehiculului, în original și în copie;

d) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original și în copie;

e) actul de identitate al solicitantului, în original și în copie. În situația în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă și o altă persoană, se va prezenta actul de identitate sau, după caz, documente care să ateste dobândirea personalității juridice, denumirea și sediul, în copie;

f) dovada efectuării inspecției tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia;

g) copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulație, în termenul de valabilitate a acesteia;

h) dovada plății taxei de înmatriculare;

i) certificatul de înmatriculare al fostului proprietar, în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate;

j) plăcuțele cu numărul de înmatriculare, dacă noul proprietar are domiciliul, reședința sau sediul pe raza altui județ decât al fostului proprietar;

k) dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare;

l) dovada plății contravalorii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, cu excepția cazului în care acestea se păstrează de către noul proprietar;

m) certificatul de autenticitate al vehiculului, cu excepția autovehiculelor destinate competițiilor sportive și a vehiculelor istorice, pentru cazurile stabilite de reglementările în vigoare;

n) procura specială, după caz.”

(2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea. Cartea de identitate a vehiculului se restituie odată cu predarea certificatului de înmatriculare al vehiculului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

(3) Persoana juridică solicitantă a transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul trebuie să depună la serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), și acte care să ateste dobândirea personalității juridice, denumirea, sediul și reprezentantul legal, în copie.

(4) Transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculului se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale.”

Din înscrisurile depuse de petent în probă rezultă că acesta a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau cu privire la transcrierea în evidențe a transferului dreptului de proprietate cu privire la autoturismul din litigiu. Procesul verbal de scoatere din evidențele fiscale și declarația dată în acest scop sunt emise la data de 30 mai 2012, dată de la care a operat transferul dreptului de proprietate asupra noului proprietar și dată de la care vânzarea este opozabilă terților.

Fapta contravențională nu este săvârșită de petent.

În art. 1 din O.G. nr. 2/2001 sunt înscrise elementele răspunderii contravenționale: “ Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.”

Cum fapta contravențională nu este săvârșită de petent în cauză nu sunt îndeplinite elementele răspunderii contravenționale prev. de art.1-5 din O.G. nr. 2/2001, plângerea petentului este întemeiată motiv pentru care s-a admis și s-a dispus anularea în întregime a procesului verbal de contravenție .

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel organul constatator C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Centrul de Studii Tehnice Rutiere CESTRIN, care a criticat-o pentru netemeinicie.

S-a arătat faptul că vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând lui N. F. Margarint, a fost surprins de mijloacele tehnice circulând la data 03.04.2013, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 2 Km 26+400m; Localitatea: Munteni, faptă ce a fost constatată în data de 24.04.2013, de către agentul constatator, dată la care s-a întocmit procesul verbal . nr._ si comunicat contravenientului respectându-se dispozițiile legale.

Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între N. F. Margarint și cocontractant produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nu este opozabilă terților.

Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Atâta timp cât petenta figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nicio altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acesteia îi revine obligat de a face dovada valabilității rovinietei.

Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 1501/2006, ale H.G 610/1992, ale O.U.G. nr. 195/2002, ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.

Astfel, conform art. 24 alin.2 lit. d din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculări înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor "Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane".

Art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că "în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan de menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar".

Solicită să se ia în considerare faptul că dacă în urma contractului de vânzare-cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN. De asemenea, în cauza de față, petentul nu a dovedit că, la data constatării contravenție autoturismul cu număr de înmatriculare_ ar fi fost radiat din evidențele poliției, de pe numele său.

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii contravenționale fiind prevăzut anexa nr. 2 a O.G. 15/2002.

Solicită a se observa faptul că nu se poate reține culpa procesuală a C.N.A.D.N. S.A. - CESTRIN, deoarece autovehiculul petentului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovinietă.

Arată că N. F. Margarint are posibilitatea formulării unei acțiuni în regres contra cocontractantului pentru a recupera cheltuielile efectuate în prezentul dosar.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii si să se mențină amenda aplicată prin procesul verbal . nr._.

În drept, își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art. 466 și următoarele NCPC, O.G. 15/200 O.G. 2/2001.

În temeiul art. 411 N. C. Pr. Civ., solicită judecarea în lipsă a prezentei cauze. Probe: înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.

Intimatul M. F. nu a depus întâmpinare.

Analizând apelul formulat de organul constatator C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Centrul de Studii Tehnice Rutiere CESTRINîmpotriva sentinței civile nr. 2103 din 2.10.2013 a Judecătoriei Bârlad, tribunalul constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție R13 nr._ din 24.04.2013, încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere CESTRIN petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 750 lei pentru contravenția prev. de art. 8 al.1 din O.G. 15/2002, constând în aceea că,la data de 03.04.2013, petentul M. F. a circulat cu auto_ pe DN 24 Km 26+400 m, Munteni, jud. V. fără a deține rovinietă valabilă la data de 03.04. 2013.

Pe de altă parte, conform prevederilor art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

În atare condiții, reține tribunalul faptul că subiect activ al contravenției prev. de art.8al.1 din OG nr. 15/2002, indiferent de persoana care utilizează autovehiculul în fapt, este persoana care apare în certificatul de înmatriculare a avea calitatea de proprietar sau utilizator, care avea si obligația de plată a rovinietei.

Cum în concret, în speță, intimatul M. F. nu a făcut dovada faptului că, la data de 3.04.2013, nu avea calitatea de persoană trecută în certificatul de înmatriculare al vehiculului, ca si proprietar al vehiculului, tribunalul arată faptul că acesta are calitatea de subiect activ al contravenției prev. de art. 8 al.1 din O.G. 15/2002, pentru care s-a dispus sancționarea sa contravențională.

Este adevărat faptul că intimatul M. F. vânduse autovehiculului înmatriculat sub nr._ anterior săvârșirii faptei, dar transferul dreptului de proprietate nu fusese transcris și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent, situație în care intimatul are în continuare calitatea de subiect activ al contravenției în discuție.

Cu toate acestea, din oficiu, instanța de apel reține faptul că sancțiunea contravențională a amenzii este prea aspră raportat la gradul de pericol social concret al faptei, dar si raportat la persoana apelantului care nu a mai fost sancționat contravențional, sancțiunea avertismentului fiind suficientă pentru îndreptarea acesteia.

Potrivit prevederilor art. 5 al.5 din O.G nr.2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze în aprecierea temeiniciei sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator la gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Conform prevederilor art. 21 al.3 din OG nr.2/2001, gradul de pericol social concret al unei contravenții se apreciază în fiecare caz în parte de către instanța de judecată ținându-se seama de o . criterii stabilite de acest text de lege, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională, de modul și mijloace de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmare produsă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese faptul că, la data de 03.04.2013, auto_, înmatriculat pe numele intimatului, a circulat pe DN 24 Km 26+400 m, Munteni, jud. V., fără a deține rovinietă valabilă la data de 03.04. 2013, în condițiile în care vânduse anterior acest autovehicul.

Totodată, apelanta nu a făcut dovada faptului că intimatul a mai fost sancționat contravențional anterior .

Raportat la cele expuse mai sus, având în vedere că sancțiunea contravențională trebuie să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, reținem că fapta comisă de către intimat are un grad de pericol social scăzut, sancțiunea amenzii fiind prea aspră raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la circumstanțele personale ale intimatei, sancțiunea principală adecvată fiind cea a avertismentului.

Pentru toate cele învederate mai sus, instanța de apel constata că sentința atacata este neîntemeiată, instanța de fond făcând o eronată aplicare a legii raportat la probatoriile administrate în cauză, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 C., se va admite apelul declarat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței civile nr. 2103 din 2.10.2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o va modifica în parte, în sensul că, va admite în parte plângerea formulată de petentul M. F. împotriva procesului verbal de contravenție . 13 nr._ încheiat la data de 24.04.2013 de CNADNR- Cestrin, pe care îl va modifica în parte și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 750 lei cu sancțiunea avertismentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței civile nr. 2103 din 2.10.2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o modifică în parte, în sensul că;

Admite în parte plângerea formulată de petentul M. F. împotriva procesului verbal de contravenție . 13 nr._ încheiat la data de 24.04.2013 de CNADNR- Cestrin, pe care îl modifică în parte.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 750 lei cu sancțiunea avertismentul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2014.

Președinte,

L.-M. B.

Judecător,

E.-G. A.

Grefier,

M. M.

Red. B.L.M.

Tehnoredactat M.M.

Ex. 4/09.04.2014

Judecătoria Bârlad - judecător Rădița I.

..04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 211/2014. Tribunalul VASLUI